4,042 matches
-
de șoc ale călăreților turanici, după 1036 însă, în urma unui tratat cu Imperiul, năvălirile în sudul Dunării au încetat (vezi capitolul X). Pe fondul hărțuielilor cu pecenegii, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, s-a declanșat năvălirea uzilor, dar aceștia nu au staționat aproape deloc în regiunile nord-dunărene datorită presiunii cumanilor, și au trecut în sudul fluviului unde au fost secerați de boli. Dar acalmia de la Dunăre n-a însemnat un răgaz pentru Imperiu, deoarece la hotarele estice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avânt. Monedele bizantine ale împăraților Mihail IV și Constantin IX sunt cele mai răspândite pe teritoriul Dobrogei. Invaziile pecenegilor s-au întrerupt datorită slăbirii puterii lor militare, în urma înfrângerii suferite, în 1036, din partea lui Iaroslav, cneazul Kievului, a luptelor cu uzii și a conflictelor dintre ei. În același timp, s-a încheiat un tratat de pace între bizantini și pecenegi. Tratatul a fost negociat de generalul bizantin Kekaumenos, care, în 1043, era comandantul orașelor și teritoriilor de la Dunăre. El a atacat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ajuns la o înțelegere cu ei. În acest context, scriitorul bizantin Mihail Psellos și Anna Comnena vorbesc despre existența în vecinătatea pecenegilor a unui "neam al geților" (getonetnos), probabil se referă la românii dintre Carpați și Dunăre. După câțiva ani, uzii, popor de același neam turanic, au invadat în 1064 sudul Dunării, luând prizonieri pe soldații din themele Bulgaria și Paristrion împreună cu comandanții lor, Y. Apokapes și N. Botaniates. Această mare invazie a distrus prin incendiere așezarea medievală timpurie de la Dinogetia-Garvăn
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împreună cu comandanții lor, Y. Apokapes și N. Botaniates. Această mare invazie a distrus prin incendiere așezarea medievală timpurie de la Dinogetia-Garvăn. În a doua jumătate a secolului al XI-lea, Imperiul trecea printr-o criză politică și militară datorită atacurilor pecenegilor, uzilor și ungurilor, la frontiera vestică, la Dunăre și în Balcani, și pierderilor suferite în Asia Mică și Italia. Criza militară a fost însoțită de o gravă criză economică internă, care a atins maximul în timpul lui Mihail VII Ducas, prin introducerea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În secolul al X-lea, românii erau închegați ca unitate de neam și limbă, iar sub aspect social-economic se aflau în plin feudalism timpuriu. Evoluția lor firească a fost brutal întreruptă de năvălirea noilor popoare migratoare de rasă turcă, pecenegii, uzii și cumanii, urmate mai târziu de mongoli, începutul secolului al X-lea și mijlocul secolului al XIII-lea. Năvălirile acestor populații au avut urmări negative asupra evoluției societății românești, dominația lor apăsătoare a întârziat cu două veacuri nașterea statului medieval
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
denumiri ca pacianak, badznak (arabe și persane), patsinakitai (bizantine), pecenegu (ruse), besseny, bessi, bysseni (latine). Ei au migrat spre stepele nord-pontice în urma înfrângerii suferite, la sfârșitul secolului al IX-lea, în regiunea Volgăi inferioare, din partea coaliției alcătuite din chazari și uzi. Bulgarii au reușit să-i opună ungurilor din Atelkuz, fiind atrași de partea Bizanțului în conflictul acestuia cu țarul Simeon. În 896, în urma acțiunii militare comune pecenego-bulgare, ungurii au fost înfrânți și nevoiți să părăsească definitiv stepele nord-pontice, îndreptându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și au năvălit în stânga Dunării. În acest moment, mijlocul secolului al XI-lea, pecenegii au migrat dincolo de Dunăre, în sud, și s-au instalat în provinciile nordice ale Imperiului. Motivul real al migrației lor a fost șocul provocat de atacurile uzilor, care primejduiau sălașele lor. Pentru o populație nomadă de stepă, amenințarea cea mai puternică nu venea din partea comunităților sedentare pașnice, ci de la alte populații nomade, cu același mod de viață, care le râvneau pășunile și turmele. Numărul pecenegilor migrați (transferați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al XII-lea. Unele din triburile pecenege au mai sălășluit o vreme în stepele nord-pontice, apoi, pentru a nu fi nimicite de cumani, în înaintarea lor, au intrat în serviciul cnejilor ruși și s-au așezat în sudul Rusiei, împreună cu uzii și berendeii. În letopisețele rusești, ultima atestare a pecenegilor datează din 1169, dar ei erau deja incluși alături de alte popoare în uniunea de triburi a "tichiilor negre", subordonată cnejilor din sudul Rusiei. Uniunea aceasta a supraviețuit până în secolul al XIII
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în vecinătatea Ungariei, probabil în sudul Transilvaniei. Între râurile din țara pecenegilor, conorm izvoarelor, erau Brutus (Prut) și Seretus (Siret), deducem de-aici că ei erau prezenți la est și sud de Carpați, unde au persistat neîntrerupt până la 1091.6 Uzii După pecenegi, a urmat migrația uzilor, cu care erau înrudiți îndeaproape. Uzii sunt denumiți ghuzz, oghuz, de arabi, ouzoi de bizantini și morki de ruși. Ca și celelalte neamuri nomade turce, și uzii erau originari din Asia Centrală. Pe la sfârșitul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Transilvaniei. Între râurile din țara pecenegilor, conorm izvoarelor, erau Brutus (Prut) și Seretus (Siret), deducem de-aici că ei erau prezenți la est și sud de Carpați, unde au persistat neîntrerupt până la 1091.6 Uzii După pecenegi, a urmat migrația uzilor, cu care erau înrudiți îndeaproape. Uzii sunt denumiți ghuzz, oghuz, de arabi, ouzoi de bizantini și morki de ruși. Ca și celelalte neamuri nomade turce, și uzii erau originari din Asia Centrală. Pe la sfârșitul secolului al IX-lea, ei sunt semnalați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
conorm izvoarelor, erau Brutus (Prut) și Seretus (Siret), deducem de-aici că ei erau prezenți la est și sud de Carpați, unde au persistat neîntrerupt până la 1091.6 Uzii După pecenegi, a urmat migrația uzilor, cu care erau înrudiți îndeaproape. Uzii sunt denumiți ghuzz, oghuz, de arabi, ouzoi de bizantini și morki de ruși. Ca și celelalte neamuri nomade turce, și uzii erau originari din Asia Centrală. Pe la sfârșitul secolului al IX-lea, ei sunt semnalați între Marea Aral și Volga inferioară
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unde au persistat neîntrerupt până la 1091.6 Uzii După pecenegi, a urmat migrația uzilor, cu care erau înrudiți îndeaproape. Uzii sunt denumiți ghuzz, oghuz, de arabi, ouzoi de bizantini și morki de ruși. Ca și celelalte neamuri nomade turce, și uzii erau originari din Asia Centrală. Pe la sfârșitul secolului al IX-lea, ei sunt semnalați între Marea Aral și Volga inferioară, unde și-au stabilit sălașele și unde au rămas până în prima jumătate a secolului al XI-lea. La sfârșitul acestei perioade
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
perioade, sub presiunea cumanilor, ei se divizează în două grupuri etnice principale: primul, cunoscut sub numele de selgiucizi, se îndreaptă spre sud, iar al doilea se deplasează spre apus, de-a lungul țărmului nord-pontic. Între cele 24 de clanuri ale uzilor sunt menționați și bechanag-ii, ceea ce sugerează că la uniunea tribală a uzilor au fost atașate (subordonate) și cete de pecenegi. Până la mijlocul secolului al XI-lea, ramura apuseană a uzilor luase în posesie teritoriile pecenege din stânga Niprului, iar după stabilirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
primul, cunoscut sub numele de selgiucizi, se îndreaptă spre sud, iar al doilea se deplasează spre apus, de-a lungul țărmului nord-pontic. Între cele 24 de clanuri ale uzilor sunt menționați și bechanag-ii, ceea ce sugerează că la uniunea tribală a uzilor au fost atașate (subordonate) și cete de pecenegi. Până la mijlocul secolului al XI-lea, ramura apuseană a uzilor luase în posesie teritoriile pecenege din stânga Niprului, iar după stabilirea acestora în sudul Dunării, în aceeași perioadă, uzii nu mai aveau de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a lungul țărmului nord-pontic. Între cele 24 de clanuri ale uzilor sunt menționați și bechanag-ii, ceea ce sugerează că la uniunea tribală a uzilor au fost atașate (subordonate) și cete de pecenegi. Până la mijlocul secolului al XI-lea, ramura apuseană a uzilor luase în posesie teritoriile pecenege din stânga Niprului, iar după stabilirea acestora în sudul Dunării, în aceeași perioadă, uzii nu mai aveau de întâmpinat nici o piedică în stepele dintre Nipru și Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la uniunea tribală a uzilor au fost atașate (subordonate) și cete de pecenegi. Până la mijlocul secolului al XI-lea, ramura apuseană a uzilor luase în posesie teritoriile pecenege din stânga Niprului, iar după stabilirea acestora în sudul Dunării, în aceeași perioadă, uzii nu mai aveau de întâmpinat nici o piedică în stepele dintre Nipru și Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut loc incursiuni ale uzilor până în zona lacurilor dunărene. Însă, deși pecenegii evacuaseră aceste teritorii, iar uzii controlau stepa
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritoriile pecenege din stânga Niprului, iar după stabilirea acestora în sudul Dunării, în aceeași perioadă, uzii nu mai aveau de întâmpinat nici o piedică în stepele dintre Nipru și Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut loc incursiuni ale uzilor până în zona lacurilor dunărene. Însă, deși pecenegii evacuaseră aceste teritorii, iar uzii controlau stepa nord-pontică, având de înfruntat atacurile cumanilor, ei nu au reușit să-și consolideze stăpânirea în această regiune. Astfel, în 1160, după cronicile ruse, o coaliție puternică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aceeași perioadă, uzii nu mai aveau de întâmpinat nici o piedică în stepele dintre Nipru și Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut loc incursiuni ale uzilor până în zona lacurilor dunărene. Însă, deși pecenegii evacuaseră aceste teritorii, iar uzii controlau stepa nord-pontică, având de înfruntat atacurile cumanilor, ei nu au reușit să-și consolideze stăpânirea în această regiune. Astfel, în 1160, după cronicile ruse, o coaliție puternică alcătuită din oastea cnejilor ruși de Kiev, Cernigov și Pereiaslav i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din oastea cnejilor ruși de Kiev, Cernigov și Pereiaslav i-a atacat cu corăbiile pe Nipru și unitățile de cavalerie, apoi, intimidați, ei nu au mai revenit în sudul Rusiei. Abia după această expediție și, în urma atacurilor cumanilor, grosul forțelor uzilor s-au strămutat în regiunile nord-dunărene, evacuate de pecenegi. Dar stabilirea lor în regiunile extra-carpatice nu a fost de lungă durată, din cauza primejdiei cumane și a atracției Imperiului, ei s-au mutat în masă în sudul Dunării, pe teritoriile bizantine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-au strămutat în regiunile nord-dunărene, evacuate de pecenegi. Dar stabilirea lor în regiunile extra-carpatice nu a fost de lungă durată, din cauza primejdiei cumane și a atracției Imperiului, ei s-au mutat în masă în sudul Dunării, pe teritoriile bizantine. Uzii nu au așteptat venirea iernii pentru a-și trece carele cu familiile și averile pe Dunărea înghețată, ci au folosit corăbii, monoxile și burdufuri din piele, indiciu al existenței pe malul stâng a comunităților autohtone. Aceste ambarcațiuni nu puteau fi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
raidurilor migratorilor, își ducea traiul populația autohtonă. S-au aflat urme de incendiu și distrugere la Garvăn-Dinogetia, datate după 1160, unde au fost îngropate tezaure și obiecte de podoabă, ca și la Păcuiul lui Soare, toate acestea legate de invazia uzilor aici. Aceste urme sunt o dovadă că uzii au pătruns în Paristrion (Dobrogea) prin Bugeac (sudul Basarabiei). Informațiile contra dictorii din izvoare nu permit stabilirea exactă a datei când s-a produs evenimentul: mutarea uzilor în sudul Dunării. Attaliates vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au aflat urme de incendiu și distrugere la Garvăn-Dinogetia, datate după 1160, unde au fost îngropate tezaure și obiecte de podoabă, ca și la Păcuiul lui Soare, toate acestea legate de invazia uzilor aici. Aceste urme sunt o dovadă că uzii au pătruns în Paristrion (Dobrogea) prin Bugeac (sudul Basarabiei). Informațiile contra dictorii din izvoare nu permit stabilirea exactă a datei când s-a produs evenimentul: mutarea uzilor în sudul Dunării. Attaliates vorbește de anul 1064, apoi Skylitzes face referire la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
toate acestea legate de invazia uzilor aici. Aceste urme sunt o dovadă că uzii au pătruns în Paristrion (Dobrogea) prin Bugeac (sudul Basarabiei). Informațiile contra dictorii din izvoare nu permit stabilirea exactă a datei când s-a produs evenimentul: mutarea uzilor în sudul Dunării. Attaliates vorbește de anul 1064, apoi Skylitzes face referire la al șaselea an al domniei lui Constantin X Ducas (1159-1167), anul 6573 de la facerea lumii, așadar 1065, spun Zonaras și Glycas. În sfârșit, Matei de Edesa fixează
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sudul Dunării. Attaliates vorbește de anul 1064, apoi Skylitzes face referire la al șaselea an al domniei lui Constantin X Ducas (1159-1167), anul 6573 de la facerea lumii, așadar 1065, spun Zonaras și Glycas. În sfârșit, Matei de Edesa fixează atacul uzilor în anul 514 al erei armene, adică 1065-1066. Trupele bizantine ce trebuiau să stăvilească puhoiul nomazilor (uzilor), apreciați exagerat la 600.000 (probabil, 60.000 ) au fost înfrânte, iar cei doi comandanți, Apokapes și Botaniates, au fost luați prizonieri. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Constantin X Ducas (1159-1167), anul 6573 de la facerea lumii, așadar 1065, spun Zonaras și Glycas. În sfârșit, Matei de Edesa fixează atacul uzilor în anul 514 al erei armene, adică 1065-1066. Trupele bizantine ce trebuiau să stăvilească puhoiul nomazilor (uzilor), apreciați exagerat la 600.000 (probabil, 60.000 ) au fost înfrânte, iar cei doi comandanți, Apokapes și Botaniates, au fost luați prizonieri. Dar în ciuda victoriei lor, asupra uzilor s-au abătut foametea și molimele, în condițiile unei ierni aspre. La
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]