4,165 matches
-
apa mării și Învârtejind zăpada de pe ghețar. Pfuuh, ce să mai zic? Mă obișnuisem deja cu duhoarea din casele Cipusik și, pe de altă parte, așa era lăsat pentru mine. 31. Nunatuk era pricepută la Însoțire, tot pentru că n-avea Încotro. Poate că de-asta spusese Barra că e frumoasă? Cum-necum, urâtă sau frumoasă, Nunatuk avea vocea cea mai gunguritoare când stăteam doar noi doi În casa din gheață ridicată de neamul ei. După drumul neîntrerupt pe care Îl bătusem de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
putem pleca de pe ghețar. Când s-au Întors și ne-au zis că gheața era bocnă și că avea să ne țină pe toți fără să crape, m-am Întors spre ceilalți doi și i-am Întrebat: - Și acum, noi Încotro o luăm, că nu mai știu unde apune soarele? Barra a spus să ținem tot timpul către locul În care soarele coborâse cel mai jos - zicea el că acolo trebuie să fi fost Apusul. Logon a zis că nu, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-ne norii grei care se adunau din toate părțile, a zis că mai bine să facem cum spune Logon, căci se putea ca În curând să nu mai vedem soarele. Am chemat-o și pe Nunatuk și am Întrebat-o Încotro s-o luăm. - Uite Într-acolo, ne arătă ea cu mâna undeva către un vârf de gheață ațintit spre cer. - Știi tu că Într-acolo e Apusul? Iar ea: - Apusul nu mai e nicăieri. Dar Înspre piscul ăla trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Împotriva ta, dar eu am văzut că nu e mereu așa: poți să ieși În câștigat chiar dacă nu respecți ce e lăsat. Cu toate astea, Dyas crede că e totuși mai bine să-l treacă apa pe Krog. Am privit Încotro Îmi arăta el. Nu se vedea decât apă, apă și iar apă. Nu l-am Întrerupt Încă. - Eu, Dyas, Îmi mai spun Însă și așa: dacă nu l-aș duce pe Krog peste Marea cea mare, ar mai putea Krog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Dyas vesel. Își supse un deget și-l ridică În sus, apoi strigă ceva la oamenii săi care aveau grijă de piele. Da’ voi n-auziți cum pocnește? - Îi luă el la rost. Nu vedeți că s-a schimbat vântul? - Încotro? l-am Întrebat. - Spre cel mai apropiat pământ tare, după cum a lăsat Tatăl, Îmi spuse el, surâzând. Hai să vezi. Ne-am dus În partea din față a luntrei, lângă un moșneag care privea țintă În apa mării, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lăstarii ăia pe care fiecare dintre cei ca Vishu Îi cară după ei, ca să afle oricând prin ce parte a mării au ajuns. Dacă știi unde te afli și din ce parte bate valul, atunci poți să-i spui cârmaciului Încotro s-o ia. Mă duse la coada luntrei, unde amărâtul de tânăr, un slăbănog numai piele și os, se chinuia din răsputeri să țină cârma Înclinată În apă Într-un anumit fel. - Aici e părul, Îmi arătă Dyas o scobitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pildă, știa atâtea animale și oameni din stele cât de patru ori toate degetele unui om: Începea cu Leul Adormit, continua cu Vânătorul, cu Peștele Săritor, cu Pasărea cu Gât, cu Pruncul și tot așa, până ce spunea toate stelele și Încotro trebuia să pui cârma când le aveai În față, astfel Încât să duci luntrea unde pofteai. Dar, cel mai mult, Îmi plăcură acele mattang - Împletiturile de lăstăriș. Era și În ele, ca și În scrijelitura pe care le-o făcusem lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
totodată puternic și hotărât. Așa l-a găsit pe unul... Kron, iar acesta e semnul lui, Îmi scrijeli Gupal tocmai semnul pe care Îl lăsase netrebnicul ăla de Enkim peste tot În urma noastră - semnul prin care mereu le arătase răzvrătiților, Încotro o luasem. - Kron?! am Întrebat. Gupal a zâmbit. - Ploaia cade pe pământ. Ajunsă pe pământ, se face apă care curge mereu. Apa care curge mereu se duce la alte ape care curg mereu, iar acestea, toate, se scurg În Marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
după care m-am gândit la semnul lui Kron. Blestematul de Enkim! Știuse mereu mai mult decât zicea că știe - făcuse nenorocitele alea de semne care nu erau altceva decât semnul lui Kron, adică semnul meu, ca să le arate vrăjmașilor Încotro o luase Krog. Să-mi ia urma după semnul meu. Semnul meu... semnul meu... Așa Îmi spuneam și, curând, am adormit. Era o noapte În care ar fi meritat să visez, dar Tatăl, drăguțul, nu m-a lăsat. Dădea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din ochi. Of, of. Prăpăditul ăsta abia mai sufla și nu mai avea nici o putere. Nici măcar asupra lui, darămite asupra mea. Iar eu aveam putere prea multă. Mi-a fost cumplit de greu să i-o spun, dar n-aveam Încotro: - Logon... Tu și Dupna... O să vă punem pe bulumaci, așa legați cum sunteți, și o să vă purtăm Înaintea vânătorilor noștri când vom da piept cu oamenii lui Scept. Rămase cu ochii țintă la mine. Mă privea așa cum mă privea Nunatuk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Aș fi putut să-i răspund, dar nu se făcea. Nu cu unul ca el. Pufni În râs. - Păi dacă-i pe-așa, de ce ți-ai bătut joc de Logon, câine spurcat ce ești? - Tot nu pricepi? Krog nu are Încotro, i-am spus și i-am Împlântat piatra ascuțită În beregată, că doar pentru asta alesese Moru un ucigaș să plece la drum. Și, În acea clipă, am auzit un tunet care s-a rostogolit peste tot cerul, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
opt ani, fratele meu mai mare m-a azvîrlit În apă de pe dig, cu haine cu tot. „Înoată!“ zice. „Înoată, că, dacă nu, te duci la fund!“ Și-am Înotat, ți-o spun foarte serios. CÎnd știi că n-ai Încotro, o faci. Nu-ți trebuie decît Încredere. Și dac-ai apucat să-nveți, zic, nu-ți mai bați capul. Asta nu se uită. Îți rămîne cîte zile-oi avea. Știi să Înoți bine? zice. — Ca un pește, zic. SÎnt un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
-l Întrebau dacă mai are de transmis vreo ultimă dorință, și mai era acolo și De Wolfe Hopper, care alerga și necheza ca un cal și Încerca să se cațere pe un stîlp. Doamne, ce nemaipomenit. Așa că domnul Gates zise: — Încotro s-o pornim, Joe? Iar tata răspunse: — Spre Golden Gate și să dea Domnul să nu se oprească nicicînd! Apoi tata Îi spuse șoferului: — Ce viteză poate prinde, fiule? Iar tînărul răspunse: — Poate depăși treizeci de kilometri pe oră fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dintotdeauna și pe care visasem să-l descoperim, iar acum Îl aveam ca pe un vis Împlinit. Cred că am făcut Înconjurul parcului, dar nici unul din noi nu-și dădea seama cu adevărat cît am ajuns de departe și nici Încotro mergeam. Era ca zborurile acelea din vise și, tot așa cum În vise ai certitudinea lucrurilor ce-o să se petreacă, făcînd o cotitură, am ajuns În șosea și am văzut În fața noastră aceeași trăsură pe care Încercasem s-o depășim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
că nu sufereau nici să-l vadă, iar el Îi ura. Și nici n-au trecut șase luni că ea nu mai avea pic de mîndrie și-a venit acolo după ei. Firește, ea a venit pentru că n-a avut Încotro: John Beals ăsta era un om de nimic, care nu era În stare să-i asigure traiul, așa că ca i-a scris Lydiei și doamnei Mason și ele au chemat-o. Tatăl tău nici nu știa că o să vină: n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aveam o speranță de câștig. Acum nu mai am unde să joc, toate jocurile de la loterie sunt scumpe și măsluite. Sunt prea bătrân ca să mă duc în străinătate și să mătur pe acolo străzile. Ce fel de societate este aceasta? încotro ne îndreptăm? Aici, în România este iadul pe pământ, oamenii au devenit triști, nu mai au nici o speranță.. Am reprodus exact cele spuse de omul acest,a care cândva, asculta plin de speranțe cele două posturi. Eu le ascultam cu
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
cei din jur după ajutor. Și dacă ar striga, cine l-ar auzi? Și dacă l-ar auzi, cine ar sări să-i dea o mână de ajutor, când și cei care-l înconjoară sunt aidoma lui? Mișună buimăciți care încotro, fără direcție precisă precum oile căpiate. Ca și ele, se-nvârt mereu în același cerc, fiindcă viermele din creier nu le dă pace. Demult și-au pierdut direcția. Trăiesc într-un univers al fricii, a incertitudinii, al absurdului. Și toate
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
poporul de pe scară înjura doar în apartamentele lor, pe când ajunsesem deja la Guvernul Trosc numărul 482 și ne era din ce în ce mai greu să ținem numărătoarea, cu toate că ne ajuta specialista în numărătoare doamna Aftanase de la Camera Parlamentului de Scară. Nu am avut încotro, am modificat Constituția Scării și l-am numit premier pe domul Trosc, nu pe viață, ci doar până la moarte. Cu el la conducerea executivului scării și cu Leanța, Ministru Absolut, al Tuturor Ministerelor, sunt absolut sigur, că o să-mi fie
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
prieten de-al meu care lucrează pe la Antena 3, dar naiba știe pe unde am pus CD-ul respectiv. Vai ce năluc mai sunt! Naiba știe unde l-am pitit, și el nici n-are gură să strige. N-am încotro, va trebui să fac apel iar la nevastă-mea. Până când apare ea, nu am decât să mă întreb și eu, mai puțin filosofic: „De ce oare bărbații nu se pot deloc orienta într-un spațiu închis, (și una, două îi auzi
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
ni se trage, ehei, de pe timpul statului în peșteri. Masculii, toată ziua, umblau de nebuni, pe dealuri și câmpii, după vânat mamuți și pescuit, străbăteau distanțe enorme, fără busole, fără hărți și chiar fără GPS, nici nu întrebau pe nimeni încotro e peștera cutare, sau terenul pentru vânătoarea de dinozauri, cutare, că pe vremea aia, pe cine să întrebe, Poliția și birourile de informații, nu se inventaseră? Ministerul Turismului, nici atâta! Și nici Elena Udrea nu era, bunăoară! Așa era pe
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
prelungit, hăt, până când tot o instanță europeană, ne-ar fi făcut de râs, cum ne-a mai făcut și altă dată. Asta pentru că, indiferent de inițiativele tembele și fără nici un orizont, curat românești, vrem, nu vrem, din 2007, nu avem încotro, trăim în UE și suntem obligați să respectăm prevederile legislației europene. Culmea e, că legitimarea încălcării mai multor drepturi ale unui popor amărât și bătut de soartă, cerută de Băsescu, va fi făcută tot de către obosiții mameluci, de la Curtea Consituțională
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
mă tem de durere, de riduri, de bătrânețe. Iată, sunt o viitoare femeie-balon și curând voi pluti înspicată pe cerul vostru nici tandru, nici verde... L IX Mi-am dat seama că eram la Fântâna Mioriței, lângă Clubul Diplomaților. Neavând încotro, am intrat în parcul Herăstrău și am început să bat aleile. În cele din urmă am ochit un mesteacăn mai confortabil și m-am cocoțat în el. M-am fixat între două crăci. Se lăsase frigul și când mă lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cele șase genți în cârcă și ajungem în zona aridă de la marginea capitalei. Marius, proprietarul, sosește într-un Trabant vișiniu. Apartamentul l-a moștenit de la un unchi. Văzându-ne cu bagajele la ușă, ridică prețul cu 10 milioane. N-avem încotro - acceptăm. Apartamentul cu două camere, semidecomandat, e înțesat cu mobilă veche. Înăuntru - obiecte fabuloase de uz incert. Nici Marius nu știe câte nebunii sunt ascunse acolo. Bucătăria e teribil de mică. Omul comunist mânca în picioare, se spăla în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ochii pe ceas. Ar fi nasol să piardă rezervarea. Țâșnim din vagoane și alergăm. Maiko, plină de mâncarea tradițională românească, nu mai poate, se sufocă. O trag după mine. Cade în genunchi, dar fața îi rămâne senină, impenetrabilă. N-am încotro: îi încolăcesc genunchii cu brațul drept și o arunc pe umăr. Fug cu ea ca și cum aș duce un geamantan. O aud bolbrosind: Please, not...that...fast...or...I’ll puke. Mă rog în gând să nu vomite pe mine. Aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
felul ăsta am putut să-i prevăd la țanc pe Cârcotași, Pamela preluând rolul ușor isteric al lui Huidu, în timp ce Val întărea poziția gelatinoasă a lui Găinușă. Ofertele futuriste ajunseseră să curgă într-un asemenea ritm, încât n-am avut încotro și l-am dezghețat pe maestrul Gică Petrescu, singurul în măsură să onoreze programul artistic de la mitingurile electorale, dar și să ridice nivelul cultural al nenumăratelor nunți și botezuri din ceea ce își merita tot mai mult numele de high life
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]