38,404 matches
-
succesul obținut de ei se datorează în mare parte crizei prin care trecea Imperiul Otoman: el nu avea armament modern care să-i permită să opună armatei ruse o rezistență la nivel. Cu toate acestea, nu poate fi ignorată ingeniozitatea comandanților de oști ruși, care, deși aveau în supunere detașamente ce sufereau mari lipsuri, au reuși prin diferite tactici militare să obțină victorie în situații dintre cele mai dificile.
Cauzele și desfășurarea Războiului ruso-turc din 1828- 1829 () [Corola-website/Science/337295_a_338624]
-
Netanyahu s-a căsătorit cu Tzila Segal (născută la Petah Tikva în Palestina) pe care a cunoscut-o în timpul studenției la Ierusalim. Perechea a avut trei fii:Binyamin, politician și diplomat, viitorul prim ministru al Israelului, Yonatan, care a devenit comandant de unități de elită, si Ido, medic radiolog. Fratele său, matematicianul Elisha Netanyahu (1912-1986), a fost profesor la Universitatea ebraică, și soțul judecătoarei din Tribunalul Suprem, Shoshana Netanyahu, născută Schoenburg. Fiul lor, Nathan Netanyahu (născut în 1951) este profesor de
Benzion Netanyahu () [Corola-website/Science/337336_a_338665]
-
Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden (8 aprilie 1655 - 4 ianuarie 1707) a fost conducător de Baden în Germania și comandantul șef al armatei imperiale. Este cunoscut, de asemenea, drept "Ludwig Turcul" ("Türkenlouis") pentru multele victorii împotriva armatei turce. După decesul său în 1707, soția sa a acționat ca regentă de Baden-Baden. Născut la Paris, Ludwig a fost fiul lui Ferdinand
Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden-Baden () [Corola-website/Science/337349_a_338678]
-
Niš. Ludwig a început să fie numit "Türkenlouis". Turcii îl numeau "regele roșu" datorită jacketei uniformei lui foarte vizibilă pe câmpul de luptă. A fost cunoscut ca un apărător al Europei împotriva turcilor, așa cum a fost Eugeni de Savoia. În calitate de comandant militar în slujba Sfântului Imperiu Roman, în 1689 a fost comandant șef al armatei imperiale din Ungaria, unde a marcat o victorie răsunătoare împotriva turcilor la Slankamen în 1691. Ludwig a văzut Osijek ca o locație de importanță strategică excepțională
Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden-Baden () [Corola-website/Science/337349_a_338678]
-
regele roșu" datorită jacketei uniformei lui foarte vizibilă pe câmpul de luptă. A fost cunoscut ca un apărător al Europei împotriva turcilor, așa cum a fost Eugeni de Savoia. În calitate de comandant militar în slujba Sfântului Imperiu Roman, în 1689 a fost comandant șef al armatei imperiale din Ungaria, unde a marcat o victorie răsunătoare împotriva turcilor la Slankamen în 1691. Ludwig a văzut Osijek ca o locație de importanță strategică excepțională în războiul împotriva turcilor. El a cerut repararea zidurilor orașului și
Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden-Baden () [Corola-website/Science/337349_a_338678]
-
Rusia cu ultimul vas al contingentului italian. Raul Alevra la ordinul lui Cădere, s-a îmbarcat pe vaporul „Hozan Maru” din portul Tsuruga în data de 27 martie 1920, ajungând la Vladivostok la începutul lunii aprilie. Aici s-a prezentat comandantul bazei militare - generalul Lavergné și a început misiunea de informare în ceea ce privește situația reală a trupelor și prizonierilor români și în ceea ce privește măsurile luate pentru concentrarea și aprovizionarea acestora, pe plan local. După ce Cădere l-a informat pe comandantul Forței Aliate din
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
s-a prezentat comandantul bazei militare - generalul Lavergné și a început misiunea de informare în ceea ce privește situația reală a trupelor și prizonierilor români și în ceea ce privește măsurile luate pentru concentrarea și aprovizionarea acestora, pe plan local. După ce Cădere l-a informat pe comandantul Forței Aliate din Siberia - generalul francez Janin despre venirea sa, pe 10 aprilie a plecat din Tokyo. Acesta a ajuns la Harbin la jumătatea aceleiași luni, pentru a-l întâlni pe general și a-i comunica acestuia calitatea sa de
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
contingent român, precum și în cele de înființare a unei baze române la Vladivostok și de asigurare a ordinii și disciplinei în interiorul acesteia. De asemenea, a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Acestor măsuri, fostul comandant al bazei militare de la Vladivostok - generalul Lavergné, care la 20 aprilie 1920 fusese numit la comandă în locul lui Janin, nu li s-a opus. Sosiți în localitatea Harbin în aceeași perioadă, soldații Legiunii au fost întâmpinați „în numele guvernului român” de către
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
numit la comandă în locul lui Janin, nu li s-a opus. Sosiți în localitatea Harbin în aceeași perioadă, soldații Legiunii au fost întâmpinați „în numele guvernului român” de către maiorul Cădere. Pe drumul de la Harbin spre Vladivostok parcurs până la 18 mai 1920, comandantul Misiunii le-a acordat în continuare sprijin administrativ, pentru a fi dejucate manevrele coordonate de câtre cehii care urmăreau întârzierea eșaloanelor românești, astfel încât locurile de evacuare din mai și iunie să fie ocupate de către aceștia în detrimentul soldaților români. Între timp
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Pierre-Thiébaut-Charles- (născut la 19 octombrie 1862, Paris, Franța - mort la 28 aprilie 1946) a fost un general francez care a condus Misiunea Militară Franceză din Rusia în timpul Primului Război Mondial și al Războiului Civil Rus. A fost de asemenea comandantul-șef al Legiunii cehoslovace din Rusia și comandantul-șef al trupelor aliate de pe teritoriul rus. Component al mai multor delegații oficiale trimise în Rusia, fost una dintre autoritățile de prestigiu ale Franței în ceea ce privește afacerile militare rusești și o figură proeminentă
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
1862, Paris, Franța - mort la 28 aprilie 1946) a fost un general francez care a condus Misiunea Militară Franceză din Rusia în timpul Primului Război Mondial și al Războiului Civil Rus. A fost de asemenea comandantul-șef al Legiunii cehoslovace din Rusia și comandantul-șef al trupelor aliate de pe teritoriul rus. Component al mai multor delegații oficiale trimise în Rusia, fost una dintre autoritățile de prestigiu ale Franței în ceea ce privește afacerile militare rusești și o figură proeminentă - dar în mare parte cu un rol destul de
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
Janin a fost numit conducător al Misiunii Militare Franco-Cehoslovace, preluând comanda unităților cehoslovace de infanterie care au dorit să implice în luptă de partea Aliaților în Franța, Italia și Rusia. Pe august 1918, Guvernul Franței l-a desemnat pe Janin comandant al Legiunii Cehoslovace din Rusia, într-un moment în care militarii acesteia plănuiau să traverseze Imperiul pentru a lupta pe Frontul de Vest. Deoarece participase pe teritoriul rusesc la formarea Corpului Cehoslovac - care în acel moment avea un efectiv de
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
teritoriul rusesc la formarea Corpului Cehoslovac - care în acel moment avea un efectiv de 45.000 de soldați, Janin era în cunoștință de cauză asupra problemelor acestuia. Generalul s-a îmbarcat în luna septembrie spre Vladivostok având atât calitatea de comandant al Legiunii cât și pe aceea de comandant la Misiunii Militare Franceze. Pentru a se prezenta la post în Extremul Orient rus a tranzitat Statele Unite și Japonia, întârziind pe drum la Washington și Tokyo pentru a îndemna - fără succes însă
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
acel moment avea un efectiv de 45.000 de soldați, Janin era în cunoștință de cauză asupra problemelor acestuia. Generalul s-a îmbarcat în luna septembrie spre Vladivostok având atât calitatea de comandant al Legiunii cât și pe aceea de comandant la Misiunii Militare Franceze. Pentru a se prezenta la post în Extremul Orient rus a tranzitat Statele Unite și Japonia, întârziind pe drum la Washington și Tokyo pentru a îndemna - fără succes însă, autoritățile japoneze și americane să disloce trupe spre
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
sau mai puțin redundant, dat fiind că Legiunea Cehoslovacă a părăsit frontul și puterea politică și militară a fost din ce în ce mai mult centralizată sub autoritatea amiralului rus. Relațiile generalului francez cu generalul-maior Alfred Knox - conducătorul Misiunii Militare Britanice și cu Kolceak - comandantul trupelor albe au fost încordate (Kolceak având în același timp o relație mult mai bună cu Knox - care a devenit cea mai importantă figură dintre străinii care se aflau în Siberia). Bazându-se pe generalul englez, Kolceak a contestat comanda
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
aliate din vestul lacului (câte 1 batalion francez, englez și italian - staționate în garnizoanele din spatele frontului, precum și Legiunea Cehoslovacă). Colonelul Johnson - din Misiunea Militară Engleză l-a caracterizat astfel: Nefiind de acord cu amiralul, Janin a demisionat din postul de comandant-șef al forțelor aliate pentru se dedica corpului cehoslovac, fiind convins că englezii îl instalaseră pe amiral pentru a le servi interesele. La începutul iernii anului 1919, forțele de bolșevice au contraatacat începând să câștige teritoriu, iar la 14 noiembrie
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
cu organizarea unui front antibolșevic în Siberia și cu comanda trupelor Directoratului, Janin a primit și comanda trupelor de alogeni: iugoslave, sârbe, poloneze, românești și letone. În iarna 1918-1919 astfel, a intervenit în conflictul dintre colonelul ceh Eduard Kadlec - numit comandant al celui de Al Doilea Corp al Voluntarilor Români din Rusia și Comitetul Național Român al aceluiași Corp, iar în primăvara anului 1920 a intervenit în facilitarea repatrierii Legiunii și a altor prizonieri de naționalitate română din Siberia. Când vestea
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
(n. 4 aprilie 1870, Rucăr - d. 1943 (?, în dreapta scrie 1950), București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de regiment și brigadă în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Brigada 5 Călărași în luptele din Dobrogea, din campania din 1916. s-a născut la
Romulus Scărișoreanu () [Corola-website/Science/335869_a_337198]
-
Constantinopol - Constanța (1907) și Roman - București (două zile).). După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Romulus Scărișoreanu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 4 Roșiori și al Regimentului 9 Călărași. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant al Regimentului 9 Călărași, comandant al Brigăzii 2 Călărași și al Brigăzii 5 Călărași, remarcându-se pe timpul acțiunilor militare din Dobrogea din campania
Romulus Scărișoreanu () [Corola-website/Science/335869_a_337198]
-
sublocotenent, Romulus Scărișoreanu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 4 Roșiori și al Regimentului 9 Călărași. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant al Regimentului 9 Călărași, comandant al Brigăzii 2 Călărași și al Brigăzii 5 Călărași, remarcându-se pe timpul acțiunilor militare din Dobrogea din campania anului 1916 și în Bătălia de la Oituz. În perioada 1919-1924 a comandat Divizia 1 Cavalerie, în fruntea
Romulus Scărișoreanu () [Corola-website/Science/335869_a_337198]
-
diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 4 Roșiori și al Regimentului 9 Călărași. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant al Regimentului 9 Călărași, comandant al Brigăzii 2 Călărași și al Brigăzii 5 Călărași, remarcându-se pe timpul acțiunilor militare din Dobrogea din campania anului 1916 și în Bătălia de la Oituz. În perioada 1919-1924 a comandat Divizia 1 Cavalerie, în fruntea căreia a participat la operațiile
Romulus Scărișoreanu () [Corola-website/Science/335869_a_337198]
-
total de 1800 de soldați, situate la Mostar, , Nikšić, și pe frontiere, dar și un număr mare de prezenți în toată provincia. Trupele otomane sunt comandate de Selim Pașa care la rândul lui se afla sub ordinele lui Derviș Pașa, comandantul vilayetului Bosnia. După izbucnirea răscoalei, turcii au încercat să câștige timp până la venirea întăririlor cerând negocieri. Rebelii doreau reducerea birurilor, ceea ce turcii au refuzat, și luptele au continuat. În august, din Bosnia au sosit 4000 de nizami, și apoi alte
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
de nizami. În luna octombrie, rebelii au cucerit 49 de posturi de grăniceri din zonele Gacko, Golije și Bunyan, turcii fiind împiedicați să comunice între Niksic și Gacko. Turcii s-au retras, dar în octombrie le-a venit un nou comandant, Reuf Pașa. Pe 10-11 noiembrie, turcii au încercat să deblocheze zona montană și au suferit o înfrângere grea la Muratovic, în fața a 3500 de rebeli. Reuf-pașa avea la 24 noiembrie 4500 de soldați în munți. La 22 decembrie, 8000 de
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
forță mai slabă (5000 de insurgenți) i-a atacat pe turci și au fost respinși. Reuf-Pașa s-a întors apoi la Gacko. În iarna lui 1875-1876, ambele părți au profitat de pauză pentru a-și reface forțele. Petar Vukotic devine comandantul răsculaților. În ianuarie 1876, turcii l-au înlocuit pe Reuf Pașa cu Muhtar Pașa, care acum avea 30.000 de soldați sub comanda sa, dar numai jumătate erau gata de luptă. Alții erau bolnavi sau răniți în luptele de până
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
Smolenskului. Vasile a ezitat până când Vytautas a înaintat spre Pskov. Alarmat de expansiunea persistentă a Lituaniei, Vasile a trimis oaste pentru a-i ajuta pe pskoveni împotriva socrului său. Armatele rusă și lituaniană s-au întâlnit lângă dar niciunul din comandanți nu s-a aventurat să ordone un atac. S-a ajuns din nou la pace, iar Vytautas a păstrat Smolenskul. Ivan al III-lea se considera moștenitor al Imperiului Bizantin decăzut și apărător al Bisericii Ortodoxe. El s-a proclamat
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]