6,191 matches
-
este singurul element colorat în film. Această folosire a culorii este o marcă stilistică a narațiunii; faptul că Schindler o vede și acționează în urma acelei percepții este o chestiune de focalizare. Mai tîrziu, în timpul holocaustului, unul din cadavrele dintr-o căruță are aceeași culoare roșie; și, din nou, privirea lui Schindler o urmărește. Astfel, naratorul "unește" itinerarul spiritual al lui Schindler de la rău spre bun cu itinererul fetiței de la viață la moarte. Doar analizînd această narație putem înțelege că filmul, cel
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Acesta ești tu în viața anterioară acesteia pe care o trăiești acum. Religie, catolic. Starea socială-sărac. Te-ai născut într-o familie de împletitori de coșuri din nuiele, artizani săraci. Tu ai fost mecanic și constructor de case, corăbii și căruțe. Participant la războaiele Spaniei, pentru vitejie ai fost numit cavaler. Ai fost o persoană foarte activă, inițiator, realizator de multe proiecte, cu capacitate de conducere și control. Scopul vieții tale trecute, prezente și viitoare este, aplicarea unei justiții drepte cu
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
pe care le simțea zdruncinîndu-i credința în steaua mea. Ce eram eu? Ce putea să-i spună lui încrederea naivă a unui băiat că într-acolo unde mergeam ne aștepta lumea cu brațele deschise, să confirme adevărul înzestrării fiului din căruță, de care în sat nimeni nu se mai îndoia demult? Și dacă toată lumea se înșela? Învățătorul acela care mă premiase fără să știu nimic murise demult și luase cu el în mormânt secretul comportării lui ciudate. El, tatăl, nu fusese
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a-ți lăsa în conștiință de fiecare dată o spaimă, semn că nu te va proteja la infinit. Această spaimă o trăia pe drum tatăl meu, înaintea mea. El se apropie la un moment dat de botul cailor și trase căruța la marginea drumului. Alături era o poiană și o fântână. O fată desculță își spăla picioarele, apariție parcă de vis pe aceste ținuturi necunoscute cu văi adânci și dealuri uriașe. Se sui apoi lângă mine. Rămase câtva timp tăcut fără
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mama i-o cunoșteam. - Domnule, unde ne ducem noi acum? Am înțeles fără să mă turbur ce vrea să spună: era oare ăsta drumul nostru? Ne duceam bine acolo unde ne duceam? Cine ne spunea nouă că din zecile de căruțe care se îndreptau ca și a noastră spre orașul de munte cu renumita lui școală, a noastră nu va face parte din cele care se vor întoarce cu speranțele pierdute? - Îți pun această întrebare, a continuat el ca și cum mi-ar
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
din trei sute, câți am auzit că sunt înscriși, printre cei patruzeci admiși. Trebuie să fii printre cei șapte-opt cu bursă. Fără bursă nu pot să te țin! Mi-am dat capul pe spate: - Heeee! Și d-aia ai tras tu căruța la marginea drumului!! Din mers nu puteai să-mi spui, heeee! Și l-am arătat cu mâna ca să-l mai vadă și alții și am continuat să behăi. - Nu, că putem să întoarcem caii și să ne ducem acasă! a
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mine și ia cerga asta de-aici. Mi-a adus să mănânc doi mici și mi-a pus o ceașcă cu țuică în mână. - Bea și tu, zice, mi-o dădu mocanu' ăsta de-alături. A tras și el cu căruța cu noi, e de prin Răchitele. Are și el un copil să-l dea la școală. A venit cu el în căruță și cu un butoi, eu zic că are o sută de chile. Ei, adăugă el, pot eu să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în mână. - Bea și tu, zice, mi-o dădu mocanu' ăsta de-alături. A tras și el cu căruța cu noi, e de prin Răchitele. Are și el un copil să-l dea la școală. A venit cu el în căruță și cu un butoi, eu zic că are o sută de chile. Ei, adăugă el, pot eu să fac față? Se duce și dă la unul și la altul și țuică și bani și admitem cazul că și băiatul e
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
era o școală numită "de arte și meseni", cu o durată de patru ani, învățai în ea tâmplărie, tinichigerie, croitorie, cizmărie, fierărie (da, fierărie, să faci roți, potcoave, să dai zimți la seceriv să ascuți cazmale și otice, să faci căruțe, gabriolete! Ce mai încoace și încolo, ca Iocan!). - Acolo, continuă el, ai să iai bursă fără doar și poate, fiindcă cine vine? De-ăia cu capetele mari cât dovlecii, care nu sunt în stare de altceva și sunt și bogați
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
fără grijă, o să fie bine oricum, dacă nu acum, la anul. Să ia aici medie mare, fiindcă s-ar putea să am nevoie să-i spun ministrului: "Domnule ministru, are zece! Vă rog respectuos să aprobați!" Am mas noaptea în căruță la marginea satului și a doua zi am intrat la examene. N-aveau deloc capete de dovleci concurenții. După probele scrise, a doua zi am intrat la cele orale. Ne-am întors acasă spunîndu-ni-se că vom primi rezultatul prin poștă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ajung s-o fac eu, istoria, turbure și amenințătoare, dădea buzna peste noi: școala normală unde învățasem, din Cristur-Odorhei, nu mai exista, împreună cu jumătate din Ardeal... Primisem o hârtie în care eram anunțat că sunt înscris în București... Plecasem cu căruța spre gară și tata lăsase caii la pas foarte încet... Nu înțelegeam nici de ce plecasem așa devreme... - Domnule, începu el, te duci la București... Și tăcu vreme îndelungată. Nu eram atent la el, dar nu eram nici neliniștit. Nu credeam
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
care-l dorisem atât de mult, adică ruperea de familie, se petrecea definitiv chiar în acea oră și că mulți ani de-atunci încolo n-aveam să-l mai văd pe tatăl meu și nici stând cu el astfel în căruță, simțindu-mă adică tot mic, deși nu eram, n-aveam să mai stau. De ce adică, continuă tatăl meu, să nu pot și eu să izbutesc, chit că prea bun la treabă n-am fost eu, dar de aia au cheltuit
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu poți face pe cineva să înțeleagă prin cuvinte ceea ce i se întîmplă... Tu îi vorbești și el se uită înainte și nu vede decât soarele și cerul și fundul cailor bătuți de cozile lor în ritmul pașilor și al căruței... Tata se miră, cu o expresie de deznădejde veselă pe chip, dând din umeri, vrând parcă să spună că el și-a făcut datoria, dar dacă ăstuia îi arde de râs... cine să-l mai înțeleagă... Dumnezeu știe ce s-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în priviri. Să fie adevărat? Nu mă credeam că sunt Arpad și Omega? Atunci ce mă credeam? parcă mă întreba. - O să văd eu, am spus cu nepăsare, dar cu o încredere secretă pe care n-o dezvăluiam, ca atunci, în căruță spre gară, când și tatăl meu încercase s-o dibuie, ca să se liniștească. Paul Georgescu nu era îngrijorat, dar era atent, lucid și bun prieten, vroia să-mi îndrume pașii într-o lume pe care o ignoram... El vroia să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Gherghino, ce-ai în coșniță?... He, he, struguri... Nea Gheorghe s-a supărat, l-a bătut ta-său că la prins cu țigarea în gură... Unul, Ilie Cîrcîdaț, era cerșetor, singurul din sat, afară de milogi, care veneau din lume în căruțele lor cu coviltir (unde aveau copii schilozi) și ale căror vaiete se auzeau de departe, te treceau fiorii: "Maică, fie-ți milă și îndurare..." Cîrcîdaț ăsta mânca toată ziua (fiindcă asta i se dădea, de mîncare) și uneori se scăpa
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Și într-o zi a văzut pe unul din ăia călări care îl ținuseră pe bunicul cu capul pe butuc. S-a întors în sat, a vorbit cu alți oameni și l-au pândit pe-ăla când se întorcea cu căruța de la oraș. L-au dat jos, l-au legat și au trecut cu căruța de două ori peste el. - Dar ce-au avut ăia călări cu bunicul? - Ce-au avut? I-au cerut să vorbească ungurește în biserică și la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pe bunicul cu capul pe butuc. S-a întors în sat, a vorbit cu alți oameni și l-au pândit pe-ăla când se întorcea cu căruța de la oraș. L-au dat jos, l-au legat și au trecut cu căruța de două ori peste el. - Dar ce-au avut ăia călări cu bunicul? - Ce-au avut? I-au cerut să vorbească ungurește în biserică și la școală. Și el n-a vrut. Iarăși s-a lăsat o tăcere. În acest
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Ministrul, zic, o fi acasă? Ca și când aș fi spus "nea Stan, nea Gheorghe... Ce mai fac?" -Da, zice, e acasă... Cu voce scăzută, ca și a mea, firească, da, e acasă, a fost pe la deal, a dus de dimineață o căruță de băligar pe lot, dar pe la prânz așa s-a întors... Ai ceva cu el? Nu, întrebam și eu... Contigentul? A, contigentul! Treizeci și nouă... De unde, din ce județ? Ilfov! A, chiar Ilfov. - Și nu pot să stau și eu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
al unei reviste care nu mai exista, ce, era o glumă? Fusese revista lor, Albatrosul mă atinsese cu aripa lui, ei, era puțin?! Untaru mă întrebă dacă m-am înscris la facultate. I-am răspuns că nu, am pierdut această căruță de mult, am aproape douăzeci de ani și sunt abia absolvent a patru clase normale. - Păcat, a zis, te-ar fi ajutat. - Dacă mai stai pe-aici, zise Geo Dumitrescu, te luăm cu noi la Tiparul universitar. Era ca o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
până când părinții noștri ne amenințau că ne pedepsesc. Atunci se spărgea gașca, liniștea se lăsa iar noaptea visam numai Îngeri. dimineața aveam gura plină de rugăciuni. Toamna era forfotă peste tot.Clocotea sângele În vene, era un du-te vino: căruțe, tractoare, oameni, copii. Curgeau crengile pomilor până la pământ de roade, câmpul era plin de grămezi de știuleți de porumb, viile gemeau sub greutatea boabelor de chihlimbar, iar oamenii mai aveau timp de mers la nunți și la botez. Mi se
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
zece litri, pentru vișinată. Spălase damigeana, iar vișinele din vișinata veche, le aruncase cu o zi În urmă, În spatele grădinii de zarzavat. Acolo depozitam gunoiul, aproape de pârâiașul copilariei mele iar când grămada era mare, tata ruga un vecin care avea căruță, să-l ajute să care gunoiul departe, la groapa comună de gunoi a localității. „Nu știu cum a scăpat din coteț dar parcă era nebun”, ne povestește mama. “A Început să râme prin curte, (din cauza solicitării râtului, i-a scăpat
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Orașul este un mormânt deschis. Aproape toți medicii au sucombat; au murit și cei mai mari boieri. Sunt case în care n-a scăpat nici măcar o slugă; pe ulițe nu se văd decât morți și bolnavi. Nu se mai găsesc căruțe spre a fi ridicați; fiecare fuge care încotro. Cele mai multe case sunt părăsite și expuse jafului; farmaciștii fiind morți, nu mai sunt doctorii; într-un cuvânt nu mai este decât doliu unanim. Generalul Kiseleff se află tot la via mitropolitului, iar
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
măsurile luate fac să sporească din ce în ce mai mult teama ca Bucureștii să nu împărtășească aceeași soartă ca Iașii, cu toate că o treime din locuitorii săi s-au și împrăștiat și că fuga nu contenește defel. Într-adevăr, toate ulițele sunt năpădite de căruțe încărcate cu obiecte prețioase, cu mobile etc. și drumurile sunt pline de fugari; dar, cum boala bântuie aproape peste tot, se văd locuitorii alergând în toate părțile, fără a ști unde a se așeza. În această stare de lucruri, tribunalele
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de trei ori pe zi, cu aburi de oțet vărsat pe cărămizi fierbinți; în plus, se efectuau fumigații cu pucioasă, silitră, iarbă mare, rășină ș.a. Se schimbau la fiecare bolnav pernele și păturile, iar cele utilizate de holerici erau arse. Căruțele în care erau transportați bolnavii se afumau, iar profilactic s-a dăruit o porție dublă de rachiu tuturor soldaților. Pentru serviciile spitalului au mai fost angajate în plus și două spălătorese. Măsurile preventive adoptate de corpul medical pentru oștire au
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
fiecare "cvartal" al orașului, câte un spital cu 25 de paturi (20 pentru creștini și 5 pentru evrei) și să se fixeze locurile de înhumare în cimitirele de la Galați, Păcurari și Șapte Oameni. Fiecare cvartal urma să dispună de 8 căruțe pentru aducerea bolnavilor la spital și de 4 care pentru transportarea morților la cimitire; orașul urma să dispună de 240 de ciocli și de 240 de păzitori ai orașului, cu un căpitan la fiecare 40 de oameni. Evreii aglomerați în
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]