5,016 matches
-
Științe Medicale. Președintele Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România. Președinte de onoare al Academiei BÂrlădene, (societate artistică înființată în anul 1915). CUVÂNT LĂMURITOR În zilele însorite ale acestei toamne, un gând ca o datorie se întoarce, mai ales spre amurg, către locul unde am văzut lumina zilei într-un răsărit de soare. Poate vârsta (această, a doua tinerețe) poate acel ceva care ne cheamă mereu înapoi acasă, poate îndemnul doamnei mele, Iulia, poate și altele m-au îndemnat a porni
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
care trăiesc urmând o Regulă să rămână fermă în trăinicia ei. 2. Însă, dacă observăm cu atenție modul de viață al Bisericii primare, el nu a inventat o nouă Regulă, ci mai degrabă a reînno-it-o pe cea veche. Iar în amurgul lumii, ce se îndrepta spre asfințit, pe când timpul fiului pierzării este iminent (cf. 2Tes 2,3), a ridicat acea religie care zăcea la pământ și era aproape moartă, pentru a pregăti noi atleți care să opună rezistență timpurilor lui Anticrist
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
să mă cuprindă. - Nu, ridică, te rog, storurile, vreau să văd marea. Și lasă-mă singur. Am auzit zgomotul făcut de ridicarea jaluzelelor și cel al valurilor mării ce se spărgeau de stânci, am văzut în ceață lumina soarelui în amurg, am simțit mirosul aerului sărat al brizei de seară ce trecea prin fereastra deschisă spre ușa lăsată deschisă de servitor, atât de cunoscut, dar totul era străveziu. Mi-am dat seama că nu mai aveam acea pornire spre sexualitate sau
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
originale ce-i poate mintea. Un dramaturg, dacă ar vedea-o și i s-ar părea că e greu abordabilă, ar bate coclaurile cu luciu de apă și sălcii plângătoare, ar pândi cum vânează șalăul și știuca dimineața și în amurg, ar aduna fișe pe toate speciile de faună și floră, ar studia surâsuri, râsuri și hohote de râs, de la cristalin până la mugetul înfuriat al mării, ar face o colecție completă de scule de pescuit și restul pieselor de echipament, ar
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
numai eu, dar pe ei îi păstrez vii în suflet, și nu numai pentru că de la ei am luat primele lecții în ale pescuitului. Pe baltă, în zbaterea nopții ce se lasă fugărită de zorii aurii, când începeam pescuitul, sau în amurg, la strânsul sculelor, ni se părea că rămânem nedespărțiți pentru totdeauna, dar timpul nu ne iartă, și fiecare, la rândul lui, pleacă undeva pentru a nu se mai întoarce vreodată aici. Când ajungeam pe malul apei, păstram ordinea: locul cel
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
vin de acasă, făcut de mâna lui, și acum avea scuipat la furcă, cum se zice. Amurgea, soarele se lăsa binișor în zarea din fața noastră; apoi ne mai salută o dată, ca de rămas bun și se ascunse după deal, înroșind amurgul în zeci de nuanțe. Peștele începuse să muște iar, dar venea mai mult caras. De acum ne gândeam să strângem și să plecăm spre gară. În stânga moșului, la distanță mare, cârdul de gâște ieșise din apă, și agale, o luă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
a luat-o la vale, spre râpă, iar cea mică, tanti Aneta în miniatură, o urma îndeaproape. Soarele trecuse de deal și deodată se făcu aproape întuneric. Atunci cea mare strigă la cea mică din urmă, zorind-o: - Noaptea-n amurg! Noaptea-n amurg! În trupușorul fetiței din urmă trecu un fior de groază și țipă: - Noaptea-n amurg! vine, stai, noaptea-n amurg! Nu știu ce a mai fost dar acum, după atâția ani, când din acea faună și floră a bojdeucii
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
la vale, spre râpă, iar cea mică, tanti Aneta în miniatură, o urma îndeaproape. Soarele trecuse de deal și deodată se făcu aproape întuneric. Atunci cea mare strigă la cea mică din urmă, zorind-o: - Noaptea-n amurg! Noaptea-n amurg! În trupușorul fetiței din urmă trecu un fior de groază și țipă: - Noaptea-n amurg! vine, stai, noaptea-n amurg! Nu știu ce a mai fost dar acum, după atâția ani, când din acea faună și floră a bojdeucii care a murit
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
trecuse de deal și deodată se făcu aproape întuneric. Atunci cea mare strigă la cea mică din urmă, zorind-o: - Noaptea-n amurg! Noaptea-n amurg! În trupușorul fetiței din urmă trecu un fior de groază și țipă: - Noaptea-n amurg! vine, stai, noaptea-n amurg! Nu știu ce a mai fost dar acum, după atâția ani, când din acea faună și floră a bojdeucii care a murit spre iarnă și a renăscut primăvara de atâtea ori, s-a înălțat ca din cenușă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
se făcu aproape întuneric. Atunci cea mare strigă la cea mică din urmă, zorind-o: - Noaptea-n amurg! Noaptea-n amurg! În trupușorul fetiței din urmă trecu un fior de groază și țipă: - Noaptea-n amurg! vine, stai, noaptea-n amurg! Nu știu ce a mai fost dar acum, după atâția ani, când din acea faună și floră a bojdeucii care a murit spre iarnă și a renăscut primăvara de atâtea ori, s-a înălțat ca din cenușă bojdeuca lui Creangă, cel mai
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și personalitatea lui Ion Creangă! Acum, în seara ce se lăsase, stăteam cu tanti Aneta în cerdacul casei ei și o priveam; căzuse pe gânduri, probabil cugeta la vremea când era o gâgâlice de fetiță și striga înfricoșată “Noaptea-n amurg”, uitându-se înapoi îngrozită, ca la nu știu ce balaur. Prietenie Când am scris acest titlu mi-a tremurat mâna, știind cât de sfânt este acest cuvânt: prietenie. Sau cât de mult îl iau unii în derâdere, sau, pur și simplu, îl
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
zboară să-și găsească cuib de ramuri. Vânt si i frigiar mugurii prea lacomi de lumina își zgulesc acum urechile in guler. MAMA de George Coșbuc În vaduri ape repezi curg Si vuiet dau in cale Iar plopi in umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moaraAcolo, mama, te zăresc Pe tine-ntr-o căscioara. Tu torci. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard. Iar flacăra
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
o lasă să se ducă. Se umple de zvon tot plaiul Carpatin, calul alb se avântă ca o rachetă. Viteaza amazoană cu sânge mușatin, o mândră bistrițeană prințesa Margareta comandă seniorii în grai latin, strângând cu brațe tari arbaleta. În amurg când trofeele erau suficiente, având alături pe voievodul Costea, prințesa rostea rugăciuni de bogdaproste și mulțumire, avântându-și alaiul către cetatea de scaun. -Vezi gorganul acela mare de acolo-arătă prințesa lui Costea, cu mânerul cravașei, o movilă de pământ cât
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
suverană, trăgea de căpăstru și îi striga pe nume: "Zamfir, Frunza, stai!" Și îi răsuceam pe loc și îi băteam cu palma pe ceafă. Nici n-aveam în mâna un bici. Ridicau capetele, panica îi părăsea și rămâneau cuminți în amurgul misterios și tăcut al câmpiei care se pare că îi neliniștise. "Acasă!" șopteam și le îndreptam gâturile lor frumoase înapoi, spre satul care, poate, le zburase o clipă din minte. Trăgeau singuri la fântână, intrau singuri în grajd îndată ce descălecam
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în pas de vals, pe dealuri, vara își pierde urma prin parcuri și livezi. Spre școală, veseli, curg copii în stoluri și razele de soare zâmbesc pân’ la amiezi. E-atâta revarsăre de lumină, încât galbenul gutuii îmbată zarea. Doar amurgul se umple de rugină: a venit iar toamna? Aceasta-i întrebarea! Din vii se culeg boabe de chihlimbar, coșurile se-ndoaie sub greutatea lor. Frunza de viță, o pun într-un ierbar și licuricii i-așez în calea astrelor. Ciocârlia
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
stație înaintea destinației. Garnitura se urnește greu, se leagănă pe tampoane, își adună puterile, balansează leneș pe stânga, pe dreapta, își dezmorțește articulațiile, a prins viteză. Se înșurubează, tot mai flămând, în aer, mușcă furios din arătarea de fum a amurgului... prin dreptul compartimentului, pe culoar, trece pelerina cenușie a unui domn scund, sub o pălărie cu mari boruri nocturne. Mă întorc spre lentilele negre. Doamna tocmai s-a ridicat. Înaltă, dreaptă. Rămâne o clipă așa : statuară, osoasă. Încearcă, șovăind, un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de la București, încântat și curios, ca un copil, întrebând în stânga și în dreapta dacă li se pare „scenic“, dacă va interesa publicul... Întreabă și acum, oprindu-se mereu la alt grup : de ce n-a venit cutare, dacă au privit Dunărea în amurg, la cotul dinspre insule, cine este tânăra ciudată care îl însoțește pe cunoscutul publicist. Mai sunt zece minute până la ultimul gong. Apar oficialitățile locale, dar și doi miniștri, vechi prieteni ai autorului, ba și președintele Uniunii Scriitorilor, cu o escortă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
goală, acoperită doar cu un șal care transmite, parcă, răcoarea înserării. Broderiile și franjurile marginale se odihnesc încă, aparent neînsuflețite, gata să devină, peste doar câteva clipe, șerpi mișcători și veninoși. Chipul și umerii, pieptul tânăr se decupează din argila amurgului. Așteptare calmă și senzuală și provocatoare. — Celebrul tablou de la Karl Friedrich Museum din Berlin ? Pe smalțul înflorit al pajiștii, între amorași care duc coiful, scutul și celelalte arme ale lui Marte, în fața Cupidonului speriat de un iepure, Venus apare de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de marginea ferestrei. Rămase nemișcată. Obrazul ei obosit părea plin de lumina zilei care urca. Parcă adormise. Micul atelier ar pluti, un veac, câteva clipe, în lumina plină a zilei. Închisese ochii sau, amețită, îi ținuse deschiși. Ora rotundă a amurgului s-o găsească în același loc, încă prinsă de soare... auzea foșnetul filelor, gonite repede, una după alta. Auzeam și noi sau ni se părea. Studenta o privea, din pragul care despărțea cele două camere ale atelierului. O privea, cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
automobilul spre București și îl luaseră și pe colegul Lucian. Plaja încă ardea ; final de iulie, pârjolit. Marea adormise. Pletele înotătorului răsăreau, aurii, la intervale mereu mai scurte. Rămase până târziu sub cerul nemișcat, în pustiul de nisip și ape. Amurgul îl găsi sub valuri, abandonat adorației marine. Se afla în vecinătatea unui cuplu bizar. Un popă sau rabin dolofan, cu bărbuță argintie, se bălăcea drăgăstos lângă consoartă, ca într-un tandru leșin copilăresc și impudic. Amintirea barbișonului răsărind cu intermitențe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a fost scurt... spune cineva, aprinzându-și țigara. În hol, câțiva amatori pentru spectacolul următor. Strada e la ora indecisă a zilei, amețită de căldura care a tot umflat-o, ca în ulei încins, până să devină acum, aproape de ceasul amurgului, o gogoașă uriașă și grea, pântecul unei dihănii diforme, întinsă peste lume, cuprinzându-i și stingându-i nervii, nerăbdarea, neliniștile. Aburii transpirației s-au tot strâns și s-au amestecat. Trupuri rostogolite, înghesuite. Calmul după-amiezii, oboseala, somnul, lene cețoasă. Tânărul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ce-i aparțineau, stăpân deloc filantropic, fără menajamente în fața primejdiei de-a pierde ceea ce avea sau câștigase ! Dar nu apucase a-i spune nimic atunci. Lucian mai adăugase ceva înainte de-a se despărți, nu-și amintea ce anume. Obosise, amurgul duminicii placide, căldura puturoasă și grea decoloraseră fiecare clipă. În ce lume trăim, cine a inventat-o, cine, și totuși, iată, zâmbea, cu ochii închiși, sub pleoape pulsa chipul vreunei madone florentine. Lumină, armonie, intensitatea. — Marele gol care se cască
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ce dracu’ !“ și intră lumina și se văd mutrele, domnul Mitu oferă țigări și zâmbete și glume proaspete, n-ai cum să nu le primești. Apar și doamna Mitulescu și Lena. Chiriașul face conștiincios față conversației, așa că poate fugi cândva, amurgul îl găsește somnolând în chilia de la mansardă. Prea târziu să mai ajungă la muzeu, deși insectele, peștii... atâtea subiecte atrăgătoare. În lipsa atlasului zoologic, răsfoiește însemnările sale de cititor rătăcit. Bibliotecara Cornelia Matei n-a mai revenit ! Tocmai pentru după- amiaza
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
speriat de zgomot, de chipul lunar al asinului întrevăzut, o clipă, în fereastra care încă se zbate, dar recade repede, istovit, în apele negre. Forfota unei gări albe, detenta și jocurile vacanței, trenul lunecând lin, ca pe mătase. Așteptarea, peronul, amurgul veninos al unei săptămâni fastuoase. Faleza întunecoasă, albastră sub ochiul cretos al lunii. ...Abia de reușește să salte nițel ceafa pe marginea patului, revede masa, ușa albicioasă, fereastra, apele vineții ale serii. Ultimele clișee ale zilei. Plaja perfect plană, cerul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
altul, țop țop țop, trupul pornise pe scări, în salturi, step spirale, toctoctoc, tictactactac, ciocăneau copitele, călcâiele arse, iritate, rostogolite de pe o treaptă pe alta, de la un etaj la altul, prin poarta larg deschisă a zilei. În stradă, în cenușa amurgului, care își aduna fantomele. Pelicule de ploaie și gheață acoperă geamurile, tot mai opace. Răsuflarea orașului se depărtează. Cineva răstoarnă din greșeală stiva de mape și de planșe. Câțiva tresar, ridică privirile. La planșeta din dreapta, cocul cărunt al doamnei palide
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]