5,918 matches
-
paleontologie va duce la descoperirea multor verigi intermediare în rămășițele fosile. Această speranță nu a fost confirmată decât în mică măsură. Ceea ce înseamnă că acele rațiuni care i-au făcut pe mulți dintre geologii și paleontologii contemporani cu Darwin să ezite sau chiar să adopte o atitudine negativă față de teoria lui au rămas la ordinea zilei. Cercetări paleontologice întreprinse pe scară mai largă și cu mijloace mai perfecționate nu au dus la rezultatele așteptate de susținătorii teoriei selecției naturale. Acceptarea pe
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
largă a ideii ascendenței comune a tuturor viețuitoarelor a făcut însă ca o perioadă destul de lungă de timp îndoielile paleontologilor privitoare la gradualismul darwinian să nu primească o expresie clară și netă. Cei care resimțeau mai puternic asemenea îndoieli au ezitat mult timp să intre în discuție cu darwiniștii ortodocși. Lucrurile s-au schimbat însă odată cu disputa, care a avut loc în anii ’50, între doi dintre cei mai de seamă cercetători ai domeniului, germanul Otto Schindewolf și americanul George G.
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
ființelor omenești. Cu deosebire Richard Lewontin a respins acele demersuri care sunt inspirate de supoziția că trăsături distinctive ale speciei, ca și deosebiri culturale între mari grupuri de oameni, ar putea fi explicate direct prin particularități biologice. Lewontin nu a ezitat să afirme că „unica trăsătură a naturii biologice a omului este aceea că el nu este constrâns de ea“. Aversiunea lui față de sociobiologie, care a culminat într-o polemică cu Edward Wilson, exprimă în mod clar temerea că abordări de
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
tipic pentru poziția acelor filozofi care cred că toate explicațiile istorice, din discipline ca biologia evoluției, geologia, oceanografia sau meteorologia, vor putea fi reduse la explicații prin legi. Autorii care, din diferite motive, resping explicațiile darwiniene ale istoriei naturii nu ezită să aducă în primul plan al discuției pretinsa lor calitate științifică îndoielnică, invocând, între altele, autoritatea lui Popper ca filozof al științei. Este și cazul unor autori creaționiști. Un bun exemplu îl oferă cartea mult discutată a profesorului de drept
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
cazul unor autori creaționiști. Un bun exemplu îl oferă cartea mult discutată a profesorului de drept Phillip E. Johnson, Darwin on Trial. Johnson, care își exprimă deschis convingerile creaționiste, urmărește să arate că o persoană care respectă știința și nu ezită să accepte concluziile unei cercetări științifice nu va avea bune motive să accepte explicațiile darwiniene, cu toate consecințele lor. Dimpotrivă, crede Johnson, o asemenea persoană va avea cele mai bune temeiuri pentru a le respinge deoarece acestea nu ar satisface
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
ar trebui să aleagă între ele. Tocmai aceasta este presupoziția care va fi respinsă de mulți oameni religioși din cercul naturaliștilor sau din afara lui. Este vorba de cei care întâmpină cu bunăvoință teoria lui Darwin, ba chiar mai mult, nu ezită să o salute. Ei cred nu numai că teoria evoluției speciilor nu contrazice religia creștină, ci chiar că poate să o sprijine. Dincolo de diferențe și nuanțe, punctul de sprijin al tuturor darwiniștilor credincioși pare să-l constituie crezul formulat încă
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
Olaru, pentru a duce la bun (rău?!) sfârșit totala desființare a OTS din toate comunele sau satele pe unde mai exista la acel început de an 1949, în fosta Plasă Pungești. Unde a constatat o oarecare împotrivire, Olaru nu a ezitat să folosească cea mai puternică armă ce o avea la îndemână, prin „grija” deosebită a „partidului-unic”: miliția populară „democrată” de tip nou-nouț cu care comuniștii vor avea o îndelungă și „fructuoasă” colaborare preț de câteva zeci de ani. Pus pe
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
ale unora, scria cu mult umor dar și cu multă amărăciune: „În lumea asta prost făcută/ Căcații scriu în loc să pută”. În anul 1946, la conducerea județului Vaslui se afla preotul „democrat” Neculai Sârbu care, pus în fața acestui „plugușor”, o fi ezitat oleacă înainte de a pune rezoluția „Nu se aprobă”, chiar dacă lingușitorul plugar Vasile I. din Hârsova îi ridica osanale. Ținem să-i avertizăm pe iubiții noștri cititori că ortografia nu ne aparține, așa că tot „meritul” și toată “gloria” îi revin autorului
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
pe primar de faptul că cei doi comercianți de pește mărunt au fost anchetați de către „comisarul de serviciu, Blănaru Constantin”, Balea a mai adăugat faptul că „actele dresate s’au înaintat Judecătoriei Mixte din Huși pentru soluționare”, dar, nu a ezitat „...de a-i trimite pe contravenienți la Piață spre a-și vinde peștele cu prețul care să nu depășească ordonanța Dvs.”. Totuși, se pare că negustorul de pește mărunt Ion Lungu nu a mai ajuns cu căruța la piață, de vreme ce
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
și nu am reușit niciodată să mă hotărăsc, cum o făceau pe atunci atîția francezi, inclusiv comuniști, să urăsc "neamțul". Am trăit din plin ambiguitatea mea de european-antieuropean atunci cînd, la cîteva luni de la eliberarea Parisului, am acceptat fără să ezit invitația ce-mi fusese adresată de a mă alătura statului major al primei armate franceze, care urma să pătrundă în Germania. Cu-fundîndu-mă în "anul zero al Germaniei"*1, pătrundeam în însăși inima destinului european și în inima acestei inimi: orașul
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
urmare a celor două încercări antagonice menite a-l reunifica, a papei și a împăratului (sec. XI-XII). "Lupta pentru învestitură" ia sfîrșit odată cu Concordatul din Worms, care instituie principiul separării dintre puterile spirituală și temporală (1122). Filip cel Frumos nu ezită să îl umilească și să îl surghiunească pe papă, iar apoi să anihileze cel mai puternic ordin creștin (lichidarea Templierilor, 1321). Ca o ultimă și profundă diviziune, a avut loc pentru o vreme o dedublare antagonistă a papilor (Marea Schismă
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
pe termen lung o corespondență între partid, ideologie și elite. Loialitatea cetățenilor în forma afilierii ca membru are de suferit (Lewis 2001; Tavits 2005; Spirova 2007). Obișnuit cu o astfel de dinamică, electoratul este disponibil și deschis către noi competitori, ezitând să aleagă statutul de membru al unui partid care se poate schimba de la o zi la cealaltă. Argumentele expuse mai sus reflectă specificitatea regională și reprezintă tot atâtea motive pentru care situația este diferită față de țările occidentale. Am oferit explicații
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
fratelui militar al cetățeanului Holtea și nici nu i-a îndemnat pe oameni să ia cu asalt dughenele. Comerciantul evreu Iosub Marcus, fiind puternic și evident păgubit de masele înfuriate dar și cunoscându-i pe mulți dintre atacatori, nu a ezitat să-i înșiruie pe hârtie: „Gheorghe Onofrei, Ion Florea, Constantin Cocuz și V. En. Tofan (subl.ns.) care aruncau marfa, rafturile și tot din dugheană afară”. Din textul care va urma, rezultă că autoritățile timpului organizaseră și înfățișări directe ale
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
de hârtie. El a cerut ca poporul român să fie consultat, căci este singurul care poate decide asupra destinelor monarhiei. Trimișii comuniști au declarat că nu au latitudinea să modifice ultimatumul și au repetat amenințările precedente. Ba, Groza nu a ezitat să arate că se înarmase cu un pistol, ca să nu sufere, spunea el, „soarta lui Antonescu”. Dar nimeni care era la curent cu faptele nu putea să găsească aceste situații ca fiind echivalente. Cu mare strângere de inimă și pentru
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
cât mai multă ...cultură. Am ajuns însă la o concluzie: poate e mai bine într-o țară precum România ca ministrul culturii să nu fie om de cultură. Să fie un tehnician. Actualul ministru, Adrian Iorgu-lescu, cum vi se pare? (Ezită C.C.) Nu vreau să mă pronunț. Să spunem doar că este un compozitor onorabil. Credeți că putem vorbi în România despre o imixtiune a politicului în cultură? În România a existat întotdeauna o imixtiune în cultură. A fost o perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
București) la 2000 de ani după cucerirea acesteia de către chinezi cînd mai mare peste toți este Mandarinul Ti-Li (Maiorescu) iar guvernator general Sik-Tir; într-o altă Cronică (1876), Bucureștiul devine Buchara, capitala Turkestanului, primar fiind Gogù-manò (Gheorghe Manu). Nu ezită Ion Luca Caragiale să exploateze inclusive cacofonia (în statutele Societății "Românii verzi" stă scris că membrele societății sînt datoare să-și boteze copiii cu nume străbune ca Caracala, ca Cornelia, ca Catone...) iar Paul Zarifopol (al cărui fiu fusese rebotezat
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
poate deranja în artă, așa cum s-a întîmplat cu farsa D-ale carnavalului despre al cărui subiect revista Doina scria că "e de-o imoralitate care nu convine deloc scenei" conținînd inclusiv "cuvinte și fraze, atît de triviale că artiștii ezită de a le pronunța și chiar le înlocuiesc." Ideea e continuată prin autoritatea criticului Eugen Lovinescu care atrăgea atenția că din dorința de a pune de acord forma și fondul, Caragiale plăsmuiește o limbă specială "inestetică și trivială", personajele comediilor
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
explorarea și evaluarea unui domeniu important al mass-media din România, încă niciodată abordat din această dublă perspectivă, a teologului și a specialistului în comunicare. Condeiul Lilianei Naclad reunește oximoronic detașarea teologului și implicarea febrilă a jurnalistului. Cu fermitate, autoarea nu ezită să critice erorile de comunicare mediatică ale BOR. Nu pregetă să semnaleze neajunsurile cotidianului "Lumina" sau ale postului de televiziune "Trinitas". Și, în numele aceleiași angajări curajoase, condamnă ferm pseudo-modernitatea unor autori care, de dragul succesului ieftin și al modei desacralizante, atacă
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
de exhibiționism (William și soția sa, Catherine, nu se sfiesc să se bucure de soare complet dezbrăcați în grădina) antrenează, mai devreme sau mai tarziu, excluderea artistului din viața publică și eșecul sau financiar: patronii, odinioară atât de generoși, nu ezită să scape de protejatul incomod. Morse susține că arta este o industrie șui generis, care asigură un contract financiar între societate, în ansamblu, si artist. Dacă termenii acestui contract sunt încalcați, cel mai puternic își exercită autoritatea asupra celui mai
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
comună este (sau, dacă rămâne fidelă rațiunii, ar trebui să fie) esențialmente agnostica, în absența unor instrumente care să-i permită să recunoască prezenta divină. Cu toate acestea, Blake nu pare a se găsi niciodată în dificultate, ba chiar nu ezită să declare, în Annotations to An Apology for the Bible by R. Watson, ca, binevoitor, Dumnezeu nu a încetat niciodată să comunice cu ființele pe care le-a creat: "It is strânge that God should speak to mân formerly & not
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Dumnezeu, inclusiv celebrul sau magnum opus, Jerusalem 80. Ca simplu receptacul al mesajelor divine, eul creator nu-și poate aroga niciun merit personal. Este, de asemenea, demn de consemnat faptul că, în pledoaria să de extracție pur ebraică, Blake nu ezită să ironizeze implicit mitul platonician al zeului Theuth (Thoth), presupusul inventator al meșteșugului scrisului, fiindcă, în convingerea să, Dumnezeu singur este responsabil de epocala descoperire: "Reader! [lover] of books! [lover] of heaven, / And of that God from whom [all books
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
ofere publicului operele lor pierdute, la care Isaia afirmă că, în ceea ce-l privește, nu s-a pierdut nimic de valoare, aserțiune la care concura și Iezechiel (E: 39). Când vine vorba despre chipul și vocea lui Dumnezeu, Isaia nu ezită să le sublinieze caracterul inefabil: "I saw no God. nor heard any, în a finite organical perception; but my senses discover'd the infinite în every thing [...]" (E: 38). La rândul său, Iezechiel își mărturisește dorința de a-i ajuta
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
a dezvălui contururile, tipăritura și colorarea manuală" (2003, p. 24). Această revelație constituie însă doar primul pas dintr-un lung proces de dezvoltare a tehnicii artistice, care poate fi plasat în contrast cu tehnică de gravare de tip intaglio 89. Blake nu ezită să mărturisească întâlnirile zilnice pe care le are cu Robert într-o scrisoare către Hayley, datata 6 mai 1800: "Thirteen years ago. I lost a brother & with his spirit I converse daily & hourly în the Spirit. . . I hear his advice
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
majesty, în Visions / În new Expanses, creating exemplars of Memory and of Intellect" (E: 258). 9. Profetism. Potrivit lui Hermann Gunkel, caracteristică principala a literaturii profetice este oralitatea (1987, p. 24). Această atitudine oratorica este modulata de enthousiasmos, iar Gunkel nu ezită să sublinieze că "[o]amenii asemenea profeților, care-și formulau gândurile în ore de mare inspirație și care, acum, le proclama, plini de emoție, sunt capabili să vorbească numai în ritmuri poetice" (1987, p. 31). Poezia, crede același cercetător, preceda
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
p. 309). 140 Prin adjectivul "imaginar", înțeleg aici că respectiva lume este generată de facultatea imaginației artistice, cu sprijinul agenților inspirației. 141 Pentru o analiză extinsă a metaforei Golgonooza, cf. secțiunea a patra a studiului meu. 142 Peter Otto nu ezită să definească prezentul blakean în termeni paradoxali, simultan temporali și spațiali, ca "suma de prezente care ne solicită atenția și structura lumii, fiind un spațiu determinat de istoria liniară" (1991, p. 185). 143 Los incarnează imaginația în cel mai înalt
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]