5,099 matches
-
galben (fenomenul Purkinje). În lumina puternică, datorită depășirii pragului de sus al sensibilității la culori al ochiului, nuanțele par a se confunda (fenomenul Bezold-Brücke). Exemplu concret: în lumina prea puternică, petala de mac pare colorată identic cu floarea păpădiei. Spre amurg, gălbenelele scapără în lumini albăstrui (fenomenul Elisabeth Linné), datorită imprimării unei puternici imagini consecutive. Alt fenomen vizual îl constituie persistența impresiilor - dacă privim câteva clipe soarele strălucitor și apoi ne luăm repede ochii de la el, imaginea sa, ca un disc
Primii paşi în lumea fotografiei digitale by Florin Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91495_a_107361]
-
condiții. 2 Zoom-ul optic înseamnă posibilitatea “apropierii” obiectelor printr-un sistem optic reglabil. 3 Balansul de alb - se referă la proporțiile și nuanțele culorilor care produc senzația de alb Țde ex: lumina soarelui și lumina unui bec fluorescent, lumina amurgului sau a becului cu filament). 4 Focalizare - acțiunea prin care un sistem optic și mecanic concură la realizarea unei imagini clare pe senzor. 5 Rezoluție = numărul de pixeli pe unitatea de suprafață. Aici are sensul de numărul de pixeli ai
Primii paşi în lumea fotografiei digitale by Florin Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91495_a_107361]
-
Alma, uneori nu știu unde ți-e locul. Dacă zâmbești sau dacă plângi. Poți fi într-o mie de locuri din Orașul Gri în care pașii mei n-au reușit să mă mai poarte. Poate umbrele noastre s-au intersectat insesizabil în amurg. Dar nu te-am zărit. Te-am privit însă, în absență, în ochi și am avut senzația că te-am atins pentru o clipă: Răsăritul meu. Timpul alunecă peste noi ca un râu liniștit, furând câte puțin din existențele noastre
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
amar de vreme, că și uit uneori la ce mă gândesc... La ce mă gândesc? Acum însă, gata, știu! Nu-mi explic de ce, dar de data aceasta Prealuminatul părea mai puțin luminat ca oricând. Să fi fost lumina difuză a amurgului? Ori poate coroana mătuită de atâta târât prin tranșee... — E oștirea pregătită? reluă împăratul cu ușoare infle xiuni de ciocârlie în glas, inflexiuni, în fond, atât de bine camuflate, că nici nu știu de unde mi s-a năzărit așa o
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
neangajați în furtunoasele echipe de zgomote ale apdatării, agiornării și antilocalismului rabiat de fobia la tradiție. Sigur, suntem oarecum agasanți, ca rădăcinile ră mase sub asfaltul trotuarului după tăierea copacilor: stricăm oleacă simetria, stânjenim mersul fițos, uneori, mai ales în amurg, tocurile modernismului se mai împiedică de spinările noas tre, dar una peste alta suntem niște edecuri. Melancolii ridicole, nostalgii (neglijabile, cel mult înduioșătoare) după valori arhaice, frumuseți specifice, tradiții și cutume sleite de mult și care, pensionate fiind, au dreptul
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
la noi în seama unei antologii maioresciene de aforisme, a unei discutabile ediții basarabene și a traducerii în... franceză realizate de pito 172 CE MI SE-NTÂMPLĂ rescul Charles Adolphe Cantacuzène. Vi se pare normal așa ceva în 2011?!? Oswald Spengler, Amurgul Occidentului. Unde este versiunea românească a acestei cărți care l-a format pe Cioran și a tulburat gândirea etnopolitică europeană mai bine de-o jumătate de veac? Apropo de Spengler și Cioran. Dată fiind portanța autorului Sfâșierilor în gândirea și
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
din mai multe zboruri ale lucrurilor care îi trec prin cap, nu iese nimic. În primul rând, are oare vreo concepție despre un asemenea univers? Să-l conceapă? Dacă acesta este tocmai ceea ce abia acum începe să miroasă? Și vine amurgul care face atât de frumoasă amiaza, preocupat de ceea ce e concepția, curgerea râului, promenada. Este o zi liniștită de primăvară călduță, își deschide soarelui verdele pufuleț al născutului frunziș al plopilor; surâde râul; este neted oceanul cerului, fără altceva decât
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
articulații subtile și deschide largi perspective simbolice. Mistrețul i se năzare prințului pretutindeni: în "apa jucînd sub copaci", în foșnetul ierbii, în lucirea lunii - ca o obsesie premonitorie și fatală: Dar vai! sub luceferii palizi ai bolții cum sta în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreț uriaș și cu colții îl trase sălbatic prin colbul roșcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sînge, oprind vînătoarea mistrețului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună și plînge, ce veștedă frunză mă bate
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
ape.../ În luncă, medita un poet cunoscut -/ Părea că de oameni nu mai încape;/ De-această întîmplare, atît de rău mi-a părut/ Eu nu mai știu nimic, și m-am întors acasă,/ Uitați-vă ce gol, ce ruină-n amurg -/ Amurgul galben m-a-ngălbenit, și m-apasă,/ Ce geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg". De altfel, cît și cum se poate demonstra faptul că "la George Bacovia dedublarea era imposibilă" și, în general, cum s-ar putea face acest
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
În luncă, medita un poet cunoscut -/ Părea că de oameni nu mai încape;/ De-această întîmplare, atît de rău mi-a părut/ Eu nu mai știu nimic, și m-am întors acasă,/ Uitați-vă ce gol, ce ruină-n amurg -/ Amurgul galben m-a-ngălbenit, și m-apasă,/ Ce geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg". De altfel, cît și cum se poate demonstra faptul că "la George Bacovia dedublarea era imposibilă" și, în general, cum s-ar putea face acest lucru
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
a văzut și la 15 martie, populismul naționalist și-a cam trăit traiul și mâncat mălaiul. Figurile de înmormântare ale lui Vadim și Funar - disperați că românii și ungurii nu se mai măcelăresc după scenariul securistic din 1990 - anunță indubitabil amurgul unei epoci. În schimb, populismul pomanagist pare să-și fi descoperit câțiva profeți redutabili. Becali a fost, o vreme, Cucuze-lul acestei noi mistici a cârpiților în fund. Descoperin-du-l pe Dumnezeu, patronul Stelei și-a cam cusut buzunarele, navetând, în schimb
Chermeza năucilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8621_a_9946]
-
Susana Georgiu La 29 de ani, inclus cu poezii în două antologii, Ca la o linie de start, editura Marineasa, Timișoara și Parfum de liliac, editura Amurg sentimental, București, anul trecut. Și, tot 2007 marchează debutul editorial, la Amurg Sentimental, cu aliona, și premiul I pentru poezie, la Concursul Național de Creație Literară organizat de cenaclul Pavel Dan din Timișoara. își exersează cu naturalețe, în perioada 1996-1998
Actualitatea by Susana Georgiu () [Corola-journal/Journalistic/8456_a_9781]
-
Susana Georgiu La 29 de ani, inclus cu poezii în două antologii, Ca la o linie de start, editura Marineasa, Timișoara și Parfum de liliac, editura Amurg sentimental, București, anul trecut. Și, tot 2007 marchează debutul editorial, la Amurg Sentimental, cu aliona, și premiul I pentru poezie, la Concursul Național de Creație Literară organizat de cenaclul Pavel Dan din Timișoara. își exersează cu naturalețe, în perioada 1996-1998, condeiul publicistic, acest stil direct, colocvial fiind cel mai bine servit, extinzându
Actualitatea by Susana Georgiu () [Corola-journal/Journalistic/8456_a_9781]
-
Opreanu, personaj enigmatic, originar din Ardeal, dar autoexilat din România anilor '50, spre a deveni luptător în Legiunea Străină, apoi cetățean francez, rezident în Spania, căsătorit cu o aristocrată castiliană și tată al unei fete sensibile, stinsă prematur. Aflat la amurgul vieții, el își povestește experiențele unui cuplu, Petru Pavel, botanist în orașul ardelean(fictiv) Borna, și Radei Petrulian, arhitectă în aceeași localitate. Beneficiind de o bine supravegheată regie, deschiderea progresivă a celor doi spre monologul lui Opreanu (adevărată sucesiune de
Transferul magic by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/9918_a_11243]
-
apare în dicționarul Academiei (DLR, Litera V, 2002) cu o primă atestare la 1779; din cele mai vechi citate, forma sa e variabilă după gen, număr și caz: „marmoră violetă (văpsea de toporaș)" (1837). Un text foarte cunoscut e bacovianul Amurg violet, în care apar „odăjdii violete", „pâlcuri violete" și chiar „mulțimea toată pare violetă" (un cititor remarcă: „Am fost atacat cu violet de către Bacovia", mihaimuscalu.wordpress.com). În ciuda vechimii în limbă a formei cu flexiune, constatăm azi o tendință de
Violet by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6516_a_7841]
-
se preschimbă în unul de mari realizări, de grandioase victorii. Parvenitul social din literatura noastră clasică își pierde locul în favoarea parvenitului politic, în comparație cu care păcatele lui Tănase Scatiu apar ca venale. Morga îl caracterizează pe acest nou parvenit, trăindu-și amurgul de-a lungul nesfârșitei tranziții, în încercări grotești de a-și menține forma, dar măcinat de un rău lăuntric. Văduv, el trăiește în amintirea chinuitoare a frumoasei Sonia, soția rusoaică pe care o cunoscuse în studenție, la Moscova. O iubise
Portret de tânăr la bătrânețe by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7786_a_9111]
-
liric. Găsim în ele ecouri firești din Goga, din Macedonski și Pillat, topite într-o pastă melodioasă, precum o complinire a discursului acestora cu un prețios acord venit de pe un meleag românesc mai urgisit, în destule privințe, decît Ardealul: „În amurg, pe furiș mi-ai dat ochii,/ Ochi de cer și-nflorit liliac:/ Tu vîsleai, spintecînd negrul lac,/ Eu sorbeam crinii albelor rochii/ Și doi ochi, două-adîncuri de lac” (Sub vraja trecutului). Nu lipsesc nici consonanțe bacoviene: „În toamnă, cînd cerul
Un poet basarabean by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4310_a_5635]
-
în batiste,/ Și scuipă petale de sînge,/ Ca purpurul frunzelor roșii” (Toamna în parc). O notă particulară întîlnim în expresia unui simțămînt campestru, al spațiilor largi de stepă, ale căror arome aspru-fragede insinuează un fior al infinitului: „Și-a lăsat amurgul trist catapiteasma/ Purpuriualbastru, de mătasă fină,/ Cîmpul își revarsă, tămîind mireasma/ De fînețe coapte, cimbru și sulfină.// Liniște și pace peste tot se cerne,/ Picurînd din cupa zării de-alabastru,/ Peste văi și dealuri noaptea își așterne/ Șalul de-ntuneric
Un poet basarabean by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4310_a_5635]
-
Sângele Pichii. Curentul nemotivat făcu pe Ioanide să privească în sus. În partea din fund a rotondei, arhitectul așezase o fereastră de metal în grile, cu ochiuri de sticlă portocalie, în așa chip încît lumina soarelui pătrundea cu tonuri de amurg violet. Ochiurile de jos ale rețelei erau sparte, plumbul de ligament cu totul rupt, lăsând un spațiu prin care un om se putea foarte bine strecura. Ioanide zări la ieșire pe mormântul Dolfescu socotelile sale bănești făcute cu plaivazul. Unul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de trupul lui Pomponescu. Sofaua fiind îngustă, un picior al Indolentei atârna jos, și genunchiul dezgolindu-se, spectacolul din punct de vedere plastic era destul de grațios. Chiar ideea de a sta astfel în tăcere, îndesați unul într-altul, într-un amurg de iarnă, în casă, era agreabilă. Însă tăcerea Ioanei nu era o muțenie meditativă, ci o somnolență fizică. O lene câștiga tot trupul său, provocând un căscat care, deși acoperit cu mâna, părea animalic. Fălcile Indolentei trosneau fără echivoc, cu toate că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lîngă ei. Așa coborîră repede strada. Trecură pe lîngă vile cu garduri vii din mălin negru, pe lîngă o termocentrală ce zumzăia în spatele unor plopi, pe lîngă straturi de lăptuci ca niște trandafiri verzi și sere care străluceau în lumina amurgului tîrziu. Trecură printr-o poartă dintr-un gard ruginit și urcară pe o cărare de zgură, printr-o junglă de urzici. Aerul duhnea a verdeață iar băiețeii gîfîiau opintindu-se să tragă căruciorul; un tunet jos cutremură pămîntul sub tălpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
locuințe. Culorile se transformaseră în tonuri de cenușiu, iar gurile gangurilor erau niște dreptunghiuri negre pe pereții caselor. Cerul era străbătut de un nor albastru-cenușiu, dar palele de vînt își deschiseseră canale prin el, așa că putea vedea prin ele aerul amurgului verzului de deasupra. Sub cel mai lat dintre nori zburau cinci lebede spre vreo altă parte a canalului sau spre vreun iaz din parcurile orașului. Thaw apucă pe drumul pe care venise, smiorcăind și ștergîndu-și lacrimile de la nas. în părculețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a sîcîit pe toți încercînd să-i forțeze să cînte. Apoi, într-o seară, autobuzul s-a oprit și ei s-au dat jos și s-au întîlnit cu tatăl lui, care i-a dus pe puntea unui vapor. în amurg au stat lîngă hornul care emana o căldură plăcută. Aerul era rece între norii de culoarea ardeziei cenușii și marea agitată de culoarea ardezie albăstrui. O terțarolă ca un buștean lung și negru era scăldată de mare, iar într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
privindu-l cam ciudat pe Thaw. — A, nu, răspunse Thaw zîmbind. Ideea mi-a venit de la o notă scrisă de Edgar Allan Poe la unul dintre poemele lui. Acolo scria că uneori i se pare că aude cum se așterne amurgul pe pămînt ca un dangăt de clopot. — Așa. Ei bine, Duncan, revista școlii nu prea are anul ăsta scrieri care merită publicate. Crezi că ai mai putea scrie pentru noi? Dar ceva de alt gen? — O, da. — Să nu scrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
albina se bucura? Cu siguranță că tufa crescuse pentru că îi plăcea să crească? Tot ce era în grădină părea să fi crescut pînă la înălțimea cuvenită și acum se odihnea o clipă, la adăpostul luminii de chihlimbar a soarelui din amurgul tîrziu. Grădina arăta sănătoasă. Thaw se întoarse cu o față care exprima gratitudine servilă spre omul banal, deprimat, care schimbase astfel ordinea lucrurilor. Doctorul examină cărțile și desenele de pe noptieră și se încrunta ușor. — E mai bine? îl întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]