4,120 matches
-
a fost unul dintre statele cruciate constituite pe parcursul primei cruciade, care a inclus părți din actualele state Turcia și Siria. a avut o extindere teritorială mai redusă decât Comitatul de Edessa și Regatul Ierusalimului. El se întindea de-a lungul unghiului nord-estic al Mediteranei, mărginindu-se cu Comitatul de Tripoli spre sud, Comitatul de Edessa la răsărit, și când cu Imperiul Bizantin, când cu Regatul armean din Cilicia către
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
pe parcursul primei cruciade, care a inclus părți din actualele state Turcia și Siria. a avut o extindere teritorială mai redusă decât Comitatul de Edessa și Regatul Ierusalimului. El se întindea de-a lungul unghiului nord-estic al Mediteranei, mărginindu-se cu Comitatul de Tripoli spre sud, Comitatul de Edessa la răsărit, și când cu Imperiul Bizantin, când cu Regatul armean din Cilicia către nord-vest. El nu număra mai mult de 20.000 de locuitori în secolul al XII-lea, dintre care majoritatea
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
inclus părți din actualele state Turcia și Siria. a avut o extindere teritorială mai redusă decât Comitatul de Edessa și Regatul Ierusalimului. El se întindea de-a lungul unghiului nord-estic al Mediteranei, mărginindu-se cu Comitatul de Tripoli spre sud, Comitatul de Edessa la răsărit, și când cu Imperiul Bizantin, când cu Regatul armean din Cilicia către nord-vest. El nu număra mai mult de 20.000 de locuitori în secolul al XII-lea, dintre care majoritatea era formată din armeni și
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
acolo erau de origine normandă din sudul Italiei, ca și primii conducători ai principatului (care erau membri ai dinastiei Hauteville). Atunci când Balduin de Boulogne și Tancred de Taranto s-au îndreptat spre zona din răsăritul Asiei Mici, unde au întemeiat Comitatul de Edessa, grosul trupelor participante la prima cruciadă și-a continuat înaintarea spre sud, ajungând în dreptul Antiohiei, moment în care a început asedierea orașului, din octombrie 1097, sub comanda normandului Boemund de Taranto. Cu cele peste 400 de turnuri ale
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
pentru a-l ține deoparte pe Nur ad-Din de la intervenții în regiune vreme de 20 de ani. Cu toate acestea, cu ajutorul flotelor trimise de orașele italiene, Antiohia a rezistat asalturilor ayyubidului Saladin din 1187, spre deosebire de Regatul Ierusalimului. Nici Antiohia, nici Comitatul de Tripoli nu au participat la Cruciada a treia, deși resturile armatei împăratului Frederic Barbarossa s-au oprit pentru scurtă vreme în Antiohia în 1190, însă doar pentru a-l înmormânta pe acesta. După bătălia de la Hattin, fiul mai vârstnic
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
Robert le Fort a numit în Blois - ca și în alte mari orașe de pe Loara- un viconte, lăsând moștenire pământul ginerelui său, "Vicontele de Tours", care a fondat Casei Blois. Fiul său Theobald I. a luat în posesie 956/960 Comitatul de Chartres și Comitatul de Châteaudun. Extinderea comitatului a variat în decursul timpului. În următoarea generație s-au adăugat Comitatul de Beauvais și Comitatul de Dreux, 1019-1025 Comitatul de Troyes și Comitatul de Meaux, care mai târziu a format provincia
Comitatul de Blois () [Corola-website/Science/328389_a_329718]
-
numit în Blois - ca și în alte mari orașe de pe Loara- un viconte, lăsând moștenire pământul ginerelui său, "Vicontele de Tours", care a fondat Casei Blois. Fiul său Theobald I. a luat în posesie 956/960 Comitatul de Chartres și Comitatul de Châteaudun. Extinderea comitatului a variat în decursul timpului. În următoarea generație s-au adăugat Comitatul de Beauvais și Comitatul de Dreux, 1019-1025 Comitatul de Troyes și Comitatul de Meaux, care mai târziu a format provincia Champagne, precum și Comitatul de
Comitatul de Blois () [Corola-website/Science/328389_a_329718]
-
și în alte mari orașe de pe Loara- un viconte, lăsând moștenire pământul ginerelui său, "Vicontele de Tours", care a fondat Casei Blois. Fiul său Theobald I. a luat în posesie 956/960 Comitatul de Chartres și Comitatul de Châteaudun. Extinderea comitatului a variat în decursul timpului. În următoarea generație s-au adăugat Comitatul de Beauvais și Comitatul de Dreux, 1019-1025 Comitatul de Troyes și Comitatul de Meaux, care mai târziu a format provincia Champagne, precum și Comitatul de Sancerre. Comitatul Blois era
Comitatul de Blois () [Corola-website/Science/328389_a_329718]
-
ginerelui său, "Vicontele de Tours", care a fondat Casei Blois. Fiul său Theobald I. a luat în posesie 956/960 Comitatul de Chartres și Comitatul de Châteaudun. Extinderea comitatului a variat în decursul timpului. În următoarea generație s-au adăugat Comitatul de Beauvais și Comitatul de Dreux, 1019-1025 Comitatul de Troyes și Comitatul de Meaux, care mai târziu a format provincia Champagne, precum și Comitatul de Sancerre. Comitatul Blois era în 1231 pe cale de dispariție, trecând indirect în 1241 la Casa Châtillon
Comitatul de Blois () [Corola-website/Science/328389_a_329718]
-
Tours", care a fondat Casei Blois. Fiul său Theobald I. a luat în posesie 956/960 Comitatul de Chartres și Comitatul de Châteaudun. Extinderea comitatului a variat în decursul timpului. În următoarea generație s-au adăugat Comitatul de Beauvais și Comitatul de Dreux, 1019-1025 Comitatul de Troyes și Comitatul de Meaux, care mai târziu a format provincia Champagne, precum și Comitatul de Sancerre. Comitatul Blois era în 1231 pe cale de dispariție, trecând indirect în 1241 la Casa Châtillon. Aceste posesiuni au fost
Comitatul de Blois () [Corola-website/Science/328389_a_329718]
-
Casei Blois. Fiul său Theobald I. a luat în posesie 956/960 Comitatul de Chartres și Comitatul de Châteaudun. Extinderea comitatului a variat în decursul timpului. În următoarea generație s-au adăugat Comitatul de Beauvais și Comitatul de Dreux, 1019-1025 Comitatul de Troyes și Comitatul de Meaux, care mai târziu a format provincia Champagne, precum și Comitatul de Sancerre. Comitatul Blois era în 1231 pe cale de dispariție, trecând indirect în 1241 la Casa Châtillon. Aceste posesiuni au fost în cele din urmă
Comitatul de Blois () [Corola-website/Science/328389_a_329718]
-
Theobald I. a luat în posesie 956/960 Comitatul de Chartres și Comitatul de Châteaudun. Extinderea comitatului a variat în decursul timpului. În următoarea generație s-au adăugat Comitatul de Beauvais și Comitatul de Dreux, 1019-1025 Comitatul de Troyes și Comitatul de Meaux, care mai târziu a format provincia Champagne, precum și Comitatul de Sancerre. Comitatul Blois era în 1231 pe cale de dispariție, trecând indirect în 1241 la Casa Châtillon. Aceste posesiuni au fost în cele din urmă vândute de către Ioana de
Comitatul de Blois () [Corola-website/Science/328389_a_329718]
-
și Comitatul de Châteaudun. Extinderea comitatului a variat în decursul timpului. În următoarea generație s-au adăugat Comitatul de Beauvais și Comitatul de Dreux, 1019-1025 Comitatul de Troyes și Comitatul de Meaux, care mai târziu a format provincia Champagne, precum și Comitatul de Sancerre. Comitatul Blois era în 1231 pe cale de dispariție, trecând indirect în 1241 la Casa Châtillon. Aceste posesiuni au fost în cele din urmă vândute de către Ioana de Châtillon în 1391 "Ducelui de Orleans". În 1439, regiunea din jurul Châteaudun
Comitatul de Blois () [Corola-website/Science/328389_a_329718]
-
Châteaudun. Extinderea comitatului a variat în decursul timpului. În următoarea generație s-au adăugat Comitatul de Beauvais și Comitatul de Dreux, 1019-1025 Comitatul de Troyes și Comitatul de Meaux, care mai târziu a format provincia Champagne, precum și Comitatul de Sancerre. Comitatul Blois era în 1231 pe cale de dispariție, trecând indirect în 1241 la Casa Châtillon. Aceste posesiuni au fost în cele din urmă vândute de către Ioana de Châtillon în 1391 "Ducelui de Orleans". În 1439, regiunea din jurul Châteaudun a fost separată
Comitatul de Blois () [Corola-website/Science/328389_a_329718]
-
1231 pe cale de dispariție, trecând indirect în 1241 la Casa Châtillon. Aceste posesiuni au fost în cele din urmă vândute de către Ioana de Châtillon în 1391 "Ducelui de Orleans". În 1439, regiunea din jurul Châteaudun a fost separată sub numele de comitatul de Dunois, pentru Jean Dunois.
Comitatul de Blois () [Corola-website/Science/328389_a_329718]
-
urmare a războiului dintre tatăl său și arhiepiscopul Odalric de Reims, pentru castelul de Coucy, Odo a primit castelul de la arhiepiscop. În anii '70 ai secolului al X-lea, în cadrul războaielor pentru controlul asupra Ducatul de Bretania, Odo a supus comitatul de Rennes, ducele Conan I de Bretania confirmând drepturile familiei sale asupra regiunii. În jurul lui 977, tatăl său a murit și Odo a succedat în posesiunile acestuia. În 988, Odo l-a susținut pe ducele Carol de Lorena în operațiunea
Odo I de Blois () [Corola-website/Science/328394_a_329723]
-
adăugat acesteia abația de St. Medard din Soissons. El a luat poziția de abate laic, care i-a acordat drepturile asupra veniturilor acelor moșii. Căsătoria sa cu Adela, fiică a regelui Robert I al Franței i-a adus posesiunea asupra comitatului de Meaux. În 922, atunci când Seulf a devenit arhiepiscop de Rheims, într-un efort de a domoli expansiunea lui Herbert acesta i-a promis posibilitatea de a-l numi ca succesor al său. În 923, contele Herbert a luat îndrăzneața
Herbert al II-lea de Vermandois () [Corola-website/Science/328407_a_329736]
-
a obține de la acesta aprobarea, pe care suveranul pontif i-a acordat-o în 926. Cu ocazia alegerii sale, tânărul Hugo a fost trimis la Auxerre, pentru studii. În 926, la moartea contelui Roger I de Laon, Herbert a solicitat comitatul de Laon pentru Odo, fiul său mai vârstnic. El a preluat orașul prin sfidarea regelui Raoul, fapt ce a condus la ciocnirea intereselor celor doi în 927. Folosindu-se de amenințarea eliberării lui Carol al III-lea, pe care îl
Herbert al II-lea de Vermandois () [Corola-website/Science/328407_a_329736]
-
își recupereze stăpânirile (exceptând Rheims și Laon) în schimbul supunerii sale față de regele Raoul. Ulterior, Herbert s-a aliat cu Hugo cel Mare și cu ducele Guillaume "Spadă Lungă" de Normandia împotriva regelui Ludovic al IV-lea, care i-a conferit comitatul de Laon lui Roger al II-lea, fiul fostului conte Roger I, în 941. Herbert și Hugo cel Mare au recuperat Rheims și l-au capturat pe arhiepiscopul Artaud. Hugo, fiu lui Herbert, a fost restaurat ca arhiepiscop. Încă o dată
Herbert al II-lea de Vermandois () [Corola-website/Science/328407_a_329736]
-
arhiepiscop. Încă o dată, medierea din partea regelui Germaniei, de această dată Otto I "cel Mare" din Visé, din apropiere de Liège, din 942 a condus la normalizarea situației. Herbert al II-lea a murit în 23 februarie 943 la Saint-Quentin (capitala comitatului de Vermandois). Vastele sale moșii și teritorii au fost divizate între fiii săi. Vermandois și Amiens au revenit fiilor mai mari, în vreme ce celor mai tineri, Robert și Herbert cel Bătrân li s-au acordat valoroase domenii răspândite de-a lungul
Herbert al II-lea de Vermandois () [Corola-website/Science/328407_a_329736]
-
în Guam, Puerto Rico, Washington, D.C., Insulele Virgine Americane, Samoa Americană și Insulele Mariane de Nord. Importanți membri ai partidului, denumiți "superdelegați" au primit fiecare dreptul la un vot în convenție. Câțiva candidați l-au depășit pe președinte la numărul de voturi în câteva comitate la câteva din cele șapte alegeri primare în care acesta din urmă a avut contracandidați, dar niciunul nu a avut vreun impact asupra rezultatului pe tot statul. Candidând fără adversari în toate celelalte state, președintele Obama și-a consolidat statutul
Alegeri prezidențiale în Statele Unite ale Americii, 2012 () [Corola-website/Science/327572_a_328901]
-
a reprezentat o serie de conflicte de natură feudală de la jumătatea secolului al XIII-lea dintre copiii contesei Margareta a II-a de Flandra. Obiectul l-a constituit succesiunea comitatelor de Flandra și de Hainaut, primul fiind un fief al regelui Franței, iar cel de al doilea al regelui Germaniei. Atunci când contele Balduin al IX-lea a plecat pentru a participa la cruciada a patra, în anul 1202, el și-
Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut () [Corola-website/Science/327676_a_329005]
-
(n. cca. 1199, Montmélian - d. 7 februarie 1259) a fost senior al Piemontului de la 1233 până la moarte, conte de Flandra prin "jure uxoris" între 1237 și 1244, precum și regent al comitatului de Savoia de la 1253 până la moarte, pe timpul cât nepotul său de frate, Bonifaciu lupta în afara țării. Toma a fost fiul lui Toma I de Savoia cu Margareta de Geneva. În 1233, atunci când Toma I de Savoia a murit, Toma, din
Toma al II-lea de Savoia () [Corola-website/Science/327686_a_329015]
-
I de Savoia cu Margareta de Geneva. În 1233, atunci când Toma I de Savoia a murit, Toma, din poziția de al doilea fiu, a moștenit doar stăpânirea asupra Piemontului, provincie pe care ulterior el o va ridica la statutul de comitat. A fost căsătorit în 1237 cu contesa Ioana I de Flandra și de Hainaut, fiica mai mare a lui Balduin al IX-lea. Această căsătorie nu a produs urmași, iar în 1244 Ioana a încetat din viață. În 1252, Toma
Toma al II-lea de Savoia () [Corola-website/Science/327686_a_329015]
-
În 1252, Toma s-a recăsătorit cu Beatrice Fieschi, nepoată a papei Inocențiu al IV-lea, cu care a avut șase copii. După moartea fratelui său mai mare, Amadeus al IV-lea, Toma nu a putut deveni succesorul acestuia în comitatul de Savoia, întrucât nu i-a supraviețuit nepotului său de frate, Bonifaciu, care la rândul său va muri fără urmași direcți. Cu toate că Toma a avut fii, la moartea lui Bonifaciu conducerea comitatului savoiard a trecut pe seama fraților mai mici ai
Toma al II-lea de Savoia () [Corola-website/Science/327686_a_329015]