39,851 matches
-
o puternică inflație, ca urmare a unei perioade de criză economică. În 1996, mulțumită evoluției favorabile a economiei naționale, karbovanețul ucrainean s-a stabilizat în raport cu principalele devize internaționale. Condițiile deveneau favorabile introducerii noii unități monetare în acord cu Constituiția națională. Decretul prezidențial asupra reformei monetare în Ucraina a fost publicat la 25 august 1996 (conform articolelor 99 și 102 din Constituție), iar tranziția a avut loc între 2 și 16 septembrie: rata de schimb a fost de 100.000 karbovaneți ucraineni
Grivnă () [Corola-website/Science/298007_a_299336]
-
și sol. Între timp guvernul lui Begin a încurajat în mod activ israelieni să se stabilească în Cisiordania ocupată. Legea fundamentală: Ierusalim, capitala Israelului, adoptată în 1980, a fost considerat de unii reafirmarea anexării Ierusalimului de către Israel în 1967 prin decret guvernamental și a reaprins controversele internaționale asupra statutului orașului. Cu toate acestea, nu existat niciodată un act în care guvernul israelian să definească ceea ce se consideră a fi extinderea teritoriului Israelului și nici un act care să includă în mod specific
Israel () [Corola-website/Science/298002_a_299331]
-
toți militarii polonezi care luptau alături de armată franceză în războaiele napoleoniene. Numele oficial al decorație a fost schimbat în cel de "Medalia militară a ducatului Varșoviei". În rândurile soldaților polonezi însă, medalia a fost în continuare cunoscută că Vîrtuți Militari. Decretul regelui Saxoniei a introdus de asemenea nou sistem de clase, care nu a mai fost abolita de atunci: La început, fiecare comandant de armată avea o cotă de Ordine Vîrtuți Militari care să fie conferite soldaților. În scurtă vreme însă
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
armată avea o cotă de Ordine Vîrtuți Militari care să fie conferite soldaților. În scurtă vreme însă, sistemul a fost modificat, ordinul fiind decernat în mod centralizat pentru acte individuale de curaj și vitejie soldaților nominalizați de comandanții lor. În conformitate cu decretul din 10 octombrie 1812, fiecare soldat sau subofițer decorat cu Crucea de Aur sau Crucea de Argint, avea dreptul să primească un salariu anual pana la înaintarea la un grad ofițeresc sau, dacă era demobilizat sau trecut în rezervă, pe
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
cat și privilegiile asigurate celor decorați. A fost creată o comisie specială care să se ocupe de acordarea ordinului veteranilor campaniilor napoleoniene din 1812, 1813 și 1814. Pana în 1820 au mai fost decernate 1.213 de ordine. Printr-un decret regal de pe 5 iunie 1817, toți cei decorați cu Crucea de Aur au fost înnobilați. În acele vremuri, Regatul Poloniei era una dintre puținele monarhii constituționale ale Europei. Împăratul Rusie era din punct de vedere legal regele Poloniei. Polonia avea
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
retragă țărilor dreptul de a mai fi numiți regi ai Poloniei. În momentul în care a izbucnit Insurecția de noiembrie, tarul a reacționat dur, trimițând trupele ruse pentru înăbușirea mișcării poloneze. După izbucnirea revoltei împotriva Rusiei, Seimul a dat un decret pe 9 februarie 1831 prin care Ordinul Vîrtuți Militari și-a reprimit numele original. Între lunile martie și octombrie ale aceluiași an, au fost decorați 3.863 de soldați, printre aceștia aflându-se și trei femei, care au primit Crucea
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
armatei a fost evacuată în Franța, unde a fost refăcuta sub comanda generalului Władysław Sikorski. În ianuarie 1941, guvernul polonez în exil a proclamat introducerea Ordinului Vîrtuți Militari că cea mai înaltă decorație militară a sa. Bază legală pentru acest decret a fost legea din 1933. În timpul celui de-al doilea război mondial, Vîrtuți Militari a fost acordat mai multor ofițeri superiori Aliați, printre care Bernard Montgomery, Dwight D. Eisenhower, Jean de Lattre de Tassigny și Gheorghi Jukov. Armatele poloneze formate
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
Vîrtuți Militari. Pe 11 noiembrie 1943, generalul Zygmunt Berling a decorat 16 veterani ai bătăliei de la Lenino cu Crucea de Argint. Pe 22 decembrie 1944, Comitetul Polonez de Eliberare Națională (Polski Komitet Wyzwolenia Narodowego), sprijinit de sovietici, a emis un decret prin care acceptă că Ordinul Vîrtuți Militari să fie cea mai înaltă decorație a Armatei I poloneze din cadrul Armatei Roșii și a mișcări procomuniste de rezistență Armia Ludowa. Deși decretul Comitetului Polonez de Eliberare Națională (PKWN) era bazat pe legea
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
Polski Komitet Wyzwolenia Narodowego), sprijinit de sovietici, a emis un decret prin care acceptă că Ordinul Vîrtuți Militari să fie cea mai înaltă decorație a Armatei I poloneze din cadrul Armatei Roșii și a mișcări procomuniste de rezistență Armia Ludowa. Deși decretul Comitetului Polonez de Eliberare Națională (PKWN) era bazat pe legea Seimului din 1933, dreptul exclusiv pentru decorarea soldaților era asigurat Radei Naționale de Stat (Krajowa Radă Narodowa - corpul legiuitor al guvernării comuniste poloneze formate pe teritoriul URSS). După 1947, dreptul
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
au existat în mănăstire ateliere de țesut mătase, borangic, stofe fine de lână și covoare românești. În anul 1955, pe lângă atelierele de covoare, care au continuat să funcționeze, s-au înființat și ateliere de produse casnice. În anul 1960 prin decretul 410, autoritățile statului ateu, în încercarea de a desființa toate mănăstirile din țară, au dat afară călugăritele și au desființat totodată și atelierele. Ca măsură de a evita desființarea Mănăstirii Samurcășești, Patriarhul Justinian Marina a înființat în mănăstire, în anul
Mănăstirea Samurcășești () [Corola-website/Science/312512_a_313841]
-
desființarea Mănăstirii Samurcășești, Patriarhul Justinian Marina a înființat în mănăstire, în anul 1961, un atelier de înrămat icoane înzestrat cu mașini de tâmplărie aduse din Germania. A încadrat în atelier, cu contracte de muncă, toate călugărițele și surorile care, potrivit decretului, trebuiau să părăsească mănăstirea. Acest atelier funcționează și în prezent, transformat într-unul de tâmplărie, astfel că mănăstirea Samurcășești este singura din țară în care măicuțele fac mobilă. Între timp, s-au mai înființat alte trei ateliere: de tămâie, de
Mănăstirea Samurcășești () [Corola-website/Science/312512_a_313841]
-
precum și un mic pridvor care a încadrat ușa de intrare de pe latura sudică. Fațadele exterioare au fost tencuite și văruite. În anul 1862 a fost construit turnul-clopotniță pe sub care se intră în incinta mănăstirii. Mănăstirea Războieni a fost desființată prin Decretul nr. 410/1959, iar biserica voievodală a devenit biserică de parohie. Maicile în vârstă au fost trimise la mănăstirile Agapia, Văratec și Slatina, iar cele tinere au fost scoase din monahism. Cu toate acestea, patru maici au rămas la Războieni
Mănăstirea Războieni () [Corola-website/Science/312511_a_313840]
-
din republicile unionale. Dacă până atunci, președintele Sovietului de Miniștri al RSSM cumula tradițional și funcția de ministru al afacerilor externe, a apărut necesitatea instituirii unei funcții separate de ministru de externe. Astfel, la data de 29 decembrie 1981, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești, a fost numit ca ministru al afacerilor externe al RSSM diplomatul Petru Comendant. În calitate de ministru, Petru Comendant s-a ocupat de selectarea și formarea aparatului central al ministerului, care trebuia să exercite funcții specifice
Petru Comendant () [Corola-website/Science/312578_a_313907]
-
de a deschide peste hotare anumite reprezentanțe consulare și comerciale proprii, sau de a acredita reprezentanți ai acestora în republici. După ce a îndeplinit 8 ani funcția de mninistru al afacerilor externe al RSSM, la data de 21 aprilie 1989, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, lui Petru Comendant i s-a conferit rangul de Trimis Extraordinar și Plenipotențiar clasa I. În același an, viceministrul afacerilor externe al URSS, A. Bessmertnîh, a adresat o scrisoare Președintelui Sovietului de Miniștri al RSSM
Petru Comendant () [Corola-website/Science/312578_a_313907]
-
de țară. Catedrala are statutul de monumetn istoric și arhitectural . În martie 1923 s-a înființat Episcopia Hotinului cu reședința la Bălți. Noul ierarh al Hotinului devine Visarion Puiu. Instalarea noii episcopii cerea construirea unei biserici mari și impunătoare. Prin decretul regal nr. 315 din 31 ianuarie 1924 se aprobă cedarea pe veci către Episcopia Hotinului a terenului cu o suprafață de 7595 m sitat la intersecția străzilor Regele Ferdinand și General Berthelot (actualmente străzile Independenței și 31 august 1989). Prin
Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Bălți () [Corola-website/Science/312655_a_313984]
-
asociațiilor ecologiste. În anul 1984 "Audiencia Nacional din Spania" a decretat interzicerea urbanizării insulei. În 1987, Consiliului Insular din Mallorca cumpăra insula. Pe 26 ianuarie 1995, Guvernul autonom din Insulele Baleare declară "Dragonera", "Pantaleu" și "Insula Mediana" Rezervă Naturală, prin decret 7 / 1995. Cantitatea de precipitații medii este de 350 mm. În lunile septembrie și decembrie se înregistrează precipitații mai puternice. Fauna terestră a insulei este formată din iepuri, scorpioni și șopârla endemica Podarcis lilfordi ssp. giglioli. Principalele varietăți de păsări
Insula Dragonera () [Corola-website/Science/312679_a_314008]
-
Țara Românească. În copilărie, a fost coleg cu Ion Ghica la Colegiul Sfântul Sava din București în anii 1831-1834. În timpul Revoluției de la 1848 a fost redactor la foaia guvernului provizoriu, "Poporul suveran", și comisar al guvernului revoluționar la Pitești. În decretul de exilare din 25 septembrie 1848 se află pe poziția 14, după Dimitrie Bolintineanu și înainte de clericul ortodox Iosafat Snagoveanul. Se refugiază, împreună cu alți revoluționari proscriși la Constantinopol, de unde guvernul turc îi internează la Brusa, în Turcia. Prin 1850, guvernul
Alexandru Zane () [Corola-website/Science/312706_a_314035]
-
la Brusa. Între 1857 și 1859 se află în insula Samos, invitat de Ion Ghica spre a dirija lucrările pentru construirea de drumuri pe această insulă, unde Ghica era guvernator cu titlul de Bey (Prinț). În anul 1859, printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este numit membru onorific al Eforiei spitalelor civile, condusă de doctorul Carol Davila, instituție care își avea sediul în București, pe strada Colței nr.38, pe locul unde se află astăzi Hotelul Intercontinental din București
Alexandru Zane () [Corola-website/Science/312706_a_314035]
-
-lea Regiment de Cai ușori Lăncieri a fost denumit de asemenea pe scurt Al 7-lea Regiment de Cai ușori ("7. Pułk Lekkokonny"). A constat aproape în întregime din polonezi - doar o parte mică a ofițerilor au fost francezi. Conform decretului Împăratului, recrutarea persoanelor de altă naționalitate a fost mai degrabă limitată, iar suplimente veneau din Ducatul Varșoviei. Regimentul a luptat în Italia, Germania, Silezia, Spania și Franța. Succesele lor majoare au fost în bătălii ca: Hohenlinden și Albuhera. În timpul campaniei
Lăncierii polonezi (Războaiele Napoleoniene) () [Corola-website/Science/312736_a_314065]
-
Imperială, această unitate militară a luptat în cele mai importante bătălii ale Războaielor Napoleoniene, incluzând bătălia de la Wagram, bătălia de la Berezina, bătălia de la Hanau, bătălia de la Somosierra și campania de aparare a Franței din 1814. Regimentul a fost organizat conform decretului lui Napoleon din 9 aprilie 1807, din satul Frankenstein (astăzi "Kamieniec Suski", voievodatul Varmia și Mazuria, Polonia). Conducătorul lui a fost Wincenty Krasiński (tatăl renumitului poet polonez Zygmunt Krasiński, iar conducătorii plutoanelor au fost Jan Kozietulski, Ferdynand Stokowski, Henryk Kamieński
Lăncierii polonezi (Războaiele Napoleoniene) () [Corola-website/Science/312736_a_314065]
-
început construcția de noi lăcașuri monahale și redeschiderea celor închise de fostul regim. Episcopia Hușilor, desființată în anul 1949 de către comuniști prin contopire cu Episcopia Romanului, dispunea înainte de al doilea război mondial de peste 100 de mănăstiri și schituri, care după Decretul nr.410/1959 au fost în totalitate desființate sau transformate în depozite și CAP-uri. În anul 1993, fusese sfințit în apropierea Movilei lui Burcel un paraclis al Mănăstirii "Ștefan cel Mare și Sfânt". Starețului mănăstirii respective, arhimandrit dr. Ștefan
Mănăstirea Sfinții Împărați Constantin și Elena de pe Movila lui Burcel () [Corola-website/Science/312803_a_314132]
-
organizare a statului. Împreună cu acest referendum se va vota și Adunarea Constituantă ce trebuia sa realizeze o nouă constituție. Vittorio Emanuelle al-lll-lea a abdicat, fiul acestuia Umberto se bucura de o mare popularitate, fapt ce dădea speranței recuperării cauzei monarhice. Decretul viceregal nr. 151 din 25 iunie 1944 adoptat în timpul guvernului Banomi, tradus în conformitate cu acordul că la sfârșitul războiului toți locuitorii vor alege o forma de guvernare a Statului și o Adunare Constituantă. Punerea în aplicare a decretului a trebuit să
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
recuperării cauzei monarhice. Decretul viceregal nr. 151 din 25 iunie 1944 adoptat în timpul guvernului Banomi, tradus în conformitate cu acordul că la sfârșitul războiului toți locuitorii vor alege o forma de guvernare a Statului și o Adunare Constituantă. Punerea în aplicare a decretului a trebuit să aștepte până ce situația internă a Italiei s-a consolidate și clarificat: în aprilie 1945(sfârșitul războiului), Italia era o țară învinsă ocupată de trupe străine, deținea un guvern ce obținuse titlul de cobeligerant și o parte a
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
o țară învinsă ocupată de trupe străine, deținea un guvern ce obținuse titlul de cobeligerant și o parte a populației a contribuit la eliberarea țării de ocuparea tedescă. Doar în primăvara anului următor a fost posibilă punerea în aplicare a decretului privind referendumul. Campania electorală a fost marcată de incidente și conflicte mai ales în nord unde monarhiștii au trebuit să lupte cu republicanii. În scopul garantării ordinii publice a fost creat de către Ministerul de Interne, condus de socialistul Giuseppe Romita
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
și au fost acuzați de monarhiști că ar fi susținut cauza republicanilor. Pe 16 martie 1946 principele Umberto a decretat după cum este prevăzut acordul din 1944 ca forma instituțională a Statului va fi decisă prin intermediul referendumului simultan cu Adunarea Constituantă. Decretul pentru organizarea referendumului spunea:”...în cazul în care majoritatea alegătorilor cer...”, frază ce putea lăsa să se înțeleagă că există și posibiltatea ca nicio formă instituțională propusă(monarhie sau republică) să ajungă la majoritatea voturilor. Ambiguitatea acestei expresii va fi
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]