39,065 matches
-
izlazurile rămase necultivate, unde cresc numai plante ierboase de talie mică și mijlocie rezistente la secetă că: firuța, păiușul, negara, pelinița, coada șoricelului, scaiul dracului, rostogolul sau tăvălugul. Silvostepa formează un spațiu de tranzite între vegetația de stepa și cea forestiera. Ocupă un areal foarte restrâns, între 50 și 100m altitudine (Munții Măcinului în sectorul sudic și flancul de Nord al Podișului Babadagului, dealul Consul). E prezenta prin păduri de stejar brumăriu și pufos și tufărișuri alcătuite din scumpie, păducel, porumbar
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
stejarul pufos. Adesea, în aceste păduri se întâlnește și teiul argintiu, cărpinița mojdranul, jugastrul, cornul și scumpia. Acesta constuie fragmente ale unui etaj de vegetație mai extins în trecut, etajul pădurii sub mediteraniene. La altitudini de 250m de întâlnesc asociații forestiere foarte complexe în care speciile mezofile cresc alături de numeroase specii xerotermofile. În stratul arborilor predomina gorunul în asociate cu teiu pucios, teiul argintiu, teiu cu frunză mare, carpenul, frasinul, ulmul. Local apare și fagul. Tot aici mai cresc și diverse
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
s-a colonizat cerbul lopătar, ale cărui efective ajung la 123 exemplare între Cârjelari și Topolog și 95 exemplare la Atmagea ( migrează până aproape de Ciucurova și Fântână Mare). Mistrețul are cele mai mici efective 42 exemplare în 2003 în spațiile forestiere situate de o parte și de alta a drumului Luncavița-Nifon. Dintre canide, semnificative sunt populațiile de șacali și vulpe. Acestea sunt mai frecvente la sud de Babadag, lângă Enisala și în regiunea Ciucurova Izvoru. Viezurele e mai numeros în pădurea
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
Dobrogei de Nord sunt în construcție în ariile de interes o serie de obiective ce vor putea asigura condițiile de cazare și de popas pentru persoanele aflate în tranzit pe aceste locuri. În Podișul Dobrogei de Nord există patru rezervații forestiere, trei rezervații botanice, două rezervații paleontologice și o rezervație mixtă, dar și Parcul National Munții Măcinului. Arboretele de fag (Fagus sylvatica, Fagus taurica) în amestec, în principal cu carpenul (Carpinus betulus) și teiul argintiu (Tila tomentosa) se dezvoltă într-o
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
exemplare de fag cu grosimea de 0,8 m și o înălțime de 30 m. Subarboretul e slab reprezentat fiind alcătuit din: alun, corn. În covorul ierbaceu semnalam: ferigile, pchivniul, obsiga de pădure, vinarița, mălaiul cucului, coada cocosului. Celelalte rezervații forestiere sunt: Pădurea Niculițel (11 ha), Pădurea Dealul Bujorului de la Babadag (50,8 ha) și Pădurea Vârful Secarul de la Atmagea (43,5 ha), toate reprezentând păduri termofile cu specii de stejar brumăriu, carpen, tei, alături de care apar stejarul pufos, cărpinița, mojdreanul
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
ierboase comune pentru întrega țară și anume: gramineele furajere, diferite specii de trifoi, precum și florile de primăvară. În subzona pădurilor amestecate de fag (Fagus silvatica)și gorun (Querus petraea), gorunul se instalează pe coastele sudice - care sunt mai luminoase. Vegetația forestiera de câmpie este slab reprezentată, stejarul (Quercus pedunculatus) este foarte rar și apare amestecat cu carpenul (Carpinus betulus). Dintre arbuști cel mai des întâlniți sunt sângerul(Cornus sanguinea)și șocul(Sambucus nigra). Există diverși arbuști că: alunul (Corylus avellana), măceșul
Râul Cerna, Mureș () [Corola-website/Science/306339_a_307668]
-
prezența în luna august a redutelor armatei rusești lîngă satul Larga. Comuna Larga este amplasată pe o suprafață de 5365 ha dintre care: - pămînt arabil de calitate - 3249 ha - livezi -312 ha - pășuni - 430 ha - suprafața acvatică - 64 ha - fîșii forestiere - 54 ha. Rețeaua hidrografică este reprezentată de rîurile Larga și Calangiu, afluenții Prutului. Lungimea rîului este de 30 km. Partea de nord a comunei este traversată de rîul Medveja. Pe teritoriul comunei se află mai multe iazuri și 7 izvoare
Larga, Briceni () [Corola-website/Science/305774_a_307103]
-
rece în interiorul cavității, permițând astfel existența ghețarului pe parcursul întregului an. În spatele stalagmitelor se află o galerie care duce spre " Sala Mică", care, la rândul ei, conține mai multe formațiuni de stalagmite. Accesul la peșteră este posibil cu autoturismul, pe drumul forestier Bălăleasa-Valea Seacă, până la cantonul silvic din Valea Cetăților, de unde deplasarea se face pe jos (încă aproximativ 1,5 km).
Peștera Ghețarul de la Focul Viu () [Corola-website/Science/305807_a_307136]
-
astfel decât ravine, în general seci, în care se formează torente de apă în principal în perioada uraganelor. În urma colonizării insulei, vegetația originală a fost degradată în totalitate datorită activităților umane cum ar fi agricultura, crearea de pășuni și exploatările forestiere pentru construcție și fabricarea cărbunelui de lemn. Actualmente, în afara zonelor urbanizate, vegetația este formată din pâlcuri de pădure mai mult sau mai puțin xerofile în funcție de altitudine, formate din acacii, iar restul teritoriului are un aspect de savană acoperit de ierburi
Insula Sfântul Martin () [Corola-website/Science/305816_a_307145]
-
pa hartă Cetăților. Explorările continuă. Cetățile Ponorului sunt situate pe platoul carstic Padiș (Munții Bihorului) la capătul aval al Văii Cetăților, la 950 m altitudine. Se poate ajunge de la Padiș pe marcajul punct albastru (2 ore de mers) și șoseaua forestiera care se desface din șoseaua Pietroasa — Padiș. Peșteră se află la La Cetățile Ponorului se poate ajunge și din centrul stațiunii turistice Arieșeni, urmând drumul comunal până în satul Cobleș, iar de acolo marcajul cu triunghi roșu. Cei 10 kilometri până în
Cetățile Ponorului () [Corola-website/Science/305826_a_307155]
-
urcăm în chei, inițial de-a lungul Pădurii Polovragi, arie naturală protejată pentru castanul comestibil și vegetația de tip mediteranean. Ieșind din dreptul pădurii, malul abrupt din dreapta - Muntele Căpățânii și străjerul din stânga - Muntele Parâng, vestesc intrarea în Cheile Oltețului. Drumul forestier, de utilitate publică, urcă lin, paralel cu râul Olteț, care, din abisul albiei sale, desparte cei doi munți frați, săpând încă veritabile chei, cu pereți verticali, pe lungimea totală de 3 kilometri. După 200 - 300 metri de urcuș prin Cheile
Peștera Polovragi () [Corola-website/Science/305857_a_307186]
-
este foarte redus, frecvent negativ, ceea ce duce la depopularea unor așezări rurale. Există un aport alogen, ceea ce contribuie la realizarea unui echilibru demografic. Așezările rurale, în general mici, au frecvent activități legate de creșterea animalelor,activități miniere sau ale economiei forestiere. Așezările urbane sunt: Reșița (86.000 loc.), Caransebeș (28.000 loc.), Bocsa (19.000 loc.), Moldova Noua (14.000 loc.). Reșița s-a dezvoltat foarte mult datorită industriei metalurgice; are în prezent funcții mai diversificate, dar o structură urbană influențată
Munții Banatului () [Corola-website/Science/305896_a_307225]
-
39 km de centrul raional - Șoldănești și de 92 km de capitala țării - municipiul Chișinău. Rogojeni este amplasat pe panta de nord-est a dealului Pohorna cu altitudinea maximă de 254,0 m. În sudul satului a fost plantată o fâșie forestieră cu predominarea salcâmului ("Robinia pseudoacaci"). Satul Rogojeni de pe calea ferată a fost întemeiat în 1892 după punere în circulație a liniei Bălți-Slobodka. În perioada postbelică satul făcea partea din Sovietul sătesc (comună) Pohoarna, raionul Florești. În anii sovietici activa o
Rogojeni (stație c.f.), Șoldănești () [Corola-website/Science/305944_a_307273]
-
și Laura Dern. Titlul este luat dintr-un cântec cu același nume al lui Bobby Vinton, care poate fi auzit de mai multe ori în film. Motto: Filmul începe cu câteva imagini liniștite ale vieții dintr-un oraș de industrie forestieră, urmate imediat de un prim plan cu insecte și gândaci mișunând într-o grădină. Această alăturare sugerează tema filmului, coexistența binelui și a răului în lume. Întorcându-se acasă pentru a-și vizita tatăl, care este în terapie intensivă, la
Catifeaua albastră () [Corola-website/Science/305952_a_307281]
-
Denistatea populației este de 63,3 loc./km². Comuna a fost fondată în anul 1868. Comuna rurală Jyväskylä duce o viață comercială și de afaceri foarte animată și diversificată. Pe lângă ramurile tradiționale ale economiei cum ar fi agricultura și exploatațiile forestiere, comuna găzduiesțte companii cum ar fi Komas Oy, furnizor de subansamble, și Tikka Group, producător de nituri pentru anvelope de iarnă. Din punct de vedere istoric, Vaajakoski a fost terenul propice de dezvoltare a unor ramuri economice convenționale până în anii
Jyväskylän maalaiskunta () [Corola-website/Science/305378_a_306707]
-
Berchtold V. După 1218 și orașele lor au devenit independente (germană: "reichsfrei"). Rudolf I de Habsburg, care a devenit Sfânt Împărat Roman în 1273, a revocat de facto statutul de independență acordat cantoanelor Uri, Schwyz și Unterwalden. Aceste cantoane zise „forestiere” au pierdut, astfel, statutul de independență și au fost guvernate de logofeți (germană: "Vogt"). În 1291, cantoanele Uri, Schwyz și Unterwalden au decis să fie unite, să apere pacea până la moartea împăratului Rudolf I de Habsburg. Unirea lor, nucleul Vechii
Istoria Elveției () [Corola-website/Science/303435_a_304764]
-
au transformat Kirsajty într-o insula artificială a fost creată la care Sarah și Ramses navigau pe Nil. Peisajul post-glacial a terenului este diversificat ca urmare a apariției numeroaselor dealuri, a căror înălțime ajunge până la 300m deasupra nivelului mării. Zonele forestiere imense cele mai caracteristice sunt: Pădurea Napiwo - da - Ramuki (pădure de pin), Pădurea Rominty (pădure de pin și molid, numită uneori taiga poloneză), Pădurea Borki (diferite tipuri de arbori ) și Pădurea Pisz. Acesta din urmă merită o atenție specială datorită
Voievodatul Varmia și Mazuria () [Corola-website/Science/299965_a_301294]
-
de stârc cenușiu. Lacul Łuknajno este o rezervație naturală (parte a Parcului Mazurian) este protejat sub convenția Ramsarn, precum și de a fi desemnat de către UNESCO, ca biosferă rezervă. În total 102 de rezervații naturale sunt situate în interiorul țării (ornitologic, terenuri forestiere, turba, florar, fauna, peisaj - păduri, păduri, ape, peisaj, geologice ), dintre care patru au fost înregistrate în lista de registru a Convenției Ramsar (Lacul Karaś, Lacul Oswin, Lacul Druzno și Lacul Luknajno). Convenția semnată în 1971, este de a proteja și
Voievodatul Varmia și Mazuria () [Corola-website/Science/299965_a_301294]
-
transferat pe data de 10.04.1954 la Ministerul Transporturilor Navale și Aeriene și de acolo, pe data de 19.04.1954 la IPROIL (Institutul de Proiectări pentru Industria Lemnului) devenit apoi IPCI - IPROCIL și ISPF (Institutul de Studii și Proiectări Forestiere) unde a lucrat până la 1 aprilie 1960, ocupând funcția de Sef al Atelierului de proiectare „Instalații Energetice și Electrice” timp de c. 5 ani, iar ultimul an funcția de verificator al colectivului de devize și indici-tehnici-economici pentru partea de instalații
Eduard Lindner () [Corola-website/Science/314521_a_315850]
-
de dispariție. Parcul National Taï este la 100 km de Coastă de Fildeș, la granița cu Liberia, între râurile Cavally și Sassandra. Acoperă o suprafață de 3,300 km², cu o zona tampon de 200 km², până la 396 m. Rezervatia Forestiera Taï a fost creată în 1926 și promovată la statutul de Parc Național în 1972. A fost recunoscut drept Rezervație a biosferei UNESCO în 1978 și adăugat pe lista de Patrimonii Naturale Mondiale în anul 1982. Cinci specii de mamifere
Parcul Național Taï () [Corola-website/Science/314548_a_315877]
-
este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier), situată în sud-vestul Transilvaniei, pe teritoriul administrativ al județului Hunedoara Rezervație este amplasată în imediata apropiere a municipiului Deva (pe teritoriul sud-vestic al acestuia) și este străbătută de drumul județean DJ708E, care leagă localitatea Almașu Sec de reședința județului Hunedoara
Pădurea Bejan () [Corola-website/Science/314570_a_315899]
-
vegetal protejeaza partial versantii acoperiti si solurile. Pădurea ocupa, cu câteva secole în urmă, apropae în întregime acest spațiu, pădurile continuindu-se neîntrerupt din culmile munților până în câmpia Dunării în partea sudică a țării. Începând cu secolul al XVIII-lea exploatările forestiere s-au făcut într-un ritm foarte accentuat, dar pe fondul unor condiții mai dificile de exploatare, acest teritoriu a fost mai puțin despădurit decât alte părți ale țării. Locurile despădurite sunt mai extinse în lungul văilor principale și în
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
pe teritoriul comunei) și un bazin hidrografic de 215 kmp (38,82 kmp pe teritoriul comunei).Vărbilăul își are izvoarele în munții Radila Mare (Grohotiș), la altitudinea de 1440 m Cea mai mare parte a comunei este acoperită cu vegetație forestieră (43,8%) și pajiști secundare instalate pe locul fostelor păduri (24%). Urmărind repartiția vegetației distingem clar influența elementelor morfometrice - care imprimă zonalitatea verticală, dar și influența elementelor morfologice (bazinete, microdepresiuni), care produc abateri de la regula generală. Zonal, pe altitudine, regiunea
Comuna Vărbilău, Prahova () [Corola-website/Science/314608_a_315937]
-
mândrie de către canadieni peste hotare și sunt recunoscute în întreaga lume. Cu toate că frunza de arțar este strâns asociată Canadei, arțarul a fost recunoscut în mod oficial ca arbore emblematic al Canadei abia în anul 1996. Numeroși canadieni implicați în industria forestieră canadiană au cerut cu mult înainte Guvernului să aleagă arțarul ca arbore emblematic al Canadei. Aceștia se bucură acum de utilizarea arțarului ca simbol oficial, atunci când promovează Canada ca un conducător pe plan mondial în domeniul gestionării forestiere durabile. Specia
Simbolurile naționale ale Canadei () [Corola-website/Science/314722_a_316051]
-
în industria forestieră canadiană au cerut cu mult înainte Guvernului să aleagă arțarul ca arbore emblematic al Canadei. Aceștia se bucură acum de utilizarea arțarului ca simbol oficial, atunci când promovează Canada ca un conducător pe plan mondial în domeniul gestionării forestiere durabile. Specia generică de arțar este cea care se proclamă ca arbore emblematic al Canadei. Din cele 150 de specii cunoscute de arțar (genus Acer), numai 13 sunt indigene Americii de Nord. Zece dintre acestea cresc în Canada: arțarul negru, arțarul de
Simbolurile naționale ale Canadei () [Corola-website/Science/314722_a_316051]