13,008 matches
-
zeițe. Îl întâlnim frugal utilizat și de Pârvan, chiar în varianta sa iraniană, ca model de descripție a unui grup statuar de bronz de la Năeni 1, identificat de Pârvan într-o morfologie cu caracter războinic sau ecvestru, alimentată de motive arheologice și folclorice autohtone: „cavalerul trac” sau „danubian”, cabirii 2. Probabil că una dintre sintezele culturale care s-ar fi putut naște în jurul motivului cavalerului, războinicului s-ar fi aflat la intersecția dintre pozitivitatea cercetărilor arheologice ale lui Pârvan, precedat de
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
sau ecvestru, alimentată de motive arheologice și folclorice autohtone: „cavalerul trac” sau „danubian”, cabirii 2. Probabil că una dintre sintezele culturale care s-ar fi putut naște în jurul motivului cavalerului, războinicului s-ar fi aflat la intersecția dintre pozitivitatea cercetărilor arheologice ale lui Pârvan, precedat de Teoharie Antonescu 3, interesul autohton privind folclorul călușarilor și mitologia tot mai pregnantă a sfântului cavaler, arhanghelul Mihail, de care, nu doar ca arheolog, ci și ca legionar, George M. Cantacuzino 4 putea fi foarte
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
recenzie a fost amplu citată și utilizată în marea lucrare a lui Lars-Ivar Ringbom, Graaltempel und Paradies. Beziehungen zwischen Europa und Iran im Mittelalter, Stockholm, 1951, în actele Viesterhetsakademien, care trebuie să se găsească în toate marile biblioteci (mai ales arheologice). Autorul este finlandez, elev al lui Strzygowski, care a fost pentru o vreme profesor la Universitatea suedeză din Åbo, dar imaginativ peste măsură. Nu pot să-i judec ipotezele arheologice, dar este în orice caz o mină de informații 2
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
trebuie să se găsească în toate marile biblioteci (mai ales arheologice). Autorul este finlandez, elev al lui Strzygowski, care a fost pentru o vreme profesor la Universitatea suedeză din Åbo, dar imaginativ peste măsură. Nu pot să-i judec ipotezele arheologice, dar este în orice caz o mină de informații 2. Vorbiți despre cercetările dvs. cu privire la „Nostalgia Paradisului”, iată încă un subiect care trezește atâtea asocieri și amintiri. Regretatul meu prieten Rönnow3 a vorbit mult despre asta - era un subiect care
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
deja câteva lucrări despre arhaica divinitate plurivalentă An³hit³, anume articolul „Gudinnan An³hit³ och den zoroastriska eldskulten”, Religion och Bibel I (1942), pp. 26-48, și teza secundară Feuerpriester in Kleinasien und Iran, Lund, 1946. Aceste lucrări strict specializate pe documente literare, arheologice și epigrafice iraniene, în conjuncție cu cercetările sale asupra epopeilor iraniană (Sh³hn³meh) și indiană (Mah³bh³rata), l-au condus pe Wikander la elocvența celebrului principiu prin care a dat o explicație satisfăcătoare, în particular, derutantei căsătorii poliandrice a lui Draupadș în
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
demers pozitivist, care câștigă în extensiune și exactitate, dar pierde în intensiunea unui înțeles lăuntric al faptelor eminamente religioase de care se ocupă un istoric al religiilor. A trasa istoria unei religii, a-i cuprinde morfologia mereu estompată de variabila „arheologică” a unui asemenea demers istoric, constant dependent de datele celor mai recente descoperiri, nu înseamnă automat a face propriu-zis istorie a religiilor. Cel puțin în viziunea lui Eliade. Câteva decenii mai târziu, Culianu asuma același scepticism față de eficiența metodologiilor „originii
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
întrucât atât înainte, cât și după război, arheologul a publicat constant articole despre cultul danubian al „cavalerului”, în țară și în străinătate - vezi: „Un nou monument al cavalerului trac descoperit la Tomi. Două camee din județul Romanați”, Cronica numismatică și arheologică XI (1935), București; „Cultul «Cavalerilor Danubieni» în Tomi”, Analele Dobrogei XVII (1936), Cernăuți; „Zum Kult des Thrakischen Reiters in der Dacia Inferior”, Anzeiger der römisch-germanischen Kommision des deutschen archäologischen Instituts, 22 Oktober 1938, Heft 4, pp. 245-246; „Un nou monument
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
în Siria, Palmyr. Din 1945 a devenit directorul unei Délégation archéologique franșaise en Afghanistan (DAFA). Vezi Franșoise Olivier-Utard, Politique et archéologie. Histoire de la délégation franșaise en Afghanistan (1922-1982), Éditions Recherches sur les Civilisations, Paris, 1997. Pentru o istorie a misiunilor arheologice în Siria (Franz Cumont, Daniel Schlumberger...), situl de la Dura-Europos, vezi Clark Hopkins, The Discovery of Dura-Europos, Yale University Press, 1979, editată de Bernard Goldman. Recenzia menționată a apărut în Syria. Revue d’art oriental et d’archéologie XXX (1953), pp.
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Sahadeva”, OS VI (1957), pp. 66-96, dedicat aniversării lui Georges Dumézil, la 60 de ani. Pentru contextul biografic al genezei acestui articol, vezi scrisorile lui Lucien Gerschel către Wikander în Addendum II, volumul de față. Pentru anumite confirmări ale ipotezelor arheologice ale lui Wikander, vezi recent C. Lo Muzio, „The Dioscuri at Dilberjin”, StIr 28 (1999), pp. 41-71. Pentru extensia tematicii dioscurilor indo-iranieni în ansamblul operei lui Wikander, dar și ca detaliu al cercetărilor lui Vasile Pârvan, vezi Introducerea în volumul
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
făcut descoperiri noi care m-au obligat la rectificări pe care le veți vedea în articolul din Annales. Dar esențialul pe care mi-l propuneam pare să fi fost atins, anume redeschiderea discuției asupra orogonilor și formarea popoarelor pe bază arheologică. După apariția cărții mele, doamna Gimbutas și-a modificat ipotezele și, dacă în anumite privințe trebuie ținut cont de ceea ce zice, în alte probleme deraiază”. 3. Alexandru Busuioceanu (1896-1961): poet, eseist, istoric al artei, elev al lui Pârvan, căruia i-
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
află și Constantin Brâncuși. "Masa tăcerii" este pentru Divinul critic "o masă circulară de piatră, înconjurată de niște scaune tot de piatră, în formă de ceșcuțe pentru ouă fierte. Aceste monumente pricinuiesc un sentiment straniu de dezolare. Nu sînt nici măcar arheologice și n-au un raport cu geografia locului". Nici Poetul național nu scapă de pana optimistului, autor al Operei lui Eminescu, acesta "privește femeia, ca și poporul, în suavitatea ei terestră, tipul predilect fiind "văduvioara tinerică"". Pentru Divinul critic, încercările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
trăiau geții, o ramură a tracilor, Înrudiți cu dacii. S-au așezat printre ei și sciții, popor de origine iraniană, veniți din stepele nord-pontice. Grecii au Întemeiat colonii pe litoral. Ruinele uneia dintre ele, Istros (Histria), reprezintă un important șantier arheologic și o atracție turistică. Tomis, orașul cel mai mare și mai activ În epoca elenistică și romană, este acoperit astăzi de un oraș modern, Constanța, principalul port maritim al României. La Tomis a fost exilat (din motive rămase obscure), În
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
de comunicare. S-a isprăvit și povestea „dispariției“ dacilor. La 1860, lingvistul și istoricul Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907) publica un articol cu titlul provocator: Perit-au dacii? Răspunsul lui era simplu și logic: dacii nu aveau cum să dispară. Descoperirile arheologice au adus apoi și probe materiale În acest sens. Latinismul, cel puțin În formele lui extreme, a fost abandonat, și s-a ajuns la un consens privind originea, nu pur romană, ci daco-romană a poporului român. Românilor a Început să
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
evoluție semnificativă. Românii au Început prin a se considera romani, au trecut apoi prin faza de daco-romani, pentru a ajunge la condiția de daci romanizați. Această ultimă sintagmă pare a corespunde cel mai bine conștiinței istorice actuale. Stimulați de descoperirile arheologice, dar și de o Înclinare naționalist-autohtonistă, dacii s-au distanțat de romani. Limbă romanică, dar sânge dacic — așa s-ar putea rezuma percepția comună asupra originilor. Românii se simt astăzi mai mult daci decât romani. Decebal și-a luat revanșa
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Încredere). Cu privire la anumite aspecte, arheologia s-a dovedit capabilă de a suplini lipsa izvoarelor scrise. Știm astăzi că teritoriul Daciei a continuat să fie dens populat; putem reconstitui modul de viață al celor care au trăit aici. Din păcate, materialul arheologic nu vorbește; el nu ne poate spune ce limbă vorbeau făuritorii obiectelor respective Într un anume secol și Într-un anume colț al României de astăzi. Și, În sfârșit, dar nu În ultimul rând, a intervenit În joc, cu o
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
sau cel puțin au afirmat-o. S-a făcut o confuzie Între urmele materiale și caracteristicile etnice (inclusiv limba). În fapt, rezultatele obținute sunt echivoce și cu dublu tăiș. Se constată, după o primă fază de continuitate daco-romană, o răsturnare arheologică completă În jurul anului 600, odată cu instalarea slavilor. Totul se schimbă: aspectul locuințelor, inventarul lor și chiar ritul funerar. În mod curios, arheologii din perioada comunistă au tras de aici concluzia unei neîntrerupte continuități etnice românești! În termeni strict arheologici, nu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
răsturnare arheologică completă În jurul anului 600, odată cu instalarea slavilor. Totul se schimbă: aspectul locuințelor, inventarul lor și chiar ritul funerar. În mod curios, arheologii din perioada comunistă au tras de aici concluzia unei neîntrerupte continuități etnice românești! În termeni strict arheologici, nu este continuitate, ci discontinuitate. A curs multă cerneală În jurul culturii Dridu (după numele unui sat din Câmpia Dunării), identificată, de prin secolul al VIII-lea, atât În România, cât și În Bulgaria. Cercetătorii români o consideră românească, bulgarii Însă
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
În cea de-a doua variantă, ei ar fi fost pur și simplu Înghițiți de slavi, fenomen similar cu cel petrecut În alte părți, acolo unde amprenta romană s-a șters În urma invaziilor (Britania, Panonia, nordul Peninsulei Balcanice, Africa de Nord). Descoperirile arheologice susțin până la urmă ambele teorii: continuitatea și imigraționismul. Rezultatul meciului este nul. Stau față În față scenarii perfect opuse, deși clădite cu același material. Este și aceasta o originalitate a istoriei românești, un caz particular În istoriografia europeană. Potrivit multiplelor
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
circular - adăpost permanent, nu temporar (pentru că despre acestea se știe că au existat) de la noi și alte popoare. Sunt lucrări referitoare la materiale etnografice. Rugămintea mea ar fi să Întrebați voi pe dl. Ursulescu și Emandi dacă În cercetările (săpăturile) arheologice s-au descoperit locuințe cu plan circular. Adică aș vrea să văd dacă această tehnică și plan de construcție vin de undeva mai din urmă sau și-ar avea alte explicații. Eu v-am scris vouă povestea mai pe larg
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
dacă această tehnică și plan de construcție vin de undeva mai din urmă sau și-ar avea alte explicații. Eu v-am scris vouă povestea mai pe larg să știți În legătură cu ce aspect doresc doar niște trimiteri bibliografice pt. materiale arheologice. Nu am urmărit de la Început În literatura de specialitate (arheologie) acest aspect și acum nu mai am vreme să reiau totul. Or, specialiștii arheologi de la Suceava trebuie să cunoască această chestiune și aș ruga să notați doar unde găsesc referiri
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
fi fost, năstrușnicia moșului Vizitiu (așa Îl chema) de la Probota să fie de inspirație locală și de moment. Și Încă o chestiune: am văzut Într-un program de la o sesiune de comunicări că dl. Ursulescu are o lucrare despre cercetările arheologice de la Hârtop. De altfel, când am fost la Iași În nov., mi-a spus că a făcut cercetări la Hârtop. Ard de nerăbdare să citesc această lucrare. Probabil Încă nu e publicată! Aș ruga pe Jenel să-l roage să
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
bogat împodobite ale unor personaje istorice, episcopi și dregători, cioplite sub formă de oameni adormiți în patul lor, sculpturi cu scene biblice de Machado de Castro. În afara clădirii, dar în prelungirea ei, un spațiu acoperit cu prelată ascunde un șantier arheologic, dezgolind, ca într-un ecorșeu, câteva straturi de civilizație: romană, maură și cea portugheză propriu-zisă, pe care le poți contempla traversând podețele atârnate deasupra excavației. Coloane subțiri ce susțin o boltă de mult dispărută, fragmente de statui antice risipite în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a gheretei, se ridică în picioare și latră smucindu-se în lesă. Percheziția corporală era minuțiosă, dar parcă nu așa de high-tech ultima dată când am trecut pe aici, cu părintele Jean-Baptiste Humbert, care venea la lucru pe șantierul lui arheologic, un tumulus care a fost cândva capitala Palestinei. Era pe la începutul celei de-a doua Intifade, înainte de retragerea coloniștilor și a armatei israeliene. Atunci am avut ocazia să asistăm la înmormântarea, pe jumătate carnaval și jumătate manifestație, a unui militant
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
întâmplare, semnele și lucrurile, iar cârpoceala continuă și în zilele noastre pe cât de științificește posibil. A îmbina cuvintele Cărții cu cioburile găsite în tumuli: aceasta este, de mai mult de o sută de ani, intenția arheologilor de la Școala Biblică și Arheologică Franceză de pe Nablous Road. Această scrupuloasă croitorie de lux, în care eșecul e mai frecvent decât îmbinarea fericită, impune cunoștințe de arameeană, de ugaritică, de epigrafie semitică etc. pe care nu le am și nu le voi avea niciodată. E
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aici sediul în anii 1950, cu părintele de Vaux în frunte (și avându-l ca responsabil cu direcția spirituală pe Jean Starky, prieten cu Malraux): lui i se datorează majoritatea săpăturilor și editarea rulourilor. Jean-Baptiste Humbert, care domnește asupra aripii arheologice a Școlii un adevărat muzeu și Jean-Michel de Tarragona, director al redacției periodicului La Revue biblique, fac acum săpături în Iordania, lângă frontiera irakiană. Ei îmi spun că bornele indicând distanțele pe vechile drumuri romane, pe care ei le-au
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]