4,078 matches
-
grosolane despre tablouri. Și mai era Hilary: cu ea știa cum stau lucrurile. Nu aveau ce să-și spună. Dar, în sfârșit, era desigur Roddy însuși. Îi prinsese privirea vinovată de mai multe ori și văzuse cum și-o ferise, speriat, deci era clar că n-avea nici un gând de împăcare. Nici nu era de mirare: singurul motiv pentru care venise ea la vernisaj era să-l facă să se simtă prost. Dar fusese o naivitate din partea ei să creadă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
stătea o femeie blondă și uimitor de frumoasă, părând cu vreo cinci ani mai tânără decât Phoebe și care o salută zâmbind, într-o manieră clar amenințătoare, imediat ce intră. Phoeboe mormăi un răspuns și apoi timp de câteva secunde, prea speriată ca să mai înainteze, rămase să privească tablourile de pe pereți. O încurajau: erau oribile. Dar își aminti ceva, în timp ce trăgea adânc aer în piept și își târșâia picioarele potrivnice spre pupitru, sub privirea cercetătoare și insolentă a recepționistei. De dimineață, până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ocupați, din câte am înțeles, cu nou-venitul - bărbatul pe care-l recunoscusem vag - care, se părea că reușise cumva să-și revină. Era aproape ora două când au venit infirmierele s-o ia pe Fiona, dar arăta deja neajutorată și speriată. Am strâns-o tare de mână și i-am sărutat buzele. Erau foarte reci. Apoi am privit în urma ei în timp ce-i duceau targa pe coridor. Personalul insistase să mă duc acasă să mă odihnesc puțin, dar n-am reușit decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în holul întunecat. Înaintând în camera de zi, necunoscutul se instală lângă televizor și rămase așa, contemplând silueta cocârjată, prăbușită a lui Michael. După ce văzu tot ce voia să vadă, tuși tare, de două ori la rând. Michael se trezi speriat și, focalizându-și ochii somnoroși, se pomeni că privește un chip care ar fi vârât groaza în inima multor bărbați mai puternici. Slab, diform și nesănătos, exprima în același timp meschinărie, o inteligență înceată și, poate cel mai cutremurător, faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
șireturi de desfăcuse, îngenunchie să-l lege. Era în această poziție de numai câteva secunde când auzi țipătul unei femei în spatele lui. — Păzea! Pentru Dumnezeu, păzea! Se răsuci și văzu armura care ținea securea prăbușindu-se încet peste el. Țipând speriat, se aruncă în față, doar cu jumătate de secundă înainte ca tăișul venerabilei arme să se înfigă cu un zgomot sec exact în locul în care îngenunchiase el — Ești teafăr? spuse femeia venid spre el. — Cred că da, spuse Michael, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
juca feste stranii, spuse fratele ei. — Ascultă, mie nu mi-a frică. Roddy râse disprețuitor. — Faci pe tine de frică, fato! — Nu știu ce te face să crezi asta. După atâția ani te citesc ca pe o carte. Se vede că ești speriată. Ai început să te joci cu strugurii. Cu strugurii? Despre ce vorbeși? — Ai început să te joci cu ei. Îi cojești. Le deslipești coaja. Faci asta din copilărie. Poate că o fac din copilărie, dar astă-seară n-am făcut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și nefamiliară: un dulap de mahon, cu o oglindă în mărime naturală pe ușă. Phoebe era cu spatele la oglindă și se reflecta în ea, aplecată ca să iasă din blugi. Ce cauți în camera mea? spuse Michael, clipind derutat. Phoebe se întoarse speriată și spuse: — Nu e camera ta. Arătă spre periile de păr și fardurile puse pe măsuța de toaletă. Astea nu-s lucrurile tale, nu? — Nu, sigur că nu, spuse Michael. Iartă-mă, dar se pare că nu înțeleg deloc casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
putea controla. Era îngrijorată că nu găsea nici un motiv real - dacă era cinstită cu ea însăși - pentru care o începuse. Se întâmplase totul prea repede - și din motive nepotrivite - pentru că ei îi era milă de el, pentru că era și ea speriată și avea nevoie de mângâiere. În plus, cum puteau uita vreodată, groaznicele circumstanțe care-i aduseseră împreună? Cum putea ieși ceva bun dintr-un asemenea început? Urcă în dormitorul ei, își făcu valiza, apoi se uită prin cameră să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pupitrul din Calea Dorobanți 191, o mână vrăjmașă sănătății mintale și auzului ascuțit dă la maximum volumul de difuzare. A, doamna Vasilescuuuuu! buciumă TVR 1. Vezi mamă, acum trebuie să iau și-un detergent scuuuuump! Ariel - Albul Ideal! Costache sare speriat și se repede la televizor să-l dea mai încet. În mii și sute de mii de camere, barăci și văgăuni pe tot întinsul patriei, mii și sute de mii de mâini fac acum exact același gest, într-o simultaneitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
apoi fandează stânga, forța centrifugă îi șterge tava din mână, cupele de șampanie se fac țăndări, toate deodată, pe parchetul de stejar. Izabela îi șuieră în ureche: Din cauza ta! Dar Pascal ripostează: ─ Știi ce? Bag divorț! Românii iau un aer speriat, americanii se amuză, sincer poate. Dintre toți, de neuitat va rămâne o femeie într-o crinolină verde, înfoiată ca un boboc gata să plesnească. Alunecă pe suprafața strălucitoare ca o lebădă pe luciul apei, chiar și după ce a căzut, destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
O, Doamne, e prea mare și doare rău. Nu se poate. O, Jim. Jim. Scândurile erau tari și reci și pline de așchii, iar el era greu și Îi făcea rău. Liz Îl Împinse, atât era de Înțepenită și de speriată. Jim adormise. Nu putea să-l dea de pe ea. Reuși să se scoată de sub el, se ridică-n picioare și-și Îndreptă rochia și haina, apoi Încercă să-și pună părul În ordine. Jim dormea, cu gura puțin deschisă. Liz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dimineața, pe coridorul Închisorii. Coridorul era strâmt și Înalt, cu șiruri de celule pe fiecare parte. Toate celulele erau ocupate. Deținuții fuseseră aduși acolo ca să fie spânzurați. Cinci dintre ei erau În celulele din față. Trei erau negri. Erau foarte speriați. Unul dintre albi stătea pe haina Întinsă pe jos cu capul În mâini. Celălalt se-ntinsese pe haină cu o pătură Înfășurată pe cap. Ieșeau spre spânzurători printr-o ușă făcută-n perete. Îi așteptau șapte oameni, printre care și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Întors: pe o etajeră-colțar, pe care abia acum o vedeam, am descoperit fotografia, ușor mărită, a unei fete cu Îmbrăcăminte școlară, cu picățele, șorț de culoare Închisă și guler alb: era Keti. Nu Încăpea nici o Îndoială. M-am apropiat puțin speriat, am luat fotografia cu tot cu suportul și apărătorile de sticlă Între care era fixată, și o privii din nou, de aproape. Emoția Îmi gîtuia clipa. Nu mi-aș fi Închipuit. M-am uitat, fără să vreau, mai Întîi la doamna care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tăcută, fixă, Îmbrăcată Într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic În lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvînt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gîndii speriat. Mă aflu În fața unei simple idei, Îmi vorbii, altfel cum se explică trecerea ei spre diafan, privirea, muțenia, nemișcarea aceasta aberantă? Ba nu! Deodată zîmbi, făcu doi pași către mine, se apropie atît de mult că-i simții suflarea. - „De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
respectuos și mă asigură de grija ce o va depune, și cu adevărat, peste o lună și ceva Îmi telefonă aducîndu-mi la cunoștință executarea comenzii. CÎnd crucea fu instalată la mormînt, Întinsei doamnei jumătate din costul lucrării. Mă privi ca speriată: - De ce? Întrebă. Nu se poate, rosti dezorientată. - Nu e nimic, o liniștii. Vă rog să primiți, e o datorie a mea de suflet. Nu știu, dar simt că trebuie să fac așa. Vă rog să Înțelegeți. Ca prin minune primi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
o fericire rară, eu asemeni, Încît, privind, sau numai exultînd, trupul ei se dezgoli imaginației mele ca-n prima zi a Facerii lumii. Încetase să mai vorbească, i se auzea doar respirația caldă, uitată ca de mii de ani. Deodată, speriat, mă duse gîndul la Keti: „Dacă...” Încercai a-mi spune... „Dar nu! nu! bineînțeles că nu, rectificai, așa ceva nu e posibil, o imensă eroare.” Dacă i-aș fi spus, ar fi Înnebunit, n-ar fi Înțeles; cum să Înțeleagă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
într-un colț al memoriei lui era ceva ca o prevestire. Îl abătu de la gândurile sale glasul amuzat al lui Maktor. Și când mă gândeam că sunteți ascunși chiar deasupra capului lui Vitellius... Mi se părea amuzant. Hangiul nu părea speriat, și nici nu era; Valerius îl convinsese că cel mai bun mod de a ascunde pe cineva este să-l ții chiar sub nasul celui care îl caută. I se păruse amuzant că Valerius îl adusese acolo pe gladiator. Soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Octavianus Augustus otrăvit de soția lui, pe curajosul Germanicus otrăvit la rându-i, pe Caligula înjunghiat, pe Seneca și Petronius, care-și tăiaseră venele deoarece Nero poruncise să fie uciși, pe Nero însuși, omorât de servitorul său și - tresări, speriat și uimit - privirea lui Galba în clipa când lama unui pumnal îi tăia capul... Galba trăia, din câte știa Vitellius, și era pregătit să lupte și să-l împiedice să cucerească Roma. În cele din urmă, în fața lui Vitellius pluti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tridentul spre coiful galului. Salix respinse repede lovitura cu scutul și se aruncă înainte, încercând să înfigă pumnalul în piciorul adversarului. Skorpius sări într-o parte, ferindu-se. Apucă tridentul cu ambele mâini și lovi cu putere scutul lui Salix. Speriat, Valerius îl văzu pe acesta dând înapoi câțiva pași și căzând în nisip. Se ridică însă rapid și se repezi asupra uriașului, atacându-l la cap cu scutul ridicat. În liniștea amfiteatrului, impactul marginii scutului cu țeasta lui Skorpius răsună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să pot rămâne la cârma Imperiului, spuse Vitellius dezorientat... Eu... Preoteasa a zis că... Ausper însă nu-l mai asculta. Îi întorsese spatele și se îndepărta solemn, asemenea unui preot din vechime, trecând printre soldații care se dădeau repede deoparte, speriați. În noaptea aceea, pe când Proculus își punea în traistă puținele lucruri pe care le luase cu sine, gărzile deschiseră ușa cămăruței lui Valerius. Manteus se ivi în prag. — Bravo, Orpheus, îi spuse zâmbind lui Valerius, care stătea pe saltea, palid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi era tot mai puternic, iar cuvintele sale aveau o forță extraordinară, încât păreau să se ridice deasupra castrului și să se răspândească în văzduhul amurgului. — De ce să întârziem în spatele munților, asemenea cârtițelor care se ascund în gaură, asemenea copiilor speriați de povestea lupului? De ce trebuie să rămânem aici? De unde vom lua bani să-i plătim pe soldați? De unde vom lua provizii în timp ce vom aștepta cine știe câte luni ca Mucianus să străbată drumul între Byzantium și Dalmatia? Arătă spre miazăzi. Banii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aproape pe cei care aveau să ucidă sau să fie uciși a doua zi. Se știa că în timpul acestor banchete - care, pentru mulți gladiatori, constituiau o cină funebră - publicul putea să-i ia în râs pe cei care se arătau speriați, se lamentau, se îmbătau ca să uite că urmau să lupte, își făceau testamentul sau încredințau altora mesaje pentru familiile lor. Se știa că aproape toți gladiatorii se îmbuibau, fiindcă aceea putea fi ultima lor masă; doar puțini, siguri de victorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prima înfruntare, murmură Errius. A început rău, foarte rău... — Atenție! șopti Antonius, văzând cum rândurile perfect ordonate ale soldaților săi se rupeau, împinse de cavaleria lui Arrius, care încerca să forțeze deschiderea nu mai mare de zece pași. Unii soldați, speriați, urmăriți de dușmani, își abandonaseră caii și veneau în fața tovarășilor lor aliniați în formație, implorându-i să-i lase să treacă. Se năpusteau spre rândurile strânse ale formației, împingându-le și stricându-le. — Atenție! Antonius galopa în fața expediti-lor. Își oprea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
car e a dus-o cu cinste până în prezent. După absolvirea anului III (1950), fără s-o consulte, prof. N. Macarovici a propus o preparat or. În vacanță, a primit o înștiințare să se prezinte de urgență la Serviciul personal. Speriată, crezând că este îndepărtată din facultate (fiind fiică de chiabur), a aflat că este num ită preparator. Se pare că învățământul liceal a pierdut o bună profesoară, dar paleontologia ieșeană și românească a câștigat cu siguranță un specialist de valoare
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de serviciu la telefonul fix cu prefix al cotidianului Expresul Național, Mișu Bobârnatu. Între două atacuri succesive de apoplexie Mișu smulse sticla cu parfum de de import Vesna a dactilografei și o bău dintrodată. Își aținti apoi privirea în ochii speriați ai bătrânei domnișoare și îi mușcă sălbatec sandwichul pregătit pentru pauza de dimineață. Violul gastronomic smulse fecioarei cel mai superb răcnet auzit în redacție în ultimii 100 de ani ai nou înființatului ziar. De pe înălțimea țipătului alunecară în sistem usla
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]