39,711 matches
-
imitând practicile hazare. În Imperiul Hazar exista și o a trei a funcție, kündür - locțiitorul la comandă a liderului militar, și a sugerat faptul că acest post a fost oferit noului mare principe maghiar. În 860-861, soldații maghiari i-au atacat pe misionarii creștini Chiril și Metodiu, care doreaus să îl întâlnească pe haganul hazarilor, care se afla la Chersonesos. Federația "Hétmagyar" pare să se fi separat de Imperiul Hazar pe la anul 862, când magharii ("ungri") au jefuit Francia Răsăriteană . Geografii
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
doreaus să îl întâlnească pe haganul hazarilor, care se afla la Chersonesos. Federația "Hétmagyar" pare să se fi separat de Imperiul Hazar pe la anul 862, când magharii ("ungri") au jefuit Francia Răsăriteană . Geografii musulmani au consemnat faptul că maghiarii au atacat cu regularitate teritoriilor vecinilor lor slavi, iar sclavii luați cu ocazia acestor raiduri erau vânduți în Imperiul Bizantin. Tot ei mai menționează faptul că maghiarii erau oameni arătoși și că purtau haine din mătase și brocart, iar armele lor erau
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
din urmă "(cowari)" pe cea de la "Culmite" (probabil Kulmberg sau Kollmitz în Austria). Maghiarii au fost angajați în mod ocazional de conducătorii teritoriilor învecinate pe post de mercenari. "Annales Fuldenses" relatează că în 892, regele Arnulf al Franciei Răsăritene a atacat Moravia Mare, în rândurile armatei sale aflându-se războinici maghiari. Doi ani mai târziu, maghiarii au schimbat alianțele, atacând Panonia, de data aceasta alături de regele Svatopluk I al Moraviei Mari. La sfârșitul perioadei numită preistoria ungurilor, pe la 895, maghiarii au
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
ocazional de conducătorii teritoriilor învecinate pe post de mercenari. "Annales Fuldenses" relatează că în 892, regele Arnulf al Franciei Răsăritene a atacat Moravia Mare, în rândurile armatei sale aflându-se războinici maghiari. Doi ani mai târziu, maghiarii au schimbat alianțele, atacând Panonia, de data aceasta alături de regele Svatopluk I al Moraviei Mari. La sfârșitul perioadei numită preistoria ungurilor, pe la 895, maghiarii au început „descălecatul” în Panonia, unde aveau să-și stabilească o nouă patrie.
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
cutreiera stepele din sudul Moldovei între gurile Nistrului și Dunării, având o populație estimată la 20,000 - 30,000 de persoane. Principala activitate economică a nogailor constituia creșterea vitelor. Profituri mari le aducea comerțul cu prizonieri, de aceea hoarda constant ataca Moldova, Polonia și spațiul nord-pontic. Începând cu anii 20 ai secolului al XVII-lea hoarda intră sub suzeranitatea Porții. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, sub presiunea noilor autorități ruse, nogaii au fost reîntorși înapoi în Caucazul de Nord, unii
Hoarda Bugeacului () [Corola-website/Science/328691_a_330020]
-
și destinele oamenilor nu au fost cunoscute de Dumnezeu de la început: „Dumnezeu nu are nicio dorința în ceea ce privește acțiunile oamenilor, ci El lasă la latitudinea lor să aleagă ceea ce vor să facă”. Acest fundament este foarte apropiat de „inovațiile” qadariților, inovații atacate de Umăr al II-lea (99-101/717-20), în tratatul sau păstrat de Abu Nu’aym. „Dumnezeu știe dinainte că omul va păcătui, însă El știe că omul se poate și abține să păcătuiască.” Dumnezeu observa ceea ce face omul, dar nu
Qadari () [Corola-website/Science/328716_a_330045]
-
o importantă flotă către luna iunie, 1340, regele s-a apropiat de port, având de gând să-l ocupe, când dintr-o dată a fost avertizat de francezii care au captarat golful și s-au întărit acolo. Regele a decis să atace flota franceză. Pe 22 iunie 1340 Eduard a pornit pe mare, adunând un număr maxim de nave (cca. 200). În largul coastei Flandrei forțelor engleze s-a alăturat un escadron sub comanda amiralului Robert Morley, astfel flota britanică atinsese 250
Bătălia de la Sluys () [Corola-website/Science/328732_a_330061]
-
la escadronul inamic, era completat de navele cele mai mari. Bătălia a început pe 24 iunie. Amiralul francez a decis să le stopeze englezilor intrarea în port, dar navele britanice cu manevre complexe au putut să se întoarcă și să atace escadronul francez pe toate flancurile. Bătălia a durat toată ziua și sa încheiat cu înfrângerea completă a francezilor, datorită unei flexibilități și mobilități mai mare a navelor engleze. Pierderile francezilor au fost aproximativ 16 - 20.000 de oameni, fiind ucis
Bătălia de la Sluys () [Corola-website/Science/328732_a_330061]
-
au deschis focul asupra inamicului. Pe flancul stâng, arcașii englezi sub comanda ducelui de Oxford, care protejau principalele forțele ale lui Warrick, s-au poziționat într-o mlaștină, de netrecut pentru cavalerie grea. De aceea, cavalerii au fost obligați să atace principalele forțe în retragere, ferindu-se de pozițiile arcașilor inamici. Jean Froissart scria: Versiunea engleză a luptei indică însă faptul că săgețile lor au dovedit capacitatea de a penetra cea mai mare parte armurei din acea perioadă. Evenimentele ulterioare au
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
părăsind câmpul de luptă. Cavaleria franceză a mareșalului Audrehem a suferit pierderi grele înainte de a ajunge pe pozițiile soldaților englezi. Atac demoralizat și slăbit al francezilor a fost respins de către englezi. Între timp, convins de retragerea englezilor, mareșalul Clermont a atacat pozițiile contelui de Salisbury. Acest atac a fost pregătit mai bine: pentru a ajuta cavaleria, în spatele trupelor atacatoare se deplasa infanteria. Cavalerii au fost forțați să se deplaseze pe pantă prin găurile din gardul englez sub focul arcașilor englezi, care
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
deja se angajaseră în luptă cu englezii. Întreaga armată, condusă de rege s-a amestecat. Arcașii englezi erau în afara zonei de foc a celor francezi. Bătălia continua, dar Prințul Negru avea o rezervă în pădure, care era în măsură să atace flancul francez și în spate. După o scurtă pauză, prințul a ordonat soldaților în rezervă să urce pe cai și să-i atace pe francezi. Având teamă să fie încercuiți francezii au încercat să fugă. Cu toate acestea, regele Ioan
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
celor francezi. Bătălia continua, dar Prințul Negru avea o rezervă în pădure, care era în măsură să atace flancul francez și în spate. După o scurtă pauză, prințul a ordonat soldaților în rezervă să urce pe cai și să-i atace pe francezi. Având teamă să fie încercuiți francezii au încercat să fugă. Cu toate acestea, regele Ioan al II-lea a fost convins orbește că participarea sa ar putea schimba cursul luptei în favoarea compatrioților săi, de aceea s-a aflat
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
și Prințul Negru a fost mirat de atacul neașteptat al regelui. Arcașii englezi au declanșat încăierarea cu arbaleții francezi, dar din cauza lipsei de săgeți bune și a armurii inamicului, această încăierare a fost ineficientă englezilor. Datorită acesteia francezii i-au atacat pe englezi aproape în întreaga compoziție. Cu toate acestea, Eduard efectuând o manevră pricepută a poziționat un detașament gascon în spatele flancului stâng francez, iar apoi a ordonat să atace cavaleria regelui. După ce arcașii englezi și-au epuizat săgețile, prințul a
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
această încăierare a fost ineficientă englezilor. Datorită acesteia francezii i-au atacat pe englezi aproape în întreaga compoziție. Cu toate acestea, Eduard efectuând o manevră pricepută a poziționat un detașament gascon în spatele flancului stâng francez, iar apoi a ordonat să atace cavaleria regelui. După ce arcașii englezi și-au epuizat săgețile, prințul a ordonat atacul general. După ce unitatea gasconă, situată în spatele francezilor, a lovit inamicul. Liniile franceze s-au amestecat. Escadrila regală slăbită și stânjenită a fost aruncată spre sud. Arcașii au
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
independent al patriei sale, Marea Britanie. Unicul său obstacol este numai Sandokan, un prinț malaezian de sânge regal supranumit „Tigrul Malaeziei”. Brooke, cu ajutorul colonelului Sir William Fitzgerald, aflat în misiune în numele reginei Victoria, precum și al unui „tigru” vândut pe nume Koa, atacă nava piratului și-i ucide echipajul. Sandokan a supraviețuit printr-un miracol și a fost adus de valurile mării pe plaja din Labuan, unde a fost salvat de servitorii lordului Guillonk, conducătorul Companiei Indiilor Orientale. Piratul se preface a fi
Sandokan, tigrul Malaeziei () [Corola-website/Science/328741_a_330070]
-
o perioadă de liniște și înflorire a Mompracemului, pe insulă se răspândește holera, adusă de Batu, rajahul din Mati, aflat în slujba lui Brooke. În urma epidemiei de holeră, populația din Mompracem este mult redusă numeric. Profitând de această situație, Brooke atacă insula cu soldații săi și reușește să o cucerească. Sandokan, Yanez, Marianna și un grup de oameni loiali încearcă să scape, dar în timpul fugii Marianna este rănită de un glonț în abdomen și moare după scurt timp. Grupul supraviețuitor părăsește
Sandokan, tigrul Malaeziei () [Corola-website/Science/328741_a_330070]
-
cunoscut poziția și nici numărul francezilor. Aproximativ, în după-amiaza zilei de 21 martie, unul dintre detașamentele de arcași, împrăștiate prin împrejurimi, a capturat un cavaler francez, probabil spion, și l-au adus ducelui de Clarence. Ducele a decis să-i atace imediat pe francezi, ne ascultând sfatul cavalerilor, care îl rugau să aștepte să se adune toți arcașii. Astfel, la aproximativ 2 ore înainte de apus, trupele engleze au ieșit în fața celor franceze. Cca. 1.500 de cavaleri ai lui Clarence au
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
imediat pe francezi, ne ascultând sfatul cavalerilor, care îl rugau să aștepte să se adune toți arcașii. Astfel, la aproximativ 2 ore înainte de apus, trupele engleze au ieșit în fața celor franceze. Cca. 1.500 de cavaleri ai lui Clarence au atacat avangarda cavaleriei lui La Fayette, care încerca să treacă podul. Lupta sa dat pe pod, Clarence cu o parte a trupelor sale a traversat râul și a lovit în flang. Francezii luptau cu dârzenie, dar au început să se retragă
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
oraș, Clarence și-a așezat trupele, și cu restul infanteriei care s-a apropiat a intrat în luptă, în ciuda superiorității numerice semnificative a scoțienilor. Scoțienii, de asemenea, au intrat în luptă cu resturile avangardei franceze, anihilând primele rânduri engleze și atacând în flang. Contele Clarence a fost ucis, englezii, prinși între râu și inamic au fost distruși. În amurg armata franco-scoțiană a mărșăluit mai departe, iar forțele engleze (cca. 2.000) sub comanda contelui de Salisbury au luat trupurile lorzilor uciși
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
pentru ambele părți a fost, în esență, un impas. În noiembrie, englezii au fost aprovizionați cu tunuri, catapulte, și scări lungi, dar încercările de a lua cu asalt zidurile au continuat să eșueze. Până în februarie, Eduard a renunțat să mai atace orașul, și a decis să ție asediul până când apărătorii acestuia pur și simplu vor muri de foame. Un convoi de aprovizionare francez a mai reușit să furnizeze hrană localnicilor, dar toate încercările ulterioare au fost respinse de marina engleză. Cu
Asediul Calais-ului (1346-47) () [Corola-website/Science/328752_a_330081]
-
și un mic cadou pentru fiecare expulzat, câte o monedă. În data de 1 august, luminile de pe zidurile orașului au semnalizat pregătirile de predare. Filip a distrus tabăra în care s-a bazat anterior armata sa, așa și ne mai atacându-i pe englezi. Eduard a fost convins de către consilierii săi, să permite orășenilor să rămână în viață. După oferirea unor provizii, Regele a permis localnicilor să părăsească orașul.
Asediul Calais-ului (1346-47) () [Corola-website/Science/328752_a_330081]
-
pe britanici la câțiva metri, începând o disperată luptă corp la corp. Jineții de pe flancuri, suferind pierderi grele, provocate de arcași, au fugit de pe câmpul luptei. După ce flancurile inamicului s-au "dispersat", cavaleria engleză a putut cu ușurință să-i atace pe francezi, ceea ce a condus la schimbarea raportului de forțe, fiind de 2:1. Văzând aceasta, cavalerii din unitatea principală a lui Henric au încercat să intervină și să schimbe cursul luptei. Ei s-au aruncat de trei ori în
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
de un braț al creaturii. Acolo, cei trei dau peste o facțiune pe care mutațiile au afectat-o în sensul unei decalcifieri accelerate, similare celei a brațului creaturii, ceea ce indică o moarte lentă a acesteia. În continuarea periplului lor sunt atacați de savanți-leucocite, din mâinile cărora o salvează pe Saba, o acolita a lui Își Jasmin, principala concurență a lui Mikofsky în privința reputației științifice. Profesorul decide să meargă să-i ceară ajutorul pentru a rezolva problema deteriorării continue a stării "animalului-planetă
Febra (roman) () [Corola-website/Science/328763_a_330092]
-
ani în urmă și cu tatăl său. În acel moment, fostul căpitan de oști scoate sabia și îl lovește cu ea pe boier drept în moalele capului, apoi îi târăște cadavrul pe mormântul lui Ionașcu. În acest timp, șoimăreștenii îi atacă pe dragonii polonezi care-l însoțeau pe boier și îi ucid, dau foc curții boierești sub privirile Magdei și a soțului ei care sunt alungați din sat, iar apoi ară cu plugurile pământul unde a fost odinioară conacul lui Stroie
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
în urma războaielor. Ștefan Tomșa a venit în țară pentru o a doua domnie (1621-1623), arătându-se de această dată mai iertător. Simion Bârnovă a ajuns și el domnitor sub numele de Barnovschi, iar în timpul lui tătarii lui Cantemir n-au atacat Moldova. Magda Orheianu a pribegit tot restul vieții prin țări străine, trăind cu amintirea dragostei ei din tinerețe față de tânărul oștean din Șoimărești. Codrii Orheiului au dispărut. Răzeșii șoimăreșteni în frunte cu căpitanul Tudor au fost prigoniți, dar au rezistat
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]