KorAP: Find »[drukola/base=ficțiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...153 154 155 ...378 >

9,442 matches

Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756

jurnalistice cu potențiale merite literare, observând: "Invadarea de către ziare a teritoriului poveștilor de zi cu zi, denaturând gustul popular și într-o oarecare măsură și pe cel mult mai bine circumspect, și care își avea meritele lui în delimitarea sferei ficțiunii ca artă... Rezultatul este că ... se străduiește să reproducă, câteodată dramatic, altă dată incidental, imperfecțiunea vieții. Căci, de asemenea, ziarele descriu de obicei viața ca implementată într-o perioadă anume într-o serie de individualități, selectate la întâmplare (Point of

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
Căci, de asemenea, ziarele descriu de obicei viața ca implementată într-o perioadă anume într-o serie de individualități, selectate la întâmplare (Point of View - Punct de vedere, 122). Această afirmație este revelatoare din nouă motive. Primul este "delimitatea sferei ficțiunii ca artă", fapt care sugerează cât de fină este granița dintre proza ficțională tradițională și jurnalismul literar narativ. Al doilea este "imperfecțiunea vieții" care se implementează "la întâmplare", poziție care o reia pe cea a lui Garland cu privire la lumea indeterminată

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
infinitum, indeterminat și fluid, ca și forme schimbătoare care încearcă să reflecte realitatea. Caracterizarea jurnalismului literar narativ ca o parte a formei "romanești" este riscantă întrucât crește riscul de a o plasa și înțelege ca pe o altă formă de ficțiune 56. Dar orice mijlocire textuală poate fi plasată ca ficțiune datorită naturii spectrale a limbajului. Ca o consecință există și din aceia care neagă existența Holocaustului. Așa cum notează John J. Pauly, "criticii literari se bucură să demonteze realitatea poveștilor nonficționale

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
să reflecte realitatea. Caracterizarea jurnalismului literar narativ ca o parte a formei "romanești" este riscantă întrucât crește riscul de a o plasa și înțelege ca pe o altă formă de ficțiune 56. Dar orice mijlocire textuală poate fi plasată ca ficțiune datorită naturii spectrale a limbajului. Ca o consecință există și din aceia care neagă existența Holocaustului. Așa cum notează John J. Pauly, "criticii literari se bucură să demonteze realitatea poveștilor nonficționale, în speranța că pot să afirme ficționalitatea tuturor narațiunilor. Din

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
de vedere al neseriozității jurnalistice și din perspectivă filozofică, criticii pot nega orice încercare de reprezentare, lăsând imaginația literară să plutească liberă de legăturile ei pământești" (Politics, 122). Ceea ce rămâne de demonstrat, așa cum presupune Pauly, este faptul că nu toate ficțiunile sunt egale, și că nu toate au același grad de ficționalitate. Odată demonstrat acest lucru, analiza lui Bakhtin descrie romanul mai mult ca pe un text al jurnalismului literar narativ decât ca pe o lucrare înghețată în afara timpului în cerul

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
de individualizare a imaginii)" (38). Textul trece printr-un proces de abstractizare, poate în parte pentru că a suferit și din cauza limbajului critic sovietic. Dar Cathy N. Davidson traduce pasajul: "Bakhtin deci notează (că) activitatea intelectuală și emoțională complexă a citirii ficțiunii influențează la momentul dat individul neputincios, cel puțin din punct de vedere imaginativ, prin aceea că-i permite în chip necesar să aibă o reacție față de text" (303). Afirmația lui Bakhtin că un individ dobândește "inițiativă" reflectă subiectivitatea implicită în cadrul

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
acesta a împușcat-o mortal, dar nu a îndrăznit să îndrepte arma asupra propriei persoane" (Tebbel, 324-25). Chapin a fost condamnat la douăzeci de ani de închisoare în Sing Sing60 pentru uciderea soției. Și, confirmând zicala potrivit căreia viața bate ficțiunea, acesta a întreținut în închisoare o corespondență amoroasă cu o tânără din Cleveland. Conform lui Tebbel, "grație acestei legături, personalitatea i s-a schimbat complet". Chapin a editat un ziar al închisorii și a amenajat o grădină în care cultiva

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
nici nu fie dezvăluită. Un an mai târziu, când Sora Carrie a fost publicată, schițele din Curious Shifts of the Poor au apărut în capitolul 45, al cărui titlu a fost botezat cu același nume (Sister Carrie, 403). Astfel, în mijlocul ficțiunii canonice se adăpostește o aluzie la statutul fenomenologic care, prin exemplul său, se opune esențializării literare, tocmai cum s-a întâmplat și cu volumul de povestiri scurte ale lui Crane, Barca de Salvare (The Open Boat). STRATEGIILE utilizate de Stephen

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
notează Lennard Davis în discuția sa despre "știri/romane", care explică dezvoltarea romanului ficțional tradițional în secolul al XVIII-lea, "ce este foarte important este că discursul asupra știrilor/romanelor nu pare să distingă între ceea ce noi numim fapt și ficțiune. Relatările ficționale par să fie considerate [știri] cu ușurința cu care sunt acceptate relatările despre o bătălie navală sau un război străin" (51). De ce? Davis, care își caracterizează metoda critică drept "materialistă" (86), distinge între ceea am caracteriza în mod

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
secolului al XX-lea deconstrucția a putut determina de una singură ca textul să fie o reflecție distorsionată a lumii înconjurătoare, iar acele texte sunt într-o anumită măsură mereu de senzație sau diforme. Astfel, există mereu un grad de ficțiune sau chiar fabulație într-un text, chiar și în cel mai obiectiv jurnalism. Jurnalistul de senzație poate fi mai aproape de adevăr decât i-ar plăcea să recunoască în fața jurnalistului "obiectiv". Acestea fiind spuse, balada tipărită oferă un punct de plecare

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
natura lor narativă. Ele sunt, într-un fel, tot o formă de jurnalism narativ, dar una investită cu invenție intenționată și simbolism elaborat. Deoarece baladele tipărite priveau spre trecut când nu se făcea o deosebire prea mare între fapt și ficțiune, jurnalismul literar narativ timpuriu a trebuit eventual să respingă poveștile ficționale. Înainte de a examina acea respingere, trebuie să înțelegem mai bine cu ce se confruntau din punct de vedere retoric relatările în proză narativă în secolele al XVI-lea și

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
al XVI-lea de către John Foxe despre martirii anglicani, cunoscută sub numele de Book of Martyrs (Cartea Martirilor), o carte de inspirație anglicană. În același timp, se pot observa în ea strămoși ai jurnalismului literar narativ și ai romanului de ficțiune. Cartea Martirilor a lui Foxe merită studiată și datorită influenței sale asupra prozei engleze. După ce biserica anglicană s-a stabilit permanent după moartea reginei Maria și urcarea pe tron a reginei Elisabeta, cartea publicată în 1563 era a treia ca

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
literar discursiv cunoscut sub numele de "eseu". La rândul său, Daniel Defoe ocupă un loc ambiguu în evoluția jurnalismului literar narativ modern. Dar, spre deosebire de Addison și Steele, el este un narativist. Ambiguitatea sa provine din indiferența sa față de granițele dintre ficțiune și nonficțiune. De exemplu, al său Jurnal din anul ciumei este un candidat pentru jurnalismul literar narativ (Applegate, 62). Problema cu relatarea din 1722 este că, din punct de vedere tehnic, este ficțională: Defoe scrie despre un eveniment care s-

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
de vedere tehnic, este ficțională: Defoe scrie despre un eveniment care s-a întâmplat în 1665; el s-a născut în 1660. În ciuda acestui lucru, cartea se aproprie de jurnalismul literar narativ, dezvăluind cât de neclare pot fi granițele dintre ficțiune și nonficțiune. Bonamy Dobrée (secolul al XVIII-lea) făcea următoarea afirmație despre Jurnalul lui Defoe: "A experimentat cu recreerea; cu cât citești mai departe simți că devine o experiență personală. O asemenea scufundare în subiect... i-a însuflețit imaginația" (427

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
pe care scria optsprezece guinee (28). Așa proceda adevăratul Jonathan Wild. Ce poate fi observat în cele trei relatări ale lui Defoe este explorarea și testarea pe scară largă, dar ambiguă, a granițelor neclare dintre ceea ce considerăm în mod convențional ficțiune și nonficțiune, iar în acest sens Defoe este cu adevărat un pionier. După cum notează Dobrée despre Defoe, în ceea ce seamănă cu testul Litmus al jurnalistului literar, "imaginația sa era creativă în mediul actualității... [Defoe a scris] mereu ca un jurnalist

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
Crusoe în 1719. Astfel, facilitează influența romanului modern asupra jurnalismului literar narativ modern, cel puțin dacă îl considerăm ca fiind adoptarea după Războiul Civil american, a unor tehnici asociate în prezent cu romanul realist. A explorat îndelung granițele neclare dintre ficțiune și nonficțiune, dar relațiile dintre acestea două sunt complexe și ar fi mai indicat să sugerăm că frontierele dintre romanul modern și jurnalismul literar narativ se definitivează la începutul secolului al XVIII-lea (pe cât de ferme se pot dovedi orice

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
frontierele dintre romanul modern și jurnalismul literar narativ se definitivează la începutul secolului al XVIII-lea (pe cât de ferme se pot dovedi orice granițe în proza narativă care aspiră la prezentul neconcluziv) în ceea ce am caracteriza în mod convențional ca ficțiune și nonficțiune (sau ceea ce ar putea fi caracterizat, mai puțin convențional, în aceeași ordine ca ficțiunea obiectivă și subiectivă, având în vedere natura reflectantă a oricărei comunicări mediate care o face "ficțiune"). Până la urmă, jurnalismul literar narativ de varietate premodernă

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
pe cât de ferme se pot dovedi orice granițe în proza narativă care aspiră la prezentul neconcluziv) în ceea ce am caracteriza în mod convențional ca ficțiune și nonficțiune (sau ceea ce ar putea fi caracterizat, mai puțin convențional, în aceeași ordine ca ficțiunea obiectivă și subiectivă, având în vedere natura reflectantă a oricărei comunicări mediate care o face "ficțiune"). Până la urmă, jurnalismul literar narativ de varietate premodernă cum ar fi Nine Daies Wonder de Kemp profită de acele tehnici care au fost rafinate

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
în ceea ce am caracteriza în mod convențional ca ficțiune și nonficțiune (sau ceea ce ar putea fi caracterizat, mai puțin convențional, în aceeași ordine ca ficțiunea obiectivă și subiectivă, având în vedere natura reflectantă a oricărei comunicări mediate care o face "ficțiune"). Până la urmă, jurnalismul literar narativ de varietate premodernă cum ar fi Nine Daies Wonder de Kemp profită de acele tehnici care au fost rafinate în secolele al XVI-lea și al XVII-lea și ale căror antecedente pot fi identificate

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
al XVII-lea folosesc "pragul romanului realist al clasei de mijloc", care se dezvoltă odată cu Defoe la începutul secolului al XVIII-lea, "tradiția dominantă era a romanului de dragoste cavaleresc, curtenesc sau pastoral" (Bush, 53). Cu alte cuvinte, romanul de ficțiune dinaintea lui Defoe consta în mare parte din texte înghețate permanent în imaginea bakhtiană distanțată a trecutului absolut. Lucrurile se schimbă în timpul lui Defoe; el preia familiarul ca subiect ficțional deschis (deși, într-un alt exemplu de doi pași înainte

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
subiect ficțional deschis (deși, într-un alt exemplu de doi pași înainte, un pas înapoi Defoe își reînscrie materialul în imaginea distanțată a unui trecut moral absolut ce poartă semnul credinței sale puritane, aceea a mântuirii prin penitență). Romanul de ficțiune, într-o repudiere a trecutului său critic, a descoperit prezentul neconcluziv, care se revelase de mult timp narațiunii nonficționale. Prin urmare, ar fi mai corect să conchidem că romanul ficțional modern a împrumutat tehnici de la narațiunile nonficționale și nu invers

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
romanul deschis ficțional nu o avea. Această practică provine din secolul al XVII-lea: Într-o vreme în care biografiile tâlharilor și istoriile secrete erau la modă, autenticitatea reală sau presupusă a unei relatări era un avantaj pentru scriitorul de ficțiune" (Sutherland, 214). Un exemplu concludent sunt subtitlurile lucrărilor Maiorul Clancie de Settle și Jonathan Wild de Defoe. Dar una din marile ironii în dezvoltarea prozei narative este că în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea situația s-a

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
un roman "adevărat" despre viața unei personalități (Scrisorile lui Johnson, 290), iar Boswell a indicat influența romanului asupra stilului în care își scria jurnalul (Memorii, 206). Observațiile reflectă ascensiunea romanului ficțional și implică faptul că relatările reale trebuie să imite ficțiunea. Boswell va realiza o astfel de "novelizare" (atât de diferită față de "novelizarea" întâlnită în romanele de dragoste cavalerești!) în, printre alte lucrări, jurnalul său de călătorie, The Journal of a Tour to the Hebrides with Samuel Johnson LL.D. (1786

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
parte din jurnalismul literar narativ premodern, iar romanul a fost cel care a împrumutat această tehnică. Dar lui Wolfe îi poate fi iertată greșeala deoarece repeta ce era acceptat ca fiind valabil. Acest lucru nu trebuie să jignească lucrările de ficțiune deschisă, deoarece în ele se pot vedea semnele timpurii ale monologului interior iar acest lucru face o distincție importantă între romanul de ficțiune și jurnalismul literar narativ. De exemplu, când Robinson Crusoe vede o navă naufragiată pe stâncile de pe insulă

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
greșeala deoarece repeta ce era acceptat ca fiind valabil. Acest lucru nu trebuie să jignească lucrările de ficțiune deschisă, deoarece în ele se pot vedea semnele timpurii ale monologului interior iar acest lucru face o distincție importantă între romanul de ficțiune și jurnalismul literar narativ. De exemplu, când Robinson Crusoe vede o navă naufragiată pe stâncile de pe insulă, se gândește: Nu pot explica în cuvinte ce dor ciudat am simțit în sufletul meu atunci când am văzut scena; câteodată izbucneam așa: o

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]