4,066 matches
-
Nietzsche care, ros de boli necruțătoare, declara: „ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic”, nu e mai prejos de orgoliul și de frica faraonilor. Iar sfinxul Indiferenței, Înainte de a fi paznicul piramidelor, este el Însuși o piramidă ca semnificație. Surîsul său metafizic s-a născut din disperare nu din dispreț. Alt animal n-ar fi rezistat culcat pe nisipuri... Acești ochi pustii privesc moartea ironic numai pentru a o transforma În eroare a eternității, În vreme ce soarele trece deasupra unor piramide
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
că grecul nu se simțea rob Înlăuntrul măsurii, al simetriei, dar Îi provoca repulsie ceea ce le contrazicea. Dovadă e și felul În care a murit arta elină, nu zguduita de revolte, ci cotropită de o tristețe vagă și de un surîs vag pe măsură ce artiștii din epoca de decadență Încercau să continue fără credință vechiul ideal. Aripa nu s-a lovit de limitele idealului elin, vrînd să iasă În afara lor, ci, obosită, n-a mai avut puterea să ajungă la ele. De
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
care ea se naște și În același timp moare, mîngîindu-i trupul la naștere și În același timp sugrumînd-o, atunci n-aș ezita să spun că frumusețea și forța pot uneori muri la fel. Afrodita a fost răpusă de propriul ei surîs; iar Heracles, dacă e adevărat ce povestea Filoctet după ce a fost adus la Troia din insula unde Îl abandonaseră grecii datorită rănii sale rău mirositoare, a murit pierzînd o singură luptă, aceea cu sine Însuși... (...Cămașa Înveninată a centaurului Nessos
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
vis, totul se desfășoară fără un cuvînt. Doar surîde și grota se luminează Înălbită de lună. Și, lucru ciudat, se observă pe sine Însuși cum stă În mijlocul grotei, ca un sfinx de piatră, și surîde. Iar zeița era parcă urmarea surîsului sau. Se năștea din el ca Afrodita din spuma mării. Apoi plecau Împreună Încet și se opreau Într-o poiană unde În loc de iarbă creștea, În fire subțiri, lumina În mijlocul unei păduri Întunecoase. Se culcau alături tăcînd continuu. Nici n-o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sfinxul la piramide n-a făcut-o, cred, dintr-o pornire vulgară de distrugere. (SÎnt convins că sculptorul acestui leu divin a insistat asupra buzelor lui grosolane ca Leonardo În fața Giocondei. Dintr-o inimă nepăsătoare nu putea țîșni ironia acestui surîs.) Noaptea, vîntul șuierînd și lovind de arțari ploaia, un țipăt de pasăre, apoi un foșnet de aripi, toate mă trimit la Eschil. Eriniile memoriei fidele le numește el. Dacă vreau să Înțeleg cît de cît revolta lui Oreste Împotriva destinului
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să Înțeleagă scutul lui Ahile care reprezintă universul. Și Ulise obține astfel decizia În favoarea lui. A Înțelege i-a impresionat pe greci mai mult decît a lupta. Aiax se sinucide. Seara aceasta plină de vînt mă face să văd În surîsul zeilor un atribut omenesc. Numai oamenii știu cît au sîngerat ca să-i facă pe zei să zîmbească și să poată clădi Parthenonul! Dar gîndul că același destin i-a așteptat și pe judecătorii lui Socrate și pe Socrate Însuși nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
părți mai dificil de lămurit, așa cum, În mod inexplicabil pentru noi, cei vechi Îi făceau lui Bacchus libații cu vin amestecat cu apă, În timp ce libațiile se făceau celorlalți zei cu vin curat. Amintindu-mi acest detaliu Îmi regăsesc brusc un surîs al altei vîrste, pe care credeam că-l uitasem. Sofocle mai poate să aștepte. Acum pot să spun liniștit: Don Quijote e trist, e superb și ridicol, dar nu-mi imaginez un tribunal care să-l condamne. Antigona Antigona, se știe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cresc aceleași ierburi calde ca și În Elada, dar ele nu decad și nu putrezesc; arbori Înalți și luminoși foșnesc În afara timpului și dacă un hiperboreean ar lovi cu securea unul din acești arbori, tăietura s-ar deschide ca un surîs; nimic din acestea nu lipsea grecilor În realitate, numai că În Hiperboreea ele nu expirau niciodată... Două fecioare hiperboreene erau Înmormîntate la Delfi unde au adus obiectele sacre ale cultului lui Apolo și au murit În sanctuar. Sufletele lor transparente
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
credința. Iar drumul ne pune să le repetăm. E nevoie de orgoliu pentru aceasta. Dar și de modestia de a zîmbi cînd orgoliul imită natura, care nu ridică piramide pentru că nu regretă nimic, se mulțumește să existe. Acum știu că surîsul sfinxului culcat pe nisipuri nu este un surîs al indiferenței... Ploaia măruntă de-afară cade peste toate ceasurile În care m-am gîndit la zeii antici. Olimpul trebuie să fie pustiu, Însă cadavrul sfinxului grec nu va fi găsit În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
E nevoie de orgoliu pentru aceasta. Dar și de modestia de a zîmbi cînd orgoliul imită natura, care nu ridică piramide pentru că nu regretă nimic, se mulțumește să existe. Acum știu că surîsul sfinxului culcat pe nisipuri nu este un surîs al indiferenței... Ploaia măruntă de-afară cade peste toate ceasurile În care m-am gîndit la zeii antici. Olimpul trebuie să fie pustiu, Însă cadavrul sfinxului grec nu va fi găsit În prăpastia unde s-a aruncat. Zeul-Întrebare trăiește... VÎntul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
rochia și spune ce îți trebuie. - Mă șochezi! - Dacă ești o momâie proastă! Apoi nu se mai uita la ea. Expresia de pe fața ei era una de crispare, cumplită și nimeni nu ar fi reușit să o descifreze. Avea un surâs de înger clocotind cu fața roșie de mânie, cu broboane de transpirație rece, cu toate visele năruite, singură, ducându-le în spate. Se retrase într-o cameră, se așeză în fața unei oglinzi și se privi mult timp. Apoi începu să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
spate. Se retrase într-o cameră, se așeză în fața unei oglinzi și se privi mult timp. Apoi începu să vorbească cu ea însăși, punându-și diferite întrebări și totodată dându-și răspunsuri. Nu ieși din cameră până nu căpătă un surâs și o mină acceptabilă. A. Sentimente contrarii Era o dimineață însorită, o zi minunată. Stătea pe locul ei preferat. Nu era cea mai frumoasă, nu era prețuită de soț, nu era nici ușuratică, nici cu modificări în comportament. Se simțea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nevoie. Îi ură „bun venit”, îmbrățisând-o cum nu o mai făcuse de multă vreme. Carlina îi ură la rândul ei „bun găsit”. Lacrimile le ascunse cât putu de tare și aproape că nu îndrăznea să mai respire. Rămase uimită, fără surâs și cu ochii mari deschiși se întoarse cu gândul înapoi în timp și constată că imaginea lui de demult nu îl mai reprezenta. Îi păruse schimbat și îmbătrânit definitiv și iremediabil, iar în mintea ei parcă asfințise totul. Se simțea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
uimire, zări din nou privirea acelor ochi albaștri și triști pironiți spre ea. Își aduse mâna la frunte vrând parcă să se asigure că nu o luase razna, apoi deschise larg ușa, ieșind afară să vadă realitatea. Leon, cu același surâs blând ca prima oară căuta parcă să-i liniștească starea sufletească prin calmul lui vizibil. - Bine te-am găsit, frumoaso! Cred că îți amintești de mine?! Sunt persoana care te-a scăpat de poliție acum câteva luni în urmă. Îți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la ibric. - Și de ce îți mai esti dor? - De foarte multe. Bărbatul blond îi atinse un punct sensibil, iar ea simțea că nici lumina unui fulger nu ar fi putut pătrunde în sufletul ei, dar își păstrase seninătatea feței și surâsul. - Mai dorești ceva? O întrebă Leon destul de politicos, încercând să tragă suficient aer în piept pentru a putea articula această ofertă. - Nu, mulțumesc de amabilitate! E suficient pe ziua de azi. În minutul următor, o liniște ca o apăsare se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o voioșie în glas: „Băieți, e timpul să plecăm și încă iute!” Nimeni nu protestă, ca și cum le-ar fi fost agreabil acest lucru. Aproape că nici nu îndrăzneau să mai respire. Stăteau neclintiți ca stanele de piatră și afișau un surâs încremenit pe față, aveau ochii larg deschiși. Îl priviră în cele din urmă cu îndrăzneală pe Alin, punându-și toate speranțele în el, sperând că va fi demn de călăuză. Unul dintre ei adăugă: - La trap băieți! Să scăpăm de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un copil. - Mi-a șoptit o păsărică ce stătea pe o frunză de ficus și care ciugulea o picătură de apă rămasă după o rafală de ploaie din timpul nopții. - Nu ți-a spus și horoscopul?, zise Nicole cu un surâs dintre cele mai dulci. - Am citit în horoscop că voi cuceri inima unei fete frumoase ca tine și exact în seara aceasta. - O, astfel de prezicere e greu de realizat! - Pe ce contezi că nu se va realiza asta? - Am
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
auzi vocea lui șoptită: - Hai intră, prințeso! Apoi, închizând ușa în urma lor adăugă: - Nimeni nu mai are voie să intre aici atât timp cât suntem noi doi. Își găsiseră locul ca două păsărele într-un cuib numai al lor. O privi cu surâsul său caracteristic, uimit și temător de atâta frmusețe, trecându-i prin gând că era potrivită să-i devină soție peste timp. Dragostea pe care o simțea era ca o călătorie plăcută, plină de neprevăzut, de speranțe și de promisiuni. Dragostea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Când îl îtâlnise pe Nicky se abținuse să nu plângă. Ca orice mamă simțea amărăciunea aceea în suflet când afli că totul nu este în regulă cu copiii tăi. Ochii lui mari erau pierduți și goi aruncând săgeți de gheață. Surâsul lui era amar, încremenit pe chipul lui dar pentru o clipă se transformă în bucurie în prezența Carlinei, a mamei sale. - Știi, n-am mai plecat astăzi. Am rămas să mai discutăm. - Ce vrei să știi mamă? Nu are nici o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
bine crescut. După ce îi devenise mamă, încă din fragedă copilărie, Carlina îl crescuse cum știuse ea mai bine. Pe parcursul timpului toți ne maturizăm și ne schimbăm. Unii se schimbă în mai bine, iar alții în mai rău. Nicky avea același surâs dulce și plăcut. Când te aflai în preajma sa îți dădea o stare de bine și de liniște. Vibra în el dragostea și împlinirea în sine. Modul său de viață era foarte diferit de cel de dinainte. Timpul lucrase în favoarea lui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
decât excluderile din el. Caranfil e Caranfil cest à prendre ou à laisser ; eu îl iau și mai las de la mine... A scrie filme , mărturisește cineasta Malvina Urșianu în această carte entuziasmantă și necesară care este Aceste Gioconde fără surâs. Convorbiri cu Malvina Urșianu, apărută la Editura Curtea Veche sub semnătura Magdei Mihăilescu. Dacă, prin filmele sale, cinematograful românesc a câștigat o autoare, prin această carte-omagiu se poate spune că a recuperat o teoreticiană. Lucrurile nu merg foarte adesea mână
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
o incrimina pe autoare (care, deși căsătorită cu bine văzutul Paul Anghel, deși ea însăși la stânga, avea dosar prost ca boieroaică...), rămâne impresia că cele mai reușite personaje ale sale (iar asta se vede încă din primul film, Gioconda fără surâs din 1968) sunt foștii, cei cu dosar prost ! Ca și la G. Călinescu, figurile care-ți rămân în memorie sunt cele depășite de istorie, pe când cele pe care istoria le-a împins înainte fac oficiu de figuranți (vezi, în acest
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
dinamism și lentoare extremă, sunt generate prin elipse, repetiții, prelungiri ale sunetelor etc. Conversația marchează incomunicarea, singurul dialog posibil fiind între narator (dublul creatorului) și personaje: „Și înainte chiar de a începe să cobori, tu te retragi, dispari treptat în surâsul vostru candid și obscen, eternitatea voastră rușinoasă și îmbietoare, marea voastră putere, începutul nostru, răutatea și răbdarea voastră invincibila (...)” Românul este savuros prin artă descrierii, Nicolae Manolescu descoperind aici o imaginație „ a concretului greu egalabila” Paul George vede în George
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
mă voi duce poate la un doctor. Sunt f. enervat” (p. 20). Urmează un tratament medical și, când nu se simte bolnav, face progrese la învățătură, este optimist, vesel, face plimbări: „sunt bine și mă scol în fiecare dimineață cu surâsul pe fata” (p. 22), „foarte rar mă mai apucă câte o durere de cap”. Concluzia, formulată în scrisoarea din 23 martie 1931, este dureroasă și pentru el și pentru părinți: „Sunt veșnic sclavul obsesiei de care sufăr. Va trebui să
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
cu femei frumoase stați de vorbă, îi spun eu în glumă cînd rămînem singuri. Șeful, căruia toți îi spun Don Șef, m-a privit zîmbind, s-a uitat după doamna Teona, care intra în pavilionul administrativ, a pufnit într-un surîs trist, apoi mi-a zis: Tov Vlădeanu (niciodată nu zice subalternilor "măi", sau direct pe nume), un bătrîn ca mine are și-acasă... Lăsați, Don Șef! Dumneavoastră bătrîn?! rîd eu. Oricum, surîde Don Șef, nu tînăr ca dumneavoastră. N-ați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]