4,115 matches
-
ar trebui să se ridice deasupra lumii materiale, care ne înconjoară. Deși poiesis-ul este nestatornic, spune Platon prin vocea lui Socrate, totuși trebuie să îi recunoaștem caracterul seducător, dar periculos. Întrucât modalitatea poetica de cunoaștere a veridicului depinde de natură înșelătoare a impresiilor senzoriale ale lumii care ne înconjoară și de puterile metaforice ale limbii, Platon, evidențiind ignoranța lui Homer față de unele dintre adevărurile despre care vorbește în eposul sau, ridiculizează o întreagă tradiție, care consideră că operele poeților sunt întruchipări
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
limbii, Platon, evidențiind ignoranța lui Homer față de unele dintre adevărurile despre care vorbește în eposul sau, ridiculizează o întreagă tradiție, care consideră că operele poeților sunt întruchipări ale veracității 13. Limbajul metaforic, specific poeziei, este ostențios ambiguu și, de aceea, înșelător, pe când cunoașterea adevărului cere un limbaj clar, exact. Din acest motiv, Platon preferă limbajul filozofiei. Poezia, concluzionează el, oferă doar o reprezentare inexacta a adevărului. Mai mult, pentru că apelează și trezește senzualitatea din noi, poezia, mai ales cea dramatică, distruge
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
în dialogul platonician, ca "idealul" poate fi doar trăit, simțit, nu însă și văzut, de oamenii obișnuiți. Ion Barbu însă vrea, ca și Mallarmé, ori Rimbaud, tocmai acest lucru: accedere, prin mijlocirea Verbului, la Realitatea Ultima, nu doar o aparentă înșelătoare. Avem de a face cu două ipostaze diferite ale aceluiași model orfic. Și Poe și Barbu știu că doar el, Poetul, poate călători în lumea de dincolo și să ne aducă, de acolo, lumină, armonia și ordinea ei, să le
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
prin emigrarea temporară și posibilitatea de a munci în străinătate, în Europa. Efortul prea îndelungat generează această "oboseală" pe care analiștii o atribuie Balcanilor de Vest. Oboseala românească apare în lipsa perspectivei unui miracol de dezvoltare pe termen scurt. Timpul e înșelător. Timpul, scurt pentru noi, al expansiunii europene pare lung pentru candidații la integrare. Un timp care nu a fost linear de la primele angajamente euroatlantice din 1993-1994. Nesigur la început, apoi accelerat. Un timp al dependenței și al încercării de a
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
cu G. Bush, care a avut loc pe 2 și 3 decembrie. Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă amicală". Malta 2 și 3 decembrie, Moscova pe 5. Întoarcerea soților Ceaușescu la București într-o lume ce pare, în chip înșelător, adormită și închisă. La Paris, câțiva reprezentanți ai exilului românesc se neliniștesc: cei doi mari, Bush și Gorbaciov, au împărțit lumea la Malta? Amintirea fosilizată și falsă a conferinței de la Ialta revine odată cu spaima de a vedea o Românie exclusă
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
și mentorul, și propria mamă, dezlănțuind persecuțiile și dând foc Romei. Cutremurul din martie 1977 prilejuiește prima demolare a unei biserici Biserica Enei, din inima Bucureștilor. Încă din 1971, acest presupus New Deal se dovedea a fi de fapt un înșelător armistițiu, oricând revocabil, între dictatură și societate. Sectorial, mai întâi scriitorii, apoi întreaga intelectualitate umanistă și, în fine, dar nu în ultimul rând, intelectualitatea tehnică descoperă că toate libertățile care apăreau inițial ca drepturi recunoscute de regim erau de fapt
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
ei cu realitatea comunismului din Estul Europei. Opium pentru intelectuali, teoria comunistă va fi fost, la începuturile ei, făgăduiala unei lumi răsturnate, care va fi adus cu ea speranța sinceră a unui plus de justiție socială, laolaltă cu multe speranțe înșelătoare și cu ostilitatea, mai mult sau mai puțin fățișă, a celor pe care comunismul se grăbea să-i deposedeze brutal de bunuri și de identitate, nu o dată chiar de libertate și de viață. Asupra celor mai mulți, instaurarea comunismului a căzut însă
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
2. mitul pastoral; 5. etc. 3. mitul erotic; Teme, motive: 1. comuniunea om Ț natură; 8. dorul; 2. jertfa pentru creație; 9. jalea; 3. moartea; 10. înstrăinarea; 4. viața; 11. revolta; 5. iubirea; 12. ireversibilitatea timpului; 6. binele; 13. aparența înșelătoare; 7. răul; 14. etc. Alte obiective; de urmărit: 1. interferența literaturii populare cu cea cultă (autori consacrați care au scris basme, legende, balade, doine etc.); 2. corespondența cu literatura cultă (ex.: a. doina de jale Ț elegia; b. Cântecul despre
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
apoi de abecedare își face apariția manualul de istorie ca instrument pedagogic și vehicul ideologic. Primul manual de istorie din literatura didactică românească apare în 1839, sub semnătura lui Florian Aaron cu titlul Manual de istoria Principatului României. Titlul este înșelător, întrucât prin "România", F. Aaron se referă strict la Țara Românească, Manualul de istoria Principatului României fiind o sinteză a celor trei volume publicate între 1835 și 1838 a lucrării sale Idee repede de istoria Prințipatului Țării Românești. În Moldova
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ideea de istorie scrisă prin prisma etatismului politic, întrucât discursul desfășurat în manual vizează strict destinul istoric al statului Moldovei. Peste Milcov, același lucru se poate spune despre Manualul de istoria Prințipatului României al lui Aaron, al cărui titlu este înșelător, întrucât în epoca în care a fost scris, noțiunea "România" desemna "Țara Românească", nicidecum întregul spațiu românesc, pentru care se folosea apelația "Dacia" (Romană, Traiană, sau Superioară). Politic vorbind, aceste lucrări pot fi descrise (retrospectiv) ca fiind provinciale, sau regionale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
povești pe seama celui înviat din morții - soțul păcătos (care de fapt fusese închis în temnița mânăstirii) și pe seama starețului care săvârșise minunea. Ignoranță, infantilism, de unde vine și puterea de manipulare pe care o pot exercita cei vicleni. Masca este mereu înșelătoare, iar aparențele duc de fiecare dată în eroare. Uneori chiar gradele de rudenie sunt eludate, deoarece instinctul devine mai puternic decât rațiunea (VII. 3): călugărul Rinaldo, „băiat frumos și de neam bun”545 (din nou atribute pe care nu le
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
clarificarea pe baza căreia va fi prezentat acel verdict, presupus definitiv, pe care s-a încumetat să-l formuleze. Ce este, prin urmare, propoziția? Termenul propoziție este introdus în Tractatus prin cel de imagine (Bild). Acesta din urmă poate fi înșelător deoarece mulți asociază cu expresia imagine o fotografie, o reflectare în oglindă, un portret, o icoană. La Wittgenstein cuvântul stă însă pentru modele, pentru descrieri structurale ale unor stări de lucruri. El îl urmează în această privință pe fizicianul german
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a Tractatus-ului este: „Ce sunt obiectele?“ Plauzibilitatea interpretărilor nonrealiste depinde de formularea unui răspuns satisfăcător la această întrebare. Adepții interpretării realiste îi pot da, dimpotrivă, un răspuns simplu și direct.50 Heidé Ishiguro apreciază că expresiile „obiect“ și „lucru“ sunt înșelătoare deoarece sugerează că ceea ce are în vedere autorul sunt entități identificabile independent de limbaj. În realitate, prin aceste expresii, Wittgenstein desemnează elemente constitutive ale sintaxei logice a limbajului, și anume acele elemente pentru care stau numele. Ishiguro apreciază că deși
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul unei cărți de filozofie socotite importante se așteaptă ca autorul să critice teorii consacrate și să propună o nouă teorie. În cazul Tractatus-ului, o asemenea așteptare va fi înșelătoare. Există, ce-i drept, o față mai vizibilă a cărții, care poate sugera că ea ar conține teze teoretice. De exemplu, în 4.111, după ce se afirmă că filozofia „nu este una din științele naturii“, autorul adaugă într-o paranteză
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sau în știință, răspunsul Tractatus-ului și cel pe care îl găsim în scrieri mai târzii sunt foarte diferite. În Tractatus, Wittgenstein împărtășea punctul de vedere al lui Russell, al logicienilor moderni în general, acela că limbajul deghizează gândurile, generând aparențe înșelătoare cu privire la forma lor logică. Încă din primii ani după reluarea activității filozofice, perspectiva lui va cunoaște o schimbare radicală. În lecțiile sale din anii ’30, Wittgenstein compara limbajul cu o țară sau cu un oraș pentru care nu avem o
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
poate produce confruntarea cu probleme ale filozofiei tradiționale, cum ar fi cele care constituie miza confruntării dintre solipsist și realist, va putea fi înlăturat numai prin dobândirea unui synopsis asupra multor banalități, a unor lucruri știute de toți oamenii. Este înșelător să credem că ceea ce ne poate ajuta când suntem într-o asemenea situație este analiza, așa cum este ea practicată de către logicieni. În știință analiza este folosită de obicei pentru a descoperi noi fapte, de exemplu că apa este constituită din
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o schimbare a comportării sale“. Această schimbare este cea care îi permite învățătorului să spună că „a început să citească“ despre un copil care nu știa să citească. Prezența sau absența unor senzații caracteristice cititului pot să fie, dimpotrivă, indicii înșelătoare. Faptul că există „o serie continuă de treceri“ între cazul în care cineva spune pe de rost ceea ce trebuie să citească și cazul în care citește fiecare cuvânt, fără să cunoască pe de rost textul sau să ghicească din context
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
să urci pe muntele cutare?“ sau „Poți înota peste râul cutare?“ numai dacă ei au făcut deja acest lucru. Un conducător îi va selecționa pentru o anumită misiune tocmai pe baza acestui răspuns. Imaginarea acestei situații ne arată cât de înșelătoare este impresia că am putea determina semnificația expresiilor limbajului numai prin raportarea lor la anumite realități sau procese mintale, făcând abstracție de acel context pe care îl reprezintă formele de viață specifice ale unei anumite comunități. „Au propozițiile « El a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a gândi presupunerea că funcția esențială a oricărui limbaj ar fi aceea de a numi și de a descrie.39 Acceptăm în mod tacit sau afirmăm adesea că propozițiile prin care exprimăm ceea ce simțim reprezintă descrieri. De ce este această impresie înșelătoare? „Descrierea“, în folosirea primară a cuvântului, acea folosire care este ilustrată de jocurile de limbaj ale descrierii, reprezintă o relatare care poate să fie adevărată sau falsă. Ca și toate propozițiile cu pretenții de adevăr, propozițiile care descriu sunt enunțuri
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a presupune că atunci când vorbim despre „ceea ce simțim“ noi descriem „ceea ce simțim“. Cuvintele „Aștept cu nerăbdare.“ ar descrie ceva, ca și enunțul că am domiciliul într-o anumită localitate, am o familie sau sufăr de o anumită boală. Este însă înșelător să calificăm expresiile despre experiențe subiective drept enunțuri deoarece noi sugerăm în acest fel că ele descriu realități aparte la care are acces doar persoana ce posedă aceste experiențe. Ceea ce spunem despre ceea ce simțim reprezintă o parte a comportării noastre
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că ele descriu realități aparte la care are acces doar persoana ce posedă aceste experiențe. Ceea ce spunem despre ceea ce simțim reprezintă o parte a comportării noastre, comportare prin care se exprimă ceea ce simțim. „A numi exprimarea durerii un enunț este înșelător deoarece de cuvântul «enunț» sunt legate, în jocul de limbaj, «testarea», «întemeierea», «confirmarea», «infirmarea» enunțului.“45 Nu poate să fie vorba însă de nimic din toate acestea în cazul expresiilor despre ceea ce simțim. Expresiile verbale ale durerii nu se bazează
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și altfel despre toate celelalte lucruri care nu au asemenea experiențe. Credem în mod greșit că imaginea despre o realitate interioară și una exterioară ar explica diferențele gramaticale dintre aceste expresii când, de fapt, imaginea nu este decât un mod înșelător de a semnala aceste diferențe: „Nu este vorba de explicarea unui joc de limbaj prin experiențele noastre subiective, ci de constatarea unui joc de limbaj.“ (Cercetări filozofice, § 655.) O experiență subiectivă este cea a unei ființe care se comportă într-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
comportare și experiența subiectivă este o relație internă reprezintă o contribuție la „înțelegerea filozofică“. Obiectivul și subiectivul nu pot fi despărțite. Ele nu reprezintă două lumi diferite, între care ar exista doar relații ce țin de domeniul cercetării empirice. „Paralelă înșelătoare: psihologia tratează despre procese în sfera psihicului, ca fizica în cea a fizicului. A vedea, a auzi, a gândi, a simți, a voi nu sunt în același sens obiectele psihologiei cum sunt mișcările corpurilor, fenomenele electrice etc. obiecte ale fizicii
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
să înțelegem cât de afectat trebuie să fi fost Wittgenstein de modul în care a înțeles Russell această precizare atunci când scria, în partea finală a „Introducerii“ sale: „Ca unul cu o îndelungată experiență a dificultăților din logică și a caracterului înșelător al teoriilor care par irefutabile, mă simt incapabil să fiu sigur de corectitudinea unei teorii doar pe temeiul că nu pot vedea nici un punct în care ea este greșită.“17 Probabil că Wittgenstein a fost de acord cu opinia prietenului
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
modul cum sunt folosite aceste cuvinte în diferite ambianțe și în diferite situații, atunci ne va deveni clar că, oricare ar fi răspunsurile pe care le-au dat sau le vor da ei acestor întrebări, ele nu pot fi decât înșelătoare. Russell era convins că se câștigă în claritate în primul rând prin introducerea unor noi noțiuni, mai „exacte“ decât cele ale gândirii comune. Wittgenstein aprecia că gândirea noastră câștigă în claritate atunci când reușim să cuprindem cu privirea o mare varietate
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]