4,933 matches
-
de juniori și copii din marea familie a lui Partizan. Acest stadion va fi reproiectat de firma elvețiană Mob Lab. Noua capacitate va fi de aproximativ 45.000 locuri pe scaune și va include un hotel și birouri. Suporterii lui Partizan, numiți "Grobari (Groparii)" s-au organizat în anul 1970. Porecla le-a fost dată de rivalii "Delije", suporteri ai lui Steaua Roșie, cu referire la culoarea neagră regăsită și la uniformele lucrătorilor de la cimitire. Altă variantă ar fi că numele
FK Partizan () [Corola-website/Science/312076_a_313405]
-
Roșie, cu referire la culoarea neagră regăsită și la uniformele lucrătorilor de la cimitire. Altă variantă ar fi că numele se trage de la denumirea străzii pe care se află amplasat stadionul - "Humska (Groapa)". Aceștia susțin toate cluburile care formează Asociația Sportivă Partizan. În anul 1999 organizația suporterilor care, prin tradiție, ocupau tribuna din partea de sud a stadionului, s-a scindat în două grupări. Gruparea nou formată, numită "Južni Front (Frontul de Sud)" acuzau câțiva membri importanți ai lui "Grobari" că abuzau de
FK Partizan () [Corola-website/Science/312076_a_313405]
-
abuzau de privilegiile lor și clubul pentru că îi favoriza. În 2006 divergențele se acutizează astfel încât astăzi există trei grupări importante ale suporterilor: "Južni Front", "Grobari 1970" și "Grobari Belgrad". Din 2005 și până în 2007, fanii au boicotat toate meciurile lui Partizan, până când directorul sportiv, Nenad Bjeković și secretarul general, Žarko Zečević, au demisionat iar suporterii și-au atins scopul. Bjeković a demisionat în luna mai iar Zečević în septembrie. După aceasta suporterii s-au reîntors la stadion. Danny Dyer, cunoscut om
FK Partizan () [Corola-website/Science/312076_a_313405]
-
ar fi avut alt curs. Am fi devansat frigul rusesc cu săptămâni și am fi cucerit Leningradul și Moscova. Nu ar mai fi fost nicio bătălie de la Stalingrad”. În plus, nevoia de menținere a stării de ocupație, de luptă împotriva partizanilor și de luptă împotriva acțiunilor Aliaților, a blocat mai multe divizii germane și italiene pe parcursul războiului. Istoricul Antony Beevor pe de altă parte a afirmat că nu luptele din Grecia au fost cele care au întârziat declanșarea războiului împotriva Uniunii
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
ocupată de armata germană. Odată cu schimbarea autorităților, au urmat noi valuri de arestări și violențe. Pentru a-și apăra interesele, ucrainenii au început să-și formeze propriile grupuri de rezistență, care s-au implicat în acțiuni de gherilă împotriva germanilor, partizanii sovietici dar care au atacat și populația civilă poloneză. În 1942, elemente locale ale UPA au început să atace populația minoritară poloneză într-un efort de „curățare” a Volâniei. Primul atac cunoscut a avut loc pe 13 noiembrie 1942 în
Masacrarea polonezilor din Volânia () [Corola-website/Science/312206_a_313535]
-
acesteia. Polonezii supraviețuitori au fost «repatriați», la fel cum s-a întâmplat în Bielorusia și Lituania. Ei au fost înlocuiți în principal de ruși. În 1991, Ucraina de vest a devenit parte a Republicii Ucraina”. Timothy Snyder a descris crimele: „Partizanii ucraineni au incendiat casele, i-au împușcat s-au i-au împins înapoi cu sila pe cei care încercau să scape și au folosit secere și furci ca să-i ucidă pe cei care-i prindeau în afara locuințelor. În unele cazuri
Masacrarea polonezilor din Volânia () [Corola-website/Science/312206_a_313535]
-
a existat doar dorința de a-i alunga pe polonezi, dar în timpul atacurilor situația a scăpat de sub control.. Wehrmachtul și poliția germană au ignorat în general conflictele interetnice, în primul rând pentru că erau concentrați să lupte cu Armata Roșie și partizanii sovietici. Există însă dovezi că germanii au oferit arme atât ucrainenilor cât și polonezilor. Unități speciale germane formate din colaboraționiști ucraineni sau polonezi au fost implicate de multe ori în masacre, iar unele dintre crime au fost atribuite atât Armatei
Masacrarea polonezilor din Volânia () [Corola-website/Science/312206_a_313535]
-
Unități speciale germane formate din colaboraționiști ucraineni sau polonezi au fost implicate de multe ori în masacre, iar unele dintre crime au fost atribuite atât Armatei Insurecționale Ucrainene cât și Armatei Teritoriale Poloneze. Atât comandanții germani cât și cei ai partizanilor sovietici erau la curent cu acțiunile naționaliștilor ucraineni. La 25 mai 1943, comandantul local sovietic al partizanilor din regiunea Rivne scria într-o telegramă pentru cartierul său general: „În ultimele zile, principalele activități ale naționaliștilor ucraineni îi vizează pe polonezi
Masacrarea polonezilor din Volânia () [Corola-website/Science/312206_a_313535]
-
iar unele dintre crime au fost atribuite atât Armatei Insurecționale Ucrainene cât și Armatei Teritoriale Poloneze. Atât comandanții germani cât și cei ai partizanilor sovietici erau la curent cu acțiunile naționaliștilor ucraineni. La 25 mai 1943, comandantul local sovietic al partizanilor din regiunea Rivne scria într-o telegramă pentru cartierul său general: „În ultimele zile, principalele activități ale naționaliștilor ucraineni îi vizează pe polonezi. Naționaliștii întreprind acțiuni de teroare în masă și trebuie subliniat că ei nu-i împușcă pe polonezi
Masacrarea polonezilor din Volânia () [Corola-website/Science/312206_a_313535]
-
ai familiilor mixte. Cercetări asupra acestui subiect delicat se fac în continuare, atât de partea poloneză cât și de cea ucraineană. Este posibil ca numărul mare de victime din ambele tabere să fi fost provocat și de acțiunile germanilor și partizanilor sovietici. În prezent se fac demersuri pentru o reconciliere polono-ucraineană. „Institutul Național Polonez al Aducerii Aminte” a adunat peste 10.000 de pagini de documente și mărturii. Partea poloneză a făcut primul pas pe calea reconcilierii. În anul 2002, președintele
Masacrarea polonezilor din Volânia () [Corola-website/Science/312206_a_313535]
-
Răstignirea" ("La Crocifissione", 1941), în care sub o temă sacră denunță ororile războiului, "simbol al tuturor celor care suferă persecuții, detențiuni și suplicii pentru ideile lor" (Renato Guttuso: ""Diario""). În perioada 1943-1945 este ofițer de legătură al unei formații de partizani din Roma. În acest timp realizează ciclul grafic ""Gott mit uns"" și colecția de desene intitulată ""Massacri"", care circulau clandestin, denunțând represiunile naziste, ca acelea de la "Fossele Ardeatine" din Roma. În 1946-1947 participă la întemeierea grupării artistice ""Fronte nuovo delle
Renato Guttuso () [Corola-website/Science/311525_a_312854]
-
povestirea alegorică "Le Bilboquet" - considerată un exemplu al esteticii rococo. Sub impresia prieteniei cu La Motte și cu Fontenelle participă la reluarea polemicilor inițiate mai dinainte de către Charles Perrault între "modern" si "vechi" ,Marivaux situându-se de partea amicilor săi , partizani ai "noului" , împotriva dictatului regulilor stricte ale literaturii clasice . In acest spirit scrie parodii după Homer "Homer travestit sau Iliada în versuri burlești" {1717} și dupa Fénelon "Telemac travestit" (1717 , publicat in 1736. Mai publică și romanul parodic "Pharsamon sau
Pierre de Marivaux () [Corola-website/Science/311521_a_312850]
-
Un partizan este membrul unei forțe armate neregulate care se opune controlului exercitat asupra unei regiuni de către o putere străină sau de către o armată de ocupație. Termenul „partizan” a fost folosit în secolul al XVII-lea pentru a numi liderul unui detașament
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
Un partizan este membrul unei forțe armate neregulate care se opune controlului exercitat asupra unei regiuni de către o putere străină sau de către o armată de ocupație. Termenul „partizan” a fost folosit în secolul al XVII-lea pentru a numi liderul unui detașament războinic. În acea perioadă, în Europa, detașamentele războinice erau folosite în mod frecvent pentru executarea de raiduri pentru strângerea sau, dimpotrivă, pentru distrugerea de provizii. Tehnicile
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
folosit în secolul al XVII-lea pentru a numi liderul unui detașament războinic. În acea perioadă, în Europa, detașamentele războinice erau folosite în mod frecvent pentru executarea de raiduri pentru strângerea sau, dimpotrivă, pentru distrugerea de provizii. Tehnicile războiului de partizani au fost descrise în detaliu de Johann von Ewald în cartea sa "Abhandlung über den kleinen Krieg" (1789). Von Ewald a fost un veteran al forțelor hessiene care au luptat ca mercenari în Războiul de independență al Americii și au
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
care au luptat ca mercenari în Războiul de independență al Americii și au trebuit să facă față unui inamic care avea să fie numit în secolele al XIX-lea și al XX-lea „forțe neregulate”. Conceptul inițial al războiului de partizani era folosirea trupelor recrutate din cadrul populației din regiunea de război, sau în unele cazuri a unităților militare regulate, care luptau în spatele liniilor inamice pentru dezorganizarea liniilor de comunicație sau aprovizionare, stabilirea unor avanposturi, atacarea subunităților inamice în ambuscade, culegera de
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
cazuri a unităților militare regulate, care luptau în spatele liniilor inamice pentru dezorganizarea liniilor de comunicație sau aprovizionare, stabilirea unor avanposturi, atacarea subunităților inamice în ambuscade, culegera de informații, taxe sau efectuarea de rechiziții, distrugerea stocurilor de provizii ale dușmanului, etc. Partizanii din pe la mijlocul secolului al XIX-lea se diferențiau în mod substanțial de escadroanele de cavalerie folosite la raiduri rapide sau de forțele de gherilă semiorganizate. Partizanii ruși au jucat un rol de primă importanță în înfrângerea lui Napoleon Bonaparte în timpul
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
de informații, taxe sau efectuarea de rechiziții, distrugerea stocurilor de provizii ale dușmanului, etc. Partizanii din pe la mijlocul secolului al XIX-lea se diferențiau în mod substanțial de escadroanele de cavalerie folosite la raiduri rapide sau de forțele de gherilă semiorganizate. Partizanii ruși au jucat un rol de primă importanță în înfrângerea lui Napoleon Bonaparte în timpul războului din 1812. În timpul celui de-al doilea război mondial „partizanii” au devenit forța dominantă din spatele liniilor Axei, fiind formate în special din trupe neregulate, întărite
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
substanțial de escadroanele de cavalerie folosite la raiduri rapide sau de forțele de gherilă semiorganizate. Partizanii ruși au jucat un rol de primă importanță în înfrângerea lui Napoleon Bonaparte în timpul războului din 1812. În timpul celui de-al doilea război mondial „partizanii” au devenit forța dominantă din spatele liniilor Axei, fiind formate în special din trupe neregulate, întărite de cele mai multe ori cu specialiști în luptele de gherilă trimiși în sprijinul insurgenților de cartierele generale aliate. Partizanii sovietici, în special cei din Belarus, au
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
În timpul celui de-al doilea război mondial „partizanii” au devenit forța dominantă din spatele liniilor Axei, fiind formate în special din trupe neregulate, întărite de cele mai multe ori cu specialiști în luptele de gherilă trimiși în sprijinul insurgenților de cartierele generale aliate. Partizanii sovietici, în special cei din Belarus, au reușit să hărțuiască neîncetat Wehrmachtul și să-i întârzie sau chiar să-i oprească acțiunile. Ca urmare, autoritatea statului sovietic a fost reinstaurată adânc în spatele liniilor germane. În teritoriile controlate de partizanii sovietici
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
aliate. Partizanii sovietici, în special cei din Belarus, au reușit să hărțuiască neîncetat Wehrmachtul și să-i întârzie sau chiar să-i oprească acțiunile. Ca urmare, autoritatea statului sovietic a fost reinstaurată adânc în spatele liniilor germane. În teritoriile controlate de partizanii sovietici au putut fi organizate până și colhozuri pentru aprovizionarea insurgenților. Partizanii iugoslavi de orientare comunistă au condus de la începutul până la sfârșitul războiului lupta de eliberare a patriei lor.
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
neîncetat Wehrmachtul și să-i întârzie sau chiar să-i oprească acțiunile. Ca urmare, autoritatea statului sovietic a fost reinstaurată adânc în spatele liniilor germane. În teritoriile controlate de partizanii sovietici au putut fi organizate până și colhozuri pentru aprovizionarea insurgenților. Partizanii iugoslavi de orientare comunistă au condus de la începutul până la sfârșitul războiului lupta de eliberare a patriei lor.
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
direct apariția unei mișcări de gherilă de orientare comunistă. Mișcarea Frontul Național a fost înființată în august 1942 de PC Bulgar, mișcarea politico-militară Zveno și alte mișcări politice mai mici, care se opuneau orientării pronaziste a guvernului bulgar. Detașamentele de partizani au fost active în special în regiunile muntoase din vestul și sudul Bulgariei. În august 1943, după o vizită în Geramania, țarul Boris a murit pe neașteptate. Pe tronul Bulgariei a urcat fiul de numai 6 ani, Simeon al II
Istoria militară a Bulgariei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311607_a_312936]
-
Partizanii (alfabetul chirilic: Партизани) a fost o mișcare socialistă de rezistență armată împotriva forțelor Axei și a colaboratorilor lor din Balcani în timpul Războiului de eliberare națională a Iugoslaviei, parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Mișcarea s-a dezvoltat treptat
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
îndreptat spre Kopaonik de unde, împreună cu alți insurgenți din valea Ibar și din satele de munte, s-au organizat într-o formație importantă de luptă anti-Axă. Pe 10 august 1941 a fost formată în satul de munte Stanulović, „Cartierul general al partizanilor din Kopaonik”. Regiunea asupra căreia și-au exercitat autoritatea pentru doar 42 de zile a fost numită „Republica Minerilor”. Acești insurgenți s-au alăturat ceva mai târziu lupătorilor de sub comanda lui Josip Broz Tito - „Armata populară de eliberare și detașamentele
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]