12,993 matches
-
publicat în Ediția nr. 2353 din 10 iunie 2017. Când suflete de ceară-și declară armistițiu Sub astrul ca o torță - statuie fulminantă, Poteca spre iubirea cu inima vacantă, Trasată e prin zloată-n al minții interstițiu. Pe aura de gheață - refugiu în cădere, Se surpă orizonturi clădite-n labirinturi, Candide rămășițe stocate în arginturi Își țes nevolnicia în clipele severe. Se-mbracă-n țurțuri gândul - o pojghiță naivă De vise-n carantină, zăcând debusolate, Proclamă-n zori destinul cu-a
CAMELIA ARDELEAN [Corola-blog/BlogPost/381207_a_382536]
-
simțirea vanitoasă, Prin faldurile sorții rămânem cascadorii.... ... Citește mai mult Când suflete de ceară-și declară armistițiuSub astrul ca o torță - statuie fulminantă,Poteca spre iubirea cu inima vacantă,Trasată e prin zloată-n al minții interstițiu. Pe aura de gheață - refugiu în cădere,Se surpă orizonturi clădite-n labirinturi,Candide rămășițe stocate în arginturiîși țes nevolnicia în clipele severe.Se-mbracă-n țurțuri gândul - o pojghiță naivăDe vise-n carantină, zăcând debusolate,Proclamă-n zori destinul cu-a sa acuitate
CAMELIA ARDELEAN [Corola-blog/BlogPost/381207_a_382536]
-
Ardelean , publicat în Ediția nr. 2184 din 23 decembrie 2016. Adoarme universul, se scutură perdeaua, Pe cerul fără vârstă, de nori cu frunți cutate, Cu grația-i divină, domol, dansează neaua, Adusă de-anotimpul cu pletele-i buclate. Stăpână peste ghețuri, alunecă agale, Își poartă senectutea pe umerii-i, cu fală, Ascunsă de broboade și-adusă rău de șale, Pășește „îmbufnata”, pufnind câte-o rafală. Cu țurțuri la ferestre, ne-ntâmpină-ncruntată, Sub cearcăne de stele, șireată, stă la pândă, Îi scapără sub
CAMELIA ARDELEAN [Corola-blog/BlogPost/381207_a_382536]
-
clipei noptieră, Mi-adun singurătatea din leagănu-i ... Citește mai mult Adoarme universul, se scutură perdeaua,Pe cerul fără vârstă, de nori cu frunți cutate,Cu grația-i divină, domol, dansează neaua,Adusă de-anotimpul cu pletele-i buclate.Stăpână peste ghețuri, alunecă agale,Își poartă senectutea pe umerii-i, cu fală,Ascunsă de broboade și-adusă rău de șale,Pășește „îmbufnata”, pufnind câte-o rafală.Cu țurțuri la ferestre, ne-ntâmpină-ncruntată,Sub cearcăne de stele, șireată, stă la pândă,Îi scapără sub
CAMELIA ARDELEAN [Corola-blog/BlogPost/381207_a_382536]
-
cerul înfocat, Tu îmi strivești cuvinte pe gura ce te-alină, Iar eu admir paloarea de astru revocat. Îmi iei cu teamă palma, ca pe o floare rară, Și-mi mângâi gingaș brațul - un obiect de preț. Resimt fiori de gheață, cum urcă și coboară, Pe pielea-mi de mătase, în timpul hrăpăreț. M-a năpădit trecutul, precum un râu de lavă, În clipa când inelul pe deget mi l-ai pus, Dar vocea ta blajină și cu tendință gravă A risipit
CAMELIA ARDELEAN [Corola-blog/BlogPost/381207_a_382536]
-
cerul înfocat,Tu îmi strivești cuvinte pe gura ce te-alină,Iar eu admir paloarea de astru revocat.Îmi iei cu teamă palma, ca pe o floare rară,Și-mi mângâi gingaș brațul - un obiect de preț.Resimt fiori de gheață, cum urcă și coboară,Pe pielea-mi de mătase, în timpul hrăpăreț.M-a năpădit trecutul, precum un râu de lavă, În clipa când inelul pe deget mi l-ai pus,Dar vocea ta blajină și cu tendință gravăA risipit toți
CAMELIA ARDELEAN [Corola-blog/BlogPost/381207_a_382536]
-
Autorului Mi-ai crescut aripi cu filigran de zahăr aurit Pe fiecare fulg ai scris iubire În flacără de cer perfid m-ai înălțat și aiurit Zvâcnind în mine murmur de-mplinire Apoi m-ai aruncat într-un ocean de gheață Și zborul mi-ai înțepenit Nici nu mai știu de-s moartă sau am viață Fără tine-s cub de zahăr candelit Referință Bibliografică: Mi-ai crescut aripi... Mihaela Tălpău : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1983, Anul VI, 05
MI-AI CRESCUT ARIPI... de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381392_a_382721]
-
Acasa > Poezie > Delectare > ECOU DE BUN RĂMAS ÎNTR-O SIBERIE DE GHEAȚĂ Autor: Liviu Pirtac Publicat în: Ediția nr. 2022 din 14 iulie 2016 Toate Articolele Autorului MOTTO: „Ultimul rămas bun, în dragoste, este acela care nu se spune.” (Alexandre Dumas) Prin Siberii înghețate, vijelioase și-austere, Prin taigale grizonate, înzăpezite și
ECOU DE BUN RĂMAS ÎNTR-O SIBERIE DE GHEAŢĂ de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2022 din 14 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381409_a_382738]
-
MOTTO: „Ultimul rămas bun, în dragoste, este acela care nu se spune.” (Alexandre Dumas) Prin Siberii înghețate, vijelioase și-austere, Prin taigale grizonate, înzăpezite și mizere, Printre lacuri glaciare ce emană frig, durere, Se prelinge-o umbră ștearsă pogorâtă dintre ghețuri - Un bărbat cu barbă deasă se preumblă printre cețuri. Plânge sufletul într-însul, plânge lăcrimând amarnic, El bufonul și învinsul - cu destin fatal slugarnic - Părăsit de lumea toată și uitat de-a lui iubită, Bântuie din poartă-n poartă - blestemând
ECOU DE BUN RĂMAS ÎNTR-O SIBERIE DE GHEAŢĂ de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2022 din 14 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381409_a_382738]
-
ce-aduce suferință mare, Ea în schimb mereu revine bătucind destine amare. Otrava dragostei pierdute se prelinge-n inimi multe; Cine stă plângând s-asculte pe cei cu sufletele slute ? Referință Bibliografică: ECOU DE BUN RĂMAS ÎNTR-O SIBERIE DE GHEAȚĂ / Liviu Pirtac : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2022, Anul VI, 14 iulie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Liviu Pirtac : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la articolele
ECOU DE BUN RĂMAS ÎNTR-O SIBERIE DE GHEAŢĂ de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2022 din 14 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381409_a_382738]
-
de ani. Aveam o mare parte din viață în față, trebuia doar să întind mâinile și s-o cuprind în brațe. Nu eram nici măcar un ratat, așa cum de nenumărate ori mă persifla Mariana. Mă trece și acum un fior de gheață ori de câte ori îmi amintesc de ea. A fost o vreme în care am iubit-o la nebunie, o adulam ca pe o nebuloasă unică în felul ei. Acum, acest personaj care mi-a devenit apoi soție vreme de un deceniu și
EXTAZUL ŞI AGONIA UNOR IUBIRI TRECUTE PRIN TIPARNIŢE DE SENTIMENTE VOPSITE ÎN ALB ŞI NEGRU de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1968 din 21 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381402_a_382731]
-
Poezie > Credinta > CĂTRE CER Autor: Mihaela Alexandra Rașcu Publicat în: Ediția nr. 2311 din 29 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului Mi-am lăsat deschisă fereastra spre tine, Doamne! A pătruns prin ea ploaia și mi-a umezit ochii, a bătut gheața grea și mi-a sfârtecat sufletul, dar eu n-am închis-o! Am stat în fața ei până au reușit să se strecoare la mine, timide, două raze de soare. Atunci am simțit că dacă deschid toate ferestrele nu vor mai
CĂTRE CER de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2311 din 29 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381464_a_382793]
-
care trecutul se multiplică, se deformează, se metamorfozează. Speriată am alergat să te privesc în ochi să te întreb: de ce? de ce îmi oferi jocul între alb și negru? de ce de la frumusețea privirii tale treci să mă îmbraci în cuvinte de gheață, rostite aspru. Cu ce-am greșit? ÎNTREBARE INTERIOARĂ trăiesc cu ferestrele sufletului deschise iar vântul năpraznic al incertitudinilor tale îmi suflă puternic în perdeaua albă a sentimentelor. Nu vreau să te tulbur. Am înțeles! mă retrag încet, încet... iar pana
MESAJE POETICE (2) de CRISTINA OPREA în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381441_a_382770]
-
nădăjduia că foca se va iți! Și-atunci, va vedea! Flămândă, furioasă, îi părea în zadar așteptarea... Peste o clipă, iar spera... Și tot așa... Banchiza parcă se mai strâmtase. Ochiuri de apă îi impugeau trăinicia. În adânc, scrâșnete de gheață ruptă îi făceau urechile ursoaicei să vâjâie. Încălziți de zbeng și nu numai, puii se lăsau ademeniți de clipocitul vesel al rotocoalelor de apă ce-mpodobeau întinderea. Neștiutori încă, profitau de grija slăbită a mamei aflate la păcătoasa de pândă
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
puii se lăsau ademeniți de clipocitul vesel al rotocoalelor de apă ce-mpodobeau întinderea. Neștiutori încă, profitau de grija slăbită a mamei aflate la păcătoasa de pândă și sturlubatici se fugăreau încolo și-ncoace. Minune li se părea jocul pe gheață, de-ar ține hârjoana o vecie! Dar ce să vezi, nenorocul îi paște! Mezinul se prinde ostatic într-o vicleană crevasă apărută ca prin farmec c-un zgomot pătrunzător. Se sperie tare! Se-agită! Dar n-are putere să iasă
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
-ntre ei ori să se alinte, ea să se mai răcorească rostogolindu-se prin zăpada subțire. Mânată de foame și grijă, apucă iar calea, cătând mirosuri prielnice... Ajunși spre capătul banchizei, cei trei se opresc. Din loc în loc, petece de gheață desenează pe liniștitul albastru al apei broderii albe, devenite surii cu cât depărtarea crește. În dreapta, mult mai aproape, brunul dungii ce-ntruchipează țărmul... Țărmul?! Poate însăși salvarea?! Cu-ngăduință mintea îi întinde ursoaicei momeală: vreo focă ranită... vreun pui rătăcit
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
-ntruchipează țărmul... Țărmul?! Poate însăși salvarea?! Cu-ngăduință mintea îi întinde ursoaicei momeală: vreo focă ranită... vreun pui rătăcit... ceva lichieni și mușchi... chiar și-o tufă uscată... Scăpată de mrejele visării asmuțite de foame, mama-urs renunță s-apuce spre gheața și frigul lui miazănoapte și se-ndreaptă spre țărm! Se-avântă în apă înadins lopătând mai vârtos. Se face distanță între ea și marginea banchizei, nu glumă. Opriți din giumbușlucuri, puii se-agită în urmă. Nu le vine a crede
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
luase-nainte. Ajuns la malul înalt, stâncos, scâncea implorând ajutor. Ursoaica grăbi să-l sprijine. Cocoțați cu greu pe stânci, scuturară puțina apă rămasă pe blană, căci afară aerul era cald... Se opresc. Se-ntind amândoi pe fâșiile răzlețe de gheață. Puiul își ceru dreptul său la hrană, dar ce primi fu puțin... Mamă-sa, vinovată, scoase un geamăt înfundat... Nici lapte?! Doar căldură și apă?! Doar atât?! Stârnit de pășitul pe gheața-nmuiată, puiul o ia mai lesne la picior. Ursoaica
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
-și odrasla cu greu, căci e tare slăbită. Încă o dată își împlântă privirea în albastrul apei și, răpusă de durere, slobozește un urlet a jale reluând pribegia spre neunde cu puiul tovarăș, doi căutători de nimic, nepăsători parcă de subțirele gheții, de răsfirarea zăpezii prin cenușiul stâncos, pustiu... * Oh, Anyu, Anyu, ce deznădejde te-apasă?! De ce lași în urmă tundra și satul tău de nomazi? Ce te-ndeamnă s-alergi nebunește în împărăția pustie înmuiată de-atâta căldură? se tot întreba
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
înlăcrima de ani buni tărâmul... De-o vreme, Woka se lăsase și el prins de mirajul flăcării divine și o pornise spre mica insulă Kullusu din apropiere, unde auzise că largi straturi de rubine își croiseră drum spre lumină din ghețurile topite cu repeziciune. Adesea cugeta că-n Woka sălășluia spiritul întâiului inuit, altfel n-ar fi putut explica dorul lui de a călca primul zăpada din locuri neștiute decât de sălbăticiuni... Anyu plecase devreme din sat. Înhămase pe Ila și
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
-l cu ochii înguști umeziți de iubire. Copilul adormise degrabă. Îi lua seama cu grijă. Nu voia să-l piardă. Dac-ar ajunge la țărm, ar fi rost de ceva pește, înnădind speranța de hrană... Ori poate că zăpada și gheața mai stăpâneau cu-adevărat locurile acelea, ușurându-i și ei trecerea înspre Kullusu? Ce bine-ar fi s-apuce într-acolo! Să-l afle pe Woka și să fie iarăși împreună ... Simțea și-acum căldura bărbatului lăsată când își alăturase
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
lanuri de orez și oamenii au prins a se înclina în fața mea. - Eu, șopti în cele din urmă Zefir, am ajuns într-un loc în care era veșnic noapte, oamenii umblau numai acoperiți cu blănuri și locuiau în case de gheață. Când am alungat întunericul și am adus soarele, ei s-au așezat în genunchi în fața mea și mi-au făcut mii de plecăciuni. - Ah, ce întâmplări nemaipomenite, strigă Ador, sărind de la locul lui, cum aș vrea să pot și eu
ARIPILE FERMECATE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2037 din 29 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381472_a_382801]
-
2016. Mi-ai crescut aripi cu filigran de zahăr aurit Pe fiecare fulg ai scris iubire În flacără de cer perfid m-ai înălțat și aiurit Zvâcnind în mine murmur de-mplinire Apoi m-ai aruncat într-un ocean de gheață Și zborul mi-ai înțepenit Nici nu mai știu de-s moartă sau am viață Fără tine-s cub de zahăr candelit ... Citește mai mult Mi-ai crescut aripi cu filigran de zahăr auritPe fiecare fulg ai scris iubireîn flacără
MIHAELA TĂLPĂU [Corola-blog/BlogPost/381411_a_382740]
-
Acasa > Versuri > Cuvinte > PESTE POTECI ȘI IERNI Autor: Petru Jipa Publicat în: Ediția nr. 2212 din 20 ianuarie 2017 Toate Articolele Autorului La capătul drumului cu prima zăpadă se formase o stâncă de gheață, acolo încremenise tristețea mea în culoarea șofranului adunată și ea. Bezna umedă transpira pe ușile închise un tramvai dintr-un colț pornise, te-am văzut, fată frumoasă, și ai devenit a mea chiar dacă aștepți pe altcineva, și chiar de nu
PESTE POTECI ȘI IERNI de PETRU JIPA în ediţia nr. 2212 din 20 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381580_a_382909]
-
de ani. Aveam o mare parte din viață în față, trebuia doar să întind mâinile și s-o cuprind în brațe. Nu eram nici măcar un ratat, așa cum de nenumărate ori mă persifla Mariana. Mă trece și acum un fior de gheață ori de câte ori îmi amintesc de ea. A fost o vreme în care am iubit-o ... Citește mai mult MOTTO :„Suntem cu toții puțin ciudați. Și viața este puțin ciudată. Iar când întâlnim pe cineva a cărui ciudățenie este compatibilă cu a noastră
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381422_a_382751]