3,903 matches
-
o dublă perspectivă; în primul rînd, în sensul că populați-ile helvetice au vrut să se plaseze la granițele Germaniei, Franței și Italiei și apoi, pentru că totdeauna ele au contestat legitimitatea vreunui centru care să le fie propriu. Încă o dată, interpretările canonice ale fenomenului național nu lămuresc geneza acestui mod de identificare. Acesta este anterior afirmării liberale și moderne a suveranității populare, care nu datează decît din secolul al XVIII-lea. În această privință, conștiința civică a elvețienilor apare mai cu-rînd medievală
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
p.177. 76 O. Hintze, Historical Essays, New York, Oxford University Press, 1975, p.431 (lucrări redactate în cursul anilor 1920). 77 Acestă situație este sesizată perfect de Filip August în secolul al XIII-lea cînd se pronunță de partea dreptului canonic papal, împotriva dreptului roman al împăratului. Prin bula Per venerabilem, papa îi întoarce politețea, declarînd că regele Franței nu este supus împăratului. 78 F. Braudel, L'Identité de la France. Les hommes et les choses, Paris, Arthaud-Flammarion, 1986, t.1, p.
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
se intitulează acestea. Din acest considerent, scriitura foucauldiană este și una a unui gânditor politic, la fel cum "opera" lui Nietzsche nu este doar a unui filolog. Nietzsche nu și-a spus niciodată "filosof", deși face parte din seria filosofilor canonici. De aceea, cărțile foucauldiene sunt căutări (de arhivist, de filosof, de istoric) de răspunsuri la întrebări precum: Ce este puterea? Care sunt relațiile de putere și de cunoaștere din cadrul societății? Ce anume produc, stârnesc și intensifică aceste relații? Cum se
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Rămâne de creat (filosofic, politic, instituțional) o etică echilibrată între puterile singulare ale civililor, care, după cum vedem, creează dezordini, anarhii sociale și puterea-cunoaștere a instituțiilor naționale și internaționale. Putere responsabilă de această stare a dezodinii între puterile civililor și practicile canonice, teziste și neadaptate ale politicienilor. Într-un mod contrar viziunii generale despre economia politică modernă (dacă există vreuna!), Karl Marx îl continuă pe Adam Smith, atunci când spune că "dezvoltarea liberă a fiecăruia este o condiție a dezvoltării libere a tuturor
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
uneori că aceste scrieri, foarte lăudate de unii cercetători americani contemporani, ar fi foarte vechi și că prin ele am avea acces la viziunea originală creștină răstălmăcită ulterior de scriitorii Noului Testament, nu în ultimul rând de cei patru evangheliști canonici. Personal, am susținut pe larg viziunea contrară cu privire la aceste scrieri, afirmând că operele gnostice au fost scrise târziu, pe baza scrierilor canonice de la care deviază. În realitate, aceasta este opinia majorității cercetătorilor Noului Testament din întreaga lume, oricare ar fi
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
la viziunea originală creștină răstălmăcită ulterior de scriitorii Noului Testament, nu în ultimul rând de cei patru evangheliști canonici. Personal, am susținut pe larg viziunea contrară cu privire la aceste scrieri, afirmând că operele gnostice au fost scrise târziu, pe baza scrierilor canonice de la care deviază. În realitate, aceasta este opinia majorității cercetătorilor Noului Testament din întreaga lume, oricare ar fi părerea actuală în America de Nord. În sfârșit, aceste scrieri se cataloghează cel mai bine ca expresie a încercării ulterioare de a utiliza limbajul
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
a listelor de nume divine, cu variantele lor, raportul lor cu Coranul, problema „numelui suprem” și problema ordinii în care trebuie abordate numele într-un comentariu. În privința acesteia din urmă, distinge o ordine „tradițională”, cea care urmeaza una din listele canonice, una alfabetică, adoptată de Baghdad în Tafsir... și una tematica, ce îi pare a fi cea mai satisfăcătoare; ea a fost folosită de trei autori mari și Gimaret o înfățișează pe larg la fiecare: ‘Abd al-labb"r, Halm și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
folclor sau Într-un tratat de mitologie semnificația acelui termen; nu a fost așa. Au trecut câteva decenii de atunci; Între timp, numeroase cărți dedicate mitologiei românești au intrat În biblioteci, iar după 1989 mai multe titluri importante din bibliografia canonică a antropologiei culturale au fost traduse și publicate. Folcloriștii autohtoni au realizat câteva dicționare referitoare la figurile mitologice, datinile și sărbătorile populare, iar unele dicționare de sociologie și o traducere a unui dicționar de antropologie ar putea oferi informații despre
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
manifestări nu sunt Întotdeauna și În mod necesar identice. Astfel, riturile complexe transmit informații despre Întregul ansamblu cultural, prin mesaje care nu sunt codate de performeri, ci precodate de o tradiție socială comun acceptată, ceea ce Înseamnă că riturile transmit mesaje canonice. Riturile de interacțiune (protocoale de comunicare, etichete, forme de etalare a persoanei) transmit informații despre starea emițătorului. Chiar dacă relativ formalizate, convențiile sociale pe care aceste rituri sunt Întemeiate nu sunt unanim acceptate (protocoalele de politețe dintr-un mediu nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
reflectă o judecată instituțională, aceea a bisericii. Ea se referă atât la practicile minore de vrăjitorie (malefice sau benefice), cât și la un ansamblu articulat de practici, cunoscute sub numele de sabat. După C. Ginzburg (1996, p. 77), schema sa canonică cuprinde următoarele acte rituale și constructe mitologice: „omagiul adus diavolului, abjurarea lui Hristos și a credinței, profanarea crucii, unguentul magic, devorarea copiilor ș...ț, metamorfozele, zborul magic, adunările nocturne cu alaiul lor de banchete și orgii sexuale”. Interpretarea acestui ansamblu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
explicite) conduce atât la performarea unor rituri obișnuite de purificare (lustrații, procesiuni), cât și la inițierea unor rituri excepționale (sacrificiile umane). În final, sub presiunea mesajelor divinatorii, are loc o restructurare profundă a panteonului religios, prin introducerea În „familia” zeilor canonici a unei noi divinități (despre efectul erodant al acesteia, vezi M. Eliade, 1986, pp. 133-135), aducerea obiectului de cult care o reprezintă și plasarea acestuia (și a oficianților religioși străini care cunoșteau tainele cultului) În centrul religios consacrat al Romei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
gonite, evident - de o persoană care posedă puteri egale sau superioare acestora. Ritualul cel mai cunoscut de gonire a spiritului malefic este exorcismul, care, chiar și În religiile creștine, nu este practicat de un preot obișnuit, ci de un reprezentant canonic dotat cu o știință „ocultă”. Spiritul intrus este conjurat să părăsească trupul pacientului prin numeroase tehnici, făcute fie În izolare, fie În cadrul unor ceremonii colective: arătarea unor obiecte magice care au puterea de a-l goni; dansuri, cântece, formule magice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
după speculațiile gânditorilor Renașterii și, mai ales, după „demonizarea” vrăjitoriei de către oficialitățile ecleziastice, magia a fost ipostaziată Într-o expresie a anormalității, a tot ceea ce se opune firescului vieții, echilibrului social și dezvoltării spirituale raționale. Mulți antropologi consideră că modelul canonic european, produs al unei istorii culturale specifice, a influențat categoriile științifice de analiză a fenomenelor magice și a impus viziunea europeană asupra magiei ca fenomen irațional, antisocial, antimodern: Vrăjitorul a devenit inversul persoanei normale, o antiimagine a societății - și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
simultan ca: a) text: un ansamblu de formule verbalizate; b) act: un ansamblu de gesturi; c) subiect: o parte a unei doctrine și a unor practici religioase. Ca text, rugăciunea poate fi strict formalizată (eficiența ei depinde de respectarea formei canonice) sau poate fi improvizată din formule religioase și expresii ad-hoc. Ea cuprinde trei secvențe majore: a) invocarea, prin care divinitatea este numită (cu toate detaliile legate de istoria și faptele ei) și glorificată prin diferite formule; b) argumentul, prin care
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
propriu-zisă, În care se transmite mesajul: cel mai adesea, rugăciunea formulează o solicitare (vezi și S. Price și E. Kearns, 2003, p. 447). Modul de construire a acestui text variază de la o cultură și epocă la alta. Textul rugăciunii, deși canonic, nu funcționează ca un discurs insular, ci ca unul deschis, care modelează alte tipuri de discursuri sau se transformă sub influența altor modele discursive: spre exemplu, D. Nicholls (1993, p. 138) arată că În Anglia secolelor al XVII-lea și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
instituții; c) „către lumea de dincolo” (upward), care sunt concentrate asupra legăturii dintre om și divinitate. Spre deosebire de ofrandă și sacrificiu, rugăciunea mediază comunicarea cu divinul numai prin cuvinte și/sau microacțiuni referitoare la corpul credinciosului (Îngenuncheri, culcări pe pământ, gesturi canonice precum făcutul crucii sau atingerea frunții, gurii și inimii etc.). Altfel spus, ea nu pune În mișcare bunuri care sunt transferate (prin depunere Într-un loc sacru sau prin distrugere Într-un act sacru) de la cel care o performează către
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
site-uri Web promovează locuri sfinte și invită la pelerinaje. De asemenea, universul religios produce permanent alte miracole și generează apariția unor noi centre de pelerinaj. Exemple edificatoare În acest sens sunt oferite de minunile (vindecările miraculoase) atribuite unor divinități canonice care au declanșat valuri de pelerinaje la Vanga din Bulgaria ( G. Valtchinova, 1998), Medjugorje din Bosnia (E. Claverie, 1991); Conyers-Georgia din SUA (Ph. Davis, J. Boles, 2003) ori de aparițiile supranaturale din 1996 care au condus la pelerinajele a mii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o personalitate politică sau artistică, fie de exotismul unui anumit loc. La polul cel mai Îndepărtat al acestei mișcări de laicizare s-ar situa turismul, interpretat de unii antropologi drept o continuare și un substitut laic și comercial al pelerinajului canonic. Această viziune duce Însă la totala dizolvare a notelor specifice ale pelerinajului și la relativizarea totală a componentelor sale: călătoria pierde elementele de asceză, centrul atrăgător se justifică doar din rațiuni de divertisment, nu de credință, comunitatea pelerinilor se transformă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
complex, care Înglobează mai multe familii de rituri: a) rituri de sacralizare: acestea permit valorizarea acelor locuri care vor găzdui sărbătoarea și a intervalului temporal care o va Închide În limitele sale - ceea ce autorul a numit, cu o formulă devenită canonică, „timpul din afara timpului” (time out of time); b) rituri de purificare: cu ajutorul focului, apei sau aerului curat, aceste rituri magice gonesc puterile malefice În afara comunității sărbătorești. Alte rituri de apărare, precum binecuvântările sau procesiunile cu obiecte sacre au menirea de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
steagul orașului, numit și banderium, pe care se puteau vedea două săbii sub o coroană de aur. Celălalt cavaler, purtând o cască aurită, ducea steagul lui Albert Huet, iar după el urma restul cavalerilor. Evenimentul de mai sus include ingredientele „canonice” ale sărbătorii: parada, luptele și jocurile, ospățul și elemente carnavalești. Parada pune În scenă actori sociali (milițiile, cavaleria) și actori simbolici - cavalerii, care reprezintă orașul și autoritățile sale, sau, În cod derizoriu, femeia călare pe catâr (element Împrumutat din charivari
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
moarte) și eforturi (nevoia de a se hrăni În permanență); b) instituirea eternității zeilor - prin alegerea „hranei” eterice formate din fumul oaselor arse și parfumurile libațiilor, zeii nu mai depind de hrana materială, hărăzită putreziciunii și degradării; c) definirea modelului canonic al sacrificiului. Următoarele secvențe mitologice dezvoltă interpretarea decăderii umanității: Dar Zeus, În mânia lui, nu-și oprește aici răzbunarea. Înainte chiar de a crea din pământ și apă prima femeie, Pandora - care va aduce oamenilor toate relele de care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pentru a fi băută pe lumea cealaltă etc.). Religia creștină a cunoscut numeroase elaborări mitologice și reconfigurări doctrinare ale lumii de dincolo, fracturată Între două mari planuri, unul consacrat celor credincioși (Paradisul) și altul rezervat celor care au Încălcat prescripțiile canonice (Iadul). Iată una dintre primele configurări mitologice ale locului de pedeapsă eternă, așa cum apare ea În Apocalipsa lui Pavel, text a cărui geneză este plasată În Egipt, Între anii 240 și 250. La intrarea În infern, numeroși păcătoși stau spânzurați
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
valori civice și morale. Interpretarea esențială rămâne, bine înțeles, creștină. Se înregistrează însă și noi accepții ale ideii de literatură: literele frumoase. „Frumosul” medieval, prefigurat în antichitate, joacă prin sacralizare un rol mult mai important introducând ideea de central, exemplar, canonic. Frumosul literar se bucură de o recunoaștere deplină după cum o arată și terminologia bogată în această direcție. De asemenea, trebuie reținut și faptul că e epoca de maximă strălucire a caligrafiei și miniaturii. Dar aceste noțiuni rămân încă marginale. Conștiința
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
forme de litere și de literatură. Procesul de laicizare spirituală și culturală se reflectă și în terminologia literară. Sub presiunea noului context cultural sensul de bază a literaturii sacre se complică și se laicizează. Alături de cultura sacră a bisericii, oficializată, canonică, apare o nouă formă de sacralitate puternic culturalizată: cultura umanistă. Efectul valorizării sacralizate a literelor este foarte important. Putem vorbi de o adevărată „sanctificare” a studiilor literare. Apare, precum la Erasmus, ideea de literatură ca formă de pietate. Literatura nu
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
de arhitecturi definitive. Această nouă paradigmă re valorizează rolul și statutul criticului și istoricului literar. Orice istorie a literaturii trebuie să apeleze la conștiința de sine a literaturii: receptarea, pentru a nu rămâne o simplă istorie a operelor literare. Valorizarea canonică a unei opere trebuie să țină cont și de valoarea „adăugată”. Opera aperta de U. Eco tratează toate tezele criticii creatoare. Dar acest gen de critică nu întrunește unanimitatea conștiinței critice a secolului. U. Eco însuși va reveni asupra teoriei
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]