4,654 matches
-
britanicii au cucerit oficial colonia, și au încurajat emigrația coloniștilor britanici, care au intrat în conflict cu cei olandezi. De-a lungul deceniilor ce au urmat, numeroși buri nemulțumiți de aspectele administrației britanice au ales să părăsească teritoriile administrate de britanici în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Marele Trek. Migrația a avut loc la început de-a lungul coastei estice către Natal și de acolo, după ce Natalul a fost anexat în 1843, spre nord înspre interior unde au înființat
Al Doilea Război al Burilor () [Corola-website/Science/321895_a_323224]
-
avut loc la început de-a lungul coastei estice către Natal și de acolo, după ce Natalul a fost anexat în 1843, spre nord înspre interior unde au înființat două republici independente (Statul Liber Orange și Republica Sud-Africană — denumită și Transvaal). Britanicii au recunoscut cele două republici ale burilor în 1852 și 1854, dar anexarea Transvaalului în 1877 a dus la Primul Război al Burilor în 1880 și 1881. După înfrângerile britanicilor, dintre care cea mai mare în bătălia de la Majuba, Transvaalul
Al Doilea Război al Burilor () [Corola-website/Science/321895_a_323224]
-
independente (Statul Liber Orange și Republica Sud-Africană — denumită și Transvaal). Britanicii au recunoscut cele două republici ale burilor în 1852 și 1854, dar anexarea Transvaalului în 1877 a dus la Primul Război al Burilor în 1880 și 1881. După înfrângerile britanicilor, dintre care cea mai mare în bătălia de la Majuba, Transvaalul și-a recâștigat independența, cu anumite condiții, dar relațiile au rămas tensionate. În 1871, s-au descoperit diamante la Kimberley, ceea ce a adus la un influx masiv de străini la
Al Doilea Război al Burilor () [Corola-website/Science/321895_a_323224]
-
escaladat de la nivel local la nivel național și au început manevre politice și negocieri îndelungate pentru atingerea unui compromis în problema drepturilor uitlanderilor în rândul comunității albe, drepturile populației indigene neeuropene, controlul asupra industriei de extracție a aurului, și dorința britanicilor de a include Transvaalul și Statul Liber Orange într-o federație aflată sub control britanic. Dat fiind că cei sosiți cel mai recent (mai ales cei de origine britanică) deveniseră deja majoritari între albii din Johannesburg, și că noi uitlanderi
Al Doilea Război al Burilor () [Corola-website/Science/321895_a_323224]
-
buri asupra Republicii Sud-Africane. Negocierile au eșuat și, în septembrie 1899, Joseph Chamberlain (secretarul colonial britanic) a transmis burilor un ultimatum, cerându-le egalitate deplină pentru uitlanderii rezidenți în Transvaal. Președintele Kruger a dat și el un ultimatum, dându-le britanicilor 48 de ore să-și retragă toate trupele de la granița Transvaalului, în caz contrar Transvaalul, aliat cu Statul Liber Orange, urmând să le declare război britanicilor. Ambele ultimatumuri au fost respinse, iar Transvaalul și Statul Liber Orange au declarat război
Al Doilea Război al Burilor () [Corola-website/Science/321895_a_323224]
-
uitlanderii rezidenți în Transvaal. Președintele Kruger a dat și el un ultimatum, dându-le britanicilor 48 de ore să-și retragă toate trupele de la granița Transvaalului, în caz contrar Transvaalul, aliat cu Statul Liber Orange, urmând să le declare război britanicilor. Ambele ultimatumuri au fost respinse, iar Transvaalul și Statul Liber Orange au declarat război. Războiul a avut trei faze distincte. În prima, burii au lansat atacuri preventive în teritoriul britanic din Natal și din Colonia Capului, asediind garnizoanele britanice din
Al Doilea Război al Burilor () [Corola-website/Science/321895_a_323224]
-
burii au lansat atacuri preventive în teritoriul britanic din Natal și din Colonia Capului, asediind garnizoanele britanice din Ladysmith, Mafeking și Kimberley. Burii au obținut apoi mai multe victorii tactice la Colenso, Magersfontein și Spionkop împotriva unei contraofensive nereușite a britanicilor pentru a sparge cele trei asedii. În a doua, după ce soldații britanici din ce în ce mai numeroși au fost instruiți sub comanda lui Lord Roberts, a fost lansată o nouă ofensivă, de această dată reușită, în 1900, pentru a înlătura asediile. După ce Natalul
Al Doilea Război al Burilor () [Corola-website/Science/321895_a_323224]
-
În a doua, după ce soldații britanici din ce în ce mai numeroși au fost instruiți sub comanda lui Lord Roberts, a fost lansată o nouă ofensivă, de această dată reușită, în 1900, pentru a înlătura asediile. După ce Natalul și Colonia Capului au fost asigurate, britanicii au reușit să invadeze Transvaalul și capitala republicii, Pretoria, a căzut în iunie 1900. În ultima fază, cea de a treia, începută în martie 1900, burii au lansat un război de gherilă împotriva forțelor britanice, care a prelungit conflictul cu
Al Doilea Război al Burilor () [Corola-website/Science/321895_a_323224]
-
a prelungit conflictul cu încă doi ani, timp în care burii au atacat ținte cum ar fi coloanele de soldați britanici, nodurile rețelei de telegraf, căile ferate și depozitele. Într-o tentativă de a tăia liniile de aprovizionare ale atacatorilor, britanicii, conduși acum de Lord Kitchener, au răspuns cu o politică a „pământului pârjolit”, distrugând ferme ale burilor și mutând civilii în lagăre de concentrare. Unele părți ale presei britanice și guvernului britanic se așteptau o campanie de ordinul câtorva luni
Al Doilea Război al Burilor () [Corola-website/Science/321895_a_323224]
-
217 zile, începând cu octombrie 1899 și luând sfârșit în mai 1900, și a dus la transformarea lui Robert Baden-Powell, care mai târziu a fondat Mișcarea Cercetașilor, într-un erou național. Ridicarea asediului Mafekingului a fost o victorie decisivă pentru britanici și o înfrângere majoră pentru buri. Cu puțin timp înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război al Burilor în 1899, Lord Wolseley, comandantul armatei britanice, care nu a reușit să convingă guvernul britanic să trimită trupe în regiune, l-a
Asediul Mafekingului () [Corola-website/Science/321909_a_323238]
-
Snyman (comandantul ce i-a succedat lui Cronje) a fost jignit în sensibilitățile sale religioase și a amenințat că va trage în jucători dacă vor continua. În cele din urmă Snyman a cedat și i-a invitat chiar și pe britanici la un joc. Baden-Powell i-a răspuns că trebuie să termine meciul în desfășurare, al cărui scor era „200 de zile, fără ieșire”. Ca și în cazul asediului orașului Kimberley, burii au hotărât că orașul este prea bine apărat pentru
Asediul Mafekingului () [Corola-website/Science/321909_a_323238]
-
după un scurt schimb de focuri. Godley a împins al doilea grup de pe un kopje, iar aceștia au reușit să fugă. Toată ziua, Eloff și cel de al treilea grup au rezistat în cazărmile poliției, predându-se după lăsarea nopții. Britanicii au pierdut 12 morți și 8 răniți, în mare parte africani. Burii au pierdut 60 de morți și răniți, precum și 108 care au căzut prizonieri. Asediul a fost ridicat la 17 mai 1900, când forțele britanice în frunte cu colonelul
Asediul Mafekingului () [Corola-website/Science/321909_a_323238]
-
distrugerea mănăstirii s-au bazat însă în cele din urmă pe amenințarea potențială pe care o reprezenta ea, și nu pe ocuparea sau nu a ei de către inamic. Planul comandantului armatei a cincea americane, generalul Clark, era ca Corpul X britanic, aflat pe flancul stâng al frontului de 30 km, să atace în ziua de 17 ianuarie 1944, trecând râul Garigliano în apropierea coastei (diviziile de infanterie britanice 5 și 56). Divizia 46 Infanterie britanică urma să atace în noaptea de
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
la începutul lui februarie, debarcarea de la Anzio urma să aibă însă loc la sfârșitul lui ianuarie, împreună cu atacul coordonat asupra liniei Gustav efectuat cu trei zile înainte. Primul asalt a fost efectuat la 17 ianuarie. În apropierea coastei, Corpul X britanic (Diviziile 56 și 5) au forțat traversarea lui Garigliano (fiind urmat după două zile de Divizia 46 britanică în dreapta lor), ceea ce l-a determinat pe generalul von Senger, comandantul Corpului XIV Panzere german, responsabil de fortificațiile Gustav din jumătatea sud-vestică
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
indiană și 2 neozeelandeză și înlocuirea lor în munți cu Divizia 78 britanică și în oraș cu brigada 1 infanterie britanică. Cartierul general al corpului neozeelandez a fost dizolvat la 26 martie și controlul a fost preluat de Corpul XIII britanic. În perioada petrecută pe frontul Cassino, Divizia 4 indiană pierduse 3.000 de oameni, iar cea neozeelandeză, 1.600 de oameni, morți, dispăruți și răniți. Apărătorii germani au plătit și ei scump. Jurnalul de război al Corpului XIV german din
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
Roma. Corpul francez din dreapta lor urma să atace de pe capul de pod de dincolo de Garigliano creat inițial de Corpul X în ultima bătălie din ianuarie către Munții Aurunci care formau o barieră între câmpia litorală și valea Liri. Corpul XIII britanic din zona de centru-dreapta a frontului urma să atace de-a lungul văii Liri în timp ce pe dreapta Corpul 2 polonez (Diviziile 3 și 5) sub comanda gen.-lt. Władysław Anders, care înlocuise Divizia 78 în zona montană de dincolo de Cassino
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
trupelor lui obosite (fără a ține cont că trupele sale trebuiau să efectueze un atac frontal în noua direcție asupra fortificațiilor pregătite de germani pe linia Caesar C). Truscott a scris apoi în memoriile sale că Clark „se temea că britanicii uneltesc să ajungă ei primii la Roma,” sentiment confirmat și de propriile scrieri ale lui Clark. Alexander delimitase însă clar misiunile fiecărei Armate înainte de bătălie, și Roma era alocată Armatei a 5-a. Armatei a 8-a i s-a
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
La alegerile din 1908, Junii Turci au câștigat prin organizația înființată de ei, Comitetul Unității și Progresului (CUP), majoritatea mandatelor parlamentare, în defavoarea grupului rival condus de Prens Sabahaddin. Comitetul Unității și Progresului avea o orientare mai liberală, puternic influențată de britanici și era mai apropiată de politica sultanului. Noul parlament avea 142 de deputați turci, 60 arabi, 25 albanezi, 23 greci, 12 armeni, 5 evrei, 4 bulgari și 1 vlah. Deputații CUP au pus un accent sporit în activitatea lor parlamentară
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
număr redus de dezertori arabi s-a alăturat lui Feisal. Principala contribuție a Revoltei arabilor la victoria Aliaților a fost blocarea a zeci de mii de soldați otomani în regiune, care altfel ar fi putut fi folosiți pentru atacarea Suezului. Britanicii au fost astfel capabili să desfășoare operațiuni militare fără a fi amenințați de un posibil atac otoman. Aceasta a fost de altfel principala justificare a britanicilor în sprijinirea revoltei, un exemplu clasic de război asimetric, studiat cu atenție de militari
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
soldați otomani în regiune, care altfel ar fi putut fi folosiți pentru atacarea Suezului. Britanicii au fost astfel capabili să desfășoare operațiuni militare fără a fi amenințați de un posibil atac otoman. Aceasta a fost de altfel principala justificare a britanicilor în sprijinirea revoltei, un exemplu clasic de război asimetric, studiat cu atenție de militari și istorici de atunci și din zilele noastre. Imperiul Otoman a luat parte la luptele de pe teatrul de război din Orientul Mijlociu în conformitate cu termenii Tratatului de alianță
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
Weijh, a fost reaprovizionat de vasele militare ale Royal Navy. În timp ce garnizoana de 800 de otomani se pregătea să respingă atacul ce avea să vină dinspre sud, dinspre nord a atacat o subunitate de 400 de arabi și 200 de britanici debarcați de pe vasele Royal Navy pe 23 ianuarie 1917. Orașul Wejh a capitulat după lupte care au durat 36 de ore, iar otomanii au renunțat la atacul pe direcția Mecca și au ocupat în schimb poziții defensive în Medina. De
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
Aqaba era singurul port la Marea Roșie rămas în mâinile otomanilor. De aici, otomanii amenințau flancul stâng al „Forței expediționare egiptene”, care era destinată invaziei din Palestina. Cucerirea portului Aqaba urma să faciliteze transportul de trupe, muniții, arme și provizii de către britanici pentru arabi.. Lawrence și Auda au părăsit orașul Wedj pe 9 mai 1917 cu un grup de 40 de oameni pentru recrutarea din Siria a unor militari capabili să lupte de pe cămile. Pe 6 iulie, după un atac terestru de
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
de o flotilă anglo-franceză, (vase de război și hidroavioane), care urma să-i sprijine pe arabi în acțiunile lor ofensive. Spre sfârșitul aceluiași an, arabii au întreprins raiduri de mică amploare împotriva pozițiilor otomane pentru sprijinirea atacului de iarnă al britanicilor împotriva liniei defensive otomane Gaza-Bersheeba. Victoria britanicilor a dus la ocuparea Ierusalimului chiar înaintea celebrării Crăciunului anului 1917. În momentul cuceririi orașului Aqaba, numeroși ofițeri de origine arabă se alăturaseră campaniei lui Faisal. Un număr mare de ofițeri și consilieri
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
și hidroavioane), care urma să-i sprijine pe arabi în acțiunile lor ofensive. Spre sfârșitul aceluiași an, arabii au întreprins raiduri de mică amploare împotriva pozițiilor otomane pentru sprijinirea atacului de iarnă al britanicilor împotriva liniei defensive otomane Gaza-Bersheeba. Victoria britanicilor a dus la ocuparea Ierusalimului chiar înaintea celebrării Crăciunului anului 1917. În momentul cuceririi orașului Aqaba, numeroși ofițeri de origine arabă se alăturaseră campaniei lui Faisal. Un număr mare de ofițeri și consilieri militari britanici conduși Stewart F. Newcombe și
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
ofițeri de origine arabă se alăturaseră campaniei lui Faisal. Un număr mare de ofițeri și consilieri militari britanici conduși Stewart F. Newcombe și Cyril E. Wilson au venit în sprijinul arabilor, aducându-le puști, explosivi, mortiere și mitraliere. În schimb, britanicii le-au oferit arabilor un număr foarte redus de piese de artilerie, datorită crizei de astfel de arme din depozitele aliate. Faisal dispunea de un număr redus de tunuri montane. Alături de arabi au mai luptat și soldați egipteni și indieni
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]