4,565 matches
-
următoarele motive: în primul rând constat că autorul Transmodernismului a rămas pe aceleași poziții, dar numai după analize pertinente și nuanțate, fără excese și părtinire, salvând ceea ce se poate salva, recunoscând meritele și valoarea acolo unde erau evidente (vezi cap. Postmodernismul înalt, I II III, p. 45-82); în al doilea rând, evoluția gălăgioasă și exclusivistă a nucleului dur, reprezentat de Ion Bogdan Lefter și fanii săi a sfârșit prin a mă îndepărta cu totul de o paradigmă culturală în care doar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
comun spre întoarcerea omului la sacru, pentru recuperarea inocenței pierdute, a spiritului de toleranță și iubire necondiționată față de oameni și Dumnezeu. În viziunea autorului acestei cărți, convins că e soluția optimă, "transmodernul vine la timp spre a salva tradiția și postmodernismul, conciliind cele două antiteze monstruoase într-un spațiu al transparențelor, comun tuturor antitezelor împăcate" (p. 161). Într-o notă de subsol, acesta precizează că transmodernul "nu se opune niciunei forme artistice viabile respingând orice formă de exclusivism -, pentru el toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu uită să ne readucă aminte că toate marile nenorociri ce s-au abătut asupra Europei au venit "din trădarea creștinismului" care înseamnă în primul rând comunitate dialogică, înainte de a fi ontologică. Ceea ce reproșează gânditorul român modernismului, dar mai ales, postmodernismului, ar fi încetarea dialogului cu Divinitatea, într-o lume care treptat "și-a pierdut transparența", s-a opacizat. Acesta este motivul pentru care Theodor Codreanu adoptă modelului propus de D. Stăniloae, construit pe trei niveluri ontologice (natură-om-Dumnezeu). Omul, ca ființă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
întregii omeniri prin: minciună, duplicitate, fariseism, impostură, trădarea aproapelui, poluare, crimă, războaie pustiitoare, pauperizarea spirituală a existenței până la suprema opacitate a materiei brute. Distrugând natura și obturând comunicarea cu Dumnezeu, omul se condamnă pe sine la pieire. Ceea ce autorul numește "postmodernismul înalt" este de fapt o "anticameră" a transmodernismului pe care Theodor Codreanu încearcă, alături de Ion Popescu-Brădiceni (de o pildă), să-l pună în circulație pe teren românesc și să-l facă viabil, mai ales că noua mișcare spirituală nu este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în circulație pe teren românesc și să-l facă viabil, mai ales că noua mișcare spirituală nu este exclusivistă nici măcar pe tărâm confesional: "Hristos a venit pentru toți oamenii" (p. 60). Însuși Jean Francois Lyotard, care a lansat termenul de postmodernism (1979), s-a dezis după ceva mai mult de un deceniu, după cum la noi acasă Al. Mușina, L.I. Stoiciu și Mircea Cărtărescu s-au lepădat de acesta, poate și din conștiința faptului că postmodernismul cultural, cu sau fără suport economic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Lyotard, care a lansat termenul de postmodernism (1979), s-a dezis după ceva mai mult de un deceniu, după cum la noi acasă Al. Mușina, L.I. Stoiciu și Mircea Cărtărescu s-au lepădat de acesta, poate și din conștiința faptului că postmodernismul cultural, cu sau fără suport economic, duce inevitabil la subcultură și kitsch. "Graba clasicizării trage concluzia sarcastic autorul acestei cărți a condamnat postmodernismul să moară infantil, chiar înainte de a ieși din stadiul zombie" (p. 137). După ce admite că un scriitor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Mușina, L.I. Stoiciu și Mircea Cărtărescu s-au lepădat de acesta, poate și din conștiința faptului că postmodernismul cultural, cu sau fără suport economic, duce inevitabil la subcultură și kitsch. "Graba clasicizării trage concluzia sarcastic autorul acestei cărți a condamnat postmodernismul să moară infantil, chiar înainte de a ieși din stadiul zombie" (p. 137). După ce admite că un scriitor poate fi citit prin mai multe grile, complementare sau nu, autorul se concentrează să demonstreze că unii filosofi anatemizați ca precursori sau susținători
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
moară infantil, chiar înainte de a ieși din stadiul zombie" (p. 137). După ce admite că un scriitor poate fi citit prin mai multe grile, complementare sau nu, autorul se concentrează să demonstreze că unii filosofi anatemizați ca precursori sau susținători ai postmodernismului (Fr. Nietzsche, S. Freud, M. Heidegger sau J. Derrida) s-au apropiat sau chiar au anticipat postmodernismul, aceștia fiind în realitate "niște asceți căutători de puritate", înainte de orice altceva. Din motive similare, pentru a limpezi lucrurile, sunt supuși unei analize
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fi citit prin mai multe grile, complementare sau nu, autorul se concentrează să demonstreze că unii filosofi anatemizați ca precursori sau susținători ai postmodernismului (Fr. Nietzsche, S. Freud, M. Heidegger sau J. Derrida) s-au apropiat sau chiar au anticipat postmodernismul, aceștia fiind în realitate "niște asceți căutători de puritate", înainte de orice altceva. Din motive similare, pentru a limpezi lucrurile, sunt supuși unei analize lucide, atente, nuanțate și la obiect, Nichita Stănescu, poet asumat abuziv de postmoderniști, cu ignorarea unei părți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în partea sa cea mai puțin evidentă, este un roman al Ființei și al reîntoarcerii spre dimensiunea profunzimii, din momentul în care aduce în miezul "dezbaterii" noțiuni ca "ușurătate" și "greutate". "Așa se produce despărțirea radicală a lui Kundera de postmodernism, căci repetiția ca simulacru elimină greul ființei și se depărtează, fatalmente, de stratul profund al eternei întoarceri a identicului" (p. 267). Așa se desparte Tereza de mama sa, care nu putea trece de goliciunea mată și pustie a corpului său
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
asupra operei lui Bacovia și Eminescu. E un caz clasic în care autoarea i-a citit pe Nietzsche, Heidegger, Borges, Paul Valéry, apropiindu-se în acest fel de zona sacrului și de dimensiunea profunzimii, aparținând, din aceste motive, cel puțin postmodernismului înalt, la câțiva pași doar de transmodernism. Calicantus: Scene din viața lui Cristal (2005), o tulburătoare "biografie interioară", funcționează ca un pandant al eseisticii sale, exprimând una și aceeași personalitate ce aspiră spre puritate și transparență cu depășirea decisă a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a naturii sale contradicționale între duritatea fizică (a cristalului) și reflecția polimorfă eterogenizantă tocmai prin ceea ce autoarea însăși numește "diferența ontologică". Nu e greu de înțeles că Svetlana Paleologu-Matta și Theodor Codreanu aparțin aceleiași familii de spirite ce se opune postmodernismului și neopragmatismului amenințând cu "o expansiune planetară tehnico-științifică" în afara sacrului și a credinței. În sfârșit, e firesc să ne rețină atenția un capitol dedicat poetului basarabean Victor Teleucă (1933-2002), autor a 14 volume, incluzând aici și volumele antologice antume și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
discearnă valorile, dincolo de pozițiile meschine de grup și doctrină. Poetul basarabean nu are se înțelege veleități teoretice și eseistice, el realizând o "profundă sinteză" între tradiție și modernitate, cu depășirea acestora, după ce a "eșuat" în tentativa sa de sincronizare cu postmodernismul printr-o "inefabilă unitate de viziune stilistică" (p. 248) și printr-un viu sentiment al sacrului. "Blaga este prezent statornic în textele lui Victor Teleucă" nu numai prin "imaginea Marelui Anonim", dar mai ales prin persistența metaforei revelatorii a ninsorii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este expresia înaltă a Clubului de la Roma, făcută auzită prin intermediul lui Mircea Malița. Ea își găsește acoperirea prin raportarea la una din posibilele trăsături a ceea ce până la el purta numele de new modernity, high modernity, late modernity, post-capitalism, post-industrialism, super-industrialism, postmodernism, post-postmodernism etc., globalizarea. Așadar, măsura în care "prima revoluție globală" în termenii Clubului de la Roma nu scoate din scenă un mastodont îmbătrânit, modernitatea târzie, ci îl îmbălsămează, îi dă chip de scenă și îl pune să joace roluri de anvergură
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu care e împovărat cel mai adesea Touraine, deși acesta încerca doar o depășire a împietririi în proiectul postmodernist în maniera în care Daniel Bell s-a despărțit de societatea post-industrială prin hiper-industrial. Bell nu greșește, în acest caz, definind postmodernismul (a se citi ideologia postmodernă, și nu curentul artistic omonim) prin modernism forte. Mai mult, prin hiper-modernitate, cercetătorul francez aruncă societatea în "post-social", adică descrie cu precizie și rafinament alunecarea într-un cadru în care actorii încetează a mai fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
națiunii sau cu victoria finală a justiției sociale. Există, în acest caz, două scăpări din capcana alunecării pe placa de subducție: fie printr-o numire care să depășească modernitatea și spiritul sau, fie printr-o acceptare a oricărei numiri actuale (postmodernism, hiper-modernism etc.), dar printr-o acceptare, prin aceasta, a unui termen provizoriu, pentru care deceniile sau secolele viitoare vor avea suficientă limpezime să-i găsească un înlocuitor. În acest context, al numirilor de dragul gloriei celor cinci minute, Theodor Codreanu face
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de altă parte, eu, unul, m-aș feri de graba unor disocieri prea tranșante, nemaivorbind de reticența în fața unor "legi" care pot induce ideea unei "clasicizări" a paradigmei avant la lettre" (p. 185). Unde poate fi situat, în acest caz, postmodernismul? Codreanu face o trimitere (care îmi ajunsese la cunoștință încă de anul trecut, prin intermediul unui articol din revista "Argeș") la Constantin Virgil Negoiță. Se poate vorbi, astfel, despre un postmodernism modern și premodern, respectiv despre unul extramodern (postmodernismul). Postmodernismul modern
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lettre" (p. 185). Unde poate fi situat, în acest caz, postmodernismul? Codreanu face o trimitere (care îmi ajunsese la cunoștință încă de anul trecut, prin intermediul unui articol din revista "Argeș") la Constantin Virgil Negoiță. Se poate vorbi, astfel, despre un postmodernism modern și premodern, respectiv despre unul extramodern (postmodernismul). Postmodernismul modern nu reprezintă altceva decât procesul tranzitoriu în care, înainte de a se face saltul spre altceva, agonizează modernitatea. Este ceea ce a pozat pentru generații, grupări și secte literare în eliberarea prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acest caz, postmodernismul? Codreanu face o trimitere (care îmi ajunsese la cunoștință încă de anul trecut, prin intermediul unui articol din revista "Argeș") la Constantin Virgil Negoiță. Se poate vorbi, astfel, despre un postmodernism modern și premodern, respectiv despre unul extramodern (postmodernismul). Postmodernismul modern nu reprezintă altceva decât procesul tranzitoriu în care, înainte de a se face saltul spre altceva, agonizează modernitatea. Este ceea ce a pozat pentru generații, grupări și secte literare în eliberarea prin post-. Și nu în mântuirea prin post, adică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
caz, postmodernismul? Codreanu face o trimitere (care îmi ajunsese la cunoștință încă de anul trecut, prin intermediul unui articol din revista "Argeș") la Constantin Virgil Negoiță. Se poate vorbi, astfel, despre un postmodernism modern și premodern, respectiv despre unul extramodern (postmodernismul). Postmodernismul modern nu reprezintă altceva decât procesul tranzitoriu în care, înainte de a se face saltul spre altceva, agonizează modernitatea. Este ceea ce a pozat pentru generații, grupări și secte literare în eliberarea prin post-. Și nu în mântuirea prin post, adică prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
altceva decât procesul tranzitoriu în care, înainte de a se face saltul spre altceva, agonizează modernitatea. Este ceea ce a pozat pentru generații, grupări și secte literare în eliberarea prin post-. Și nu în mântuirea prin post, adică prin apel la trans-. Postmodernismul, ca fază crepusculară a modernismului, l-a convins pe Lyotard să facă apel la rescriere, iar pe Habermas să facă trimitere la tentativa de închidere a proiectului neterminat al modernității, în ciuda disputei dintre cei doi. De aici se naște și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe Habermas să facă trimitere la tentativa de închidere a proiectului neterminat al modernității, în ciuda disputei dintre cei doi. De aici se naște și stupefacția lui Ion Bogdan Lefter care, invitat în 1991 la Seminarul de la Stuttgart cu tema Sfârșitul postmodernismului, a crezut că e o greșeală la mijloc. Era firesc, în acest context, ca scriitorul moldovean să analizeze responsabil un fenomen cultural mai aparte, așa-zis postmodernist (încadrat, însa, în modernismul forte, deșănțat în plin proces tranzitoriu al sfârșitului hegemoniei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
scriitorul moldovean să analizeze responsabil un fenomen cultural mai aparte, așa-zis postmodernist (încadrat, însa, în modernismul forte, deșănțat în plin proces tranzitoriu al sfârșitului hegemoniei unei rigidități axiomatice, pozitiviste). Iar acest lucru se petrece, în special, prin analiza paradoxurilor postmodernismului românesc. Căci, dacă în Occident postmodernismul se instaurează prin platitudinea post-ideologică a sub-culturilor, în România fenomenul, aparent inexplicabil, îmbracă haina ideologică a avangardismului de refugiu în lupta împotriva comunismului autohton. Tocmai situarea de cealaltă parte a frontului, raportat la comunism
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fenomen cultural mai aparte, așa-zis postmodernist (încadrat, însa, în modernismul forte, deșănțat în plin proces tranzitoriu al sfârșitului hegemoniei unei rigidități axiomatice, pozitiviste). Iar acest lucru se petrece, în special, prin analiza paradoxurilor postmodernismului românesc. Căci, dacă în Occident postmodernismul se instaurează prin platitudinea post-ideologică a sub-culturilor, în România fenomenul, aparent inexplicabil, îmbracă haina ideologică a avangardismului de refugiu în lupta împotriva comunismului autohton. Tocmai situarea de cealaltă parte a frontului, raportat la comunism, este paradoxală. Atât comunismul cât și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
platitudinea post-ideologică a sub-culturilor, în România fenomenul, aparent inexplicabil, îmbracă haina ideologică a avangardismului de refugiu în lupta împotriva comunismului autohton. Tocmai situarea de cealaltă parte a frontului, raportat la comunism, este paradoxală. Atât comunismul cât și optzecismul subminează naționalul: "Postmodernismul optzecist, dimpotrivă, s-a asociat cu tendințele neointernaționaliste și împotriva conștiinței naționale, având ca adversar intern tocmai licărul "naționalist" ivit din teoria protocronismului elaborat de Edgar Papu" (p. 118). Așadar, dorindu-se reacție la comunism, chiar cutremur (a se vedea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]