KorAP: Find »[drukola/base=sorbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...152 153 154 ...207 >

5,168 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

tu mai dintr-o parte... (Îi arată.) Vezi? În partea aia a cântat mai tare. OMUL CU SACAUA: Ce minune! Ați făcut treabă bună. Își umple sacaua cu apă). BRUNO: E-e.... OMUL CU SACAUA (Gustând din apă și apoi sorbind cu poftă, spălându-se pe față și pe mâini, jucându-se cu apa, aruncând-o în sus.): Apă, apă! He-he! De când n-am mai văzut așa apă! GRUBI (Reținut.): E bună? OMUL CU’SACAUA: E apă de trandafiri, fraților! E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
SACAUA: E apă de trandafiri, fraților! E o minune. GRUBI: Hai să bem și noi. BRUNO: Din putoarea asta? GRUBI: Tu n-ai auzit că-i bună? Dac-a cântat înseamnă câ-i bună. Și ce dac-a cântat puțin? BRUNO (Sorbind din apă.): Nu e rea... OMUL CU SACAUA: Ce rea? E ca de pe o frunză. Am să fac avere cu apa asta. GRUBI (Bea cu nesaț.): Uah! Ce apă! Ce apă! OMUL CU SACAUA: N-am mai băut așa apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
L-a prins? AL DOILEA BĂRBAT (Privind în groapă.): Nu știu. Cred că da. PRIMUL BĂRBAT (Ușor nervos.): De ce nu începe? De ce? BRUNO: Nu e încă timpul. (PRIMUL BĂRBAT își scoate pălăria, își desface cravata de la gât, se apleacă și soarbe din apă; își reia locul.) PRIMUL BĂRBAT: Întotdeauna sunt nervos când e să înceapă. AL DOILEA BĂRBAT (Către BRUNO și GRUBI.): Așa e el. GRUBI: Nu trebuie să vă enervați, domnule. Așa enervați și pe alții. AL DOILEA BĂRBAT: Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Clatină din cap.) GRUBI (Stropindu-l pe VIZITATOR.): Na! Vino să bei! MAJORDOMUL (Încercând și el apa.): Așa ceva... așa ceva... Domnilor, era să dăm ortul popii. GRUBI: E! BRUNO ( Se spală și bea.): Uf! Ce zi! MAJORDOMUL: Era să dăm ortul... (Soarbe și el din apă, se spală.) Era cât p-aci... GRUBI: N-ați știut cum s-o luați... BRUNO: Uite ce mi-a făcut. (Îi arată picioarele.) VIZITATORUL (Încă speriat.) Do-do-domnilor... (Jalnic.) Apă... GRUBI (Îi aduce apă în pumni.): Na

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
capul în palme, îl leagănă.) Taci puțin... Fă așa... (Îi clatină capul.) MACABEUS (Grohăie; încearcă să se slujească de mâini, neputință, mâinile sale vor funcționa acum ca niște cioturi.) PARASCHIV: Gata... gata... (Îi pune din nou bidonul la gură; MACABEUS soarbe câteva înghițituri.) Așa... așa... MACABEUS (Grohăind, cu alcoolul curgându-i pe gât.): Unde... (Grohăie.) Unde.. (Geme de durere.) PARASCHIV: Cum? Cum? Așa... Cască bine gura... MACABEUS: Unde suntem? (Grohăie, respiră din greu.) Ce-i aici? (Încearcă să pipăie în jur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
PLOAIE (Fericit de această descoperire.): Da... Așa cum unii, în timpul nopții, sunt atrași de către somn... nu? tot așa, noi, în timpul ploii, suntem tentați... să călătorim. Asta-i tot. (Cei doi ascultă, extaziați; ȘEFUL GĂRII s-a ridicat și el ușor și soarbe cuvintele CĂLĂTORULUI.) CASIERUL (Așteptând câteva secunde, în speranța că vor urma și alte detalii.): Asta-i tot? HAMALUL (Dezamăgit.): Nu se poate! CASIERUL (Rugător, jalnic.): Mai spuneți, domnule... Mai spuneți... HAMALUL (Ținându-i isonul.): Zău... Nu se poate să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de pământ și așteptam să treacă apa prin pielea mea... (Chinuit.) Domnule, era cât pe ce să reușesc! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și? Nimic? ȘEFUL GĂRII (Înfrânt.): Nimic... Ani în șir am încercat, am sperat... M-am târât, am alergat, am sorbit apa... apa de ploaie... Am sperat, poate... poate... Așteptam o cât de mică, o cât de infimă chemare... Și am suferit, m-am chinuit groaznic... Închipuiți-vă, toată mulțimea, ah, mulțimea, pândindu-mă, hohotind, în creierul meu, clipă de clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
brațele.) Am amorțit... Am amorțit în scaunul ăsta. HAMALUL: Să vă dau o înghițitură de rom? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Rom? Hm. N-am băut niciodată. HAMALUL: E foarte bun. Luați o înghițitură și-o să vă încălziți. Scoate sticla de rom, soarbe încet de câteva ori, apoi i-o întinde călătorului.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Gustă din băutură; face o grimasă; mai gustă o dată.): Nu e rău. HAMALUL: Mai luați. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu... Poate... altă dată... HAMALUL (Bea din nou.): E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
IOANA: Unde-i? Vreau s-o văd? Întotdeauna mi-am dorit să văd o pasăre uriașă. HAMALUL (Se ascunde sub bancă.): Nuuu... Nu... Alungați-o! Vrea să ne scoată ochii... Știu eu. Păsări din astea care caută apă... și ne sorb ochii... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Către IOANA.): Taci! Fii atentă! Simți cum plutește? Simți cum se zbat aripile, încet, încet... Simți? Aerul se moleșește, se lasă în jos, apoi se ridică... Nu-ți dai seama? IOANA (Cu fața în vânt.): Acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

și plante ceasul său propriu de putere. Grădinarii cunosc și astăzi unele din aceste taine de răsădire, plivire și recoltare a diverselor specii în conformitate cu fazele de creștere și descreștere a celei care, la hinduși, întruchipa vasul sfânt din care zeii sorb licoarea nemuririi. Și pentru taoiști, luna era un copil care se naște, crește, îmbătrânește și moare, pentru a renaște în următoarea lună, în vreme ce în unele variante de legende de origine culese pe teritoriul patriei noastre, luna e un omuleț pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
masă cum îi e obiceiul, cu o strachină de pesmeți și un degetar de vin. Părintele își pune un deget pe buze și încruntă sprânceana dreaptă. Apoi întinde mâna, apucă un pesmet și începe să ronțăie hotărât, cu meșteșug. Apoi soarbe și din păhăruțul cu vin. Pe cățel l-a botezat Mureș. Jos la rădăcina carpenului Mureș îl așteaptă, cu ochii lui de câine eschimos. Când în sfârșit stăpânul se dă jos din pom, câinele i se alătură trufaș și oarecum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
secundă, clatină sărbătorita din cap. Hai, la mulți ani! Și cele patru doamne, de caro, de treflă, de pică și de cupă, ciocnesc paharele de fetească neagră. Să vă spun ce am visat azi noapte, spune Bianca după ce-a sorbit. Atât de clar încât, stai, să vă spun. Eram în oraș, îmi căutam o geantă, umblam așa aiurea prin magazine, când deodată cineva m-a prins de braț și mi-a șoptit în ureche, „Trebuie să te duci la Oituz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

fost norocul nostru, ăl mare, la revoluție părinte? Popa Băncilă clătină abătut din cap. Căută ceva în buzunarele anteriului, scormonind îndelung. În cele din urmă scoase un bulgăraș de tămâie albă. Îl mirosi îngândurat, de parcă ar fi vrut să-l soarbă. - Norocul de-a salvat revoluția - se avântă Țongu, aproape înlăcrămat - a făst ăla că am avut tineri educați patriotic. Naționali! Dacă nu se ducea ei să moară la revoluție, ce ne făceam noi, ăștia mai cu experiență, mai gânditori? Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Privi buimac sala. Reluța murise anul trecut și nu-i pomenise vreodată că fusese pe lista aceea a lor, cea mai importantă. Dădu să spună ceva. Nu-i ieși nici un cuvânt. Doar un gâjâit, de ceapă sfârâind în tigaia încinsă. Sorbi câteva înghițituri din pahar. Reuși, în sfârșit, să îngaime, în exclamațiile satisfăcute ale sălii. - Propun să ne oprim aici. Ne așteaptă cu masa, că e sâmbătă și are o nuntă la cantină după noi. Continuăm mâine. Și cu concluzii. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
și-și cerea iertare, târându-se prin toate cele opt odăi ale casei inginerului. Nu era iertat și, apăsat de vină, pornea pe ultimul său drum într-o barcă, pe Ghiolul Negru de la Lintițaru, din Baltă. Dispărea înghițit de un sorb care venea din când în când și lua păcătoșii din județ. Urdinare, părăsit și de Șfița pentru un inginer de sunet de la Studiourile Cinmatografice Buftea, trăia cu convingerea, mai dureroasă decât toate crizele-i de bilă, că tot ceea ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
cititori care au citit impecabil. Unul după altul. Cu dicție, cu pauze de efect, cu intonații, cu respirații lungi. Un adevărat număr artistic de recitat paginile lui Burtăncureanu. O plăcere să-i asculți. Mai ceva ca la radio. Bibliotecarele îi sorbeau din ochi, nedumerite totuși că până atunci niciunul dintre recitatori nu le trecuse pragul. Se vedea bine că sunt niște intelectuali rafinați. „Tre’ să fie dintre cei veniți să cânte în corul Catedralei“, îi șopti Minodora U. colegei sale Ghizela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
o tânără brunetă, înaltă, cu plete lungi, într-o rochie de voal albăstriu, transparentă. Nu doar că i se ghiceau de sub stratul noratec formele bine potrivite de meșterul care o mlădiase, de statuie desăvârșită, dar Burtăncureanu, cu ochii holbați, putea sorbi gurguile unor sâni despre care scrisese chiar el cândva, fără să-i vadă vreodată, „marmoreeni precum nălucile în scăldușă.“ O privea nesătul, o vedea și n-o vedea, rupea hulpav din ea doar desenul coapselor pierdute în linii încă nenăscute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
revoluție o făcea mai clandestin, că nu prea era voie să cercetezi în Baltă, el se ducea cu barca de unul singur, mai mulți ani s-a tot dus așa, plecarea era în Ghiol la Lintițaru, unde venea ca un sorb și-l lua și-l ducea acolo, la Chiru, toată lumea știa de sorb, cine vroia și avea curaj se ducea și aștepta în barcă și dacă vroia sorbul să vină venea și-l ducea la Chiru ăla, așa făcea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Baltă, el se ducea cu barca de unul singur, mai mulți ani s-a tot dus așa, plecarea era în Ghiol la Lintițaru, unde venea ca un sorb și-l lua și-l ducea acolo, la Chiru, toată lumea știa de sorb, cine vroia și avea curaj se ducea și aștepta în barcă și dacă vroia sorbul să vină venea și-l ducea la Chiru ăla, așa făcea și Păstrămaț și când a vrut să se mai ducă ultima dată, într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
lumea și mi s-a arătat de trei ori că necaz mare vine spre noi, am întrebat-o și pe coana Andromanda, n-a vrut să-mi spună, zicea doar că știe și ea de ecoul ăla, vuiet ca de sorb că vine, nu știu de unde, de la mare depărtare vine, e poate chiar aici în oraș, nu știu ce poate fi, am auzit că a venit și profesoru ăla, Tomnea, și îl plimbă ai noștri peste tot și-i dă onoruri, s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
am întors aici. Poate și din dor, nu știu. Poate și din sentimentul ăla al apărării. Zău, nu știu. Parcă vreau să mă împac și n-am cu cine. Parcă vreau să văd ceva și nu știu ce. Parcă mă trage un sorb, cum era ăla de la Lintițaru. Mai este Ghiolul Negru? Mergeam și noi vara acolo, era sălbăticie. Era capătul lumii parcă... - Mai ții minte Ghiolul Negru? N-au desecat încă acolo. Mai este și sorbul. Dar nu mai vine ca altădată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
fusese persecutat. - Chiru ăsta, continuă Magda, se spune că stă și petrece acolo în ascunzișul lui din Baltă și din când în când mai cheamă pe câte una de aici și-i face copil. Adică trimite ca un fel de sorb după fetele care se duc singure în Baltă, în Ghiol la Lintițaru. Dacă aș sta să-ți înșir câte se mai spun despre el... Mai toți copiii fără tată de pe aici zice că-s făcuți cu Chiru ăla, cu sorbul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

-te să strălucești. Nu-ți pot da decât un sfat: să-ți iubești sinele și totul va decurge în mod natural. Ai încredere în mine. Tumuri, fus, cinel, tobă mare, apoi o explozie generală, și bateria s-a oprit. Am sorbit calm din pahar. Creierul meu își regăsise o stare de euforie ciudată, o luciditate pură, așa cum simțisem după ce făcusem sex prima dată în viață. Câștigasem. Dacă aș fi vrut, aș fi putut nărui lumea cu un gând, sau aș fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
toată nava ieșiră vorbele plictisite ale operatorului de serviciu. Nu l-am mai auzit, e mai mult ca sigur un începător, unul care face ore suplimentare. Înainte erau cincizeci de inși, lingviști, antropologi, tehnicieni, o armată întreagă de minți strălucite, sorbindu-mi vorbele și calculând cele mai bune alternative pentru fiecare problemă, oricât de mică ar fi fost. Acum trebuie să comunic cu studenți care au chiulit de la seminarii. Dacă baza de la Hewnen se află tot în clădirea Garrison ca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
în gheizere?! Tot atât de încet ca la venire, grupul se destramă. Unii nu cred că întâmplările înfățișate sunt minciuni, stau într-un echilibru precar între acceptare și respingere, iar Kjus, sărmanul, se află la limita capacităților sale imaginative. Ghemuit pe scaun, soarbe un cocktail oferit de o fostă ascultătoare entuziasmată. Îi place atât de mult atmosfera asta neverosimilă în care se găsește, căci, sub efectul alcoolului, el combină falsitatea celor relatate cu falsitatea spațiului discotecii rurale - pereții se mișcă, luminile se deformează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]