KorAP: Find »[drukola/base=destul & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...153 154 155 ...246 >

6,141 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

pe față. — Condițional ! zice brusc. Normal ! Cum am putut să fiu atît de proastă ? Caută sub canapea, scoate mai multe ziare vechi cu rebusuri și Începe să se uite peste ele În diagonală. Pe bune acum. Ca și cum n-ar fi destul cît Își bate capul ca avocat, În timpul liber Lissy face cuvinte Încrucișate, joacă șah prin corespondență și rezolvă tot felul de jocuri superinteligente, pe care le ia de la cercul ei de superdoxați. (Evident, nu așa se numesc. Își spun ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
privirea lui Nick, cu o ușoară grimasă. Mă uit la ea furioasă, și sîngele Îmi pulsează În urechi, dorindu-mi ca, o dată În viață, să am o replică usturătoare și superinteligentă, cu care s-o pun pe Artemis la punct. — Destul, Artemis. spune Paul. Emma, tu rămîi aici. Am Încheiat discuția. La ora doișpe fără cinci, nu mai e nimeni În birou. În afară de mine, o muscă și un fax care pîrÎie, primind un mesaj. Deschid sertarul În căutarea unei minime consolări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Îl deschid și citesc În diagonală lungul mesaj, fără să Înțeleg nimic din ce scrie, pînă ajung la numele iscălit În partea de jos. Jack. Simt un cuțit drept În inimă. După tot ce mi-a făcut, crede că e destul să-mi trimită un amărît de buchet de flori și gata, eu am să șterg totul cu buretele ? OK, bine, un buchet de flori uriaș și scump. Dar n-are nici cea mai mică importanță. — Nu le vreau, mulțumesc, zic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
nici măcar să vorbească cu tine, nu ? spune Wendy. Acuma, gata, crezi că ești deasupra noastră, nu ? — Nu ! exclam șocată. Nu cred deloc că... Dar Wendy a ieșit deja ca o vijelie. — Bravo, zic, cu voce ușor tremurîndă. Bravo ! Nu era destul ce mi se Întîmplase, acum o să mă mai și urască toată lumea ! Expir adînc și mă privesc lung În oglindă. Tot nu-mi vine deloc să cred cum mi s-a schimbat viața, cît ai bate din palme. Toate lucrurile În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
politețe ! Care e problema ta ? — Problema mea e că nu te cred. — Nu mă crezi ? Tipa pare de-a dreptul furioasă. Și de ce naiba nu mă crezi ? Brusc, sînt cuprinsă de remușcări. E numai și numai vina mea. Nu e destul că mi-am distrus relația, acum le-am mai distrus-o și pe a lor. Trebuie neapărat să fac ceva. Trebuie să remediez situația. Îmi dreg glasul. — Ăă... scuze. — Cine dracu e ? face Francesca, un pachet de nervi. E cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

nu moară dar care, azi, În sfârșit, și‑a dat duhul. El gândea - ba chiar vedea - că fiecare suflet Își caută perechea, tânjind după Întregire. N‑am de gând să vă descriu Eros, etcetera, așa cum Îl concepea el. Am speculat destul În legătură cu subiectul ăsta; care, totuși, emană o splendoare ireductibilă, fără de care nu am fi complet umani. Dragostea este funcțiunea cea mai Înaltă a speciei noastre - vocația ei. Și acest lucru nu poate fi lăsat deoparte când discutăm despre Ravelstein. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Kipling, un scriitor admirabil, am răspuns. Cineva mi‑a făcut rost Însă de o culegere din scrisorile lui și, Într‑una din ele, are un acces de furie Împotriva lui Einstein. Era la Începutul secolului. Spunea că evreii au deformat destul realitatea socială În scopurile lor, evreiești. Și nemulțumindu‑se cu atât, venea acum și Einstein să desfigureze realitatea fizică cu acea teorie a relativității și, astfel, evreii Încercau să dea o Întorsătură evreiască, falsificatoare Întregului univers fizic. - Va trebui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Soții Durkin ne recomandaseră un mic apartament pe plajă. Ne‑am făcut bagajele - toate bulendrele de vară, costume de baie, umbrele de soare, sandale, loțiuni contra gâzelor. San Juan părea mai strălucitor, cel puțin În porțiunea de la malul mării. Aveam destul timp de omorât Între zboruri, așa că am tândălit prin barul marelui hotel. Acolo ne‑am nimerit lângă un american care trăgea zdravăn la măsea și care ne‑a povestit că nevastă‑sa fusese doborâtă de o boală necunoscută. El făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
pe Eliade pentru episodul său legionar și pentru tăcerea sa, indicată și În roman; să-i poarte ranchiună pentru faptul că românul l-a folosit drept alibi; să nu-și ierte că, poate influențat de Alexandra, nu l-a presat destul pe Eliade să-și explice „păcatele tinereților”; dar nu e normal să facă trecerea de la acuzația morală la cea de omucidere, de participare activă la Holocaust. Reproșul meu e justificat și de faptul că În discuția despre Ravelstein s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

că stăm aici și nu facem nimic. BĂRBATUL CU BASTON: De ce spui că nu facem nimic? Nu i-am dat mâncare? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: I-am dat mâncare, dar n-a mâncat-o. BĂRBATUL CU BASTON: Și apoi e deja destul că stăm aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cu ce-l ajută pe el că stăm aici? BĂRBATUL CU BASTON: Ne simte. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Și ce dacă ne simte? BĂRBATUL CU. BASTON: Nu e puțin lucru. Simte că suntem oameni și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
a zis cu bătrânul Bruno. Și copiii lui tușesc... ARTUR: Ascultă, Grubi! Tu nu vezi ce duhoare e aici? Tu nu vezi cum arată securea ta? Tu nu vezi nimic? Toate astea trebuie să aibă un capăt. CĂLĂUL: Nu-i destul că-l aveți dumneavoastră? Vreți ca și alții să-și pună capăt? ARTUR: Sucit mai ești, Grubi! CĂLĂUL (Indignat.): Eu, sucit? (Jignit de moarte.) Am să spun că m-ați făcut sucit, am să spun că m-ați lovit! Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
DOILEA BĂRBAT: N-are cine să vă deschidă ochii. Așa ceva nu poate fi înghițit de nimeni. BRUNO: Hai, valea! GRUBI (Fluierând la ei.): Fuga! Vă crăp capul! PRIMUL BĂRBAT: Am pierdut timpul degeaba. Mai bine citeam un ziar. BRUNO: Gata! Destul! AL DOILEA BĂRBAT: E urâtă! E urâtă, urâtă, urâtă! Asta e! Ceva la fel de urât n-am mai auzit și n-am mai văzut. Aproape că pute. Zău! GRUBI (Începe să arunce cu diverse obiecte în ei.): Afară, mucoșilor! Afară! Părăsiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
VIZITATORUL intră mai greu în joc, dar se lasă inițiat și începe să respire puternic, voluptuos.) MAJORDOMUL: Ei? VIZITATORUL: Mda. MAJORDOMUL (Către BRUNO și GRUBI.): Hai, băieți, fruntea sus! BRUNO (Nemulțumit.): Tțțț! MAJORDOMUL (Împăciuitor.): Ha-ha! Hai, că doar e loc destul. (MAJORDOMUL își scoate pantofii și își suflecă pantalonii rămânând cu picioarele goale în groapă.) MAJORDOMUL (Către BRUNO și GRUBI.): Ce mai face Pendefunda? Ai? Ați uitat-o de tot. (Către VIZITATOR.) Dați-vă jos, dați-vă jos pantofii. Faceți ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nu vreau. MACABEUS: Ce mai contează un pahar? Bea-l! PARASCHIV: Nu beau scursori. Mi se face rău de la scursori. MACABEUS: Sunt scursorile tale. N-are cum să ți se facă rău de la scursorile tale. PARASCHIV: Nu beau. Am băut destul. Nu mai pot să beau. MACABEUS: Niciodată nu poți să spui c-ai băut destul. Trebuie să-l bei și pe ăsta. PARASCHIV (Strivit.): Eu n-am băut niciodată... Nu-mi place să beau... Am vărsat toate sticlele... MACABEUS: Deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
se face rău de la scursori. MACABEUS: Sunt scursorile tale. N-are cum să ți se facă rău de la scursorile tale. PARASCHIV: Nu beau. Am băut destul. Nu mai pot să beau. MACABEUS: Niciodată nu poți să spui c-ai băut destul. Trebuie să-l bei și pe ăsta. PARASCHIV (Strivit.): Eu n-am băut niciodată... Nu-mi place să beau... Am vărsat toate sticlele... MACABEUS: Deci nu le-ai băut, le-ai vărsat... PARASCHIV: Da. MACABEUS: Te trezeai în fiecare noapte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
brațul BĂTRÎNULUI CU BASTON.): Mai tare, mai tare! BĂRBATUL CU ZIARUL (Mai mult pentru sine.): Ce ordinar! BĂTRÎNUL CU BASTON (Lovind continuu cu bastonul.): Cu dumneata vorbim, auzi? Nu ne fă să... DOAMNA CU VOAL (Izbind cu piciorul în pământ.); Destul! Destul! BĂRBATUL CU ZIARUL (Tremurând aproape.): Ce stârpitură! (Brusc, cu ziarul înfășurat, izbește în violoncel.) Stop! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămâne nemișcat. Tăcere profundă.) DOAMNA CU VOAL (Pornită.): Monstrule! BĂRBATUL CU ZIARUL: Gunoiule! (Mai izbește cu ziarul, de trei ori, violent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
BĂTRÎNULUI CU BASTON.): Mai tare, mai tare! BĂRBATUL CU ZIARUL (Mai mult pentru sine.): Ce ordinar! BĂTRÎNUL CU BASTON (Lovind continuu cu bastonul.): Cu dumneata vorbim, auzi? Nu ne fă să... DOAMNA CU VOAL (Izbind cu piciorul în pământ.); Destul! Destul! BĂRBATUL CU ZIARUL (Tremurând aproape.): Ce stârpitură! (Brusc, cu ziarul înfășurat, izbește în violoncel.) Stop! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămâne nemișcat. Tăcere profundă.) DOAMNA CU VOAL (Pornită.): Monstrule! BĂRBATUL CU ZIARUL: Gunoiule! (Mai izbește cu ziarul, de trei ori, violent, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
un prost. Știam că se va sfârși așa. Am avut o presimțire. (ȘEFUL GĂRII e tot mai nervos; se ridică, face câțiva pași; capul IOANEI apare din nou în spatele ferestrelor și a ușilor întredeschise.) ȘEFUL GĂRII (Mai mult pentru sine.): Destul! Destul! Canalii... (IOANA apare în stânga peronului, se apropie de stâlpul de peron și începe să sune din clopot; după ce sună de câteva ori, furioasă, iese; personajele își îndreaptă atenția, pentru câteva secunde, spre IOANA.) HAMALUL (Privind în urma IOANEI.): Ha! Până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
prost. Știam că se va sfârși așa. Am avut o presimțire. (ȘEFUL GĂRII e tot mai nervos; se ridică, face câțiva pași; capul IOANEI apare din nou în spatele ferestrelor și a ușilor întredeschise.) ȘEFUL GĂRII (Mai mult pentru sine.): Destul! Destul! Canalii... (IOANA apare în stânga peronului, se apropie de stâlpul de peron și începe să sune din clopot; după ce sună de câteva ori, furioasă, iese; personajele își îndreaptă atenția, pentru câteva secunde, spre IOANA.) HAMALUL (Privind în urma IOANEI.): Ha! Până la urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
apropie, o simțeam cu două-trei zile înainte. Altădată plecam în întâmpinarea ploii și nu mă înșelam niciodată. Călătoream prin ploaie zile întregi, săptămâni întregi. Dacă ploaia se termina într-un loc, știam cu siguranță unde s-o găsesc. Înțelegi? Era destul să caut jumătate de zi și dădeam de ploaie. Asta era pe vremuri... IOANA: Mai spune, mai, spune... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Mai târziu am început să simt ceva ciudat. Ploile veneau prea repede și se terminau dintr-odată. Sau veneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

ești singurul de pe pământ care umblă teleleu și nu știe de ce? Chiar crezi că tocmai ție o să-ți vină răspuns de sus? Să te cheme Dumnezeu la vorbitor, asta vrei tu? Taci odată, taci. ─ Să tac? Las’ c-o să tac destul în mormânt. Iar amenințarea cu moartea? Ce-ai dragă de te gândești numai la moarte? Dar la ce să mă gândesc? Asta-i bună! Tocmai tu? Mă uimești. Mai bine pune mâna și citește din tizul tău, că tot te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
avea ea de la bun început nu-ș’ ce cusur, nu sunteți voi de vină, așa a fost să fie... Te pomenești că cereți să vă dea alta mai trainică în loc. Tudorel: Alta? Doamne ferește! Doamne ferește de alta mai trainică! Nu ne căznim destul cu asta, lucrăm la ea vorba aia de când a făcut-o zi să-i zic, și uite că tot n-am dovedit-o încă! Ptiu, piei, piază rea! Auzi la el, alta! Angheluță: Stai, unde fugi...? Mă rog... „Țară destul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
să strige, de teamă să nu scoale copilul. Timpul trece. Nu se mai aude nimic. Nu e chiar întuneric beznă, prin geamul de la ușa liftului se strecoară o rază de lumină pe care oglinda de pe latura opusă ușilor o amplifică destul ca omul să nu-și piardă încrederea. Și Iulia mulțumește în gând pentru soarele care chiar din depărtarea iernii și de dincolo de nori și prin uși de metal și turnuri și printre colțuri și prin geamuri nespălate uite că răzbește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
în mâini petecul de hârtie. ─ Nu e chiar tot, îl lămurește Mihaela Carbon, dar e mult. Acum fata are certificat de naștere pe numele dumneavoastră, vedeți? La părinți, sunteți trecuți dumneavoastră, Mihai Mihai, tata, Garoafa, mama. Și hârtia asta e destul ca să nu ne mai ia fata? întreabă și Garofița. Stau toți trei la masa din sufrageria familiei Mihai. E pe la amiază, toată dimineața domnișoara Carbon a stat pe Obcina Mare, la evidența populației. Cunoaște acolo pe cineva, un locotenent drăguț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
dea jos pasărea de pe dulap, plăcerea de a o privi e mai adâncă decât datoria, iar clipa, o, atât de frumoasă. Întârzie, deci. Văzută din spate, cum se ridică și se întinde ca să ajungă undeva sus, dincolo de ființa ei, e destul ca să te îndrăgostești de ea? Sistolă. Din păcate da. Diastolă. E Cleopatra în barcă și dacă eu sunt Antoniu, înseamnă că nu mai am mult de trăit? Sistolă. Și ce dacă. Diastolă. Înseamnă că o să intru din nou în operație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]