5,677 matches
-
demonstanții la defilere. Aveau și acestea câte o gaură în locul stemei. Vandaxon a descuiat poarta și a început să împartă lumânările. Lua și câte un steguleț și-l petrecea pe după centiroanele flăcăilor, în dreptul cataramei pătrate, cu stema republicii. Altora le înfigea stegulețul sub banderola tricoloră de pe brațe. Unuia, cu o căciulă „Alioșa“, cu urechi mari, clăpăuge, i-a fixat micul tricolor deasupra urechii stângi. Un corist a aprins lumânarea episcopului și apoi lumina s-a întins de la unul la altul, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Fiona îmi arăta, în fiecare seară, un pescăruș care găsise o mare plăcere în a plana aproape fără să miște aripile deasupra iahtului nostru. Întunericul din jur îi punea și mai mult în valoare silueta imobilă, de parcă era o sfârlează înfiptă în acoperișul cabinei. Mi-era teamă de viața nouă pe care o duceam. Era atât de diferită față de viața mea obișnuită, încât, cu toate avantajele care decurgeau de aici - chiar și o femeie, cine ar fi crezut -, aveam tendința să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
văzut că la baza degetului mare mi-a apărut un coș. Nu era chiar un coș, dacă mă gândesc bine, ci un fel de umflătură cu lichid. Am încercat s-o storc. La început a ieșit puțină apă. Când am înfipt unghiile în carne cu ceva mai multă putere, din umflătură a țâșnit durere și o budincă albă, care s-a sleit printre cutele pielii. M-am șters de mâneca hainei. Ciorba a fost bună, deși cam grasă. I-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
te comporți când vii la mine. Amândoi vorbim numai prostii și când te întreb ceva îmi răspunzi cu niște cuvinte care nu ți se potrivesc. — Cum? Ce nu mi se potrivește? — Mănâncă. Am cules de pe marginea farfuriei lingurița și am înfipt-o în dulceață, dar n-am putut să înghit. — Ce nu mi se potrivește? - Să fii așa delicat. Ai un mers de copil cuminte. Fața ta e o față de om cuminte. Gândirea ta e de copil cuminte. Era prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
John Fitz. Scrie și acolo... - Patronul nostru are mulți dușmani, domnule Fritz. - Fitz. - Îmbrăcați-vă. Patronul vă primește imediat. După ce vizitatorul se îmbrăcă, Mitch făcu un semn unui soldat și acesta îi acoperi reporterului fața cu un sac. Apoi îi înfipse în coaste țeava pistolului pe care, în sfârșit, îl scoase de sub haină. Străbătură așa un labirint de scări și culoare, ceea ce le luă cam zece minute. După ce reporterul se lovi zdravăn de toate pragurile și se împiedică de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cu modele complicate. În față se puteau vedea construcțiile defensive, tranșeele și cuiburile de mitralieră acoperite cu plasă și frunze. Dacă Fitz nu le văzuse de la intrare, ceea ce era greu de crezut, acum nu le mai putea evita. Cu mâna înfiptă în umărul lui Sun, își rotea privirile prin curte în vreme ce pieptul îi era scuturat de sughițuri înăbușite. Frank îi descleștă degetele și îl împinse spre balustradă. - Sincer nu știu de ce ați venit aici. Ce credeați că veți găsi? Un oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cărți care se vor citi cu plăcere. Întrevăzu lipsa fundamentală a volumelor Logicii Lucrului: nu aveau improvizație, vitalitate. Le va renega fără supărare. Era încă tânăr, încă apt de muncă. Vorbele îi fură întrerupte de o săgeată care i se înfipse în gât. Calomfir holbă ochii, horcăi „con-clu-zi-a”... și se prăbuși pe spate cu scaun cu tot. Apucase să vadă în public pe individul cu ochi alungiți și piele negricioasă care ținea în dreptul gurii un tub de lemn. Pe capătul săgeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
a părut amenințată, fiindcă altfel n-ar fi tresărit de parcă l-ar fi ars ceva, naiba știe ce-o fi văzut, și i-a ras roșcatului o labă în bot, lucru care a declanșat ostilitățile. Și parcă simțeam fiecare gheară înfigându-se în blana celuilalt, trecând de vaga protecție a blănii, penetrând stratul superficial de piele, rupând și dezordonând țesuturi, și zbieretele pisicești s-au ridicat ca într-o tornadă și s-au coborât asupra participanților, acoperindu-i ca praful din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
jos, pe scările acoperite cu linoleum, până la subsol. Când trecusem pe acolo cu o zi înainte, avusesem o confruntare macho, tipică, de la distanță, ca să vadă dacă am habar în ce mă băgasem: ne pusesem mâinile în sân, cu picioarele bine înfipte în pământ, în timp ce Bez mi-a dat un test din tâmplărie, sudură și ustensile electrice. El fuma interminabile țigări făcute cu propria mână, cu tutunul revărsându-se la capăt ca umplutura clătitelor chinezești. Din fericire, am luat testul și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
va fi demontat. Reciclare creativă. Voiam să o vopsesc cu spray-ul argintiu și s-o agăț printre mobile, chiar să fac găuri prin care să trag iedera astfel încât să pară că a crescut din ele. Pietrele de mormânt erau înfipte într-un covor gros de iarbă, tunsă și îngrijită impecabil, de parcă ar fi fost un gazon scump, Wilton. Dincolo de ele, stejari impunători și, fără îndoială, foarte vechi revărsau umbre imense peste gazon. Lumina soarelui pătrundea printre crengile încărcate de frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe după cel al lui Bill, care nu era deloc entuziasmat, o luă agale către aula bisericească. Sophie chicotea. —Huge1 ăsta e o figură, zise ea. Ori ți-e drag de mori ori vrei să-i sucești gâtul. Odată ce și-a înfipt cuțitul în cineva, îl tot răsucește în rană. —Distractiv, pentru noi, ceilalți. Asta dacă Bill nu sare la gâtul lui. Ei, remarcai eu, și asta ar putea fi amuzant. Sophie se uită lung la mine. Doar nu-l iei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe un ton calm. Știam că mobilul era sigur. Când atârn ceva, acolo rămâne. Să mă audă rostind acele cuvinte a fost ultima picătură care a umplut paharul. Nu numai că luasem atitudine, cu brațele încrucișate pe piept și bine înfiptă pe picioare, dar acum eram atât de fioroasă de parcă aș fi fost John Wayne 1 și Tank Girl2 la un loc. Spre marea surpriză a lui Margery Pickett, mi-a pierdut complet cumpătul. —Scuze, zisei chicotind, acum îmi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
asta îl făcea să nu aibă astâmpăr, de parcă ar fi fost într-un tren de mare viteză, cu stomacul gol. Când Marie a spus că Violet era ácolo jos, zise el, am crezut că o să - Cu un gest teatral, își înfipse degetele în pieptul slab, acolo unde ar fi trebuit să fie pectoralul stâng, dacă ar fi avut așa ceva, cu țigara din mână fumegând periculos de aproape de puloverul pe care-l purta. Nu știam dacă să înțeleg că el credea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
împinse în studio. —Nenorocitule! Ai mandat? Ți-am zis eu că poți să intri? Mă prăbușii pe sofa. Cum nu eram îndeajuns de trează încât să-mi amintesc locul exact în care se rupsese arcul, m-am pomenit cu el înfipt exact în șale. Au! Căcat! M-am răsucit și l-am măsurat pe inspector din cap până-n picioare. Nu era nici pe departe un tip bine, avea o față lată, cu maxilar de bătăuș și un nas care fusese spart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
unor planete ciudate, care păreau cu atât mai ciudate în lumina slabă a lunii. Helen, în rolul Titania, apăru tolănită pe o grămadă de frunze argintii. Costumele lui Sophie erau uimitoare; Helen semăna cu Crăiasa zăpezilor din poveste, gata să înfigă un ac de gheață în inima oricui era îndeajuns de nebun s-o iubească. Purta o perucă atât de deschisă la culoare încât părea aproape platinată, împletită cu fire argintii; purta o coroniță delicată, model Slim Barrett 1, din frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
apucat să-ți injectezi chestia asta? A, păi nu se injectează în venă, zise Violet, aproape voioasă. E foarte ușor. Doza este deja măsurată și o primești în niște creionașe care se distribuie diabeticilor. Se numesc ActRapid. Sau EpiPen. Le înfigi ușor în mușchi, abia dacă simți ceva. Ne-ai cam pierdut pe drum, zisei eu. Încă nu pricep ce motiv ai fi avut. Sunt sigură că a existat un motiv. Nu pari a fi omul care se lasă dus prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
părea că e oripilat și rușinat. Săracul probabil că se simțea într-un fel răspunzător pentru ceea ce se întâmplase cu Violet în casa părinților lui. Avea un ac - trebuie să fi fost unul dintre seringile mele creion ActRapid - mi-a înfipt un ac în braț. Violet începu să hohotească. — Am simțit că mă înțeapă și am intrat în panică, știam ce încearcă să facă. Ținând-o încă pe Sophie de mână, se lăsă în brațele lui Janey, plângând din toți rărunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Philip care sforăia cu capul pe masă. Ocazia perfectă. Există o mare diferență între așa ceva și a injecta o victimă conștientă, de față cu alți doi oameni. A, și asta e părerea ta fermă, nu? sări Hugo. Când mi-a înfipt prima dată acul în braț, Ben era destul de calm. N-ai fost de față, deci nu poți să te pronunți. Da, zisei eu, privindu-l drept în ochi. Eu nu zic că nu ar fi putut intra în panică. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
frunziș. — Erau atâtea lucruri pe care nu și le-ar fi imaginat vreodată despre sine. Îi luase ani de zile să le descopere! Se apropie de mal, scotoci în nămol și scoase un vierme gras și alb, pe care îl înfipse cu ușurință în cârlig. Aruncă guta în apă, legă capătul de o creangă și se întoarse în penumbra colibei. Studie desenul. Făcuse o treabă bună care îi compensa străduința de o săptămână... Trecuse o săptămână? Pe măsură ce câștiga noțiunea orelor, pierdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
aripile frânte. — Îți place? Cu cel mai adânc respect, luă nefolositorul cadavru și dădu de mai multe ori din cap, afirmativ: — Îmi place. Apoi, scotoci în singurul buzunar al pantalonului, scoase o gută de vreo doi metri și un cârlig înfipt într-un dop de plută și i le întinse sălbaticului. — Îți place? îl întrebă, la rândul lui. Kano luă cârligul și se așeză pe vine, dar fără să-și lase din această pricină lunga lui sarbacană. Cercetă atent cârligul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
într-un pârâiaș al Tatălui Fluviilor, odihnindu-se la umbra Mamei selvelor... Respiră adânc și își cufundă fața în apă. Se amuză lăsând să-i scape lin bulbucii, ascultând clipocitul lor sub apă, simțind în nări gâdilătura lor. Apoi își înfipse mâinile pe fundul apei și le înălță, lăsând nisipul să i se prefire liber printre degete. Era un nisip călduț și grunjos, aspru și strălucitor, cristalizat cu reflexe sclipind sub razele de soare ce reușeau să se strecoare printre ramurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care soarele scotea o explozie de sclipiri. Studie cu grijă diamantul. Nu era primul pe care îl găsea, dar cu adevărat cel mai mare. Se găseau acolo, în râu, și chiar în mlaștină, sub coliba lui. Le văzuse când a înfipt piloții. Erau diamante de bună calitate, dintre cele cu care se împodobesc stelele de cinema și care atrăgeau în inima selvei garimpeira și aventurieri din lumea largă. Erau diamante care transformau selva într-un infern de ură și de egoism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
un al șaselea simț păru să-i fi dat de știre și se opri cu un picior în aer. Privi în jos și vomită tot ce mâncase în ajun. Soldatul, la stânga lui, izbucni în văicăreli. — Dumnezeule! Dumnezeule! Sergentul rămase mut, înfipt în pământ, privind cu ochii măriți grămada de trupuri sfârtecate, vreo sută de bărbați, femei și copii înecați în sânge și sfâșiați de mitraliere. Un nor de muște bâzâia cu furie; o duzină de păsări de pradă își începea festinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
scăpat din înseși peșterile groazei - șuierul de nedescris al „păianjenului-maimuță“, cel mai înfiorător sac de venin pe care și l-ar putea imagina mintea omenească. Șerpi corales veninoși, pirania și cuamacandelas se furișau și ei pe lângă mal încercând să-și înfigă colții gemând de venin, și pe pământ, sub apă și în aer - socotind și liliecii-vampiri -, acel colț al Amazoniei devenea unul dintre locurile cele mai oribile de pe planetă. Căută locul cel mai adânc, departe de norul de țânțari, verifică dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lui cu săgeți o dardă subțire, o înveli în bumbac moale și o duse la gură cu un gest iute. Înălță sarbacana, ținti spre bananierul cel mai îndepărtat și suflă scurt și sec. La cincizeci de metri distanță, darda se înfipse în inima mănunchiului de banane. Făcu un gest satisfăcut: — Place la om, admise el. Indianul arătă atunci spre fată, care stătea nemișcată. — Kano vinde soră, insistă el. Drăguță. Foarte drăguță. Tânără. Foarte tânără... atinse cu mâna maceta celuilalt. Trei, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]