5,154 matches
-
4. De ce preeminența ființării reflexive și deschise este funcțională, nu și ființială, sau de ce este judicativă, nu și non-judicativă? După cum s-a dovedit mai sus, timpul este ființarea determinată pe care el chiar, timpul însuși, o în-ființează (prefer acest vocabular "ontologic" dat fiind contextul tematic). Rezerva sa întru în-ființare reprezintă tocmai "puterea" ființei de a face ca timpul să fie agentul în-ființării. Date fiind acestea, timpul pare a fi mai mult un instrument al ființei și o formă a ființării; dar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființei (faptul de a fi ființă și nimic altceva), atunci însuși statutul de ființare s-ar afla în cumpănă, fiindcă ar fi prea apropiat de cel de ființă: sensul de ființă al ființei, însă, nu poate trece asupra ființării, diferența ontologică despre care vorbea Heidegger fiind o "lege" în acest orizont al dictaturii judicativului; totuși, cum preciza filosoful german, Dasein-ul este ființarea căreia îi este originară relația cu ființa (faptul-de-a-fi în lume). Poate tocmai pentru a păstra acest fapt neatins, Heidegger
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Și, de altfel, el poate fi privit chiar dincolo de ființarea timporizată conștient, adică poate fi luat despre relația ființei cu ființarea (nu doar cu cea conștientă). Sensul în cauză este fundamental, iar conceptul care îl reprezintă este acela de "diferență ontologică". Într-un fel, conceptul acesta, așa cum el a fost gândit în filosofia contemporană, păstrează în diferență totală ființa și ființarea; dar reducția judicativă ne-a scos la iveală mai degrabă o diferență limitată între cele două instanțe, a cărei valabilitate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
necesară, mai departe, aglomerarea "lumii" deschise deja cu toate elementele pe care o reconstrucție filosofică le utilizează și pe care reducția judicativă le-a scos la iveală. Refuzul transferului funcțional dinspre ființă către ființare reprezintă un aspect al problemei diferenței ontologice, prezent, fie ca un sens întărit și utilizat ca un principiu în reconstrucția filosofică, fie ca un sens slab, subordonat altora. Dar ambele poziții ale acestui sens au drept scop păstrarea neatinsă a diferenței ontologice. Totuși, de pe poziția reducției judicative
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un aspect al problemei diferenței ontologice, prezent, fie ca un sens întărit și utilizat ca un principiu în reconstrucția filosofică, fie ca un sens slab, subordonat altora. Dar ambele poziții ale acestui sens au drept scop păstrarea neatinsă a diferenței ontologice. Totuși, de pe poziția reducției judicative, înțelegem că nu este posibil însuși conceptul diferenței ontologice fără acceptarea acestui transfer. Fără îndoială, acesta nu atrage după sine și transferul ființial. Dacă s-ar întâmpla astfel, nu doar diferența ontologică și-ar pierde
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca un principiu în reconstrucția filosofică, fie ca un sens slab, subordonat altora. Dar ambele poziții ale acestui sens au drept scop păstrarea neatinsă a diferenței ontologice. Totuși, de pe poziția reducției judicative, înțelegem că nu este posibil însuși conceptul diferenței ontologice fără acceptarea acestui transfer. Fără îndoială, acesta nu atrage după sine și transferul ființial. Dacă s-ar întâmpla astfel, nu doar diferența ontologică și-ar pierde îndreptățirea, dar ar fi pusă în pericol și "poziția" de ființare, cum avertizam mai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
neatinsă a diferenței ontologice. Totuși, de pe poziția reducției judicative, înțelegem că nu este posibil însuși conceptul diferenței ontologice fără acceptarea acestui transfer. Fără îndoială, acesta nu atrage după sine și transferul ființial. Dacă s-ar întâmpla astfel, nu doar diferența ontologică și-ar pierde îndreptățirea, dar ar fi pusă în pericol și "poziția" de ființare, cum avertizam mai sus, și statutul de ființă (în sine), atât de important pentru orice reconstrucție filosofică din orizontul dictaturii judicativului. În plus, tocmai acest transfer
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
universalului, cum vom vedea mai departe potrivit reducției judicative. Un exces "logic", pentru că mijlocirea categorială este totală: e drept, într-un plan restrâns, în cazul de față, al cunoașterii. Așadar, nelimitația se manifestă "logic" și, cumva, negativ (sau negator), fiindcă ontologicul își pierde sensul; și-l va căpăta, desigur, chiar în scenariul kantian, dar condiționat prin fel de fel de reguli de construcție a gândurilor "bine formate". A fost trecută în nelimitație, în alte scenarii filosofice ale în-ființării, și cea de-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fel de fel de reguli de construcție a gândurilor "bine formate". A fost trecută în nelimitație, în alte scenarii filosofice ale în-ființării, și cea de-a doua mijlocire dintre cele amintite, anume cea direct temporală, cu toate angajamentele sale (firesc, ontologice) prin reorizontalizarea tematică a mijlocirii înseși, adică prin distrugerea polilor, ființa și ființarea, în fapt prin trecerea lor în condiția de elemente ale unei unități originare foarte semnificative "temporal", cum ar fi persoana în antropologia lui Max Scheler sau în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Zizioulas sau în cea a lui Yannaras.225 Deloc întâmplător, date fiind regulile stricte ale dictaturii judicativului, tocmai scenariile despre în-ființare, care trec în nelimitație cele două tipuri de mijlociri (categorială și direct temporală) între termenii extremi ai oricărui scenariu ontologic, anume ființa și ființarea, dezvăluie un potențial non-judicativ semnificativ. Dar acesta nu poate fi decât bănuit, acum. 4.10. Cercul reducției judicative Punerea în discuție a fenomenului în-ființării conduce spre primul final dacă îmi este îngăduită o asemenea exprimare reducția
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
problemă operarea corespondenței dintre "enunț" (logos apofantikos, adică logos-ul formal) și "faptul" la care acesta se referă, în scopul relevării adevărului, care are doar sens de valabilitate condiționată de o relație anume, nu de "fapt" (de aici slăbirea sensului ontologic al adevărului și, corespunzător, întărirea celui "logic"). Circularitatea condiționării celor două aspecte ale judecății (între ele) nu este vicioasă; mai degrabă ea indică unitatea judecății. Și abia pornind de aici înțelegem și saltul pe care îl suportă acestă structură a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mișcare de recondiționare temporală a subiectului și predicatului se află ca atare și condiția de posibilitate a saltului de la judecată la dictatura judicativului. Și, în consecință, redescoperim și condițiile de posibilitate ale celor două discipline judicative, analitica și dialectica, modulate (ontologic, cosmologic, antropologic, epistemologic etc.) în funcție de temele filosofice sau de altă natură deschise în orizontul dictaturii judicativului. Pentru a parcurge și această ultimă parte a primului moment al reducției, trebuie să pornim tot de la Aristotel. Acesta socotește că există două situații
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
parcurge și această ultimă parte a primului moment al reducției, trebuie să pornim tot de la Aristotel. Acesta socotește că există două situații extreme privind identitatea subiectului și a predicatului. De fapt, contextele aristotelice referitoare la această chestiune sunt mai degrabă ontologice; dar acest fapt nu are, deocamdată, importanță prea mare. În ultimă instanță, subiectul este un individual (tode ti), iar acesta nu poate avea și funcția de predicat într-o judecată. De asemenea, în ultimă instanță, predicatul este universalul (katholou), iar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cauză este fenomen, fapt cu sens în orizontul reducției judicative și condiție pentru tematizări și demersuri diverse în logică, filosofie, știință, ideologie etc. Dar aceasta înseamnă că trecerea nu are doar o natură logică; mai degrabă ea este de natură ontologică; și, de altfel, chiar contextele aristotelice în care se discută despre individual și universal, evocate mai devreme, conțin angajamente ontologice. Individualul ("individul") este, pentru Aristotel, substanța primă (prote ousia), singura ființare unitară și indivizibilă, ființarea-simplu-prezentă; am putea spune: faptul-de-a-fi-"acesta
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
știință, ideologie etc. Dar aceasta înseamnă că trecerea nu are doar o natură logică; mai degrabă ea este de natură ontologică; și, de altfel, chiar contextele aristotelice în care se discută despre individual și universal, evocate mai devreme, conțin angajamente ontologice. Individualul ("individul") este, pentru Aristotel, substanța primă (prote ousia), singura ființare unitară și indivizibilă, ființarea-simplu-prezentă; am putea spune: faptul-de-a-fi-"acesta". Universalul nu este substanță nici măcar secundă: specie sau gen -, ci este însușire a substanței, o "calitate" a unui lucru; este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
printr-un singur act de timporizare a subiectului judecății; printr-un asemenea act nu putem ajunge decât la sensul de substrat. Este necesară schimbarea orizontului timporizării pentru a ajunge la sensul de "acesta" (substanța primă, individualul). Orizontul noii timporizări este ontologic, pentru că el se deschide din "poziția" sensului de substrat, de ceva (e drept, un ceva ce dă se se împlinească); acesta este unul dintre motive. Timporizarea secundă a subiectului se petrece simultan cu timporizarea secundă a predicatului; acesta din urmă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu subiectul: generalul, datorită timporizării secunde, capătă sensul de "calitate anume" a unei substanțe prime, sensul de fel-de-a-fi-"așa" al subiectului, el însuși fapt-de-a- fi-"acesta". Abia acum avem împlinită relația judicativă S P; abia acum, prin "donația" de sens ontologic celor două "poziții" originar "logice". De acum încolo, filosofia se va mișca în raza problemelor, chestiunilor, aporiilor, paradoxurilor, ideilor, teoriilor, viziunilor care pun în aceeași "poziție": a) pe de o parte, sensul de substrat și sensul de substanță primă, pe lângă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
numai că timpul se re-timporizează pe sine, dar într-un sens unic, anume acela al prezentuirii, și că din această schimbare decurge și re-însemnarea subiectului și predicatului și, mai cu seamă, participarea "activă", în noul orizont al timporizării, a sensurilor ontologice. De asemenea, ne este clar că planul strâmt al judecății este depășit și că, pe baza regulilor (legilor) fundamentate în sensurile scoase la iveală de reducție, sensuri legate de judecată, de structura sa "logică", pot căpăta chip sensuri noi, ale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale unui plan mai vast, pe care deja l-am numit "judicativ", chiar "dictatură a judicativului". Actele constitutive ale recondiționării temporale a celor două "poziții" din judecată, S și P, sunt: (1) părtinirea (împărțirea funcțiilor "logice", dar, în consecință, și ontologice); (2) ordonarea (așezarea ierarhică a funcțiilor logice și a "demnităților" ontologice); (3) autorizarea (supunerea față de "autorități" și acreditarea faptelor "bune" sau "bine formate"). Toate aceste acte au un evident rost pragmatic, spre deosebire de actele aparținând primei timporizări a subiectului și predicatului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativ", chiar "dictatură a judicativului". Actele constitutive ale recondiționării temporale a celor două "poziții" din judecată, S și P, sunt: (1) părtinirea (împărțirea funcțiilor "logice", dar, în consecință, și ontologice); (2) ordonarea (așezarea ierarhică a funcțiilor logice și a "demnităților" ontologice); (3) autorizarea (supunerea față de "autorități" și acreditarea faptelor "bune" sau "bine formate"). Toate aceste acte au un evident rost pragmatic, spre deosebire de actele aparținând primei timporizări a subiectului și predicatului, preponderent "sintactice". Pozițiile corespunzătoare ale timpului față de "pozițiile" logice ale judecății
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care susține rostul celei de-a două timporizări a "pozițiilor" judicative și, mai cu seamă, sensul care susține distribuirea părtinitoare în mod absolut a celor două sensuri: de fapt-de-a-fi-"acesta", respectiv de fel-de-a-fi-"așa". Părtinirea este exclusivă încă de la Aristotel: ontologic, substanța primă nu poate fi însușire, iar însușirea nu poate fi substanță primă; "logic", individualul nu poate fi predicat, ci numai subiect, universalul nu poate fi subiect, ci doar predicat. Un amestec al sensurilor ontologice ar provoca erori logice; un
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este exclusivă încă de la Aristotel: ontologic, substanța primă nu poate fi însușire, iar însușirea nu poate fi substanță primă; "logic", individualul nu poate fi predicat, ci numai subiect, universalul nu poate fi subiect, ci doar predicat. Un amestec al sensurilor ontologice ar provoca erori logice; un amestec al sensurilor logice ar conduce către necunoaștere. Urmările propriu-zis pragmatice, așadar de sens "public", vor fi cercetate mai târziu, anume atunci când va fi tematizată, în contextul reluării reducției judicative a dictaturii judicativului, ideologia, ipostaza
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logice ar conduce către necunoaștere. Urmările propriu-zis pragmatice, așadar de sens "public", vor fi cercetate mai târziu, anume atunci când va fi tematizată, în contextul reluării reducției judicative a dictaturii judicativului, ideologia, ipostaza desăvârșită a dictaturii judicativului. 2. Ordonarea. Nici sensurile ontologice, nici cele logice nu sunt indiferente față de o anume ordine. Dar nu este vorba despre o ordine oarecare, ci despre una esențial ierarhică. Astfel, sensul ontologic de substanță primă este înaintea celui de însușire. Într-un fel, sensul logic de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicative a dictaturii judicativului, ideologia, ipostaza desăvârșită a dictaturii judicativului. 2. Ordonarea. Nici sensurile ontologice, nici cele logice nu sunt indiferente față de o anume ordine. Dar nu este vorba despre o ordine oarecare, ci despre una esențial ierarhică. Astfel, sensul ontologic de substanță primă este înaintea celui de însușire. Într-un fel, sensul logic de subiect (gândit, în mod necesar, ca individual, acceptând, așadar, implicații ontologice) este înaintea celui de predicat. E drept, raportarea și ea necesară la timp aduce cele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dar nu este vorba despre o ordine oarecare, ci despre una esențial ierarhică. Astfel, sensul ontologic de substanță primă este înaintea celui de însușire. Într-un fel, sensul logic de subiect (gândit, în mod necesar, ca individual, acceptând, așadar, implicații ontologice) este înaintea celui de predicat. E drept, raportarea și ea necesară la timp aduce cele două sensuri la același nivel: altfel nu ar mai fi posibilă nici simpla construcție de judecăți "bine formate". Dar regula este aceea a poziționării ierarhice
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]