3,971 matches
-
mine ori de cîte ori va avea nevoie. A doua zi, după-amiaza, aprinsei lumînări și așezai flori la mormîntul Iuliei Valșar și al familiei Perussi; mîngîiai fotografia lui Keti. La venire, ca și la Întoarcere, aleile cimitirului erau goale. Pe nepoata venită În doliu atunci, slabă, plăcută la Înfățișare, cu ochii adînciți În orbite, palidă, n-am mai văzut-o niciodată. 3. Trecuse un an de atunci. Alaiul după-amiezii de vară intra victorios În odaie, ocrotit de razele roșiatice ale apusului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
umărul drept: ultima dovadă a prezenței lui În seara aceea. 4. Într-o după-amiază dinspre mijlocul toamnei acelui an, venind acasă și văzînd toate luminile aprinse În apartamentul doamnei Pavel, mă abătui pe la ea. Mă bucurai; avea În vizită pe nepoată, Marga Popescu, tînăra profesoară de altădată. Era acum În vîrstă, dar o anume știință a vieții o ajuta să Întîrzie ivirea semnelor de amurg. Pleca În Franța. Venise să ne anunțe plecarea. - Cum așa? o Întrebai. - La invitația unor cunoscuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
vecine pe care le convocase telefonic În acest scop. Trecuseră două săptămîni de la plecarea profesoarei. Îi simțeam lipsa, iar doamna Pavel, paznic În singurătățile casei, m-aștepta zilnic cînd veneam de la tribunal, după care nu mai contenea vorbindu-mi despre nepoată; este sigur că Încerca o suferință pe care n-o mărturisea ca atare, dar lunga deschidere de vorbe forma pentru ea tot atîtea bandaje secționate de curgerea zilelor, cu care-și oblojea nerostitele răni sufletești, căci cu plecarea Margăi Popescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
un ghem de lînă vopsită albastru, În care erau Înfipte două andrele și Începu să Împletească - avea Încă vederea bună sub ochelarii mari și bombați. În noaptea aceea Însă, aproape că nu putu dormi. Se făcea că se plimba cu nepoata, care era foarte veselă, pe aleile unei grădini Înflorite de primăvară, În inima Parisului, apoi pe străzi cu zeci de magazine cu reclame colorate și mărfuri În vitrine elegante. Și ele mergeau ținîndu-se de mînă, erau vesele, rîdeau și parizieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de atunci, domnule judecător? - De cînd? Întrebai. - Uite, am uitat ce-am vrut să spun, fir-ar să fie, exclamă. Am Îmbătrînit prea mult, se vede... Îmi vorbi apoi despre ale vieții cîte erau, despre scrisorile, tot mai rare, de la nepoată, care nu uita să o roage mereu să-mi transmită salutări. - Cine-a fost Marga Popescu?, gîndeam. Dar Ana? Acum cîteva luni, o scrisoare din partea ei mă anunțase că e foarte bolnavă, că a ieșit cu greu din iarnă. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tresăreau sub pasul ei, ardeau, bărbatul era zeul furtunii, cetatea era puternică sub mâna ei de scântei. Așa s-au născut, sub pânza vrăjită de regi, reginele rare, în belșugul verde al femeilor de viță mare. Așa a venit ea, nepoata mea, cu numele ei, din iubirea încoronată de zei. Niciodată nu am fost atât de obosită, ca o pasăre cu aripa rănită, coborâtă ca un evantai în jurul trupului de alăută, cândva îndrăgită. Privirile îi pier, nu se mai văd în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
aude ca șoaptele în amurg. Antichitățile, nu doar cele din ciclul nominalizat, ci din toate ciclurile, sunt antichități subiective; reminiscențe autobiografice, unele accentuate istoric, câteva cu tentă specific regional, Vest-ardelean, legate de ambianța familială (părinți, bunici, unchi, mătuși, fiica și nepoata, prietene din copilărie), cu ecouri din lectură, punctate pe alocuri cu nume de scriitori și filozofi (Platon,Eminescu, Blaga, Labiș, Nichita Stănescu, Basarab Nicolescu, Mircea Ciobanul, Emil Brumaru, Marian Papahagi), cu evocări de mobilier vechi, de vitrine, de candelabre, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
patul de moarte, propriu-zis într-un fotoliu în descompunere deoarece patul fusese închiriat pe două schimburi unor tineri funcționari fumători și fără alte vicii (N.R.Ă, deci aflat pe patul de moarte, venerabilul bancher își chemă nepotul și-i zise: Nepoate, îți dăruiesc acest phening. Dacă îl vei folosi cu chibzuință, vei putea muri, la rândul tău, milionar. Așa să-ți ajute Dumnezeu!.. Și își dădu obștescul sfârșit după ce stinsese, din motive de economie, lumânarea.” După ce, pe baza textului mai înainte
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
cultivator de SEDEPO. Domnule Lie, unde l-ați contactat pe inventator ? La iarmaroc, la Podu, unde am niște veri de-al doilea după un cumnat care a ținut o fată de-a unui frate vitreg de-a lui unchiu unei nepoate de soră cu mama lui cumătru Licuță de lângă pod. Că și noi avem un pod în comună așa cum avem și pod la casă. Și-ați luat SEDEPO... Da, că mi-a zis că-s bune când am întrebat dacă-s
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
dat În românește, drept pentru care-i propune lui Vincent să preia postul de director. Eroul acceptă. În Epilog, Liga este distrusă, Roald ajunge director general al Schimburilor Culturale Interstelare, se Însoară cu Kay Wong, are doi fii și o nepoată, e Încă viguros, iar regulienii, care descoperiseră de mult zborul, Îl fac și pe el kenekito-madual. Mă duc la Billa să iau o gelatină vie ca să mi-o pun pe față. * John Brunner, Răbdarea timpului, ediția a doua, Editura Nemira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am îndrăznit să te caut pe o vreme ca asta, deși nu știi cine sunt. Eu sunt Marina Darvari. - Nu. Nu cred că ne-am cunoscut. - Dar nu e vorba de mine. E vorba de o fetiță, un fel de nepoată de-a mea. O fetiță bolnavă, într-o odăiță întunecată și umedă, și nici o păpușă, nici un ursuleț, nici o jucărie, din toate câte i-au dăruit rudele și vecinii, nu o mai face să râdă... Numai rouă dacă-ar bea, Cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
plângând: Ție ce‐ ți rămâne ? - „Voi”, răspunse ea”. * și ca argumentația mea pentru dragostea de mamă , care înseamnă în același timp și sentimentele multora dintre noi față de soția sau iubita pe care o avem și o prețuim, față de fiicele ori nepoatele noastre, vecinele sau cunoștințele, femeia în general, să nu rămână insuficient susținută, evoc aici priceperea pe care o dovedeau autorii de manuale școlare, cu ani în urmă, când puneau alături, mai întotdeauna, dragostea de mamă cu aceea față de țară și
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
le-a prezentat fiecare pacientă nou internată din salon. Când au ajuns la cea pe care Gruia o bănuia că face parte din familia bulibașei, profesorul a Întrebat-o: ― De unde ești, frumoaso? ― Di la Grajdiuri... ― Ești neam cu bulibașa? Îs nepoata lui. A lu’ bulibașa. ―Și ce necazuri te-au adus la spital? ― Apâi, mă doari aici În stinghii. În dreapta mă doari. Profesorul a consultat-o cu grijă și a concluzionat.: ― Este vorba de o apendicită și trebuie să te operăm
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Dar Dumnezeu ține cu cei necăjiți. Și uite că bulibașa și cu piranda lui se țin de cuvânt” - i-a răspuns Gruia bucuros... De altfel și profesorul și-a manifestat surprinderea: ― Ei? Ce zici, Gruia? Îți place? Să se interneze nepoata bulibașei și să nu vină să ne ceară s-i venim În ajutor?! De aici concluzia că noi trebuie să avem grijă de ea În mod deosebit. Se pune Însă problema să nu-și dea seama celelalte paciente, fiindcă abia
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
au răspuns două femei. ― Haideți cu mine - le-a Îmbiat infirmiera... În dimineața aceea, profesorul a plecat de acasă mai devreme. Mergea agale, cu gândurile lăsate În voia lor: „Oare de ce nu m-a căutat nimeni din partea bulibașei? Doar e nepoata lor. Dar Gruia ce-o fi făcând? A trecut pe acasă? Sau...” De pe ulița Muzelor, Însă, i-au ieșit În cale două femei cu fuste lungi și Înflorate. Profesorul s-a oprit. În semiîntunericul zorilor a recunoscut-o pe una
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
s-o operez eu pe copilă. ― Și dumneavoastră ce ați spus? ― Tu ce răspuns ai fi dat? ― Nu cred că aș fi putut spune „nu”. ― Așa s-a Întâmplat și cu ditai profesorul. A acceptat să opereze de apendicită pe nepoata bulibașei. Întrebarea care mă frământă este pe cine să iau să mă ajute? Tu ai treabă peste poate... ― Pe... Pe Despina, domnule profesor. Profesorul a tresărit. A rămas puțin pe gânduri și apoi a Întrebat: ― Oare Despi nu va avea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
până În prezent. ― Dacă trebuie, nu mă pot opune. Poate Îmi spui și În ce domeniu? ― Vei face echipă cu... ― Cu cine, tati? ― Cu profesorul, Într-o operație de... apendicită. ― Cred că glumești, tati. ― Nici pomeneală. Avem de operat o copilă, nepoată a bulibașei pe care Îi știi și tu... Asta o facem la rugămintea Întregii cimotii a lor. Ei? Ce zici? Mă ajuți să ies din Încurcătură? ― Da’ ce? Te Îndoiești, tati? ― Nu mă Îndoiesc, dar mă temeam să nu mă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
agiți, zgîrîi timpane. Mai și gemi de durere. Într-o noapte cu vînt, între pocnetele oberlichtului lăsat deschis, am înțeles că resemnarea are un substitut, acceptarea. L-am acceptat așa. Căsătoria ultimă putea fi un alibi pentru legătura puțin incestuoasă: nepoata cu 35 de ani mai tînără, crescută pe genunchii lui și a cărei întîie dimineață de femeie fusese în brațele seducătorului unchi. Nu, nu puteam renunța la Iordan. Nu atunci. Trecuseră ca veacuri cîteva luni fără el. Motivul păcatului, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Dar nu i-a fost nici mamei ușor ca să poată face acești bani, acolo nu a așteptat-o nimeni cu brațele întinse, nu, mama a muncit. Îi duceam dorul, dar nu lipseau din viața noastă șotiile, distracțiile, eram și suntem nepoatele iubite ale bunicii, cu care se mândrea, știind că ea poate pleca la muncă pe câmp, iar noi vom avea grijă să paștem bobocii, să hrănim puișorii, găinele. De multe ori, ne luam cu joaca și, când ne aminteam de
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
volume pe care le voi expedia în diferite localități cu autografele respective și cu câte o scrisorică, unde e cazul. Vineri, 30 iulie 2010. Pe la orele 14, în timp ce corectam un text, primesc din Brăila un scurt telefon prin care o nepoată a colegului Grigore Negură mă vestește că acesta a părăsit această lume în ziua precedentă - fiind deja în comă de câteva zile. Sărmanul Grigore, sufletul tuturor întâlnirilor noastre de promoție, omul care a făcut războiul fiind rănit de două ori
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
mai bune. Din punct de vedere fizic, toate Întruneau condițiile impuse de Miranda - agenția chiar că știa exact ce voia ea - dar nici una dintre ele nu avea ceea ce căutam eu la o bonă În grija căreia mi‑aș fi lăsat nepoata sau nepotul, acesta reprezentând standardul pe care mi‑l impusesem În cadrul acestui proces de selecție. Una dintre ele avea un masterat În educația copilului, obținut la Universitatea Cornell, dar s‑a strâmbat când am Încercat să descriu, la modul subtil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nu ne mișcăm, să nu se mai vaite nimeni de sărăcie, că sărăcia are să ne mănânce capul! Petre socoti trebuincios să comunice o lămurire care complica lucrurile, anume că cuconița se desparte de cuconul Grigoriță. I-a spus Marioara Irinii, nepoata bucătăresei de la curte. Așa că cine știe când și cum va mai veni cuconița pe-aici, ca să mai poată vorbi cu dumneaei. Vestea aceasta încurcă mai rău limbile. Se încinse o gălăgie ca la cârciumă. Imputările se îngroșau. Trifon Guju, mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
legăna în balansoar, dând deoparte, când și când, ca pe o muscă, vârful ciorapului de lână pe care și-l îndesase pe cap și care îi tot cădea peste ochi. — Cum merge, unchiule ? întrebă Maca, dând un brânci balansoarului. — Strașnic, nepoate. Până și moartea îmi plânge de milă. Ți-ai fi imaginat vreodată moartea plângând ? Stătea cu ochii larg deschiși, de parcă cineva îl trăgea în sus de sprâncenele groase, țuguiate pe margini. Nu clipea, așa că pomenirea morții căpăta un înțeles straniu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
erați la ora aia ? — Aici, răspunse Maca. Procurorul mai aștepta ceva. — Fetița asta ne citea o poveste, spuse Tili. Citește foarte frumos. Bătrânul Coropciuc ieși din spatele tejghelei și fata se cuibări lângă el, ascunzându-și fața în șorțul umed. — E nepoata mea, spuse bătrânul. Are o voce foarte frumoasă, cântă și în corul bisericii Jelaboi. O să se facă actriță. — Îi cunoști pe ăștia trei ? Coropciuc încuviință. — De când erau copii... Procurorul se întoarse spre ei : — Pe altcineva n-ați mai văzut pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Templul meu este prea mic pentru un credincios atât de mare ca tine. — Nu fi modestă dumneata, patroană, zice Fann. Micul dumitale templu are întâmplător zeul cu care am nevoie să vorbesc. Vino! mă trage ea și mă prezintă drept nepoata ei de la țară, iar pe An-te-hai drept sora mea. Patroana se uită la mine de sus până jos. Se întoarce spre Fann: — Mă tem că nu pot să ofer mult. Fata asta e prea slabă. Cum poți să te aștepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]