38,855 matches
-
și felul în care au evoluat acestea. Domeniul metagenomicii identifică organismele din ape, canele de scurgere, noroi sau mostre de salivă. Cunoașterea organismelor dintr-un anumit mediu este esențială în ecologie, epidemiologie, microbiologie și alte domenii. De exemplu, secvențierea permite cercetătorilor să determine tipurile de microbi prezente într-un microbiom. Tehnicienii pot secvenția gene ale pacienților pentru a determina riscul bolilor genetice. Acesta este un tip de testare genetică. Secvențiera ADN poate fi folosită, alături de amprentarea ADN, pentru identificarea cadavrelor sau
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
primei gene complete și secvențierea genomului bacteriofagului MS2, identificat și publicat de către Walter Fiers și colegii lui, de la Universitatea Ghent (Ghent, Belgia), in 1972 și 1976.. Primul genom întreg secvențiat vreodată a fost cel al bacteriofagului φX174 în anul 1977. Cercetătorii de la MRC, Marea Britanie au descifrat ADN-ul complet al virusului Epstein-Barr în 1984. Mai multe metode noi de secvențiere ADN au fost dezvoltate în anii 90 și au apărut pe piață în anul 2000. În octombrie 1990 Roger Tsien, Pepi
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
În frazeologie, o unitate frazeologică, un frazem sau un frazeologism este o îmbinare mai mult sau mai puțin fixă de cuvinte care se opune prin această caracteristică îmbinării libere de cuvinte. În legătură cu această noțiune nu există o viziune unitară printre cercetători, fiind controversate denumirile diferitelor tipuri de unități frazeologice, definirea acestor tipuri, delimitarea lor unele de altele și clasificarea lor. Pentru diversele îmbinări de cuvinte parțial sau total fixe se întâlnesc o mulțime de termeni. Pe de o parte, sunt folosiți
Unitate frazeologică () [Corola-website/Science/335187_a_336516]
-
denumesc anumite tipuri de îmbinări de cuvinte, de exemplu „citat celebru”, alții care înglobează câteva tipuri, de exemplu „parimie” (vezi mai jos secțiunea Parimii), și alții care îi înglobează pe toți. Dintre aceștia, cel mai frecvent se folosesc: Nu toți cercetătorii sunt de acord cu ce îmbinări de cuvinte ar trebui studiate ca unități frazeologice. Dintre cele enumerate mai sus, unii exclud citatele, proverbele, zicalele, maximele, sentințele, formulele de poveste, pe când alții le includ printre acestea. Unii ligviști includ printre unitățile
Unitate frazeologică () [Corola-website/Science/335187_a_336516]
-
expression liée" („expresie legată”), "formule situationnelle" („formulă situațională”) sau "phrase situationnelle" („propoziție/frază situațională”), care au făcut inițial numai obiectul altei ramuri a lingvisticii, pragmatica. În categoria parimiilor, din care fac parte tradițional proverbele, dictoanele, aforismele, maximele și sentințele, unii cercetători includ și devizele și sloganurile comerciale și politice sau sociale. Sunt mai mulți lingviști care au încercat o clasificare a unităților frazeologice. A. P. Cowie propune următoarea clasificare: Granger și Paquot (2008) fac o clasificare ținând seama și de alte clasificări
Unitate frazeologică () [Corola-website/Science/335187_a_336516]
-
deosebește de proverb doar prin caracterul de afirmație directă, neconotată, neexploatabilă metaforic al primului. Astfel, "Qui ne risque rien n’a rien" „Cine cu riscă nu câștigă” (lit. „Cine nu riscă numic nu are nimic”) ar fi un dicton. Alți cercetători restrâng dictonul la o parimie ce prezintă ca adevăr, care poate fi o credință sau o superstiție, o observație legată de viața rurală, mai ales în legătură cu fenomenele meteorologice. Un exemplu de asemenea dicton este "En avril ne te découvre pas
Unitate frazeologică () [Corola-website/Science/335187_a_336516]
-
a discursului”. Începând cu anii 1970 se poate vorbi despre frazeologie ca despre o disciplină afirmată care a luat avânt. În România, prima contribuție teoretică importantă în domeniu a fost adusă de Theodor Hristea (1984). În prezent sunt relativ mulți cercetători care se ocupă de frazeologie, pe terenul limbii lor ori în perspectivă bi- sau plurilinguală. Există o Societate Europeană de (EUROPHRAS) înființată în 1999, care organizează colocvii și scoate publicații în domeniu. Frazeologia fiind o disciplină relativ tânără, însuși statutul
Frazeologie () [Corola-website/Science/335184_a_336513]
-
expresie legată”), "formule situationnelle" („formulă situațională”) sau "phrase situationnelle" („propoziție/frază situațională”), care au făcut inițial numai obiectul altei ramuri a lingvisticii, pragmatica. În categoria parimiilor, din care fac parte tradițional proverbele, zicalele (sau dictoanele), aforismele, maximele și sentințele, unii cercetători includ și devizele și sloganurile comerciale și politice sau sociale. Mai apar ca unități frazeologice și unele epitafuri, inscripții de pe tricouri, graffiti etc. Stabilirea tipurilor de unități frazeologice, delimitarea acestor tipuri unul de altul și clasificarea lor sunt de asemenea
Frazeologie () [Corola-website/Science/335184_a_336513]
-
care Saladin ar fi avut o revelație în vis care i-a indicat locul mormântului lui Musa, și pe baza acesteia el a ridicat acolo un prim monument. Se presupune că Saladin a ales locul din cauza proximității lui cu Ierusalimul. Cercetătorul israelian al regiunii Palestinei-Israelului, Yosef Breslavi, observă că islamul cunoaște niște sanctuare speciale numite „maqam”, care , după opinia sa, au fost alese deoarece reprezentau puncte mai înalte, de observație, de unde se puteau zări de departe locuri considerate sfinte. Nabi Musa
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]
-
elimine lipsa de coeziune narativă a romanului ce se datorează faptului că cele șase capitole au fost scrise la date diferite fără a fi plănuite a forma aceeași operă literară. Profesorul André Le Breton (1860-1930) de la Universitatea Sorbona, unul dintre cercetătorii operei lui Balzac, a criticat cu asprime această acțiune a scriitorului și a exagerat părțile slabe ale romanului: „În ciuda tuturor „cârpelilor” și a tuturor „petecelilor”, ele se văd foarte bine din extraordinara dezordine care domnește în acest roman, iar ceea ce
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
proclamat zeul-soare drept principalul zeu protector al imperiului și i-a dedicat un templu în Campus Martius. Crăciunul a luat ființă într-un timp când cultul soarelui era deosebit de înfloritor la Roma“. — "New Catholic Encyclopedia" (1967), vol. III, p. 656. Cercetători moderni, cum ar fi E. P. Sanders, Geza Vermes și Marcus Borg consideră toate aceste narațiuni ca fiind non-istorice, argumentând că există contradicții între ele. Pe de altă parte, cercetătorul biblic Mark D. Roberts încearcă să găsească o relatare armonizată a
Nașterea Domnului () [Corola-website/Science/335292_a_336621]
-
înfloritor la Roma“. — "New Catholic Encyclopedia" (1967), vol. III, p. 656. Cercetători moderni, cum ar fi E. P. Sanders, Geza Vermes și Marcus Borg consideră toate aceste narațiuni ca fiind non-istorice, argumentând că există contradicții între ele. Pe de altă parte, cercetătorul biblic Mark D. Roberts încearcă să găsească o relatare armonizată a nașterii lui Iisus, susținând că orice contradicție poate fi reconciliată. Mulți cercetători biblici consideră discuția privind istoricitatea ca fiind secundară, având în vedere că evangheliile au fost scrise în
Nașterea Domnului () [Corola-website/Science/335292_a_336621]
-
consideră toate aceste narațiuni ca fiind non-istorice, argumentând că există contradicții între ele. Pe de altă parte, cercetătorul biblic Mark D. Roberts încearcă să găsească o relatare armonizată a nașterii lui Iisus, susținând că orice contradicție poate fi reconciliată. Mulți cercetători biblici consideră discuția privind istoricitatea ca fiind secundară, având în vedere că evangheliile au fost scrise în primul rând ca documente teologice și nu ca relatări istorice. În teologia creștină, Nașterea lui Iisus se referă la Întruparea lui Isus ca
Nașterea Domnului () [Corola-website/Science/335292_a_336621]
-
se impune, la fel ca unele alte sinonime. Zbârciogul gras a contat peste secole ca comestibil și foarte gustos. Niciodată a fost pus în legătură cu intoxicații grave sau chiar letale. Identitatea componenților toxice de această măsură a fost necunoscută de asemenea cercetătorilor care, până în 1968, când acetaldehida N-metil-N-formilhidrazina, mai bine cunoscută sub numele giromitrină, a fost izolată, au știut numai de toxina foarte slab otrăvitoare a acidului elvelic (1886). Această ciupercă se poate deshidrata în sezon secetos și rezista astfel timp îndelungat
Zbârciog gras () [Corola-website/Science/335331_a_336660]
-
1968-1971 la Universitatea Eötvös Loránd (ELTE) din Budapesta. Reîntors în România, a lucrat între 1971-1974 ca jurnalist și asistent universitar la Catedra de limba maghiară a Universității București. În 1974 s-a mutat în Ungaria. A lucrat pe postul de cercetător asociat la Facultatea de Științe Umaniste din cadrul Universității Eötvös Loránd, apoi ca asistent universitar la Catedra de limba română (din 1980) și la Catedra de literatură universală comparată (din 1984). A urmat studii pregătitoare de doctorat în literatură comparată la
Péter Zirkuli () [Corola-website/Science/335334_a_336663]
-
după ieșirea Sohodolului din Chei este Runcu. Aici în timpurile vechi de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea s-au cântat mai mult balade. Unele dintre acestea au fost publicate în culegeri sau înregistrate de către cercetători de la Arhiva Națională de Folclor. În Runcu cea mai cunoscută bandă de lăutari, care a cântat la începutul secolului al XX-lea, a fost cea condusă de Niculae Zlătaru (n. 1888 - d. 1942), viorist primaș și solist vocal. Acesta era
Lăutarii de pe Valea Sohodolului () [Corola-website/Science/335342_a_336671]
-
său Dumitru Petcu, fratele rapsoadei Maria Arbagic, la care Brăiloiu a fost cazat. Satul Runcu era o zonă etnografică bogată, iar Constantin Brăiloiu a făcut în localitate înregistrări la fonograf cu tuburi de ceară, acționat manual. În centrul atenției înregistrărilor cercetătorului s-a aflat lăutarul Niculae Zlătaru. Brăiloiu a înregistrat cu formația lui Zlătaru cântecele: „Of, dor, dor, dor”, „Bună-i brânza”, „Ionele, puiule”, „Cântecul Popii Runcanu”, „Sârba lui Dincă Schileru”, „Cântecul Popii Mischie”, „Șapte văi și-o vale-adâncă”, „Ce n-
Lăutarii de pe Valea Sohodolului () [Corola-website/Science/335342_a_336671]
-
Shăpur" însemnând "Armata lui Shapur" sau de la "Weh-Andiyok-Shăpūr" însemnând "Shapur l-a construit mai bine decât Antiohia". Orașul are mai multe denumiri în alte limbi: în siriacă: ܒܝܬ ܠܦܛ "Bēth Lapaț"; în greacă: "Bendosabora" și în arabă: جنديسابور "Jundaysăbūr". Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că orașul Gundeshapur a fost fondat de către șahul Shapur I după victoria sa împotriva împăratului roman Valerian în Bătălia de la Edessa din anul 260. Situat în provincia persană Khuzestan și aflat în apropiere de vechiul oraș Susa
Gundeshapur () [Corola-website/Science/335361_a_336690]
-
(în ) (n. 1 mai 1922, Drăgușenii Noi, județul Lăpușna, Basarabia — d. 18 august 2006, Moscova) a fost un critic literar, scriitor, poet și traducător sovietic și rus, specialist în literatura română. A fost doctor în filologie, cercetător principal la Institutul de Slavistică și Balcanistică al Academiei de Științe a URSS (ulterior Academia Rusă de Științe). S-a născut în satul Drăgușenii Noi, Basarabia (în prezent în raionul Hîncești al Republicii Moldova), fiind fiul comerciantului Vladimir Fridman și al
Mihail Fridman () [Corola-website/Science/335363_a_336692]
-
cromatice. În zona vlăscean-teleormăneană se întâlnește un tip aparte de cântec, numit în mod curent „de dragoste” sau, mai simplu, „dragoste”, a căror tematică literară este dragostea propriu-zisă, cu o puternică tentă carnală. Acestea au constituit un interes deosebit pentru cercetătorii folcloriști și etnomuzicologi, născând astfel și interpretări și viziuni diferite asupra lor. După unii specialiști aceste cântece sunt creații de sine stătătoare, înrudite cu toate genurile (cântecul propriu-zis, doina și cântarea epică), însă majoritatea consideră „dragostea” ca fiind o specie
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
evidențiază astfel contribuția intelectualității progresiste la luptele duse de clasa muncitoare, alături de țărănime, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Romanul a fost lăudat, la momentul apariției sale, de către critica literară aservită regimului comunist, fiind ulterior ignorat de tot mai mulți cercetători ai operei literare sadoveniene. El este considerat în prezent o scriere fals moralizatoare, plină de clișee și ridicolă, ce atribuie câte o poveste revoluționară fiecărui locuitor sărac de la marginea Fălticenilor. Substratul politic al romanului este, în opinia academicianului Eugen Simion
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
(n. 10 decembrie 1932, Valea Voievozilor - d. 29 aprilie 2014, București) a fost un cercetător și istoric de artă, personalitate de seamă a culturii românești. A activat în cadrul Direcției Monumentelor Istorice și la Institutul „G. Oprescu” al Academiei Române. Este autorul unor importante lucrări științifice de artă și istorie românească. Ca un semn prevestitor, - născută Cristache
Ioana Cristache Panait () [Corola-website/Science/335383_a_336712]
-
cursurile Facultății de Istorie la Universitatea din București. Astfel, Ioana (pentru surori, Janca) și-a finalizat studiile în anul 1956, specializându-se în Arhivistică și Paleografie. A fost căsătorită cu istoricul și arheologul prof. dr. Panait I. Panait. Activând ca cercetător din cadrul Direcției Monumentelor Istorice (1964-1977), Ioana Cristache Panait a studiat atât cărțile manuscrise, cât și monumentele istorice, atenția sa îndreptându-se cu precădere asupra bisericilor din lemn și piatră. Aici s-a perfecționat în cercetarea la fața locului a acestora
Ioana Cristache Panait () [Corola-website/Science/335383_a_336712]
-
susținut sub îndrumarea profesorului Ion Ionașcu, în 1973, cu teza: „Contribuții la cunoașterea relațiilor culturale dintre Țara Românească și Transilvania în secolul al XVIII-lea. Circulația cărții tipărite și manuscrise”, a încununat cu succes prima etapă a vieții sale de cercetător. După finalizarea studiilor Facultății de Istorie a devenit muzeograf în cadrul „Muzeului de Istorie al orașului București”. Apoi, din 1968 a devenit istoriograf principal la Direcția Patrimoniului Cultural Național. Printre aceste cărți scrise cu trudă, se număra și o lucrare rămasă
Ioana Cristache Panait () [Corola-website/Science/335383_a_336712]
-
prin numeroasele sale publicații. Potrivit domnului dr. Ioan Lăcătușu, diploma a reprezentat recunoașterea din partea comunității românești locale a contribuției istoricului Ioana Cristache-Panait la scrierea „adevăratei istorii a așezărilor și populației” din această zonă sud-est transilvană. Făcând parte din generația de cercetători a anilor ’70, este privită de aceasta ca fiind „cel mai perseverent cercetător al bisericilor de lemn din Transilvania, cea care a bătut drumurile multor zone, țări și județe transilvane, aducând harnic informații despre existența lor.” Una dintre cele mai
Ioana Cristache Panait () [Corola-website/Science/335383_a_336712]