4,001 matches
-
nu. Pictorul a dus paharul la buze. Era gol. - Războiul, a zis, după ce s-a gândit o vreme, poate fi bun de fotografiat doar când, ridicând aparatul, ceea ce vezi nu te afectează. Restul trebuie lăsat pentru mai târziu. - Dumneata ai fotografiat scene precum cea pe care tocmai ți-am istorisit-o, așa-i? - Rezultatele lor, da. Am făcut unele. - Și unde ți-era gândul când focalizai, calculai lumina și câte altele? Faulques s-a ridicat să caute sticla. A dat de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Și dumneata ești un supraviețuitor, domnule Faulques, a spus. Ai continuat să respiri acolo unde alții au murit. În ziua aceea te-am văzut În genunchi lângă trupul femeii. Cred că Îți arătai durerea. - Nu știu ce arătam. Nimeni nu m-a fotografiat. - Dar dumneata așa ai făcut. Te-am văzut cum ridicai aparatul și o pozai pe femeie. E extraordinar: Îți știu pozele ca și cum le-aș fi făcut eu, dar n-am dat nicicând de aia. Ai păstrat-o pentru dumneata? Ai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și așa, a comentat Markovic, acel album de fotografii al lui Faulques era interesant și original. Și toate acele tablouri cu bătălii, care atârnau În muzee, cu oameni care priveau ca și cum totul le era străin. Surprinși de aparatul lui de fotografiat În plină greșeală. E inteligent fostul mecanic croat, a decis Faulques. Foarte inteligent. - Câtă vreme există moarte, a subliniat, există și speranță. - Alt citat? - O glumă proastă. Era proastă. Și era a ei, a lui Olvido. Făcuse comentariul la București
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
din Înălțimea trecătorilor, ca În filmele cu indieni. Două zile mai târziu, pe când familiile morților săpau cu pickhamere automate pământul Înghețat din cimitire, Faulques observase că Olvido pășea precaut, ca vânătorii, printre crucile și pietrele peste care se așternea zăpada, fotografiind coșciuge mizere, Întocmite din cutii de ambalaj, picioare aliniate lângă gropi deschise, lopeți de gropari puse grămadă peste bulgări Înghețați de glod negru. Și, când o biată femeie În doliu Îngenunchease În fața unei gropi recent astupate, cu ochii Închiși și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ajutorul românului ce le servea de interpret. Neagră-i noaptea unde dormi acum, tradusese acesta. Se roagă pentru fiul ei mort. Faulques o văzuse pe Olvido Încuviințând pe Îndelete, luându-și cu mâna fulgii din păr și de pe față și fotografiind-o din spate pe femeia Îndoliată care stătea În genunchi, o siluetă neagră lângă grămada de glod negru stropit cu nea. Apoi Olvido lăsase să-i cadă camera pe piept, se uitase la Faulques și murmurase: „Câtă vreme există moarte
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
face slabi și tot mai răi. Întâia oară În fața ciudatului musafir, Faulques a simțit impulsul unui interes real. Și s-a neliniștit. Nu era un interes pentru fapte, pentru istoria bărbatului din fața lui (convențional precum toți cei pe care Îi fotografiase În decursul vieții), ci pentru omul Însuși. De la o vreme, o ciudată afinitate plutea În aer. - Ce ciudat, a continuat Markovic. Triumful Morții e singurul tablou din albumul dumitale care nu vorbește despre o bătălie. Ci despre Judecata de Apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
clipire. Era tânără și atât de frumoasă, că părea ireală. Faulques observase acest lucru În muzeu, privind-o fără patimă; dar, până n-au pășit pe sub frescele lui Rivera din Palatul Național și n-a privit-o rezemată de balustradă, fotografiind efectele luminii și umbrei În galerie, printre niște copii de școală care treceau ținându-se de mână, nu observase că era de o frumusețe unică, zveltă, mlădie, de căprioară cu mișcări subtile, a cărei privire, pe de altă parte, nega
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de Belle Arte, fiecare din ei dispunea deja de un minim de cunoștințe necesare despre celălalt. Cazul lui Faulques era simplu, ori așa Îl rezumase el: copilărie mediteraneană Într-un oraș minier de lângă mare, pensule lăsate baltă, un aparat de fotografiat, lumea printr-o lentilă. O oarecare faimă profesională, tradusă În bani și statut. Cât despre ea, n-avea nici cea mai mică idee despre ce era un război: doar câteva imagini văzute la televizor. Studiase istoria artelor, o vreme fusese
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Își luase ochii de pe tablou, privindu-l pe el cu coada ochiului. N-am nici o problemă, zisese În cele din urmă. Sunt o fată Înstărită, fără răspunderi și complexe. Nici nu pozez pentru mari croitori, coperți ori reclame, nici nu fotografiez interioare de lux destinate revistelor pentru doamne snoabe, plictisite de milionari. Sunt o simplă turistă a dezastrului, fericită că este așa, cu un aparat fotografic care Îi servește de pretext ca să se simtă vie, ca atunci când fiece om avea umbra
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
aceea enormă aproape o jumătate de oră, trântit pe spate pe o bancă lângă Olvido, până Își Întipărise În memorie toate amănuntele. Și am văzut asta Înainte, a spus deodată, iar glasul i-a răsunat În ecoul boltei pictate. Am fotografiat-o de multe ori, și niciodată n-am putut obține o imagine care s-o exprime cu atâta precizie. Uită-te la fetele astea. Bărbatul care ucide și moare, supărat, orb, legat de dușmanul său. Istoria labirintului, ori a lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
grenada unui mortier Îi scosese mațele afară; murise În brațele lui, golindu-se În drum spre spital. N-avea apă ca să se spele, nici alte haine, așa că trăise trei zile În șir cu sângele copilului pe cămașă, pe aparatele de fotografiat și pe unghii. Copilul, ori ceea ce mai rămăsese din el În memoria pictorului de război (adeseori puștiul se topea În alte locuri și alți copii), era acum trasat cu linii reci, plumburii, de grisai, Într-un loc pe marea frescă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Celălalt a tras o dată din țigară și a lăsat briza să-i ducă fumul din gura Întredeschisă. La sfârșit, a dat din cap. - E ciudată pictura dumitale. Te asigur că a fost o surpriză. Spune-mi ceva, te rog. Ai fotografiat războaie, revoluții. Munca dumitale de acum e un rezumat ori o concluzie? Vreau să zic dacă te limitezi să reproduci ceea ce ai văzut ori Încerci să explici. Să ți-o explici. Faulques s-a strâmbat deliberat. Antipatic. - Vino iar la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
continuau astfel, distrându-se, până când, plicitsiți de joc, Își părăseau prăzile maltratate, vlăguite, ori le devorau, dacă le era foame. Toate astea, a Încheiat Faulques, nu le văzuse la televizor, nici nu le auzise pe ici, pe colo, ci le fotografiase pe o plajă australă, În timpul războiului din Malvine. Iar delfinii aceia păreau umani. - Nu știu dacă Înțeleg bine. Vrei să spui că animalul poate fi cu atât mai crud cu cât e mai inteligent? Că un cimpanzeu e mai crud
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe suprafețele mari, până ajungea la tonul dorit, cenușiu foarte Închis amestecat cu nuanțe luminoase, care Îmbogățeau culoarea și Îi dădeau volum. Într-un anume fel, gândea pictorul de război, era ca și cum ar fi deschis diafragma cu un punct când fotografia oameni cu pielea neagră. Dacă declanșai Încrezându-te În fotometrul camerei, oamenii ieșeau embosați. Un plan negru, fără nuanțe. O gaură În fotografie. Și-a amintit, pe când aplica vopseaua pe perete, folosindu-se de un singur deget (negru pentru umbre
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nuanțe. O gaură În fotografie. Și-a amintit, pe când aplica vopseaua pe perete, folosindu-se de un singur deget (negru pentru umbre, negru de fum pentru incendii, negru pentru nopți fără zori prevăzuți), de o piele neagră pe care o fotografiase În urmă cu douăzeci și cinci de ani pe un mal al râului Ciari. Și acea fotografie figura În albumul lăsat de Ivo Markovic pe scaun, și era cu adevărat una atât de În alb și negru, că la vremea ei Își
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de un singur deget (negru pentru umbre, negru de fum pentru incendii, negru pentru nopți fără zori prevăzuți), de o piele neagră pe care o fotografiase În urmă cu douăzeci și cinci de ani pe un mal al râului Ciari. Și acea fotografie figura În albumul lăsat de Ivo Markovic pe scaun, și era cu adevărat una atât de În alb și negru, că la vremea ei Își câștigase o pagină dublă În felurite reviste de circulație internațională. După o luptă În Împrejurimile
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lângă râu, ca să-i devoreze crocodilii, la mică distanță de hotelul - geamuri sparte de focurile trase și pereți plini de găuri, care păreau tușe de pictură făcute cu negru rece - unde trăsese Faulques. În decursul unei jumătăți de oră, Îi fotografiase pe oamenii aceia, rând pe rând, calculând deschiderea diafragmei și Încadrarea, preocupat de contrastul de luminozitate dintre nisip și pieile lor negre, care străluceau de sudoare, pișcate de muște și pe care ieșea În relief albul ochilor Îngroziți ce priveau
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
săptămâni. Și afecta deja una dintre zonele pictate ale frescei, Între negrul fumăraiei și orașul care ardea pe deal În contralumini geometrice, pe fundalul unor vâlvătăi, care Îi reușise foarte mulțumitor pictorului de război - acesta era rodul unei vieți de fotografiat incendii - prin aplicarea de roșu englezesc În zona exterioară și de roșu de cadmiu cu un pic de galben În centru. Evoluția În zigzag a acelei fisuri - un sistem neliniar, ar fi spus omul de știință prieten cu Faulques - răspundea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
din toate Troile adormite. Olvido făcuse bășcălie de el când Începuse să spună asemenea chestii. Pe atunci, Faulques incă nu pătrundea În fisurile și sinuozitățile problemei, dar trăia deja Între intuiții, ca și cum În jurul lui zumzăia un roi de țânțari enervanți. Fotografiezi persoane care caută liniile drepte și curbe ce le vor ucide, spunea, râzând brusc, după ce Îl privea un timp În tăcere. Fotografiezi lucrurile, căutând unghiurile de unde vor Începe să se prăbușească. Pleci la vânătoare de cadavre și ruine ghicite, premature
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fisurile și sinuozitățile problemei, dar trăia deja Între intuiții, ca și cum În jurul lui zumzăia un roi de țânțari enervanți. Fotografiezi persoane care caută liniile drepte și curbe ce le vor ucide, spunea, râzând brusc, după ce Îl privea un timp În tăcere. Fotografiezi lucrurile, căutând unghiurile de unde vor Începe să se prăbușească. Pleci la vânătoare de cadavre și ruine ghicite, premature. Uneori cred că mă iubești cu o deznădejde dezolată și violentă, fiidncă, atunci când mă Îmbrățișezi, simți cadavrul ce voi fi cândva, ori
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
se stima excesiv ca pictor, Îl consola certitudinea că avea ceva mână pentru desen. Și, la urma urmelor, tușele pestrițe și expresive Închideau Într-adevăr În ele războiul. Erau dezolare și singurătate: cea a morților. Toți morții pe care Îi fotografiase În decursul vieții păreau să fie singuri. Nici o singurătate nu era mai perfectă decât a lor, absolută și ireparabilă. O știa foarte bine. Lăsând deoparte desenul ori culoarea, poate că acela era avantajul lui, a hotărât. Ceea ce dădea consistență muncii
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Era atât de senin și demn, Încât degetele de pe trăgaciul puștilor de asalt Galil ale călăilor care Îl ținteau, doi tineri maroniți, păreau să șovăie, Înainte de a-l omorî. În druzul cu mâna rănită trăseseră o secundă după ce Faulques Îl fotografiase (apăsase pe declanșator la auzul primei rafale, convins că toți trei aveau să cadă odată) și Îl loviseră În piept când camarazii lui erau de-acum la pământ; dar Faulques nu reușise să-l fotografieze În cădere, căci folosea o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o secundă după ce Faulques Îl fotografiase (apăsase pe declanșator la auzul primei rafale, convins că toți trei aveau să cadă odată) și Îl loviseră În piept când camarazii lui erau de-acum la pământ; dar Faulques nu reușise să-l fotografieze În cădere, căci folosea o Leika fără motor, acționată manual, și În clipa aceea potrivea filmul pentru următoarea expunere. Așa că pe aceea o făcuse când bărbatul căzuse deja pe spate, cu mâna bandajată ușor ridicată, rigidă În fumul detunăturilor, care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
indignarea. O surpriză indignată era nuanța exactă. Firește. Era În pijama, tocmai Îl scoseseră din casă, ciufulit, cu urdori la ochi, În fața privirilor pasive, lașe, bucuroase ori complice ale vecinilor. Era exact la fel ca bărbatul pe care Faulques Îl fotografiase pe acea Corniche din Beirut când Îl Împingeau cu vârful puștii, desculț și Îmbrăcat Într-o pijama ridicolă În romburi albe și roșii, ducându-l la locul unde erau deja În țărână, asasinați, alți patru locatari din imobil. Bărbatul În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dar expresia lui de groază - era cu ochii ieșiți din orbite, cu pielea de un galben cenușiu - devenise uimire și iritare când zărise În spatele călăilor camera cu care Faulques, care În urmă cu o săptămână Împlinise douăzeci și cinci de ani, Îl fotografia. Iar acesta apăsase pe declanșator chiar În clipa potrivită pentru a capta privirea colerică de intimitate invadată a bărbatului În pijama, ce observase că era fotografiat chiar când era pe punctul de a muri atât de nedrept și arătând cum
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]