4,129 matches
-
se concentrează în acești oameni energici”. Se vede, deci, care era atmosferă ce o cunoaște haiducul Stânga în vremea acțiunilor sale. Și în regiunea Vidinului situația inspiră și împingea la haiducie. În partea de nord-vest a actualei Bulgarii au izbucnit răscoale locale în anii 1835 și 1837. Starea grea a taraninii din sudul Dunării care nu înregistra nici o imbunatatire în ciuda promisiunilor date prin hatișeriful de la Gyuhane (1839), face să izbucnească în 1841 cunoscută răscoală de la Nis, care antrenează și unele sate
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
de nord-vest a actualei Bulgarii au izbucnit răscoale locale în anii 1835 și 1837. Starea grea a taraninii din sudul Dunării care nu înregistra nici o imbunatatire în ciuda promisiunilor date prin hatișeriful de la Gyuhane (1839), face să izbucnească în 1841 cunoscută răscoală de la Nis, care antrenează și unele sate din ținutul Vidinului. Amintitul hatișerif proclama garantarea cinstei cetățenilor din Turcia, indiferent de naționalitate și de religie. Dar acest principiu nu-și găsește aplicare, după cum se vede chiar din cazul lui Stoian Stânga
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
garantarea cinstei cetățenilor din Turcia, indiferent de naționalitate și de religie. Dar acest principiu nu-și găsește aplicare, după cum se vede chiar din cazul lui Stoian Stânga. În evenimentele desfășurate dincolo de Dunăre, rolul elementului haiducesc este evident. Tocmai cu prilejul răscoalei din 1841 acționează vestiții haiduci bulgari Nicola Srandaci și Stoian Ceavdar. Acesta din urmă comanada în răscoală 50 de oameni. Identitatea de nume, ca și unele coincidențe de fapte, a dus la unele concluzii greșite în istoriografia bulgară încât aspecte
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
aplicare, după cum se vede chiar din cazul lui Stoian Stânga. În evenimentele desfășurate dincolo de Dunăre, rolul elementului haiducesc este evident. Tocmai cu prilejul răscoalei din 1841 acționează vestiții haiduci bulgari Nicola Srandaci și Stoian Ceavdar. Acesta din urmă comanada în răscoală 50 de oameni. Identitatea de nume, ca și unele coincidențe de fapte, a dus la unele concluzii greșite în istoriografia bulgară încât aspecte ale haiduciei lui Stânga au fost puse pe seamea haiduciei lui Ceavdar; după cum de persoana aceluiași au
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
domniei lui Agrippa al II-lea, strănepotul lui Irod cel Mare. Templul lui Irod a fost distrus de romani, alături de restul Ierusalimului, în 70 d.Hr, ca urmare a primului război evreo-roman. În primele secole din era noastră, după înfrângerea răscoalei lui Bar-Kohba din 135 de către romani, evreilor le-a fost interzis să intre în Ierusalim. Există unele dovezi că împărații romani din secolele II și III le-au permis să viziteze orașul și să se închine la Muntele Măslinilor și
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
succesorii săi subliniau independența creștinismului etiopian, iezuiților li se permiteau să desfășoare activități misionare din 1557. În 1555, otomanii organizează provincia Habes. Convertirea la catolicism de către Negus Za Dengel în 1607 și de Negus Susneus în 1622 a condus la răscoale sângeroase, pana cand Negus Fasilidas a alungat toți catolicii. În timpul domniei lui Iassus I, la începutul sec. XVIII, Etiopia se află la apogeu politic și cultural, dar a căzut pradă anarhiei din cauza intrigilor de la palat și invaziei triburilor inamice. Etiopia
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
inscripția care interzice accesul ne-evreilor de pe esplanada Muntelui Templului spre Templu. Cel de-al Doilea Templu a dăinuit până în anul 70 d.Hr., an în care Ierusalimul a fost cucerit de oastea romană a lui Titus în timpul înăbușirii Marii Răscoale a evreilor. iar templul a fost dărâmat și incendiat. În anul 130 d.Hr împaratul roman Adrian a vizitat Iudeea și a decis să înființeze la Ierusalim un oraș roman numit în cinstea sa Aelia Capitolina. Se știe că ar
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
iar dovezile arheologice pe munte nu permit tragerea unei concluzii asupra existentei reale a templului lui Jupiter. Cercetătorii diverg în opinii și în legătură cu faptul ca această decizie a lui Adrian s-a numărat cu adevărat printre factorii însemnați ai izbucnirii răscoalei lui Shimon Bar Kokhba sau ea a fost o măsură de represalii după înăbușirea revoltei. O altă chestiune care îi preocupă pe cercetători este în ce măsură a avut succese această revoltă înainte de a fi reprimată de romani. Au reușit răsculații evrei
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
au reușit să ajungă la Ierusalim, dar sunt și unii care sunt de opinia contrară, și unii care chiar sunt convinși că răsculații au restaurat templul, sau cel puțin altarul templului și au reluat acolo aducerea de jertfe. După reprimarea răscoalei lui Bar Kohba, autoritățile romane au interzis evreilor să se așeze la Ierusalim. Odată cu ordinul de la Milano (313) de proclamare a creștinismului ca religie oficială a Imperiului Roman de către împăratul Constantin cel Mare, Ierusalimul a devenit un oraș sfânt al
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
Langobardia Minor (sudul Italiei): Spoleto și Benevento. Aripert a căutat să câștige prietenia papei Ioan al VI-lea, donând Sfântului Scaun unele pământuri montane din Alpii Cotici. Această amiciție nu i-a ajutat prea mult, domnia sa fiind marcată de numeroase răscoale interne, ca și de invazii ale triburilor slave ale slovenilor în regiunea Veneto. În 711, Ansprand, pe care Aripert îl exilase, a revenit în fruntea unei mari armate puse la dispoziție de ducele Theudebert de Bavaria. Mulți longobarzi din Austria
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
Liutprand a trecut Alpii în fruntea unei armate pentru a-l sprijini pe Carol Martel în acțiunea de a-i alunga pe mauri din Aix-en-Provence și Arles. În 738, o pace care dura de multă vreme a fost încălcată prin răscoala ducelui Thrasimund al II-lea de Spoleto. După ce mișcarea a fost reprimată, cu instalarea nepoților lui Liutprand în Benevento și Spoleto, foștii duci s-au refugiat la Roma pentru a obține protecția papei Grigore al III-lea. Imediat, Liutprand a
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
domniei căruia s-a desfășurat și cea mai mare parte a activității lui Welf. Atunci când unchiul lui Frederic Barbarossa, regele Conrad al III-lea al Germaniei din dinastia Hohenstaufen, a confiscat Ducatul de Bavaria în 1142, Welf s-a alăturat răscoalei începute de fratele său, Henric. În 1152, Welfii și Hohenstaufenii au încheiat pacea, iar Frederic Barbarossa a fost ales ca rege. Noul suveran a restituit Bavaria fiului lui Henric al X-lea, Henric Leul în 1156. În octombrie 1152, la
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
în anul 1355, să devină proprietatea familiei genoveze Gattilusi. În 1457, Samothraki a fost ocupată de către Imperiul Otoman, iar în timpul dominației acestuia insula a fost numită "Semadirek". În timpul războiului de independență al Greciei (1821-1831), în Samotraki a avut loc o răscoală a populației împotriva autorităților turce care s-a încheiat cu masacrarea celei mai mari părți ale populației. În 1913, ca o consecință a Primului Război Balcanic, Samothraki revine grecilor. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, insula a fost ocupată
Samothraki () [Corola-website/Science/325155_a_326484]
-
iulie 1908 - 30 octombrie 1918). După încoronarea lui Mahmud al II-lea, el a fost nevoit să facă față unei multitudini de probleme, cele mai multe fiind unele moștenite de la sultanii din trecut. Printre acestea era așa-numita „Problemă Orientală”, rezolvarea deselor răscoale ale ienicerilor și ale luptelor dintre ulemalele influente în imperiu. Deasemenea, sultanul a trebuit să facă față conflictelor interne cu sârbii, grecii, albanezii, egiptenii, sirienii și alții, să înăbușe rebeliunile unor pașale, care visau să fondeze regate noi pe ruinele
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
mai multe campanii devastatoare împotriva lui Henric până în 1071, an în care în cele din urmă s-a supus. În anul următor, Otto a reprimit posesiunile, deși fără titlul ducal. Când în vara lui 1073 a izbucnit războiul civil al "Răscoalei saxonilor", cronicarul Bruno Saxonul în al său "De bello Saxonico" îl descrie pe Otto de Northeim ca ținând un discurs înălțător la adunarea saxonilor de la Wormsleben (astăzi, Lüttchendorf), după care a preluat comanda trupelor insurgenților. Prin pacea de la Gerstungen din
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
trupelor insurgenților. Prin pacea de la Gerstungen din 2 februarie 1074, Bavaria i-a fost în mod formal restituită, însă ducatul a opus rezistență, rezultatul constituindu-l menținerea ca duce "de facto" a lui Welf I. Otto a mai participat în răscoala din 1075, izbucnită ca urmare a demolării castelului Bad Harzburg, după care a fost iertat din nou de către Henric al IV-lea și numit administrator al Saxoniei. După excomunicarea împăratului de către papa Grigore al VII-lea din 1076, Otto a
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
pe care Imperiul Otoman nu putuse, sau nu dorise să le respecte, datorită caracterului musulman nonsecular. Proclamația mai cerea sârbilor să înceteze să mai plătească taxe otomanilor, deoarece acestea erau în principal funcție de afilierea religioasă a contribuabililor. Rezultatul final al răscoalelor sârbilor a fost câștigarea suveranității. A fost fondat Principatul Serbiei, cu propriul parlament, guvern, cu propria constituție și casă regală. Din punct de vedere social, revoluția a introdus valorile societății burgheze . Din acest motiv, unii istorici consideră Revoluția Sârbă drept
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Rus și-a reînființat o flotă în Marea Neagră, dat fiind faptul că Regatul Unit, fără sprijinul altor puteri europene, nu putea să impună respectarea tratatului. În 1875, teritoriul Herțegovinei s-a răsculat împotriva suvernaului ottoman, în ceea ce este cunoscut ca Răscoala din Herțegovina, care a condus mai apoi la o insurecții în Bosnia și Bulgaria. Marile Puteri au considerat că intervenția lor este nu este necesară, deoarece nu ar fi făcut decât să declanșeze un război sângeros în Balcani. Germania și
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
că un număr de câteva mii au murit înecați în râul Unstrut, iar armata lui Henric al IV-lea a pus mâna pe nenumărate prăzi. Înfrângerea răsculaților a fost năucitoare pentru răsculați. Ea i-a șocat pe saxoni, iar susținătorii răscoalei au devenit disperați. Arhiepiscopul de Mainz a amenințat cu excomunicarea pe thuringieni. Henric și trupele sale au devastat Saxonia și Thuringia în zonele rurale, conducând astfel la foamete în aceste provincii. Arhiepiscopul de Magdeburg în cele din urmă a stabilit
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
au devastat Saxonia și Thuringia în zonele rurale, conducând astfel la foamete în aceste provincii. Arhiepiscopul de Magdeburg în cele din urmă a stabilit condițiile în care regele să încheie pacea cu rebelii. Henric a solicitat închisoarea pentru toți conducătorii răscoalei, alături de confiscarea fiefurilor acestora, și redistribuirea lor către susținătorii imperiali. Cu cât termenii erau mai duri, cu atât victoria completă obținută de Henric la Langensalza îi convingea pe aceștia să cadă la învoială. Prin gesturi pline de umilință, episcopii, nobilii
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
mare victorie pentru forțele antiregaliste. Cu toate acestea, Rudolf și-a pierdut mâna dreaptă în luptă și a rănit mortal în abdomen. El s-a retras la Merseburg, unde a murit în ziua următoare și a fost înmormântat. Majoritatea susținătorilor răscoalei împotriva lui Henric al IV-lea s-au evaporat în curând, deși confruntările au continuat până în 1085, cu o ultimă zvâcnire în 1088 sub succesorul lui Rudolf, cel de al doilea anti-rege, Herman de Luxemburg (Herman de Salm).
Rudolf de Rheinfelden () [Corola-website/Science/325205_a_326534]
-
francone ale lor au fost acordate în 1093 ca fief contelui palatin de Aachen, care va evolua transformându-se ulterior într-un important principat german, al Palatinatului Elector ("Kurpfalz"). a fost achiziționat de regele Otto I "cel Mare", după eșecul răscoalei ducelui din familia Conradinilor, Eberhard din 939, în bătălia de la Andernach. Odată cu progresele contelui Conrad "cel Roșu", Franconia renană a devenit baza puterii familiei imperiale a Salienilor, care a oferit patru împărați în secolele al XI-lea și al XII
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
avut loc cu Hedwiga, fiică a ducelui Henric I de Bavaria. Burchard a construit marea fortăreață de pe colina Hohentwiel, iar Hedwiga a fost întemeietoarea mănăstirii Sfântului Gheorghe în acel loc, dar din căsătoria lor a fost lipsită de urmași. După răscoala ducelui Liudolf de Suabia, fiul regelui Otto I "cel Mare", din 954, regele a conferit titlul ducal lui Burchard, în cadrul conciliului general de la Arnstadt. Burchard a fost un apropiat intim al lui Otto și al reginei acestuia, Adelaida de Italia
Burchard al III-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325288_a_326617]
-
Conrad "cel Roșu" de Lorena, a întâmpinat rezistență din partea alor săi din Lorena. Bavarezii ducelui Henric I, unchiul lui Liudolf și fratele mai mic al lui Otto I, l-au sprijinit pe Liudolf, însă regele a reușit să pună capăt răscoalei. Dretp urmare, în 954 Liudolf a fost deposedat de ducatul său și, cu toate că s-a reconciliat cu tatăl său, nu l-a mai obținut. El a invadat pentru a doua oară Italia, 957, și multe cetăți au capitulat în fața sa
Liudolf de Suabia () [Corola-website/Science/325292_a_326621]
-
independență, 1877 - 1878, Bălcești pe Topolog, 1977) Din corpul de voluntari al lui Gheorghe Magheru, format în anul 1886, au făcut parte și 16 grădișteni. . ( Enciclopedia județului Vâlcea. Vol I - Prezentare generală, coord. I. Soare, Rm Vâlcea, editura Fortuna, 2010). Răscoala de le 1907 nu a rămas fără ecou la Grădiștea. Primarul comunei Constantin M.R. Popa, preotul C. Roman și învățătorul Ion Brătulescu sunt acuzați că au încercat răzvrătirea locuitorilor împotriva proprietarului Dumitru B. Tomescu. ( Corneliu Tamaș, Petre Bardașu, Sergiu Purece
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]