KorAP: Find »[drukola/base=umfla & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...152 153 154 ...169 >

4,205 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

T, nici cu dumnezeul Peyote ca să simțim armonia universală și să ne confundăm cu ea, am făcut doar cîteva cărți și un balerin la Opera Română. Băiatul vine și pleacă, vine și pleacă. E ca respirația lumii, ca vîntul care umflă aripile și Încercăm să ne ținem după el Încă un timp „jusqu’au soleil, jusqu’à l’été, jusqu’à l’automne, jusqu’ au printemps, jusqu’à demain...“ cum spune Jacques Brel În fața inexorabilului. Dar sufletul, cum se naște el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
magică, de care au parte doar Îndrăgostiții În clipele lor de grație. Lotte și Werther. Nori groși, negri, sparți În hohote lubrice, pașii devastatori ai furtunii care se apropie și același cuvînt rostit simultan de cei doi: Klopstock. Cum se umflă iubirea ca laminaria În secrețiile nerușinate ale creierului, cum se preface ea Însăși Într-o excrescență a minții și Începe să mintă uitîndu-și obîrșia. Ocolești, ocolești, iar ocolești faptele, contaminat de poezie pînă În miezul neuronilor. Ți-e frică și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
jertfă, fețe descompuse de groază În vagoane de vite, buze arse de sete sorbind urina proaspătă, caldă, plămîni pietrificați cu plumb și ciment, ochi cu pupila mărită, sticloasă, cantarida, heroina, laudanum, nux vomica, beții ale spiritului cînd un gînd se umflă la nesfîrșit devenind transparent, membrana lui ca un cer de jur Împrejur În care tu zeiță nu mai exiști pentru că marginile mele au atins toate marginile tale. Și iată deodată această legănare a valurilor de nisip cum tresar noaptea ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
puful lor mărunt blond Încărcat de polenuri numai bune de fecundat Încă zece ard Încă cincisprezece măcar cît speranța de viață la naștere șaizeci și cinci bărbații șaptezeci femeile tot ele mai mult sex slab sex frumos călugărițele Își devoră masculii se umflă lacome hrăpărețe deșănțate el e totdeauna cuminte mă laudă ea În fața prietenilor de parcă aș fi un pechinez de divan mototolul meu nătăflețul meu idiotul meu drag șaptesprezece ani de paradis ea la petreceri ea la vernisaje ea la ambasade ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
grade peste stabilimentul lui Donohue În strada Little Green precum piatra dintr-o praștie.“ S-a terminat primul volum, mai bine nu citeam. E ca o premoniție. Cine știe ce mai e În stare să facă, Doamne ferește. Perdeaua a prins să se umfle zgîlțîită de o rafală de vînt. Din depărtare apar și dispar În răstimpuri fulgere scurte, tăioase, urmate de tunete Înfundate. Doamna E. pune cu grijă cartea pe noptieră, se Învelește, cuprinsă deodată de un frison, cu cearșaful pînă la gît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
pulverizatoarele, pompele de flit, spray-urile. Mă umplu continuu fără să mă pot goli. Mă dilat ca un balon, plutesc deasupra parcului, caut frunzele. Frunzele nu-s. Doar grămăjoare de praf tremurătoare, suspendate deasupra unui deșert cenușiu. Cu cît mă umflu și mă Înalț peisajul se micșorează. Dune mărunte, vălurite pretutindeni, pe bănci, În jgheaburi, În gurile pubelelor, pe capota cărucioarelor de copii, pe căpăcelele sticlelor de lapte, dune care foșnesc amețind toate formele, aneantizînd culorile Într-o singură lumină albă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de bostan. Spre seară, cînd lumina se opacizează și vocile se istovesc În răgușeală, o briză molcomă trezește rumoarea tufișurilor din jur. Micile viețuitoare Încep să-și scoată capetele de sub rădăcinile jilave, acolo În luminișul răcoros, unde hoitul cîinelui se umflă În voie de mai bine de o săptămînă, scăldat În miasmele dulci ale zemurilor lui eliberate. Blana se desface, pielea pleznește ușor susurînd În extazul muștelor necrofile care-și continuă ospețele lor, nunțile lor, nașterile și botezurile lor, precum În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
ștreangul de gît și te-a legat ca p-un sac de cartofi. Da ce-am mai urlat, da vorbele nici că-mi ieșea, mai mult șuieram, Îmi ieșiseră numa ochii din cap cît cepile și vinele de la mîini să umflau dă ziceai că am rîme sub piele și capu Îmi luase foc, numa deștele ierea reci ca țurțurii de gheață că gîndii că moartea d-acolo Începe. Și vecinele toate În jurul meu să-mi deie apă, să-mi deie pîine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
sperma complementară dumnezeirii, menită a naște monștri și genii deopotrivă. Oare aș mai putea și acum, În această carte, să Îndrăznesc să-mi provoc orgasmul cerebral... În atîta sterilitate, În atîta senectute, ar mai răspunde ele bacantele, s-ar mai umfla strugurii lor de neastîmpăr, ar mai mușca ele un organ dezacordat și ce muzică ridicolă, ce muzică falsă ar Începe să picure din acest pix care mutilează hîrtia? „e un nor sub țeasta bătrînului general tace și spumegă altfel piciorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Între doi și doisprezece ani aleargă În jurul grupului de bunici și bunice țipînd din cînd În cînd: Vineee! Atunci toată massa aceea plată, destinsă, Începe să se Înfoaie ca o saltea pneumatică În care se pompează aer, face valuri, se umflă, crește. Camionul o cotește pe lîngă restaurant spre betonieră fără să oprească. Un fîsÎit general și salteaua recade moale, placidă, În zbîrciturile ei. Dar azi e o zi norocoasă. Au băgat carne de vită! RÎndul a ajuns pînă la capătul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
arzător Într-o moarte aparentă trădîndu-și În exterior rîvna neobosită a glandelor. Poate că se mai află În rai, legănați Într-o dulce inconștiență și șarpele nu le-a Învățat Încă gustul fricii și al rușinii. Maree de limfe se umflă ca aburii fierbinți Într-o baie turcească și bărbații se Întorc cu fața În jos și se deșartă, cuprinși de un fior epileptic, În nisipul care șterge toate urmele. Țărm de nerăbdare, de pîndă, de așteptare, delicii ale regnului alunecos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
rostogolesc ca ciorchinii de struguri. Prin pînza de apă umbre, țipete, rîsete, fluierături. Nisipul se Învolbură, apoi rămîne mut, neclintit, cum dintotdeauna deșertul. Și deodată singură, atît de singură Încît simți În tine cum se mișcă diavolul, cum ți se umflă glandele și tremură, cum ai aștepta să-ți muște cineva creierul, să-ți umple gura cu o limbă străină, aprigă... așa venea altădată poezia, așa venea dragostea și fața ta rămîne aceeași, placidă, nemișcată, un oblon, În spatele căruia se săvîrșește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
nemaiștiind la ce stație să coboare, alungată de acasă de fiii ei, tatăl sobru care Înainte de a pleca la servici și-a violat fata pentru că semăna leit cu maică-sa Îngropată acum o lună, blonda aceea În sînul căreia se umflă euforic ciorchinii cancerului, tînărul care plănuiește În cele mai mici amănunte un atentat, o femeie de cincizeci de ani frumoasă ca un star de cinema, o fată de nouăsprezece cu un picior de lemn, un copil cu ochi albaștri care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
resentiment e o implicare, un transfer afectiv ca iubirea. Vreme de cincisprezece ani Niki Bârsan existase acolo, În fiecare din ei, era negativul lor pe care-l urau și-l adulau În secret. țașa m-apucă totdeauna Înaintea călătoriei se umflă și crește de parcă am sculament pînă deasupra buricului sînt excitat ca Înainte de-a intra Într-o femeie sigur Wanda așa-i umblau sfîrcurile tari și groase ca niște degete pe pieptul meu le simțeam prin cămașă și era mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

desprins mâinile, m-am luptat să urc geanta lui Nimeni pe spate și am încercat să-mi vâr mâna nesigură în buzunarul hainei ei. În cele din urmă, am apucat ce se afla acolo. Semăna cu un mâner mic și umflat de lanternă, înfășurat în bandă neagră, apoi mi-am dat seama că avea un fitil la un capăt. Am riscat o privire în spate, iar înotătoarea-gând era mai aproape, mai mult deasupra apei. Rechinul scurta distanța dintre noi. Aprinde-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Am ațipit. Stătea în pragul ușii de la baie, îmbrăcată într-unul dintre tricourile mele și-o pereche de pantaloni largi, cu cureaua legată într-un soi de nod. Își uscase părul negru uscase frecându-l cu prosopul și acum era umflat și încâlcit. — Să nu spui nimic, zise ea. Ai o perie? Am încuviințat și-am arătat cu degetul spre scrin. — Mă cheamă Scout, spuse ea, întorcându-se și trecându-și peria mea prin păr. — Aveam de gând să întreb, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
încet sub picioare. Nu-i adevărat, am spus. Doar nu poate să intre... — E cineva? spuse Scout. Mișcarea agitată de sub teancuri încetă. Urmă un tremur. Două mormane de hârtii începură să se năruie. Un tumul de coli și pagini se umflă ca o bulă radioactivă. Apoi, într-un foșnet puternic de hârtii, ieși la iveală un om. — Maică Precistă, zise bărbatul, uitându-se la noi cu ochii mari. Scout scoase un suspin adânc și-și lăsă brațele să cadă pe lângă corp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pix albastru, negru, roșu și verde îi acopereau dosul palmelor, îi șerpuiau în jurul încheieturilor și antebrațelor, și urcau spre mânecile sumese, care nici ele nu fuseseră cruțate pe de-a întregul. Bucăți șifonate de hârtie și pagini strânse alandala îi umflau buzunarele pantalonilor negri, de școlar și halatul peticit și deșirat. Era scund și avea probabil șaptezeci de ani. Lumina slabă a unicului bec nu răzbătea prea bine prin bolta lui de păr și asta îți dădea impresia că te uiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
partea de sus a cubului, iar aici jos cușca. E-un rezervor. Un acvariu. Uitându-mă în spate, am început să deslușesc impresia unei mari mingi întunecate înotând în mijlocul rezervorului. Colaci lungi și groși de vină, teamă și înfrângere se umflau și se alungeau din masa învolburată, apoi erau absorbiți sau alunecau înapoi înăuntru. Mai rău, mingea întunecată mi se părea familiară, un insuportabil rău de greutate și spaimă. — Ce-i înăuntru? — Un Gloom. M-am întors spre doctor. — Luxofagi, vigofagi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
zise ea. Cred că am reușit să stabilesc conexiunea laptopului. Am încuviințat din cap, chiar dacă ea nu mă putea vedea. — Asta-i bine. Știi ce? zise ea. Putem să nu facem asta? Se întoarse, iar ochii ei erau sticloși și umflați de plâns. — Sunt obosită și încerc să rămân trează și să mă concentrez și, în orice caz, nu e nevoie să mă mai prefac că-mi pasă de tine, nu? Ți-amintești? Așa-i, nu? — Tu ești cea care a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
noțiune se oprește încet. Saltă și se-nclină ușor în molcomi curenți-întâmplare creați de puținii bibliotecari și cărturari veniți în vizită. Gura de lame Occam și ranchiună a chibzuinței se deschide și apoi se închide. Branhii retezate de elipsă se umflă și se dezumflă. Ochiul ludovicianului este un zero negru ca noaptea, o picătură de cerneală, o gaură întunecată afundată adânc în lume. Rechinul-gândului pare să asculte. Sau să gândească. Undeva foarte jos, ochii mei zbat în somnul profund. Coșmaruri. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
căzut pe puntea de lemn cald, gâfâind, cu apa șiroindu-i din haine. După un moment, m-am rostogolit pe spate și m-am trezit iutându-mă direct la Scout. Lumea deveni atunci limpede și clară - plămânii mei absorbind aerul și umflându-mi-se sub coaste, apa picurând și curgând, răceala și căldura bălții de apă de mare de sub mine, cerul senin și luminos. Părul lui Scout căzându-i de-o parte și alta a feței, astfel că vârfurile șuvițelor i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550

părintesc decât să recunoască că n-au talent; în deosebi actorii, cântăreții, oratorii și poeții. Cu cît unul din aceștia e mai lipsit de talent, cu atît e mai mulțumit de sine, cu atît se laudă mai mult și se umflă în pene. Și își găsesc, cum se zice, marfă pe măsura lor: cu cît e unul mai nerod, cu atât își găsește mai mulți admiratori; lucrările cele mai proaste plac celor mai mulți, deoarece mulțimea e supusă Prostiei”<footnote Erasmus din Rotterdam

ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

Însă, se simți Înspăimîntat, ca și cum ar fi comis, fără voia lui, o atrocitate. Doamna Bellairs Începu să tușească - ai fi zis că se Înecase cu un os de pește la un banchet select. Efortul făcut pentru a se stăpîni Îi umflase vinele de la gît. Singurul care se dovedi la Înălțimea situației fu domnul Prentice, care, ocolind masa, Îi dădu doamnei Bellairs cîțiva pumni În spate: — Tușește tare, cucoană! O să-ți treacă! — Nu l-am văzut În viața mea pe omul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

nu le va putea Împlini. Într-o lume care nu prețuiește decât tinerețea, oamenii sunt puțin câte puțin devorați. La prânz, remarcă o catolică. Nu era greu, purta la gât o cruce mare de fier; În plus, pleoapele Îi erau umflate pe dedesubt, dând profunzime privirii - semn după care poți adesea recunoaște femeia catolică sau chiar mistică (iar uneori, e drept, pe alcoolică). Păr lung și negru, piele foarte albă, cam slabă, dar drăguță. În fața ei se așezase o fată cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]