40,127 matches
-
de p[rea] s[fințitul] arhiereu vicar Irineu Slătineanu, protoereu fiind pr[eotul] Ioan Florescu.”". Înoirile din secolul 20 surprinse în pisanie au avut menirea de a întreține construcția în trăsăturile ei caracteristice de la 1891. Se disting cele patru încăperi tradiționale, înșiruite de la vest la est: pridvorul, pronaosul, naosul și altarul. În planimetrie și dimensiuni la nivelul fundației, acestea păstrează mai degrabă datele inițiale, dinnainte de 1891. În elevație, construcția e dominată de cele două turle așezate în axul bisericii, peste
Biserica de lemn din Mamu () [Corola-website/Science/321933_a_323262]
-
laițe cu obiecte din lemn și ceramică. La etajul clădirii sunt expuse piese importante de etnografie și artă populară din principalele zone etnografice ale județului: Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Humor, Câmpulung și bazinul Dornelor. Sunt de menționat țesături (ștergare, traiste, costume tradiționale, scoarțe, lăicere), haine de blană (cojocel, pieptar, pieptar cu poale), obiecte din lemn (furcă de tors, blidare, tacâmuri), obiecte de ceramică neagră de Marginea și de ceramică smălțuită de Rădăuți, salbele de zestre, ornamente de mărgele, coarne pentru praf de
Hanul Domnesc din Suceava () [Corola-website/Science/321952_a_323281]
-
de vremi, sunt martori prețioși ai vechii biserici, din care încă se pot recupera câteva din trăsăturile ei definitorii. Biserica cea veche era ridicată din bârne de stejar fățuite, încheiate în cheotori netede, bisericești. Biserica avea probabil cele trei încăperi tradiționale, pronaos, naos și altar, accesibile printr-un pridvor în fața intrării, pe latura de vest. Se poate astfel distinge o grindă cu decorații caracteristice unui fruntar de pridvor. Dintre consolele care ieșeau sub streașină se păstrează una cu capăt de cal
Biserica de lemn din Optășani () [Corola-website/Science/321966_a_323295]
-
cuceri continentul. În acest război au fost cucerite șase din cele șapte regate, rezistența din Dorne fiind atât de îndârjită, încât Aegon a acceptat să recunoască independența acestui regat. Targaryenii au adoptat Credința nativă a Celor Șapte (deși au păstrat tradiționala căsătorie valyriană între frați, în ciuda învățăturilor Credinței) și obiceiurile Westerosului și, în câteva decenii, au zdrobit orice urmă de rezistență. În cele din urmă, Dorne a fost absorbit în urma unei alianțe încheiate prin căsătorie. Ultimii dragoni au murit la o
Cântec de gheață și foc () [Corola-website/Science/321956_a_323285]
-
la Compiègne, pe 5 decembrie 1360. O monedă avea 3,87 grame de aur, echivalentul unei livre. 63 de monede de un franc reprezentau o marcă de aur, adică 244,75 grame. Reprezentarea Regelui pe monedă este ecvestră, cu heraldica tradițională. Ioan al II-lea scria într-una din cele trei ordonanțe emise la 5 decembrie 1360: „Am fost eliberat pe deplin din temniță și suntem franc și eliberat pururi.” Starea economiei Regatului, și așa precară, serios afectată de război, a
Ioan al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/321366_a_322695]
-
implicat dizolvarea a două instituții care guvernau suveranitatea populară până atunci: Dinastia Otomană (1 noiembrie 1922) și Califatul (3 martie 1924]]. După desființarea califatului, sultanul și familia sau au fost declarați "personae non gratae" și mai apoi exilați. Aceste instituții tradiționale au fost înlocuite de Republica Turcă ("Türkiye Cumhuriyeti"), proclamată la 29 octombrie 1923 de către Marea Adunare Națională și, mai apoi, prin adoptarea unei noi constituții în 1924. Sistemul bicameral al Imperiului Otoman (compus din Camera Suprioară a vizirilor numiți de
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
ca în cazul reformelor lui Petru cel Mare sau ale sultanului Mahmud al II-lea prin introducerea prin decret a unor reguli noi și interzicerea obiceiurilor vechi. Se propuneau schimbări sociale prin prezența puternică a secularismului și îndepărtarea valorilor culturale tradiționale, printre care se aflau și obiectele de îmbrăcăminte de factură religioasă. Noul „Cod al îmbrăcămintei” a permis îndepărtarea unor valori tradiționale puternice din societatea turcă. Kemaliștii defineau o persoană necivilizată (neștiințifică) ca pe una care se cantona într-un tărâm
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
reguli noi și interzicerea obiceiurilor vechi. Se propuneau schimbări sociale prin prezența puternică a secularismului și îndepărtarea valorilor culturale tradiționale, printre care se aflau și obiectele de îmbrăcăminte de factură religioasă. Noul „Cod al îmbrăcămintei” a permis îndepărtarea unor valori tradiționale puternice din societatea turcă. Kemaliștii defineau o persoană necivilizată (neștiințifică) ca pe una care se cantona într-un tărâm al superstițiilor. Ulemalele erau un grup neștiințific, care acționau în conformitate cu superstițiile vechi de secole. La 25 februarie 1925, parlamentul turc a
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
o zi după . Au fost introduse, treptat, măsuri legislative care eliminau obligativitatea folosirii articolelor de îmbrăcăminte religioase ca și alte semne ale afilierii religioase. Începând cu anul 1923, o serie de legi au limitat, în mod progresiv, folosirea unor elemente tradiționale de îmbrăcăminte. Mustafa Kemal a impus, mai întâi funcționarilor publici, obligativitatea renunțării la hainele de inspirație religioasă. De-a lungul vieții lui Mustafa Kemal au fost stabilite mai multe linii directoare cu privire la veșmintele recomandate studenților și angajaților statului. După cea
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
poate aprecia că marea majoritate a populației a acceptat fără mare greutate reformele, deși unele dintre ele pot fi considerate ca expresie doar a intereselor elitelor urbane, care nu coincideau cu interesele țăranilor analfabeți și cu sentimentele religioase și normele tradiționale mult mai puternice. Cea mai controversată reformă a fost, probabil, cea în domeniul religios. Politica secularismului de stat, a „neutralității active”, a întâlnit opoziția unui mare număr de turci, atât în epocă, cât și mai târziu, fiind generatoare de tensiuni
Reformele lui Atatürk () [Corola-website/Science/321354_a_322683]
-
Ağa i-a sugerat mamei sultanului (Sultan Valide) Mehmed al IV-lea să termine lucrarea, pentru a-și demonstra pietatea. Moscheea a fost terminată în anul 1663 și inaugurată în 1665. Moscheea este situată pe o platformă artificială înaltă, împreună cu tradiționala curte interioară (avlu). Domină latura de răsărit a vastei Piața Eminőnű de la capătul Podului Galata. S-a ridicat pe locul unuia dintre cele mai animate și prospere cartiere ale Constantinopolului bizantin și otoman, în proximitatea celui mai important port antic
Moscheea Sultan Valide () [Corola-website/Science/321445_a_322774]
-
Ağa pentru Moscheea Albastră. Diferența de nivel dintre piață și platforma moscheei este mare așa că trebuie urcate un număr apreciabil de trepte ale unei scări largi asemănătoare cu un trunchi de piramidă cu trei laturi. În centrul curții interioare tronează tradiționala fântâna a abluțiunilor rituale, a purificării (sadirvan). Are un plan hexagonal și este atât de cochetă încât reprezintă una dintre cele mai reușite piese ale arhitecturii turce. Adevărata spălare rituală se face, însă, la niște robinete de pe latura de sud
Moscheea Sultan Valide () [Corola-website/Science/321445_a_322774]
-
care facilitează funcția hepatică prin folosirea celulelor hepatice într-un bioreactor artificial. Ingineria genetică, recombinarea ADN, modificarea/manipularea genetică și separarea genelor sunt termeni folosiți pentru a descrie modificările posibile asupra genelor unui organism. Ingineria genetică este diferită de formele tradiționale de modificare a structurii genetice, unde genele organismului erau manipulate indirect. Ingineria genetică folosește tehnici de clonare și transformare moleculară pentru a schimba structura și caracteristicile genelor în mod direct. Tehnicile de inginerie genetică sunt folosite cu succes în numeroase
Bioinginerie medicală () [Corola-website/Science/321470_a_322799]
-
de ocupație militară israeliană, sub care se găsesc și în prezent. Treptat, a avut loc o creștere a prestigiului organizațiilor numite „de rezistență” din cadrul OEP, ca de pildă Fatah și Frontul Popular de Eliberare a Palestinei, în defavoarea vechii conduceri naționaliste tradiționale. În iulie 1968 organizațiile de rezistență menționate au obținut majoritatea în Consiliul Național Palestinian, întrunit în exil, iar la 3 februarie 1969 în fruntea OEP a fost ales conducătorul mișcării Fatah, Yasser Arafat. În anii 1970, centru principal al Organizației
Organizația pentru Eliberarea Palestinei () [Corola-website/Science/321478_a_322807]
-
Italia. În lucrarea sa "Schedulae Diversarum Artium" (ca. 1000 d.H.), călugărul grec Theophilos Presbyter a descris tehnica turnării clopotelor în bronz din acea perioadă. Conform acestor descrieri, clopotele de bronz din acea perioadă erau de forma unui stup de albine tradițional cu găuri rotunde sau triunghulare în partea de sus. Găurile erau pentru ca sunetul să fie cât mai înspăimântător și să fugărească duhurile rele. În secolul al XIII-lea s-a descoperit o altă metodă de a turna clopotele (mai apropiată
Clopot () [Corola-website/Science/321496_a_322825]
-
sau al unui afix negativ: un prefix ( illisible" „neciteț”), neadevăr", inegalitate") sau un sufix: "nyugtalan „neliniștit”, "olvashatatlan „neciteț”. În limba română, cuvântul de negație principal este "nu", cu varianta fonetică "n-" (înaintea cuvintelor cu inițială vocalică), considerat adverb în gramatica tradițională. Alte cuvinte de negație sunt: Pentru negarea verbelor la modurile gerunziu, participiu și supin, se poate folosi prefixul negativ "ne-" (neștiind", nefăcut", "de necrezut"), dar sensul propozițiilor ce rezultă astfel este diferit de cel în cazul folosirii lui "nu" cu
Negație (gramatică) () [Corola-website/Science/316336_a_317665]
-
În gramatică tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale. Numele său provine tocmai de la faptul că „participa” la cele două domenii. În unele gramatici este considerat mod, în
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
Retragerea armatei române în Moldova i-a permis să descopere arta țărănească, dar și cea bisericească, din regiuni românești diferite. Având tot timpul cu el caietul de schițe și notițe, a realizat numeroase desene reprezentând arta populară și stilurile arhitecturale tradiționale din care mai apoi s-a inspirat. Două reproduceri ale acuarelelor sale ce înfățișau case din Chișinău (Basarabia) au fost publicate în 1926. În 1941, a publicat un articol dedicat artei vechi românești din Basarabia și ilustrat cu propriile acuarele
Toma T. Socolescu () [Corola-website/Science/316317_a_317646]
-
natal. A deținut chiar și funcția de primar al Ploieștiului în perioada decembrie 1919-martie 1920. Componenta artistică arhitecturală a fost pilonul artei sale. El a rămas foarte critic la adresa arhitecturii care nu avea legătură cu arta, în special cu cea tradițională românească. Creșterea puternică a numărului studenților la arhitectură fără niciun talent artistic necesar pentru această carieră era, în opinia sa, o greșeală. În memoriile sale, el critica arhitecții moderni din anii 1920-1940 care, conform concepțiilor sale, neglijau bazele artistice ale
Toma T. Socolescu () [Corola-website/Science/316317_a_317646]
-
în cea germană legate de acele cuvinte invariabile care nu sunt adverbe ce exprimă părți de propoziție, și nici nu îndeplinesc alte roluri sintactice, adică nu sunt prepoziții sau conjuncții. Înainte de aceste preocupări, astfel de cuvinte, nepotrivindu-se în sistemul tradițional al părților de vorbire, erau socotite dubioase din punct de vedere stilistic și nerecomandate. Cu toate acestea, odată cu o abordare tot mai pragmatică în lingvistică, aceste cuvinte au fost cele studiate ca particule. Pe de altă parte, s-a observat
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
în gramaticile uzuale ale germanei și ale altor limbi, particula în sensul ei modern este tratată ca o parte de vorbire aparte, pe când în gramaticile francezei și ale românei nu este vorba despre cuvinte particule. Privitor la limba română, gramaticile tradiționale consideră particula un „segment invariabil atașat la sfârșitul unui cuvânt sau al unei forme flexionare”, ori un „element lingvistic invariabil de diferite origini, cu corpul fonetic redus, atașat unui cuvânt ca întăritor al sensului acestuia”. În limba română standard există
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
ori un „element lingvistic invariabil de diferite origini, cu corpul fonetic redus, atașat unui cuvânt ca întăritor al sensului acestuia”. În limba română standard există două asemenea particule: În graiuri există și alte particule: "colo-șa, "ici-șa, "acolo-ia". În unele gramatici tradiționale ale limbii franceze sunt numite particule elementele "-ci" și "-là" adăugate la pronumele demonstrative și la substantivele determinate de adjectivele demonstrative, care marchează în principiu apropierea, respectiv depărtarea: "celui-ci „acesta”, "ce garçon-là „băiatul acela”. Concepția că particule sunt toate cuvintele
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
despre aceste cuvinte. În sensul cel mai restrâns, particule sunt numai cuvintele cu funcție modală care, considerate singure, nu răspund la nicio întrebare. Între aceste două concepții există diverse viziuni intermediare. Bussmann 1998, de exemplu, menționează și el sensul larg tradițional, cuprinzând și alte cuvinte invariabile care nu sunt niciuna din aceste părți de vorbire. Pentru el, în sens restrâns particule sunt interjecțiile, cuvintele negative, cuvintele numite particule modale, cele numite particule de gradare și conectorii logici. Helbig 1994 menționează de
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
numite particule de gradare și conectorii logici. Helbig 1994 menționează de asemenea sensul larg dat mai sus noțiunii de particulă. În sensul restrâns pe care i-l dă el, particule sunt acele cuvinte care sunt incluse în părțile de vorbire tradiționale, dar care în anumite contexte nu au funcție sintactică la nivelul sintagmei, propoziției sau al frazei, ci doar funcție modală și/sau pragmatică. Pe lângă particulele modale, ia în seamă și alte tipuri de particule care corespund acestui criteriu. Crystal 2008
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
comunicare, de a organiza interacțiunea interlocutorilor (funcție pragmatică). În unele limbi, precum rusa, daneza, germana și olandeza, particulele modale ocupă un loc important în comunicarea orală. Alte limbi, bunăoară franceza, sunt mai sărace în asemenea elemente. Nepotrivindu-se în sistemul tradițional al părților de vorbire, particulele modale au fost multă vreme ignorate, ba chiar socotite dubioase din punct de vedere stilistic și nerecomandate. Abia în anii 1960 au început să fie studiate mai profund de către lingviști ruși și germani, în urma unei
Particulă modală () [Corola-website/Science/316360_a_317689]