4,034 matches
-
vom nimici. Biruință, biruință, biruință, E al nostru gând. Făurit-am dârz și cu răbdare Armă nouă să vă răzbunăm, Cu credință-n jertfa voastră mare Pe morminte vrem să ne-nchinăm. Vă vom răzbuna, duhul cel vrăjmaș îl vom strivi ca și Arhanghelul. Răzbunare, răzbunare, răzbunare, Prin oțel și foc. Brațe tari de gărzi legionare La hotare vom înlănțui. Năzuinți de doruri milenare Legiunea le va împlini. Noi ne dăruim, să servim mereu Altarul sfânt de crez legionar. Căpitane, Căpitane
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și l-am văzut pe uriaș dând pe gât toată Cola dintr-odată. După ce a întors cutia cu gura-n jos ca să se asigure că n-a mai rămas în ea nici o picătură, a apucat-o între palme și-a strivit-o fără efort. Nici un mușchi nu i s-a clintit pe față. Cutia roșie s-a transformat într-o clipă într-o simplă foiță de metal. Parcă era o pagină de ziar în bătaia vântului. — Cred că aproape oricine poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Avem un plan. În momentul de față suntem cu un pas înaintea Simbolatorilor, dar sistemul nostru nu e atât de puternic ca Fabrica. Dacă își vâră nasul unde nu le fierbe oala, ne dau la o parte, ba chiar ne strivesc. Ca să evităm o asemenea situație, trebuie să le dăm de lucru. Înțelegi? — Da, înțeleg. Și încă foarte bine. Dar nu putem face lucrul ăsta singuri. Avem nevoie de ajutor. Dacă ai fi în locul nostru, cui i-ai cere să-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de el. Cred că bunicul s-a ascuns acolo și stă foarte liniștit. Am pornit de-a lungul șanțului. Drumul începea să coboare constant, iar pereții erau tot mai înalți de ambele părți, lăsându-ne impresia că or să ne strivească în orice clipă. Nu se mișca însă nimic. Liniștea era profundă. Parcă ne aflam pe fundul unei fântâni. Nu se auzea decât ecoul tălpilor noastre de cauciuc, la îmbinarea dintre pereți. Ridicam din când în când privirile fără să vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din buzunar, a scăpărat unul și l-a apropiat de lipitoare. Îmi supsese ceva sânge. Era umflată ca un dop de plută. Când a atins-o cu chibritul, a sfârâit și a căzut. S-a chircit toată, dar fata a strivit-o imediat cu talpa tenisului. Am simțit o arsură pe piele. Când am întors puțin capul spre stânga, fără să vreau, am crezut că o să-mi plesnească pielea precum coaja unei roșii răscoapte. Dacă mai continuam cu rănile vreo săptămână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
deschisă, și mi-am acoperit urechile. Parcă-mi șmirgheluia cineva fiecare nerv. În viața mea nu mai simțisem o asemenea groază. Nu o puteam asemui cu nimic. O groază ce izvora din infernul nenorociților care nu urmăreau decât să ne strivească. Aveam impresia că se condensaseră toată bezna și mizeria existentă într-o halcă mare ce atârna deasupra capului nostru. Nu mi-am dat niciodată seama că spaima putea apăsa atât de greu. — Nu te opri! îmi țipă ea în urechi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Alin și Felicia -, urmărit din epoca studenției până la dizolvarea lui într-un cadru familial sufocat de incomunicare. Autorul nu face din personajele sale existențe exemplare - în numele noii autenticități, polemizând cu senzaționalul cultivat de literatura epocilor trecute -, aceștia rămânând oameni obișnuiți, striviți de mediul în care trăiesc. Dotat cu ureche fină, romancierul înregistrează fidel limbaje diverse, cărțile sale cuprinzând nenumărate portrete vii, memorabile. SCRIERI: Moartea măștilor, București, 1971; Lumină pentru cei singuri, București, 1975; Iarna e o altă țară, Cluj-Napoca, 1980; Martiriu
GAFIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287126_a_288455]
-
publicațiilor”, „Curiozități”, „Poșta redacției”, precum și un spațiu în care se republică pagini din scrierile „marilor dispăruți”. D. n. este o publicație democratică, dorește să evite accentele extremiste și să propage „un curent de adevărată literatură, un curent care să mai strivească unele patimi încuibate adânc în mințile rătăcite”, după cum afirmă C. Nedelescu-Zlotești în articolul-program Un fel de prefață (2/1921). După august 1944, D.n. va lua fără ezitare o orientare socialistă, propunându-și să militeze pentru „democrația sinceră, cinstită, adevărată”, pentru
DRUM NOU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286880_a_288209]
-
fie zorii / Care nu absentează nicicând, / Firul de iarbă / Cu legile lui.” Ambivalența acestui univers e potențată în Timp răstignit (1991), unde lira, „bolnavă pe veci de azur”, este contrapusă „păsării cu ochi drăcesc” sau sensurilor cărora „li s-a strivit miezul”: reiterată pendulare între „timpul răstignit” și timpul necorupt. Cu acest volum, în poezia lui G. pătrunde o nouă tematică: cea religioasă. Dacă, așa cum se spune în Inima lui septembrie (1996), existența este o vale a plângerii, Cuvântul încă se
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
mediatică, atît de transporturi terestre cît și virtuale: cum poate fi numit socialist un stat care nu-și dezvoltă rețeaua de transporturi?). Invers, atunci cînd cineva, În România, Încearcă să atace dreapta, se vede pus În situația puricelui decis să strivească elefantul: măcar să-l enerveze. Pentru că nu-și permite să-și declare culoarea părului, apelează la vopsea americană: se prezintă ca liberal și arată cu degetul o castă, un areopag, un conac, indignîndu-se În primul rînd de lipsa de transparență, de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
contemple eșecul cu ochii umezi de lacrimi. Pe de altă parte, tocmai elementele acestea de recuzită - scaun, plafon, arhitectură domestică, investite cu valoare existențială indică mima, jocul - vinovat - pe care Chevillard Îl conduce cu talentul unui pilot de formula unu, strivind În vârtejul său un Întreg arsenal de limbaj “primit” și reînviat, acum, doar pentru a fi expus În microclimate artificiale: “niciodată omul nu și-a găsit vreme să-și dezvolte ideile Într-un spațiu neutru, virgin, deschis liberului exercițiu al
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
McBeal, cînd vizibilul se transformă conform unor porniri umorale sublimate, dar atît de puternice Încît, pentru fracțiuni de secundă, subiectul are impresia că realitatea Îi urmează impulsurile (“Am Întins mîna și l-am pișcat de ureche, Întîi lobul, apoi pavilionul, strivindu-le. N-am Închis mîna și nu l-am pișcat de ureche.”) În mod profund, indecidabilul se repercutează asupra identității ontologice: În Le Feu d’artifice, există o trenă de manechine de o frumusețe “interșanjabilă”, iar În Femeia perfectă “eram
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fac dintr-un om plin de calități o epavă. Percepția caricaturală pe care oamenii o au în legătură cu acest „idealist” este concretizată în statuia („momâia”) pe care satul i-a înălțat-o în fața școlii. Ajuns aproape cerșetor la bătrânețe, personajul este strivit, simbolic, de propria-i statuie. O idee deficitară despre viața individuală, neșansa, ingratitudinea și uitarea semenilor, căderea în deriziune par să anuleze sensul unei existențe aproape exemplare, sfârșitul fiind mai degrabă un simbol al tragismului destinului celor ce trăiesc pentru
CRUDU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286541_a_287870]
-
bocet popular, integrate într-un vast poem epic, Balada femeii care și-a pierdut iubitul în război: „Negrule, pământule, /greule, flămândule,/ ai intrat în ochii lui,/ le-ai stins licărul verzui,/ părul i l-ai năclăit,/ mijlocul i l-ai strivit,/ brațele i le-ai surpat, /râsul i l-ai astupat”. De acum se precizează o trăsătură care va deveni o constantă: capacitatea de a lucra „à la manière de...”, în stilul unui scriitor sau al unui curent, prelucrat personal și
CASSIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286136_a_287465]
-
galben, sare, piper, 5 codițe de ceapă verde, 200 g smântână, 100 g iaurt, o lingură de ulei, o lingură de zeamă de lămâie Tocăm verdețurile, le condimentăm și le amestecăm cu smântâna, iaurtul, uleiul, oțetul și cu un ou strivit cu furculița. Turnăm acest sos pe un platou, peste care adăugăm ouăle tăiate în două cu gălbenușul în sus. Înfigem în fiecare ou câte o scobitoare cu măslină sau roșie și decorăm cu pătrunjel verde. PLATOU CU APERITIV Ficățel de
PE GUSTUL ROZEI BUCOVINEANCA.Răsfățuri culinare by Rozalia Craciunescu () [Corola-publishinghouse/Science/91836_a_92352]
-
vas făina, praful de copt și untul până se face compoziția ca fărâmiturile de pâine, apoi se adaugă zahărul, merele și stafidele. Se toarnă ceașca de vin, ouăle bătute și la urmă zmeura, apoi se amestecă ușor, ca să nu se strivească zmeura. Se toarnă compoziția în tavă și se dă la copt, la temperatură de 190 de grade; se lasă până când prăjitura devine aurie. Se lasă la răcit, apoi se pudrează cu zahăr. Se servește dimineața la cafea sau ca
PE GUSTUL ROZEI BUCOVINEANCA.Răsfățuri culinare by Rozalia Craciunescu () [Corola-publishinghouse/Science/91836_a_92352]
-
de esență de vanilie, 50 g zahăr tos, zmeură, pentru ornat 25 g ciocolată albă și 25 g ciocolată de lapte topită. Puneți gelatina cu 5 linguri de apă clocotită într-un vas la Bain-Marie și amestecați până se topește. Striviți zmeura, apoi adăugați sucul de lămâie, gălbenușurile și albușurile bătute spumă, bateți frișca, apoi adăugați esența de vanilie și zahărul. Amestecați cele 3 compoziții și apoi încorporați gelatina. Puneți într-un vas și răciți timp de 4 ore. Înmuiați vârful
PE GUSTUL ROZEI BUCOVINEANCA.Răsfățuri culinare by Rozalia Craciunescu () [Corola-publishinghouse/Science/91836_a_92352]
-
din aripi a unui fluture la Paris ar provoca un taifun la Yokohama 98. În A Sound of Thunder ⁄ Vînătoare fatală (Ray Bradbury, 1948) 99, autorul înscenează o călătorie temporală în era terțiară. Un turist, fără s-o facă intenționat, strivește o plantă. Reîntors în prezent, constată că președintele nu mai este același, iar lumea s-a schimbat. În această categorie de efecte ar putea fi clasificate anumite ucronii. Într-adevăr, după cum susținea și Pascal, dacă nasul Cleopatrei ar fi fost
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
țară și mult mai târziu, în Minunata lume nouă, iubirea e înlocuită de orgia obligatorie, detașată de orice grijă pentru procreație, aceasta din urmă făcându-se prin ectogeneză*. În distopii domnește frustrarea sexuală, iar iubirea, chiar dacă încearcă să înmugurească, e strivită de sistem, trădată, iar până la urmă eroul ajunge, în disperare de cauză, ca Winston din 1984, "să-l iubească pe Big Brother". 2.2. Iubiri exotice SF-ul propune reveriei și reflecției texte ce permit aprofundarea raportului oamenilor cu dorința
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
perfectă dintre mamă și fetus, acum nolens volens, apare un antagonism între ei. Serenitatea peisajului este maculată de contracțiile uterine din ce în ce mai nemiloase și mai agresive, într-un uter închis ermetic. Corpul copilului este prins ca într-o menghină, care îl strivește din toate părțile cu o forță parcă inumană. Inevitabil, arterele uterine suferă compresiuni severe, care jugulează primejdios fluxul de oxigen, hrană și căldură către fetus. Este un coșmar claustrofob în care suferința, anxietatea, disperarea și neputința ating paroxismul. Apariția unor
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
de dimensiune publică. Era sociabilitatea Franței minus instituțiile ei. Dacă versurile vorbeau despre sentimente față de iubită sau față de tovarăși, Michelet le presupunea ca ținând de sfera privată, constrânse de împrejurările istorice să se restrângă în domeniul intim al cercului familial: "strivită din toate părțile, pare atunci să nu mai vrea să vadă nimic, să știe de nimic, să uite totul, să se ascundă adânc în ea însăși. Nefericirea fiecărei zile sufocă orice sentiment public. În schimb, sentimentele private, iubirea, iubirea de
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
numai fiindcă sunt ale sale; [...] că pentru a-și justifica sieși ca vocațiune divină îngâmfarea aceasta mistuitoare a vieții sale, trebuie să facă tot ce-i stă în putință, trebuie să nu-și găsească odihna, până ce nu îi va fi strivit pe toți cei care n-au despre dânsul o idee tot așa de extraordinară ca și el și până ce nu-i va fi venit de la toți contemporanii reflexul propriei sale credințe în așa zisa-i misiune divină [...]: pe jucătorii la
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
S. Ț.: Desigur! Tractoristul a oprit tractorul și a venit la sergent să-i comunice că copilul lui a murit. S-a jucat pe stradă, a alunecat și a căzut cu capul sub roata unui camion și i-a fost strivit capul. Sergentul a lăsat și bâtă și tot, s-a urcat pe tractor și s-a dus. După câteva zile a venit din nou la brigada noastră. S-a dus la Ștefan Vasile, i-a căzut în genunchi, l-a
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
ți-o pradă de stele, Iar neamul ți-l minte cu vorbe mișele Și-ți frânge-n robie vitejii feciori. Trezește-te-n strigătul fiilor tăi Și vino, Stăpâne, în vechea-ți cetate Să sorbi până-n suflet a urii dreptate Strivind sub călcâie mârșavii călăi". Poezia aceasta i-am întins-o, în timpul cursului din amfiteatrul II.6 de la Universitatea Cuza, lui Aurelian Popescu, care stătea chiar în fața mea. Toate strofele le-am scris cam în 20-30 de minute și i-am
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
șapte-opt coline, cum e Iașiul, sau e mai neted, precum Timișoara ori Bucureștiul. De fapt, Bucureștiul nici n-ar trebui pomenit: acolo orice ciclist pornit pe șosea e pe trei sferturi condamnat. Dacă nu-l prinde vreo limuzină azi, îl strivește un camion mâine. Pentru ciclistul român nu diferențele de relief contează, fiindcă aici spațiul șoselelor e de fapt uniform geografic. E o junglă. Jungla de asfalt. Nici că se poate sintagmă mai nimerită. Și, ca orice junglă, are și o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]