12,966 matches
-
întregi istorii. Prejudecățile relevate de analiza fenomenologică a structurilor de anticipație ale comprehensiunii demonstrează natura culturală a prejudecăților, derivate dintr-un comerț abia subînțeles cu tradiția. Atât individualismul, cât și istorismul sunt contestate. Tradiția nu este un cumul de teme antice, ci o prezență vie în procesul dialectic (mai precis, dialogic) de apariție, comprehensiune și explicitare a unui sens. Cercul hermeneutic nu mai este considerat un viciu regresiv. Înrădăcinarea omului în istorie ține de determinarea noastră funciară. Apartenența noastră la tradiție
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
stabilite prin relații economice de putere și trafic de influență politică. Dar revoluția democratică a gustului instituie valoarea estetică printr-un simplu act de voință. Aserțiunea culturală a sinelui e separată de orice proiect paideic. Bildung nu mai emană grija anticilor și a medievalilor europeni pentru suflet (Jan Patodka), care aspirau la reîntregirea spirituală a chipului (das Bild) divin în matricea umanului. „Arta pentru artă” pronunță verdictul crizei și are ca marcă distinctivă retorica discontinuității. Temporalitatea catastrofică a unui secol marcat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Poate că, în afara conversației libere, nu există pentru confesiuni o gazdă mai bună decât epistolarul. În scrisori se dezlănțuie cu ușurință și în abundență întrebări imprudente, neliniști sacre și dragostea îndrăzneață de adevăr. S-ar părea că pentru reabilitarea tradiției antice a „disputațiilor” publice am avea nevoie de o redefinire a categoriilor moderne de „public” și „privat”. Rândurile de mai jos fac parte dintr-un schimb de impresii cu un prieten român, fost profesor la o prestigioasă universitate franceză, actualmente reîntors
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
postmodernitatea nu face decât să-i pună în discuție posibila revenire (precum în opera lui Walter Benjamin). Postmodernitatea creditează doar eshatologia spectrală. Sunt argumente pentru a susține totuși că subiectul postmodern- desubstanțiat, irațional, soporific - împărtășește toate păcatele modernului, medievalului și anticului laolaltă (toți, altminteri, nefiind nelipsiți de virtuți). La iubirea de plăceri a modernului, postmodernul știe să adauge uneori fanatismul ideologic al medievalilor sau cinismul dezabuzat al anticilor. Privită ca timp sau răscruce, postmodernitatea întrupează paradoxal faimosul cuvânt din poemul Patmos
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
totuși că subiectul postmodern- desubstanțiat, irațional, soporific - împărtășește toate păcatele modernului, medievalului și anticului laolaltă (toți, altminteri, nefiind nelipsiți de virtuți). La iubirea de plăceri a modernului, postmodernul știe să adauge uneori fanatismul ideologic al medievalilor sau cinismul dezabuzat al anticilor. Privită ca timp sau răscruce, postmodernitatea întrupează paradoxal faimosul cuvânt din poemul Patmos al lui Friedrich Hölderlin, reluat de Heidegger în numeroase rânduri 1: „De acolo de unde ne vine pieirea ne vine și salvarea” (Wo aber Gefahr ist, wächst/ das
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
voință individuală. Evident, într-un anumit sens, acest lucru este adevărat: cadrele moderne ale vieții comunitare, îndeosebi, nu pot fi ușor schimbate. Rămâne însă întrebarea: poate avea modernitatea un efect seductiv mai puternic pentru oamenii moderni decât Antichitatea pentru oamenii antici? Implica oare, pentru primii creștini, ieșirea din lumesc un efort mai mic decât asceza creștinilor de astăzi? Înclin să cred că nu, întrucât înaintea modernității sau Antichității, căderea lui Adam este condiția noastră transcendentală. La această observație teologică poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
unei rostiri alese, întâlnim pretutindeni în spațiul public bombăneala, desfrâul nerușinat al flecărelii și elogiul smintit al bârfei. Amputarea imaginarului prin formatarea algebrică a inteligenței face din cei mai înzestrați moderni recenți niște oameni lipsiți de sensibilitatea hermeneutică naturală a anticilor. Nu mai învățăm proverbe, dar citim sloganuri; nimeni nu mai memorează poezii sau ghicitori, dar toți cunosc riturile de trecere televizate: suntem niște bieți devoratori de publicitate. Am pierdut neliniștea în fața totalității pentru câteva competențe strict calculatorii. Acestea ne fac
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Christian Wolff va refuza orice pretenție de cunoaștere din partea teologiei revelate, reducând mesajul Scripturilor la categoriile morale ale simțului comun. Odată cu forjarea unui concept autonom al raționalității se produce și revenirea la înțelesul aristotelic, non-participativ și atomic al naturii. Viziunea antică despre cauzalitate este pusă, în schimb, sub semnul întrebării. Definiția naturii include o referință implicită la rațiune și la premisele strict matematice ale adevărului și universalității. Reciproc, definiția rațiunii presupune o înțelegere prealabilă a ordinii naturale. Date fiind aceste premise
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
savantului francez, fostul titular al catedrei de „Creștinism și gnoză în Orientul preislamic” la Collège de France (1977-1986) este filologul Paul Géhin3, responsabil pentru continuarea editării operei lui Evagrie. Reaplicând categoriile consacrate de Pierre Hadot 1 în interpretarea istoriei filozofiei antice, ultimii doi savanți francezi tind să reducă fenomenul monastic creștin la tiparele generale ale exercițiilor spirituale sau ascetice cunoscute în perioada elenismului târziu. Specificul teologic și eclezial al scrierilor patristice tinde astfel să se estompeze. Acestei grupări moderate i se
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
atât „lupta de clasă”, cât și „ipoteza naționalistă” sunt constructe sociologice sărace, aplicate unui univers spiritual mai puțin afectat de problemele ideologice ale lumii moderne. Situl eclezial al interpretăriitc "Situl eclezial al interpretării" Ce este de spus despre „anexarea clericală” - antică și modernă -a operei evagriene? Am observa mai întâi că cei care l-au recunoscut dintotdeauna pe Evagrie ca maestru al vieții duhovnicești, copiindu-i, dar mai ales comentându-i scrierile (chiar dacă editate uneori sub pseudonim), au fost înainte de toate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
apologeți precum Teodor M. Popescu (1893-1972) sau Ioan Gh. Savin (1885-1973). Pentru acești cărturari, era imposibil să susții relevanța creștinismului într-un orizont lipsit de universalitate 1. În mod particular, creștinismul trebuia raportat mereu la curentele de gândire ale filozofiei antice. Faptul că Biserica nu poate „boteza” în propriile ape orice sisteme de gândire este dovedit de preferința constantă a patristicii pentru platonism și de refuzul sistematic al atomismului sau epicureismului. În modernitate, războiul existențialismului (anti-esențialist) cu tradiția metafizică a vechilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
erau bazate pe cunoștințe temeinice și experiență în folosirea plantelor. Fitoterapeuții din antichitate s-au familiarizat cu utilizările plantelor prin experiența lor. Cunoștințele erau păstrate și transmise pe parcursul generațiilor de oameni ca mine și ca dvs. Documentele găsite în piramidele antice au fost transmise grecilor, apoi romanilor. Multe surse diferite comentează utilizarea plantelor medicinale. Plantele medicinale sunt menționate și în Biblie și alte scrieri sacre ale celor mai mari religii. Druizii au fost printre primii care au folosit plantele în ritualuri
Remedii naturiste pentru sănătate și frumusețe by Jude Todd [Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
transcendente prin care societatea este integrată, interpretată și evaluată. Cu sfinții și martirii săi, cu dogma și ereziile sale, cu războaie sfinte, predicatori și ierarhi (președintele ca Pontifex Maximus, în bună logică de „republică imperială”, în care comparația cu Roma antică nu e total deplasată), cu calendarul și ritualurile sale, religia civilă americană, ca atâtea altele înaintea ei și în același timp cu ea, ar trebui să contribuie la edificarea societății ideale sau cel puțin la pregătirea societății bune. E suficient
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mccarthysmului, pionier al postmodernismului în istoriografie, teorie literară, literatură comparată. Am observat chiar cum alți clasici în viață, care numai tradiționaliști și conservatori nu sunt, ci au pur și simplu un rebel spirit critic, imposibil de încorsetat în vreo dogmă (antică, modernă sau postmodernă), sunt răstălmăciți de universitarii postmoderni activiști în vederea aproprierii genealogice; cazul cel mai evident în istoriografie este Natalie Zemon Davis, figură a stângii americane militante din anii ’50, când a trecut printr-o fază de cenzură și restrângere
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
interesează în cel mai înalt grad: de ce nu aderă mai mulți oameni inteligenți la doctrina liberală? În termeni mai dramatici: de ce sunt intelectualii atrași mai curând de tiranie decât de libertate? Asemenea întrebări nu sunt noi. Le-au pus deja anticii, înainte și după vizitele lui Platon la Siracuza, Xenofon formulând în maniera dialogică socratică una din cele mai durabile analize ale tiraniei, Hieron - sau Tyrannicus. În acel text, poetul Simonides discută relaxat, dar deseori din unghiuri neașteptate, cu tiranul Hieron
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Lilla se deosebește net de discipolii lui Leo Strauss și Allan Bloom care susțin (când nu inspiră) Administrația Bush. Ca și Strauss, de care îl apropie cel mai mult interesul pentru „problema teologico-politică” (obsesia lui Carl Schmitt!) și admirația pentru antici, Lilla e un fel special de liberal, până la urmă tipic nord-american, tentat deopotrivă de conservatorism în primul rând grație scepticismului - care a atins la straussienii ca Bloom cote de Kulturpessimismus -, grație moderației, prudenței, neîncrederii în mitologia progresului, în orice alt
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cărți pe scoarțele aurite și pe frontispiciul multor tomuri, vechi și noi - o balenă ce se răsucește ca un vrej în jurul unui lujer de ancoră - această creatură pitorească, dar pur fictivă, este imitată, cred, după figurile asemănătoare pictate pe amforele antice. Cu toate că e denumit îndeobște delfin, eu consider că acest pește al legătorilor de cărți este o schiță de balenă, deoarece așa a fost imaginat inițial. Această inovație a fost introdusă de către un bătrîn editor italian din veacul al cincisprezecelea, în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ALE BALENEI ȘI DESPRE TABLOURILE VERIDICE AVÎND CA SUBIECT VÎNĂTOAREA DE BALENE în legătură cu imaginile deformate ale balenei, mă simt ispitit să redau aici unele povești, încă și mai monstruoase, pe care le putem găsi în legătură cu această temă în anumite cărți, antice sau moderne, îndeosebi la Pliniu, Purchas, Hakluyt, Harris, Cuvier etc. Trec însă peste ele. Nu cunosc decît patru descrieri ale cașalotului, cele publicate de Colnett, de Huggins, de Frederic Cuvier și de Beale. în capitolul precedent m-am referit la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
apoi de nevastă. A fost o performanță cu adevărat artistică, rareori egalată de cei mai destoinici harponiști din zilele noastre. Căci pomenitul leviatan a fost omorît din prima lovitură. Să nu se îndoiască nimeni de această poveste străveche, deoarece în antica cetate Joppa, numită astăzi Iaffa, de pe țărmul sirian, s-a păstrat veacuri de-a rîndul, într-unul din templele păgîne de-acolo, enormul schelet al unei balene, despre care legendele cetății, precum și toți locuitorii ei, afirmau că e însuși scheletul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Franz Josef Gall î1758-1328), medic german, întemeietor al frenologiei. Johan Kuspm Spurzheim î1776-1832), medic german, întemeietor - împreună cu Gali - al frenologiei. Filip Schwartzerd Melanchton î1497-1560), teolog german, prieten cu Luther. Jean-François Champollion î1790-1832), arheolog francez, primul care-a descifrat hieroglifele Egiptului antic. William Sones î1746-1794), celebru orientalist englez. Familie celebră de vînători de balene în Nantucket. Culegere de legi și legende indiene, un fel de Biblie a brahmanismului. Arion, poet și muzician grec din secolul al VII-lea î.e.n., despre care se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
a hurui. Arsaces Ă. întemeietorul dinastiei Arsacizilor, care s-a revoltat împotriva Seleucizilor îsec. III î.e.n.), fondînd așa-numitul imperiu al parților. Aici însă, e vorba doar de o analogie. Sat egiptean lîngă care s-au păstrat ruinele unui templu antic. Johannes Leo î1494-1552), călător maur din Spania, luat prizonier de pirați și vîndut ca sclav Papei Leon al X-lea, care l-a creștinat, dîndu-i să poarte propriile sale nume. Supranumit și „Leo Africanus“, Johannes Leo e autorul unei Descrieri
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
îlat.). Numele a trei frați romani, care, sub domnia lui Tullus Hostilus, au luptat pentru Roma, împotriva celor trei Curiați, adepți ai cetății Alba, spre a decide care dintre pomenitele orașe să dețină supremația. Au cîștigat Horații. Oraș din Italia antică, îngropat sub cenușa Vezuviului în anul 79 e.n. Man, om îengl). Regiune în jurul rîului cu același nume din statul Maine îS.U.A.). Această manevră, caracteristică doar cașalotului, a fost numită „aruncarea lanciei“ îpitchpoling), tocmai din pricina asemănării ei cu poziția
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cu exemple pentru fiecare tip de normă comunitară în parte; - prezentarea soluțiilor corecte la cazurile practice și discutarea acestora; - concluzii; - răspunsuri la întrebările studenților și explicarea aspectelor neclare; - recomandări bibliografice. Proiect de seminar 1tc "Proiect de seminar1 " Disciplina: Istoria filosofiei antice și medievale Data: 18.10.2006 Locul de desfășurare: Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București Anul de studiu: I Tema: Condamnarea lui Socrate Tipul activității: seminar mixt Durata: 1 oră Scopul seminarului: seminarul își propune să familiarizeze studenții anului
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
texte filosofice. Metode de învățare: expunerea, demonstrația, conversația euristică. Competențe generale: 1. Formarea capacității de a înțelege contextul istoric complex din jurul anului 399 care a permis acuzarea și condamnarea lui Socrate. 2. Formarea capacității de a folosi cunoștințele de filosofie antică în dezbateri de idei intelectuale. Competențe specifice La sfârșitul seminarului studenții trebuie: C1. Să asimileze principalele informații necesare pentru o cunoaștere sigură și corectă a istoriei filosofiei antice. C2. Să-și dezvolte spiritul critic și să-și exprime opinia cu privire la
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
condamnarea lui Socrate. 2. Formarea capacității de a folosi cunoștințele de filosofie antică în dezbateri de idei intelectuale. Competențe specifice La sfârșitul seminarului studenții trebuie: C1. Să asimileze principalele informații necesare pentru o cunoaștere sigură și corectă a istoriei filosofiei antice. C2. Să-și dezvolte spiritul critic și să-și exprime opinia cu privire la informațiile conținute în textul lui Platon. C3. Să înțeleagă specificul gândirii filosofice a Antichității în felul în care sunt puse întrebările și date răspunsurile de către filosofii antici. Bibliografie
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]