4,587 matches
-
în Smirna pe 9 septembrie. Gemlik și Mudanya au fost eliberate pe 11 septembrie și garnizoanele elene au fost obligate să se predea. Expulzarea armatelor Greciei din Anatolia a fost finalizată pe 14 septembrie. Istoricul George Lenczowski remarca: „Odată declanșată, ofensiva a fost un succes copleșitor. Pe parcursul a două săptămâni, turcii au împins armata greacă înapoi spre Marea Mediterană”. Forțele lui Kemal au început să se îndrepte spre Bosfor, Marea Marmara și Dardanele, unde garnizoanele Aliate au fost întărite cu soldați britanici
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
depășite relativ repede de amploarea sarcinilor care îi reveneau în condițiile lungirii continui a liniilor de aprovizionare și a atacurilor constante ale milițiilor turce. Aprecierea făcută de liderii militari eleni că o armată atât de numeroasă se poate aproviziona în timpul ofensivei doar folosind resursele locale sa- dovedit eronată. Odată cu deteriorarea situației aprovizionării trupelor elene, cea a trupelor turce s-a îmbunătățit continuu. La început turcii s-au bucurat doar de sprijinul sovieticilor, care primiseră în schimb regiunea Batumi. Pe 4 august
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
de susținere. Trupele turcești aveau în frunte o serie de comandanți competenți, veterani ai Primului Război Mondial. Ele s-au bucurat de asemenea de a se afla multă vreme în defensivă, organizată după noi concepte strategice și tactice. În momentul culminant al ofensivei elene, Mustafa Kemal își încuraja trupele amintindu-le că turcii luptă nu doar pe o linie oarecare de apărare, ci își apăra Patria, îndemnându-i în același timp să nu abandoneze o palmă de pământ udat cu sângele poporului. Spre deosebire de
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Armatei Continentale, general-maior Philip Schuyler, să invadeze provincia dacă va considera că este necesar. Schuyler a început imediat să acționeze în sensul obținerii de oameni și materiale pentru o expediție la Ticonderoga și Fort Crown Point. Ca parte a unei ofensive propagandistice americane, în provincie au circulat scrisori din partea Congresului și din partea Adunării Provinciale New York, prin care se promitea eliberarea de guvernul oprimant. Benedict Arnold, trecut cu vederea la alegerea comandantului expediției, l-a convins pe generalul George Washington să autorizeze
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
japoneză din Rabaul, și să servească drept bază pentru forțele japoneze în scopul de a amenința și a bloca rutele de comunicare și aprovizionare dinspre Statele Unite și către Australia și Noua Zeelandă. În lipsa mijloacelor necesare pentru a rezista cu succes în fața ofensivei japoneze în Insulele Solomon, comisarul britanic din Insulele Solomon și cei câțiva soldați australieni asignați pentru defensiva insulei Tulagi au evacuat insula chiar înainte ca forțele japoneze să sosească la 3 mai. A doua zi însă, o forță condusă de un portavion
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
să reprezinte o amenințare gravă la adresa operațiunilor aliate dintre Australia, Noua Zeelandă și Statele Unite. Cele două victorii strategice ale aliaților în bătăliile din Marea Coralilor și de la Midway au reprezentat o ocazie de a prelua inițiativa și de a lansa o ofensivă contra japonezilor undeva în Pacific. Planul aliaților de a ataca Solomonul de sud a fost conceput de amiralul american Ernest King, comandant al flotei SUA. El a propus ofensiva pentru a împiedica utilizarea sudului Insulelor Solomon de către japonezi ca baze
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
o ocazie de a prelua inițiativa și de a lansa o ofensivă contra japonezilor undeva în Pacific. Planul aliaților de a ataca Solomonul de sud a fost conceput de amiralul american Ernest King, comandant al flotei SUA. El a propus ofensiva pentru a împiedica utilizarea sudului Insulelor Solomon de către japonezi ca baze militare împotriva rutelor dintre SUA și Australia, și ca puncte de pornire pentru o campanie militară. Scopul său era de a neutraliza sau captura marea bază japoneză de la Rabaul
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
campania din Noua Guinee, cu scopul final de a deschide calea recuceririi Filipinelor de către americani. Amiralul Chester Nimitz, comandantul forțelor aliate din Pacific, a înființat teatrul de operațiuni Pacificul de Sud, cu viceamiralul Robert L. Ghormley la comandă, pentru coordonarea ofensivei aliate din Insulele Solomon. Eșecul japonezilor în tentativa de a ocupa Port Moresby și înfrângerea lor la Midway au avut efectul de a lăsa baza de la Tulagi fără protecția altor baze japoneze. Tulagi era la patru ore de zbor distanță de
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
Iranul și Siria au proclamat victoria Hezbollah-ului în timp ce administrațiile Israelului și Statelor Unite ale Americii au declarat că Hezbollah-ul a pierdut războiul La momentul izbucnirii ostilităților, prim ministrul Fuad Saniora a promis să țină în frâu Hezbollah-ul într-un efort de a opri ofensiva Israelului. Saniora a spus că s-ar putea întâmpla ca statul suveran al Libanului să înceteze să mai existe dacă organizația nu este dezarmată. Fostul președinte al Libanului, Amin Gemayel, un critic recunoscut al organizației Hezbollah, a spus „Hezbollah-ul a
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
în data de 13 iulie 2006, sute de protestatari s-au adunat în Tel Aviv pentru a-și manifesta opoziția față de război. Pe 22 iulie aproximativ 2000 de persoane, inclusiv cetățeni palestinieni de origine arabă din Israel, au cerut încetarea ofensivei în cadrul unui marș de protest în Piața Rabin din Tel Aviv. Pe 5 august israelienii au organizat o demonstrație în Tel Aviv la care au participat inclusiv foștii membrii ai Knessetului din partea partidului Meretz, Mossi Raz, Naomi Hazan și Yael
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
de resurse umane și de avantaje tehnologice”." Mai mult, atacurile cu rachete ale Hezbollah-ului au fost continue în cursul conflictului, iar Armata Israeliană nu a oferit niciun răspuns efectiv. După o lungă perioadă de impas, Armata Israeliană a lansat o ofensivă terestră de amploare aproape de momentul adoptării rezoluției ONU prin care a fost impusă încetarea focului. "„Această ofensivă nu a dus la câștiguri militare și nu a fost completă”." În cuprinsul raportului, Comisia a constatat că o "„decizie a fost luată
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
în cursul conflictului, iar Armata Israeliană nu a oferit niciun răspuns efectiv. După o lungă perioadă de impas, Armata Israeliană a lansat o ofensivă terestră de amploare aproape de momentul adoptării rezoluției ONU prin care a fost impusă încetarea focului. "„Această ofensivă nu a dus la câștiguri militare și nu a fost completă”." În cuprinsul raportului, Comisia a constatat că o "„decizie a fost luată în noaptea de 12 iulie pentru a reacționa la capturarea soldaților cu o acțiune militară imediată și
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
Teritorială (poloneză: "Armia Krajowa", abreviat AK). Scopul acestei operațiuni a fost eliberarea Varșoviei de sub ocupația Germaniei naziste înaintea avansului Armatei Roșii. Rebeliunea a coincis cu retragerea trupelor germane și apropierea trupelor sovietice de suburbiile estice ale orașului. În mod controversat, ofensiva sovietică s-a oprit chiar la porțile orașului, în vreme ce luptele din oraș dintre polonezi și germani au continuat timp de 63 de zile, fără ca revolta polonezilor să fie sprijintă semnificativ din exterior. Revolta a început pe 1 august 1944, când
Revolta din Varșovia () [Corola-website/Science/321706_a_323035]
-
Minoritatea sârbă care trăia în Croația a pornit o insurecție armată împotriva autorităților naționaliste croate. Armata Populară Iugoslavă a intervenit de partea sârbilor, iar conflictul a escaladat. În august 1991, armata iugoslavă a asediat orașul Vukovar, ca parte a unei ofensive majore către centrul Croației. JNA intenționa să captureze rapid orașul și apoi să avanseze spre Zagreb, prin Vinkovci și Osijek. Spre sfârșitul lui august 1991, Vukovar era complet înconjurat, însă apărătorii croați au opus o rezistență neașteptată și înverșunată, în ciuda
Mile Mrkšić () [Corola-website/Science/321741_a_323070]
-
a din Corpul VV Corps al general-maiorului George G. Meade pe de altă parte. Sykes a început o retragere ordonată, sub acoperirea diviziei generaluli Winfield S. Hancock. Deși se afla într-o situație potențial favorabilă, Hooker și-a oprit scurta ofensivă. Acțiunile sale ar putea fi cauzate de lipsa de încredere în tratarea acțiunilor complexe a unei grupări atât de mari de forțe (fusese în trecut un comandant de divizie și de corp de armată foarte eficient și agresiv, dar acum
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
Anderson de pe frontul de la Chancellorsville și la întărit pe McLaws înainte ca Sedgwick să-și dea seama cât de puțini oameni i se opuneau. S-a dovedit că Sedgwick era la fel de hotărât și în defensivă pe cât de nehotărât era în ofensivă, și s-a apărat viguros în acea zi înainte de a se retrage peste Rappahannock pe la vadul lui Banks înaintea zorilor zilei de 5 mai. Aceasta a fost o nouă eroare de comunicare între el și Hooker; generalul comandant dorea ca
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
80 de șanse din 100 de succes”, a pierdut bătălia din cauza proastei comunicații, incompetenței unora dintre principalii generali (mai ales Howard și Stoneman, dar și Sedgwick), dar în principal din cauza încrederii sale. Printre greșelile lui Hooker s-au numărat abandonul ofensivei la 1 mai și ordinul dat lui Sickles să renunțe la Poiana Alunilor și să se retragă la 2 mai. A greșit și în dispunerea forțelor; circa 40.000 de oameni din Armata Potomacului abia dacă au tras un glonț
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
mâinile lui Pierre Dugué de Boisbriant, urmat de Étienne Périer. Bienville și-a reluat postul din Louisiana în 1733. Acest ultim mandat avea să fie marcat de conflicte cauzate de deteriorarea relațiilor cu băștinașii Chickasaw. Bienville a plănuit imediat o ofensivă, cerând guvernatorului districtului Illinois, Pierre d'Artaguette să i se alăture cu toată forța disponibilă în teritoriul Chickasaw, pentru un atac coordonat. Bienville a întârziat, iar d'Artaguette a atacat singur la 25 martie 1736, fiind învins. După mai multe
Jean-Baptiste Le Moyne de Bienville () [Corola-website/Science/321776_a_323105]
-
portavioane, pentru a asigura apărarea aeriană a flotei invadatoare, sub comanda lui . Statele Unite au aflat despre planul japonez prin interceptarea comunicațiilor și au trimis două portavioane însoțite de crucișătoare americane și sub comanda amiralului Frank J. Fletcher pentru a opri ofensiva japoneză. În zilele de 3 și 4 mai, forțele japoneze au invadat și ocupat Tulagi, deși câteva din navele de război de sprijin au fost surprinse și scufundate sau doar avariate de avioanele de pe portavionul . Fiind avertizate de acum de
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
ale Marinei Imperiale Japoneze. Din cauza pierderilor mari suferite de portavioane la Midway, japonezii nu au mai putut să susțină o altă încercare de a invada Port Moresby de pe mare, fiind obligați să atace Port Moresby pe uscat. Japonia a început ofensiva terestră spre Port Moresby de-a lungul pistei Kokoda pe 21 iulie pornind din Papua Noua Guinee. Până atunci, aliații aduseseră trupe suplimentare, în special australiene, în Noua Guinee. Forțele suplimentare au încetinit, apoi au oprit înaintarea japonezilor spre Port Moresby în
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
a aliaților în Bătălia de la Milne Bay. În același timp, aliații au încercat să profite de victoriile din Marea Coralilor și de la Midway pentru a limita inițiativa strategică a Japoniei. Aliații au ales Tulagi și Guadalcanal ca ținte ale primelor ofensive. Eșecul Japoniei în ceea ce privește ocuparea orașului Port Moresby și înfrângerea de la Midway au avut ca efect slăbirea bazei militare din Tulagi care a rămas fără protecția din partea altor baze militare japoneze. Tulagi era la patru ore de zbor de Rabaul, cea
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
a creat diviziile ușoare mecanizate (Légère Méchanique), în care unele unități de infanterie erau dotate cu șenilete. Aceste unități mecanizate, împreună cu cele motorizate, asigura celor două armate formațiuni interarme foarte mobile. Doctrina germană utiliza formațiunile mecanizate pentru exploatarea breșelor în ofensivele Blitzkrieg, iar doctrina francezilor le folosea pentru deplasarea rapidă a trupelor de rezervă în cadrul bătăliilor defensive. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, majoritatea armatelor nu erau încă motorizate complet. Fiindcă existau multe divizii de infanterie care nu aveau
Infanterie mecanizată () [Corola-website/Science/320815_a_322144]
-
invincibilității acesteia nu se vor mai reface niciodată. În 370, tebanii invadează Peloponesul și eliberează hiloții messenieni, care își clădesc în grabă o cetate liberă, Messena. Liga arcadienilor își constituie o capitală federală la Megapololis. În 368, tebani opresc o ofensivă macedoneană în Tesalia și iau că ostatici mulți adolescenți macedoneni, printre care Filip, fiul lui Amyntas și fratele mai mic al regelui Alexandru ÎI al Macedoniei. Perșii recunos că un nou congres de pace, la Susa, apoi în 366 la
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
a durat 4 ani și s-a sfârșit cu recunoașterea de către Bizanț a propriei înfrângeri. Alte campanii spre apus ale lui Ioan au fost mai reușite. El a izbutit să-i supună pe sârbii din Raška (1124) și să respingă ofensiva regelui ungar Ștefan (1128). În anul 1130, rege al Siciliei a devenit Roger II, fratele mai mic al lui Robert Guiscard. Recurgând la un iscusit joc diplomatic, bazat pe alianțe încheiate cu alte state occidentale, basileul a reușit să-l
Ioan al II-lea Comnenul () [Corola-website/Science/315281_a_316610]
-
cucerească Viena, capitala Sfântului Imperiu Roman a Habsburgilor. Amenințarea asupra Vienei era considerabilă: forțele Electorului de Bavaria și ale mareșalului Ferdinand de Marsin amenințau din vest, în timp ce armata mareșalului Vendôme desfășurată în nordul Italiei, reprezenta un pericol printr-o potențială ofensivă prin pasul Brenner. Viena era amenințată și de insurgența maghiară declanșată de Rákóczi. Realizând gravitatea situației, Ducele de Marlborough pentru a reduce pericolul și a-l ajuta pe împăratul Leopold să rămână în Marea Alianță, a mărșăluit cu forțele sale
Bătălia de la Blenheim () [Corola-website/Science/321835_a_323164]