4,208 matches
-
exact ceea ce credeai fiind un mic lucid! — Eu când eram mic nu prea eram lucid, mărturisi comandantul Aciobăniței. Eram așa, mai împrăștiat, ca băieții. Visam să conduc o navă, să călătoresc, să văd cosmosul... Culmea e că tocmai asta am pățit: conduc o navă, călătoresc, văd cosmosul. — Da, dar ați ajuns aici, spuse tânăra. Nu veți mai fi comandant, nu veți mai călători, nu veți mai vedea cosmosul. — De călătorit, am călătorit destul, cosmosul, cât s-a putut, l-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
contractele taților lor și membri deplini ai tribului El-Avraam. Și astfel, tribul lui Iacob s-a mărit. Bilha a rămas însărcinată la Succoth, dar a pierdut copilul înainte ca acesta să apuce să se miște în pântecul ei. Rahela a pățit la fel și aproape o lună după aceea nu l-a scăpat pe Iosif din ochi. Și mama a pierdut un copil, care a ieșit în lume mult prea devreme. Femeile și-au întors capul de la fetița minusculă și nenorocită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nestinsă ranchiună. E drept că, dacă mă gândesc bine, instinctul meu de conservare a funcționat atunci mai bine decât mai târziu. Fără să-mi atragă nimeni atenția, am priceput singur că puteam să fiu prost crescut față de Dumnezeu fără să pățesc ceva, pe când orice neisprăvit mă putea snopi în bătaie dacă era mai zdravăn decât mine sau reprezenta o autoritate. În mod tulbure, am mirosit că insolențele cele mai puțin riscante sunt cele metafizice. Apoi m-am liniștit singur, pentru ca, brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bal de la curte. Era mândru de uniforma lui și avea ținută. Beneficia în plus de un pumn greu cu care doborâse, se zicea, mulți scandalagii recalcitranți, aruncați în stradă ca niște cârpe. Odată a fost chiar pe punctul s-o pățească. Fusese prea convingător cu un bețiv gălăgios și îi spărsese timpanul. Noroc că a doua zi individul nu și-a mai adus aminte în ce împrejurări fusese lovit. Masiv, lat în umeri, cu un gât ca de taur, Dominic își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ce spune. Am fost plecat pentru „tratament de grotă”. Sarea și boala. Salina semăna cu o catedrală primitivă. Și aerul era, într-adevăr, foarte pur. Când am ieșit afară mi-am dat seama ce aer infect respirăm de obicei. Așa pățești când compari. Și totuși în aceeași atmosferă sunt mirosurile primăverii care mă exaltă. Poate că așa iubesc viața toți bolnavii. Brutal. Dureros. Aș striga cu o mie de guri că viața e înspăimântător de frumoasă. 17 aprilie M-am oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
port ca atare. Meșterul de cruci m-ar fi dat afară mai din vreme dacă ar fi auzit ce le spuneam eu clienților despre viața de apoi când nu era el de față. După cum, la Belle Arte era s-o pățesc din aceeași cauză. Aveam un profesor pios de filosofie și, ca să-mi dau importanță, i-am „comunicat” într-o zi teoria mea; căci, între timp îmi făcusem chiar o teorie în toată regula despre rolul ereticilor, foarte însemnat, bineînțeles. Teoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu o privire, după care n-au mai ridicat ochii din ceștile lor. Parcă nici nu existam. Parcă nici nu le vorbisem. Mă ignorau. Mă simțeam vexat de această tăcere încă și mai mult decât de rușinea pe care o pățise Marta și am zbierat: „Cine sunt nemernicii? Arătați-mi-i”. Întrucât nimeni nu mă auzea în continuare, am izbit cu patul puștii în masa de care mă sprijineam. Atunci Profetul mi-a aruncat o privire neagră și cât eram de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
împuțit podelele, sau pe Filip, apostrofându-l: „Să nu-mi mai spui «domnule scluptor» că te nenorocesc, auzi? Și nu mai sunt «domnule sculptor» acum. «Stăpâne» să-mi zici de-acum înainte și să nu te mai încurci că o pățești, ai înțeles?” Aș fi putut, dacă aș fi avut chef, să vâr groaza în toți, să-i oblig să mă salute ca portarul, aplecându-se din șale. Și întregul timp care mi-ar fi rămas aș fi putut să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Era spre seară. Laura se plimba în preajma gheretei portarului. Mă aștepta, probabil. Am vrut să mă prefac că n-o văd, ca să evit orice explicație, dar ea s-a apropiat și m-a prins de mâna rănită. „Hei, ce-ai pățit?” „Nu mă strânge, mă doare”, m-am apărat. „Săracul de tine, te-ai rănit”, râse Laura; un râs nervos care se transformă repede în plâns. Politicos și jenat, Dinu și-a continuat drumul, lăsându-ne singuri. Aș fi preferat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trebuia să mă răfuiesc eram eu însumi, că nu eu alesesem țărmul acela, ci el mă alesese pe mine din pricina caracterului meu și că trebuia să se întâmple tot ce s-a întâmplat. În schimb, mi-am adus aminte ce pățisem la școala de corecție când un supraveghetor bădăran, ca să mă pedepsească, mă silise să mă dezbrac în pielea goală și să mă urc pe o masă, pe care o ocolea lovindu-mă de câte ori putea peste testicule cu nuiaua, în timp ce colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
transpirație îmi dădea o senzație neplăcută, o simțeam caldă și lipicioasă în ceafă, dar n-aveam putere să mi-o smulg de sub cap. Mi s-a părut că aud glasul ars de alcool al Soniei întrebând ironic: „Și ce-a pățit, dragă?” Îmi venea să arunc cu perna în ușă, să ies în coridor și să latru la ea. Mă purtasem prea prevenitor până atunci. Nimeni nu ne dă înapoi politețea risipită, m-am gândit. Apoi mi-am amintit de Laura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spus că au căzut altele asemănătoare și în alte locuri mai depărtate de cel dintâi. Se zice că unii oameni au murit de la acele ulcioare sau ce vor fi fost, iar alții care au venit mai târziu n-au mai pățit nimic. - N-a luat nimeni vreun ulcior din acelea? - Nimeni, stăpâne. - De ce, când ți-a spus Tefnaht că nu toate fac rău oamenilor, nu te-ai dus să le vezi? Auta plecă ochii în jos, mușcîndu-și buzele. - Ți-a fost
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Încă nu toată... Dar nimeni nu crede, decât săracii care au și plecat. Le-a spus Lot azi-noapte. Stăpânii însă râd, știind că voi sunteți puțini și că ei au oaste... Mă mir de Marele Preot, care știe ce-a pățit Atlantida! - Tu să fugi grabnic, Utnapiștim. Fugi dacă vrei la Țoar, dar mai bine spre munte. Și până n-ai să ajungi la Țoar, să nu te uiți înapoi. Străinul îl întrebă încă o dată: - Acest Abraam zicea că ar mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
foc mult mai mare, din 1909, când dl James Își distrusese toată corespondența de o viață, În ceea ce păruse a fi o stare de neagră depresie, deși nimeni n-ar fi putut spune ce o provocase. — Acum ce-a mai pățit? o Întrebă Burgess pe Minnie, ridicându-se de pe scaun și Încheindu-și grăbit tunica militară. Continua să poarte uniforma deși era În permisie de boală pe timp nedefinit - Îl scutea de Întrebări cu subînțeles și de priviri acuzatoare din partea celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
tu și cu mine, Minnie, noi facem o echipă bună pentru că suntem independenți. Între noi, totul e deschis și pe față. Suntem profesioniști. — Copii aveau... familia Smith? Întreabă ea. — Slavă cerului, nu. Asta-i altă problemă. Am văzut ce-a pățit biata mama, rămasă cu șase copii de crescut când a murit bătrânul. De-aia m-a retras de la școală și m-a dat să muncesc la Lamb House, era disperată să Încep să câștig și eu câte ceva. I-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
femeile? — Da. — Când eram mai tânăr eram tare timid cu fetele, spune el, după o pauză de gândire. Preferam sportul În timpul liber. Mai bine mă duceam la clubul sportiv, decât să alerg după fete. Și când am văzut ce-au pățit unii din prietenii mei, care au lăsat fete cu burta la gură și a trebuit să se Însoare cu ele, pe urmă au făcut o liotă Întreagă de copii pe care n-au avut cu ce să-i hrănească... M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
toată frumusețea și mici, de o frumusețe unică. Îl iubesc cu toată ființa mea. El e iubirea. I se simte în fiecare părticică a sa, în felul în care îi sclipesc ochii, care mă învăluie cu căldura lor. Azi am pățit ceva. Aș vrea să-i spun lui tot, ca să-mi treacă. El ar ști, m-ar alina, și totul ar trece. Aș vrea o mângâiere, tandrețe, alinare. Am nevoie de iubirea de care el e capabil Tandrețea sa, cuvintele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
târzie, iată că trec pe la el. Când mă opresc în fața clădirii, aflată chiar în centrul orașului, și mă uit în sus, simt ceva. Nu e un déjà-vu, însă e un sentiment familiar: acei nori. Simt că îi ating. Amețesc. Ai pățit ceva? Nu, mi-e bine. Dialogul dură puțin. Atât de puțin, încât crezui chiar că nici nu avu loc. Și totuși, și pe tip îl mai văzui. În fine, de îndată ce urcai, mă simții deja mai bine. Era ceva liniștitor. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nici nu simțeam nevoia să-l jignesc). Mai bine încercam să mă apăr cu ceva, însă totul s-ar fi putut termina urât. Așa că i-am jucat jocul. Iată cum fug din nou. De această dată mă împiedic și cad. Pățesc ceva la picior. El mă vede căzând și cere să se uită la el. Nu e rupt. Deși îngrijorat, când mă atinge nu uită să se bucure și să-mi arate că se bucură de aceste atingeri. Îți faci rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și-un tupeu... - Cine, dragă? Eu vorbeam de cravate. Cine aveau un tupeu? - Credeam că-i destăinui despre adulterinele acelea, de care a râs tot Parisul. Biata Charlotte. Îngâmfata Fanchette. Ernestine... Ce rușine au putut să pătimească atunci... - Ce-au pățit? - Spune-i tu! - De ce eu? Povestește tu! - Niște așa-zise doamne... - Niște așa-zise prefăcute... Din așa-zisa societate înaltă, pe care, la o aniversare de-a lui, Robin, jucîndu-le un renghi, le-a antrenat în cea mai imposibilă situație
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în lat, desluși siluete subțiratece, cu um- 374 DANIEL BĂNULESCU fines, jugulând pe nesimțite și cel de-al doilea capăt al strungii de stradă. - Predolene... - Mmîh. Ordonați! zâmbi strâmb cel ce fusese strigat. - Jeane! Puștiul... E de belea. Dar o pățim noi. Dumirește- ni-l tu. - Prelucrează-l cu vigoarea și înțelepciunea ultimelor experimente psihologice! - Copile, nu știu cum te vei acomoda dumneata... înmuie vocea, bingănind, tartorul profilor. Dar, dacă inspirația ta dă greș, nouă, forurile superioare ne vor pisa capetele, ca pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nici vulgar, ci doar parcă tăvălit prin solzii unui peștișor argintiu. Pe platforma zgrumțuroasă a Foișorului de Foc se opri un sfert dintr-un minut să-și tragă sufletul. Era o zonă a Bucureștiului în care nu știu cam ce pățea sufletul lui, dar se cam zvârcolea. Patru minute mai târziu, lua pe bombeul traiectului său și Turnul Televiziunii. Fentând prin stânga, atacând prea strâns turnanta în dreptul unei antene parabolice, își aruncă privirea să descifreze însemnarea cu marca de fabricație a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
importante, Maiestate! trâmbițară mulțimile, azvîrlindu-se și pocnind de-a dreptul cu pântecele pe caldarâmul denivelat, îmbibat cu apă și rumeguș zdrențuitor de gheață. Ține-o numai pe lucruri importante și-ai să vezi tu, până la urmă, ce-ai să pățești!... - Mă, voi înțelegeți ce vorbesc eu aici?! îi admonestă cu amărăciune Căpetenia și indigenii îi făcură semn că da, să continue, să șadă extrem de destins, că ei erau foarte atenți. Să-i dea bătaie înainte. Ei îl înțelegeau. - Fîl-fîl! murmură
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ai de spus având în vedere că practic ți-ai omorât sora mai mică? —Ei, haide, a rugat-o el. Știu că n-ar fi trebuit s-o las singură în baie, dar nu mi se pare c-ar fi pățit ceva. Dorința de a-l pocni peste fața aia cretină și iresponsabilă a copleșit-o pe Fiona, dar femeia era conștientă că asta i-ar fi oferit un avantaj moral în ochii maică-sii și ai lui taică-su. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
lui Caitlin, dar imediat s-a tras înapoi. Femeia era rece ca gheața. — Doamne Dumnezeule! Vai, Doamne! Abținându-se să nu vomite din cauza fricii, Nick a întors capul căutând telefonul. A format imediat 999. —O ambulanță! Repede! Soția mea a pățit ceva... nu, nu respiră. Cred... Bărbatul nu reușea să rostească vorbele. Cred că e moartă. Înmormântarea lui Caitlin a fost cea mai tristă zi din viața lui Susan. I-a fost aproape imposibil să suporte s-o vadă pe Milly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]