39,851 matches
-
privind revizuirea cetățeniei, în virtutea căruia evreii cetățeni români erau constrânși să-și dovedească cu acte dreptul la cetățenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afișarea listelor în comune și orașe. În baza acestui decret a fost revizuită situația a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) și-au păstrat cetățenia română, iar 225.222 (36,50%) și-au pierdut-o. Evreii cu cetățenia pierdută au primit certificate de identitate valabile pe
Miron Cristea () [Corola-website/Science/310821_a_312150]
-
preoții și călugării eliberați din pușcării și a restaurat multe biserici și mănăstiri, înfruntând sancțiunile, amenințările și chiar domiciliul forțat la care, pentru o vreme, a fost supus». Patriarhul Justinian (1948-1977) a căzut victimă prigoanei comuniste, atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi admise în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și de 50 de ani femeile, și în baza căruia, au fost scoși din mănăstiri «cca
Justinian Marina () [Corola-website/Science/310822_a_312151]
-
au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și de 50 de ani femeile, și în baza căruia, au fost scoși din mănăstiri «cca 5.000 de monahi și monahii». Așadar, patriarhul Justinian «a avut curajul să protesteze împotriva acestui decret abuziv, motiv pentru care «a fost trimis la schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliu forțat timp de șase luni!» Patriarhul Justinian a încetat din viață în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani
Justinian Marina () [Corola-website/Science/310822_a_312151]
-
Statele Unite ale Americii. În forma sa originară, o porțiune îngustă a teritoriului oferit (conform originalului, "the granted territory") se extindea până la Oceanul Pacific. James Oglethorpe a fost acela căruia, la 21 aprilie 1732, i-a fost conferit dreptul de exploatare conform decretului regelui George II, în onoarea căruia colonia a primit numele de Georgia. Oglethorpe a creat legi foarte stricte, care au fost dezagreate de foarte mulți dintre coloniști. Viziunea lui Oglethorpe era ca această colonie să fie un loc de mutare
Provincia Georgia () [Corola-website/Science/310844_a_312173]
-
1858-15 ianuarie 1861), după care devine din nou egumen la Mănăstirea Slatina (1861-1863). La data de 7 mai 1863, PS Calinic este numit ca locțiitor de mitropolit al Moldovei, apoi la 10 mai 1865 este numit mitropolit al Moldovei prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În primele luni de după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, situația din Principatele Unite nu era deloc clară. Plebiscitul pentru alegerea ca Domn a Prințului Carol de Hohenzollern fusese perturbat de apariția unor mișcări sociale, mai
Calinic Miclescu () [Corola-website/Science/310823_a_312152]
-
rândul rebelilor, iar Mitropolitul Moldovei a fost pus sub acuzare. Probabil, ar fi căzut și el în definitivă dizgrație, asemenea unchiului său Sofronie, cu ani în urmă, dacă Prințul Carol, care tocmai intrase în țară, nu semna la Golești un decret de amnistiere, ce a salvat viața Miropolitului Calinic și a iertat pe opozanții moldoveni, absolviți de “crime și delicte politice”. Suspendat între 6 aprilie 1866 și 2 iunie 1866, el girează episcopiile de Roman, Huși și a Dunării de Jos
Calinic Miclescu () [Corola-website/Science/310823_a_312152]
-
a totalizat peste șaisprezece ani de închisoare. În 1959, a fost condamnat la 17 ani de muncă silnică pentru întreaga lui activitate.În acesti ani grei de închisore a scris peste 300 de poezii memorate și apoi,dupa eliberare scrise. Decretul de grațiere generală din 1964 îi va reda libertatea. Va fi însă supravegheat pas cu pas și împiedicat sistematic să scrie și să-și manifeste convingerile sale. Domiciliile forțate, chemările inopinate la organele de Securitate îl vor ține mereu într-
Traian Dorz () [Corola-website/Science/308803_a_310132]
-
Grigorescu. Așa se explică, a fost de părere Ion Zurescu, că Gheorghe Cantacuzino al cărui palat este astăzi Muzeul Enescu și colecționarul Ioan Kalinderu i-au încredințat pentru decorare plafoanele palatelor lor. La 7 iulie 1909 a fost distins prin decretul regal nr. 1794 cu Medalia Bene Merenti Clasa I. În urma participării la Salonul de pictură de la München din anul 1910 a fost distins cu Medalia de Aur. Tot în acest an a fost ales ca președinte al Tinerimii artistice, funcție
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
deasupra Scării Voievozilor din Palatul Regal și a realizat fresca intitulată „Apoteoză”. În 1940 a devenit profesor la Școala superioară de pictură și sculptură bisericească de pe lângă Arhiepiscopia București. În 1941 i s-a fixat o pensie lunară și printr-un decret semnat de generalul Ion Antonescu i s-a acordat naturalizarea. A participat la Salonul Oficial de toamnă din 1942, în anul următor, prin decizie ministerială a devenit Membru al Corpului Artiștilor Plastici. S-a stins din viață la 29 martie
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
tărăgănat din cauza dificultății de a se înmâna citațiile pe cale diplomatică, iar în acest timp averea Luxiței Paladi (moșiile Baia, Tîmpești și Horodniceni) a revenit, prin succesiune, minorilor Louisei și Emanoil Lemonteux, iar uzufructul părinților acestora, Matilda și Teodor Lemonteux. Prin Decretul Regal nr. 194 din 29 noiembrie/12 decembrie 1900, Epitropia bisericii Baia a fost autorizată a primi legatul lăsat de Luxița Paladi. Prin sentința nr. 208 din 17 mai 1902, Tribunalul județului Suceava a respins acțiunea Epitropiei bisericii din Baia
Biserica Albă din Baia () [Corola-website/Science/308813_a_310142]
-
ca episcop de Maramureș, a fost senator de drept, în Parlamentul României. Episcopia greco-catolică a Maramureșului, cu sediul în Baia Mare a fost înființată la 5 iunie 1930, prin bulla dată de papa Pius al XI-lea, "Sollemni Convetione", aplicată prin decretul "Nunțiaturii Apostolice din București", emis de nunțiul apostolic Angelo Maria Dolci la 16 iulie 1930. Eparhia nou creată cuprindea 264 de parohii cu 310.732 de credincioși, dintre care 27.737 ruteni, iar restul români. Datele statistice se referă la
Alexandru Rusu () [Corola-website/Science/308819_a_310148]
-
a fost arestat și apoi a fost întemnițat la "Ministerul de Interne", fiind cunoscut ca un stâlp al credinței în fața valului de teroare, inițiat de Partidul Comunist în colaborare cu ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Deși la 18 octombrie 1948, prin decret guvernamental, nu a mai fost recunoscut în funcție, episcopul nu și-a părăsit credincioșii și nici reședința eprahială. A rămas în continuare pe baricade până când a fost arestat și purtat, și el, pe drumul Calvarului Bisericii Greco-Catolice, împreună cu ceilalți episcopi
Alexandru Rusu () [Corola-website/Science/308819_a_310148]
-
i s-a îngăduit să vorbească. Episcopul ortodox Nicolae Popoviciu a refuzat să mai ia cuvântul în momentul în care a văzut că manifestația fusese deturnată de autorități. La 3 septembrie 1948 episcopul Suciu a fost depus din funcție prin decret guvernamental, însă și-a continut activitatea pastorală cu și mai multă intensitate.” În toamna anului 1948, a făcut peste 600 de vizitații canonice și a predicat în satele arhidiecezei sale. A fost arestat și aruncat într-un beci fără lumină
Ioan Suciu (episcop) () [Corola-website/Science/308832_a_310161]
-
lui Hans Otto Roth aveau o orientare creștin-liberală, ceea ce l-a plasat, la începutul anilor 1940, în opoziție față de conducerea nazistă a Grupului Etnic German din România. Roth a și fost exclus din această organizație etnică, care, în baza unui decret antonescian, avea statut de persoană juridică de drept public. De altfel, Hans Otto Roth refuzase, în septembrie 1940, și oferta lui Antonescu de a prelua conducerea Ministerului Justiției sau al Ministerului Instrucțiunii, la alegere. Imediat după 23 august 1944 și
Hans Otto Roth () [Corola-website/Science/308857_a_310186]
-
de la fântânile publice de către servitori. Sistemul de guvernare a orașului Priene a evoluat de la aristocrație la începuturile sale, la democrație în secolul al IV-lea î.Hr. Cel mai înalt for de conducere al orașului stat era „Priēneis” (Priēneis), care emitea decrete și alte documente publice în numele poporului. Monedele bătute în Preiene aveau pe obverse capul zeiței Atena, iar pe revers o spirală elenă. Au existat monede care au avut imporimat pe revers un delfin și literele PRIN, prescurtarea de la PRIĒNEŌN (ΠΡΙΗ
Priene () [Corola-website/Science/308898_a_310227]
-
Schweizerische Bankgesellschaft din Berna a fost efectuat la 5 mai 1945. Aceste fonduri urmau să fie utilizate pentru organizarea rezistenței românești anticomuniste. Transferul ordonat de Constantin Vișoianu, făcut pe baza decretului-lege Nr. 576 din 4 noiembrie 1944, era perfect valabil. Decretul dădea dreptul ministrului afacerilor străine să efectueze cheltuieli discreționare, menționând că "cheltuielile nu trebuie justificate prin acte". Deși guvernele următoare au contestat legalitatea transferului, ele au continuat să efectueze plăți în virtutea aceluiași decret. Astfel, cu aceeași justificare, la 28 ianuarie
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
din 4 noiembrie 1944, era perfect valabil. Decretul dădea dreptul ministrului afacerilor străine să efectueze cheltuieli discreționare, menționând că "cheltuielile nu trebuie justificate prin acte". Deși guvernele următoare au contestat legalitatea transferului, ele au continuat să efectueze plăți în virtutea aceluiași decret. Astfel, cu aceeași justificare, la 28 ianuarie 1948, Ana Pauker, ministru de externe al Republicii Populare Române, semna o decizie prin care o împuternicea pe Ana Toma, secretar de stat la același minister "de a aproba cheltuielile de la fond pentru
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
Universitară Carol I, inaugurată la 14 martie 1895 având rolul de a contribui la formarea elitei intelectuale îndeosebi prin subvenții, premii, burse și tipărirea de lucrări valoroase. Clădirea fundației adăpostea o aulă și o bibliotecă. Fundația a fost desființată prin Decretul 136 din 1948, și proprietățile ei au fost confiscate, biblioteca fiind atribuită Universității C.I. Parhon din București. Celelalte activități ale fundației au fost desființate, activitatea editorială trecând la diferite edituri de stat. Regele Mihai a fost foarte afectat de această
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
șefii Girondinilor) de către o adunare majoritar regalistă. Devine apoi președinte din 15 până în 28 noiembrie 1791.La 29 noiembrie, Vaublanc este însărcinat cu redactarea unui mesaj care îi cerea regelui să-și retragă veto-ul pe care îl emisese contra decretului din 9 noiembrie al Adunării, care avea drept scop să contribuie la încetarea emigrației masive (încurajate de preoți și de nobili), amenințând prinții germani cu represalii, dacă vor continua să servească de refugiu armatei prinților (contele d’Artois și prințul
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
cetățenia tuturor bărbaților de culoare și negrilor liberi. În timpul ședinței din 10 aprilie, se pronunță în favoarea abolirii progresive a sclaviei negrilor din colonii, după exemplul Danemarcei și al Marii Britanii. La 3 mai 1792, sprijină propunerea lui Beugnot care provoacă un decret de punere sub acuzare a lui Marat și a abatelui Royou, iar la 8 mai, în cadrul Adunării, se adresează iacobinilor în termenii următori: La 18 iunie, este ales membru al comisiei extraordinare a celor doisprezece, creată la propunerea lui Marant
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
sale, adunate în nord. La conducerea gărzii naționale, încearcă să închidă cluburile, dar tentativa sa eșuează, în parte datorită refuzului Curții de a-l urma. Ca reacție la această tentativă de lovitură de forță, stânga Adunării decide să propună un decret de trădare împotriva lui La Fayette. La 8 august 1792, neliniștit și șocat de evenimente, Vaublanc pronunță un discurs în fața Adunării, în care îl apără, cu hotărâre și curaj, în pofida opoziției foarte puternice a iacobinilor, care dominau Adunarea și strada
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
1792, neliniștit și șocat de evenimente, Vaublanc pronunță un discurs în fața Adunării, în care îl apără, cu hotărâre și curaj, în pofida opoziției foarte puternice a iacobinilor, care dominau Adunarea și strada, pe generalul La Fayette, care era amenințat cu un decret de punere sub acuzare pentru încălcarea Constituției. Reușește, cu ajutorul lui Quatremère de Quincy să ralieze cauzei sale (conform propriilor spuse), 200 de deputați indeciși. La Fayette este achitat cu 406 voturi în favoarea sa din 630 de voturi total exprimate. La
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
capul prințesei de Lamballe, înfipt într-un par... Comitetul Salvării Publice și de supraveghere a Convenției, pus de curând în funcțiune, a emis un ordin potrivit căruia a fost pus în afara legii, înscris pe lista proscrișilor de către municipalitatea pariziană. Acest decret îl constrânge să părăsească orașul și să se refugieze în Normandia, unde și-a reîntâlnit familia, apoi în locuința sa de la țară, aflată la Bélombres, aproape de Melun. Acolo a trăit în izolare vreme de câteva luni. Tot acolo a aflat
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
ideile. Însă Vaublanc refuză. Sfaturile sale sunt parțial urmate deoarece pentru prima oară în Franța sunt înființate două camere sub numele de Consiliul Bătrânilor ("Conseil des Anciens") și Consiliul celor Cinci-Sute ("Conseil des Cinq-Cents") pentru a reprezenta puterea legislativă. Opunându-se decretului celor două treimi are un rol activ împreună cu Antoine Chrysostome Quatremère de Quincy, în timpul insurecției din 13 Vendemaire al Anului IV (5 octombrie 1795). Cu această ocazie, descoperă geniul de tactician al generalului Bonaparte, supranumit generalul "Vendémiaire". Este membru al
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]
-
se ascunde cu ajutorul lui Rochambeau. Trecând prin Elveția, se exilează în Italia sub diverse deghizări, împreună cu prietenul său Pastoret. Lovitura de Stat de la "18 brumar din anul VIII" (10 noiembrie 1799) și venirea la putere a Consulatului, care emite un decret care permite reîntoarcerea în Franța a proscrișilor, îi va permite revenirea în Franța, unde îi este prezentat lui Bonaparte. În 1800, Vaublanc a fost ales de Senatul conservator, deputat de Calvados, printre cei 300 de membri ai Corpului legislativ în
Vincent-Marie de Vaublanc () [Corola-website/Science/309814_a_311143]