3,928 matches
-
pe scurt, programul propus de El Debate era următorul: apărarea libertăților locale și pe cele ale organizațiilor sociale catolice; separarea bugetului de cel al Instrucției Publice, al școlilor confesionale de cele neconfesionale; adoptarea unui sistem de reprezentare proporțională (asemănător celui belgian) care să permită stoparea dictaturii partidelor liberal și conservator, extrem de dăunătoare intereselor catolicilor, întrucât nu permitea ca aceștia, într-o țară majoritar catolică, să beneficieze de reprezentare și apărare adecvată în Camera Deputaților" (G. Redondo, La Iglesia en el mundo
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
dedat, crede el, la speculații stranii. Sanchez este și el un experimentalist, pentru care observația trebuie să releve exactitatea raportului cauză-efect și obiect-subiect. PERSONALITĂȚI MEDICALE REPREZENTATIVE ALE RENAȘTERII UN ANATOMIST : ANDREAS VESAL (1514 - 1564) Descendent dintr-o familie de medici belgieni de origine germană, Vesal a dobândit la un moment dat naționalitatea spaniolă, prin profesie fiind adoptat și de Franța și Italia. Vesal face studii la Louvain, Paris, Montpellier, Padova și ajunge profesor universitar, autor de cărți medicale, celebru practician și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
pe danezul Guillaume Bartholin (1653) care descriu vasele și ganglionii limfatici în același timp cu Jean Pecquet. O mare personalitate din rândurile opoziționiștilor la teoria circulației sanguine este Jean Baptiste van Helmont (1577 - 1644), chimist și naturalist, medic și chirurg belgian, laborios în toate, susținător al entităților vii (arheele medievale), descoperitor de corpuri simple. El opune teoriei harveyene ideea organismului ca sediu al proceselor chimice. Helmont descoperă CO2 în sânge și clorura de sodiu în urina diabeticilor. Introduce conceptul de „gaz
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Brâncoveanului. În sec. XVII, ecoul umanismului occidental ajunge și în țările Române, contopindu-se cu cel structural românesc. Mai precizăm că și unele concepții medicale ajung aici, cum este cea a lui Jean Baptiste Van Helmont, medic, naturalist și chimist belgian, despre care am vorbit, pe care voievodul moldovean D. Cantemir l-a apreciat, reținându-i spiritul novator și pasiunea dialogării. Cunoștințele medicale ale lui Cantemir nu sunt reductibile la cei 70 de termeni specifici din Istoria hieroglifică, deoarece savantul face și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
o țară mică, să fie încoronați cu Premiul Nobel patru celebri fiziologi: Jules Bordet (1870 - 1961), Henry Hallet Dale (1875 - 1968), Cornelius Heymans (n.1892) și Christian De Duve (m.1974). Dar acești laureați nu au lucrat singuri, numeroși fiziologi belgieni fiindu-le colaboratori la catedre și în clinici. De exemplu Jules Bordet, după o perioadă de activitate în Institutul Pasteur din Paris, înființează și conduce din 1901 - 1940 un Institut Pasteur du Brabant în Bruxelles. Contribuția sa la progresul serologiei
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
prin centrifugare diferențiată, la studiul intracelular și de aici, la saltul fascinant al microscopiei electronice, între protagoniști înscriindu-se și George Emil Palade, care, pentru descoperirile privind organizarea structurală și funcțională a celulei, primește în 1974 Premiul Nobel, împreună cu medicii belgieni A. Claude și C. D. Duve. Francisc Rainer (1874 - 1944) a pus bazele școlii românești de morfologie la Iași interpretând anatomia ca „știința formelor vii“. El consideră că procesul de învățare trebuie să evolueze de la simpla asimilare mnemotehnică la cel
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
statului român au trecut la elaborarea unui proiect de constituție ce trebuia finalizat Înainte ca domnitorul străin să fie adus. Proiectul de constituție, Întocmit de Consiliul de Stat și având ca model actele constituționale românești anterioare și mai puțin constituția belgiană, cum, fără motive, se afirmă de necunoscători, a fost trimis Adunării deputaților, la 1/13 iulie 1866. El n-a putut fi adoptat până la 10 mai, așa Încât Carol a depus jurământul pe Statutul lui Cuza, aflat Încă În vigoare. Întocmită
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
Academia de Teatru din Maastricht (Olanda), o catedră la care, între 1975 și 1985, predă arta dramatică. În 1974 își luase doctoratul în studii engleze. În 1981 întemeiază în Franța o trupă, Compagnie Ion Omesco. La Paris și în orașe belgiene montează piese de Shakespeare, Mrozek ș.a. În ultimii ani se retrăsese la Aix-en-Provence, unde scria cărți de prețioasă substanță eseistică. Academia Franceză însăși îi recunoaște performanțele, acordându-i în 1988 o înaltă distincție pentru cartea Hamlet ou la Tentation du
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
Editura Paideia, București, 2008, pp. 163-183). Marc Auge a consacrat în antropologia socială și culturală concepte de referință, cum ar fi cele de non-loc, ideologic, ruină etc. Cel de-al doilea autor al Antropologiei, Jean-Paul Colleyn, este un apreciat cercetător belgian, născut la Bruxelles în 1949. Este specializat în antropologie vizuală și este autorul mai multor filme etnografice de referință. Este licențiat în științe sociale la Universite Libre de Bruxelles și doctor în antropologie cu o temă extrem de interesantă: L'anthropologie
[Corola-publishinghouse/Science/84985_a_85770]
-
de la reprezentarea în "colegiile electorale"23. Realizările din 1848, 1859 și 1866 au constituit ulterior subiectul multor dezbateri. "Bonjuriștii" (identificați în cea mai mare parte cu liberalii) au supus România la un fel de "tratament de șoc", grefînd o constituție belgiană, codul napoleonian, structura administrativă franceză, filosofia și mentalitatea franceză, arhitectura și manierele franțuzești, ba chiar și teatrul francez (și romanele lui DumasTatăl), pe baze semibarbare. Alienarea instituțională a elitei a fost urmată de alienarea culturală, ceea ce a dus la apariția
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
1940 era departe de cea a anului 1792. Iorga a fost profund afectat de capitularea regelui Leopold III al Belgiei, amintindu-și că "suveranii capitulează, așa cum a făcut-o Napoleon III, dar popoarele nu se predau". El îi amintea regelui belgienilor faptul că tatăl acestuia nu capitulase, "iar poporul belgian nu s-a plîns de suferințele de nedescris pe care a trebuit să le îndure". Pentru Iorga, Cardinalul Mercier devenea "șeful moral al statului" belgian. Apoi, Iorga a atacat problema națiunilor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a fost profund afectat de capitularea regelui Leopold III al Belgiei, amintindu-și că "suveranii capitulează, așa cum a făcut-o Napoleon III, dar popoarele nu se predau". El îi amintea regelui belgienilor faptul că tatăl acestuia nu capitulase, "iar poporul belgian nu s-a plîns de suferințele de nedescris pe care a trebuit să le îndure". Pentru Iorga, Cardinalul Mercier devenea "șeful moral al statului" belgian. Apoi, Iorga a atacat problema națiunilor mici. El îi amintea Luxemburgului înfrînt (anexat de Reich
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
se predau". El îi amintea regelui belgienilor faptul că tatăl acestuia nu capitulase, "iar poporul belgian nu s-a plîns de suferințele de nedescris pe care a trebuit să le îndure". Pentru Iorga, Cardinalul Mercier devenea "șeful moral al statului" belgian. Apoi, Iorga a atacat problema națiunilor mici. El îi amintea Luxemburgului înfrînt (anexat de Reich) că drumul lui în viață "nu poate fi anulat, el nu este german!" Sau, la adresa elvețienilor: "Elveția, o țară mică și mîndră!"2 Între timp
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
erau mai complicate și mai obscure decât sugerează etichetele sumare de după război: „colaborare” și „rezistență”. De exemplu, unii flamanzi din Belgia ocupată s-au lăsat ispitiți de promisiunea autonomiei (o ocazie de a scăpa de monopolul elitei francofone asupra statului belgian) și au sprijinit ocupația germană, repetând astfel o greșeală din primul război mondial. Aici, ca și În alte părți, naziștii au jucat cu plăcere cartea alianței, câtă vreme le-a convenit: belgienii flamanzi care erau prizonieri de război au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reale. Era drept, de exemplu, să acuzi pe cineva că a rămas după 1940 membru al unui partid politic ce fusese reprezentat În parlament Înainte de război, dar care colaborase cu nemții În timpul ocupației? Anticipând acest impas, guvernele În exil francez, belgian și norvegian au emis Încă din timpul războiului decrete ce anunțau represalii postbelice dure. Menite să descurajeze cooperarea cu naziștii, ele nu tratau Însă chestiuni mai ample, precum jurisprudența și imparțialitatea. și, mai ales, nu puteau tranșa anticipat Între responsabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-au pronunțat mai multe sentințe capitale (2.940), dar au fost executate Într-un procent mai mic (242). Numărul de colaboraționiști trimiși la Închisoare a fost aproximativ același, dar, În vreme ce olandezii i-au amnistiat curând pe majoritatea deținuților, statul belgian i-a ținut mult timp după ziduri, iar foștii colaboraționiști vinovați de delicte grave nu și-au recăpătat niciodată integral drepturile civile. Contrar unui longeviv mit postbelic, populația flamandă nu a fost pedepsită cu predilecție, deși este adevărat că, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult mai deschise la propunerile lor. Nemulțumiți fiindcă partidul lor nu oferea un răspuns adecvat la Marea Criză, Oswald Mosley și alți laburiști britanici au luat calea fascismului. Cum tovarășii săi socialiști nu se lăsau convinși de viabilitatea unui „Plan”, belgianul Henri de Man s-a lansat În soluții mai autoritare. În Franța, tineri promițători s-au desprins de Partidul Socialist și au format noi mișcări, dezamăgiți de neputința partidului În fața crizei economice. Mulți dintre ei (și mulți ca ei) au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe idei interbelice „planificatoare”, care prefigura relațiile comerciale europene și coordonarea economică franco-germană din anii următori. În „Jeune Europe”, club fondat În 1933 de tineri gânditori și politicieni dornici de schimbare În politica economică, viitorul eurofil și om de stat belgian Paul-Henri Spaak schimba idei intervenționiste cu contemporani cu vederi similare de pe tot continentul, inclusiv cu Otto Abetz, viitorul administrator nazist al Parisului ocupat. „Planificarea”, pe scurt, avea o istorie complicată. Mulți dintre adepții ei căpătaseră experiență ca funcționari și manageri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
londonezi arborau, spre oroarea celor mai În vârstă, costume zazou de inspirație americană (pantaloni bufanți și haină până la genunchi, cu umeri supradimensionați), iar entuziasmul boemilor și intelectualilor, la sfârșitul anilor ’40, pentru scurta din nolton (cândva haina tradițională a pescarilor belgieni) prevestea tendința tineretului de a adopta un stil vestimentar din ce În ce mai relaxat. În clubul de noapte ultra-șic Le Tabou, inaugurat la Paris În aprilie 1947, licențele vestimentare erau Însăși esența mondenității, iar Rendez-vous de juillet, un film francez din 1949, insistă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1954 documentul a fost respins cu 264 de voturi pentru și 319 Împotrivă. Proiectul unei Comunități Europene de Apărare (și, odată cu el, ideea unei Germanii reînarmate În cadrul unei armate europene) era mort. Într-o discuție privată cu ministrul de Externe belgian Paul-Henri Spaak și prim-ministrul luxemburghez Joseph Bech, un Adenauer frustrat afirma că „evreitatea” lui Mendès-France Îl face să compenseze aliniindu-se la sentimentele naționaliste franceze. O explicație mai plauzibilă pentru eșecul CEA a fost oferită de Însuși Mendès-France: „Prea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la municipalitate) și să asigure prin mecanismele puterii bunăstarea diverselor categorii sociale care formau baza lor electorală. Cu excepția laturii religioase, această descriere se potrivește și principalelor partide de opoziție - Partidul Muncii În Olanda și Partidul Muncitoresc (devenit mai târziu Socialist) Belgian. Ambele erau mai apropiate de modelul nord-european al unei mișcări muncitorești sindicale decât de partidele socialiste mediteraneene, cu moștenirea lor radicală și discursul adesea antiecleziastic, și nu se jenau să concureze pentru putere (și să Împartă roadele acesteia) cu catolicii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tuturor, unde toate școlile primare de la Saigon la Dakar predau despre nos ancêtres les Gallois („strămoșii noștri galii”) și proclamau, fie și numai În principiu, importanța unei asimilări culturale uniforme care ar fi fost de neconceput pentru administratorii coloniilor britanice, belgiene, spaniole sau portugheze 2. Numai În Franța era posibil ca guvernul din metropolă să trateze cele mai prețioase posesiuni coloniale nu ca pe niște pământuri străine, ci drept anexe administrative ale Franței Înseși. Astfel, „Algeria” era doar o expresie cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recent au fost probabil cei mai importanți catalizatori ai schimbării. Olandezii, de exemplu, nu erau tocmai Încântați de perspectiva tarifelor externe mari ale Comunității Economice Europene, care aveau să ducă la creșterea prețurilor locale, și, la fel ca vecinii lor belgieni, erau Îngrijorați de absența britanicilor. Cu toate acestea, ei nu puteau risca să rămână izolați de principalii lor parteneri comerciali. Germania avea interese pro și contra. Ca principală națiune exportatoare a Europei, ea era din ce În ce mai interesată de comerțul liber cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europene aveau schimburi comerciale În primul rând unele cu altele: În 1958, 29% din exporturile Germaniei (ca valoare) mergeau către Franța, Italia și țările Beneluxului, iar 30% către alte țări europene. În ajunul semnării Tratatului de la Roma, 44% din exporturile belgiene mergeau deja către viitorii ei parteneri din CEE. Chiar și țări ca Austria, Danemarca sau Spania, care nu vor adera oficial la Comunitatea Europeană decât mulți ani mai târziu, erau deja integrate În rețelele ei comerciale: În 1971, cu douăzeci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
muncă peste granițe a Început la scurt timp după Încheierea războiului - ca urmare a unui acord din iunie 1946, zeci de mii de tineri muncitori italieni călătoreau În convoaie organizate pentru a lucra În minele din Valonia, În schimbul unui angajament belgian de a furniza cărbune Italiei. Dar, În cursul deceniului, expansiunea economică a nord-vestului Europei a surmontat creșterea populației locale: generația baby-boom nu era Încă la vârsta activă, iar cererea de muncitori era maximă. Cum economia germană, În special, lua avânt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]