4,147 matches
-
tu ești cea care trăiește în Orașul-Lumină, iar eu sunt cea care se zbate acolo unde își petrecea Cora-Persefona un anotimp alături de Hades al ei. Zâmbește! Vezi, bătrâna ta își împodobește gândurile cu toată mitologia pe care o știe. Da, glumesc, dar de fapt această amintire din mitologie mă necăjește, văzând că a existat pe lume, cândva, o mamă care, desple tită, alerga pe pământ strigându-și durerea de a o fi pierdut pe Cora-Persefona Proserpina ei. Mai există și cealaltă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la 2, când s-a dus să mănânce cu tipa lui. Cât despre discursuri, sunt din 5 în 5 minute. A avut vizite, pare-se fosta nevastă și o fiică de cam 15-17 ani. Noroc că cealaltă plecase! Vai, nu glumesc, mai degrabă îmi vine să țip: „Îndurare, mă prăpădesc!“ Măcar dacă aș fi fost sănătoasă aș fi ieșit, și „după mine, potopul“. Dar mai bine că am fost silită să stau în pat, altfel m-aș fi aruncat cu siguranță
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lângă tine un an. III Scumpa mea, preaiubita mea, trebuie să te hotărăști să te întorci, fiindcă foarte curând n-am să mai am hârtie pe care să-ți scriu. Când mi-a făcut cadou Alexandre stocul ăsta mare, am glumit cu el și i-am zis: „Am impresia că n-o să-l termin niciodată“. Dar uite că se apropie de sfârșit și ce e mai trist este că nu mai găsesc aici: nu există hârtie de scisori care să nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
subiect sensibil, zice Luke în timp ce ne îndreptăm spre biserică. — Sensibil? Ridic din sprânceană. A, ce, chestia aia? Nu e deloc un subiect sensibil! — Mama ta părea cam afectată de veste... — Mami? Pe bune, nu e afectată absolut deloc. De fapt... glumea! — Glumea? — Da! zic, ușor sfidătoare. Glumea. — Înțeleg. Luke mă ia de braț în clipa în care mă împiedic ușor de pietrișul care pare pudrat cu nucă de cocos. Deci, ești în continuare la fel de hotărâtă să aștepți opt ani înainte de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sensibil, zice Luke în timp ce ne îndreptăm spre biserică. — Sensibil? Ridic din sprânceană. A, ce, chestia aia? Nu e deloc un subiect sensibil! — Mama ta părea cam afectată de veste... — Mami? Pe bune, nu e afectată absolut deloc. De fapt... glumea! — Glumea? — Da! zic, ușor sfidătoare. Glumea. — Înțeleg. Luke mă ia de braț în clipa în care mă împiedic ușor de pietrișul care pare pudrat cu nucă de cocos. Deci, ești în continuare la fel de hotărâtă să aștepți opt ani înainte de a te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îndreptăm spre biserică. — Sensibil? Ridic din sprânceană. A, ce, chestia aia? Nu e deloc un subiect sensibil! — Mama ta părea cam afectată de veste... — Mami? Pe bune, nu e afectată absolut deloc. De fapt... glumea! — Glumea? — Da! zic, ușor sfidătoare. Glumea. — Înțeleg. Luke mă ia de braț în clipa în care mă împiedic ușor de pietrișul care pare pudrat cu nucă de cocos. Deci, ești în continuare la fel de hotărâtă să aștepți opt ani înainte de a te mărita. — Categoric, încuviințez din cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
clatină din cap nedumerit. — Ai pus pe listă și încălțări de la Jimmy Choo, pentru el și ea? — Mi-a luat cineva pantofii de la Jimmy Choo? zic superfericită - după care mă opresc brusc, pentru că am apucat să-i văd expresia. Luke... glumesc. Îmi dreg glasul. Uite. Ăsta e băiatul lui Suze. Tocmai am developat trei filme, și majoritatea pozelor sunt cu Ernie și Suze. — Ăsta-i Ernie în cădiță... îi arăt, dându-i pozele pe rând. Și ăsta-i Ernie când doarme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
trebuie să dăm petrecerea burlacilor! O, Doamne. Știi, fiica mea lucrează la Plaza, intervine doamna Zaleskie. Și zice că toată lumea numai despre nunta ta vorbește. — Serios? spun după o pauză. Ei, nu e chiar așa o... — Cum să nu fie? Glumești? Chelnerii se bat deja care să servească! Toată lumea vrea să vadă pădurea fermecată! Mă privește cu atenție prin lentilele ochelarilor. E adevărat că o să ai orchestră filarmonică, DJ și o formație formată din zece oameni? — Ăă... da. — Prietenele mele mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
prea devreme, spune Robyn, cu un licăr în ochi. Sunt la cheremul tău, douăzeci și patru din douăzeci și patru. Se așază pe fotoliul de lângă pat și îmi toarnă o ceașcă de cafea. — Cum ai intrat? — Cu o agrafă răsucită cu pricepere în broască. Glumesc, desigur! Luke mi-a dat drumul în casă. Tocmai pleca. O, Doamne. Sunt singură cu ea. M-a prins în capcană. — Luke a plecat deja la muncă? — N-aș băga mâna-n foc că s-a dus la serviciu. Robyn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
e mai important? Să știi că ți-au ieșit socotelile și că ești pe plus - sau să știi că ești persoana care ai vrut să fii? Mă uit la el cu gura căscată. — Ei... am zis și eu așa! Am glumit și eu... — Becky, eu nu sunt persoana care vreau să fiu. Nu cred că am fost vreodată persoana care am vrut să fiu. Am fost orb. Am fost obsedat prostește de tot felul de lucruri idioate... Haide! spun, strângându-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
aia? Nu prea, recunosc, și văd în ochii lui o licărire de interes. — Mai are haine de dat? — Nu! zic indignată. Nu mai are nimic de dat. Și nu cred că pantofii ăia trebuie să rămână la tine! — Prada nou-nouți? Glumești! Sunt ai mei acum. Luke mi i-a dat. Dacă lui nu-i mai trebuie... — Ba-i trebuie. O să-i trebuiască. Doar că acum e... puțin stresat. Toată lumea se stresează! Dar asta nu înseamnă că trebuie să le iei pantofii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Lovește ușor faxul. Eu clatin din cap. Știe cineva? De exemplu, știe măcar Luke? Nu știe nimeni, zic, regăsindu-mi în cele din urmă glasul. Și trebuie să-mi promiți că nu spui la nimeni. Că nu spun la nimeni? Glumești? Scutură din cap, nevenindu-i să creadă. Becky, cum ai putut să lași să se întâmple așa ceva? Nu știu. Nu știu. N-am avut nici cea mai mică intenție să se întâmple una ca asta... — N-ai avut nici cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
te măriți pe o plajă? Fuck. — Dar nu... Îmi dreg glasul. Nu am de gând să fug nicăieri! Din câte-am auzit eu, așa aveai de gând. Își examinează o unghie. Nu există o clauză despre asta în contractul ei? — Glumeam! Făceam și eu... o glumă... — Mă întreb dacă pe Robyn ar amuza-o gluma asta. Îmi aruncă cel mai drăgălaș zâmbet cu putință. Biata de ea! Să vezi ce față o să facă atunci când o să audă că Becky Bloomwood nu dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vadă toți când pleci! Ți-am planificat și ieșirea, nu-ți amintești? Petalele de trandafir! Muzica! — A... Nu-i nimic, poate uităm de ieșire... — Să uităm de ieșire? Robyn se uită la mine de parcă aș fi înjurat-o de mamă. Glumești? Orchestra! spune repede în cască. Băgați Some Day! Mă auziți? Some Day. Ridică walkie-talkie-ul. Echipa de la lumini, fiți pe recepție cu petalele de trandafiri. — Robyn, zic neajutorată. Serios, am prefera să ieșim fără tamtam... Nici o mireasă de-a mea nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
întreabă, în momentul în care un Rolls-Royce alb oprește în fața casei și îi auzim torsul egal. — Cred că da, spun, cu un ușor tremur al vocii. Mă mărit. Mă mărit pe bune. Crezi că e bine că fac asta? zic, glumind doar pe jumătate. Păi, cred că da. Tati se uită în oglinda din hol și-și îndreaptă cravata de mătase. Îmi aduc aminte că i-am spus lui mani, chiar în prima zi în care l-am cunoscut pe Luke
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Luke e sincer stupefiat. Vorbești serios? — Da! În jurul lumii! Îmi împreunez degetele strâns. Putem să stăm oricât vrem noi. De la trei săptămâni la... Îl privesc, încordată, cu speranță. Un an. — Un an? Luke se holbează la mine ca la nebuni. Glumești. — Nu glumesc deloc, i-am spus Christinei că s-ar putea să mă-ntorc sau să nu mă-ntorc să lucrez la Barneys. Și nu s-a supărat. Danny s-a oferit să ne golească apartamentul și să ne pună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sincer stupefiat. Vorbești serios? — Da! În jurul lumii! Îmi împreunez degetele strâns. Putem să stăm oricât vrem noi. De la trei săptămâni la... Îl privesc, încordată, cu speranță. Un an. — Un an? Luke se holbează la mine ca la nebuni. Glumești. — Nu glumesc deloc, i-am spus Christinei că s-ar putea să mă-ntorc sau să nu mă-ntorc să lucrez la Barneys. Și nu s-a supărat. Danny s-a oferit să ne golească apartamentul și să ne pună lucrurile la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-și fi tăiat urechile În același scop nu ar fi fost mai ridicol” <endnote id="(387, p. 460)"/>. Într-un articol publicat la Viena În 1877, referindu-se la „Problema evreiască În Europa de Est” (România, Polonia, Rusia), scriitorul evreu Aaron Liebermann, glumind cu amărăciune, scria că perciunul ritual al evreului este „atât de răsucit și de lung, precum este exilul nostru” <endnote id="(245, p. 405)"/>. Desigur, acest mod de a purta părul și barba nu este impus de vreo tradiție nebuloasă
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
evreii din târgurile regiunii : „I-am Întâlnit În Maramureș la toate altitudinile, adaptați, intercalați printre oameni [...] Am dat peste el [= evreul maramureșean] mai sus, la 500 de metri [deasupra mării], pe capra cotiugii cu doi cai, cărând butucii la fabrică, glumind idiș cu țărani [români] descendenți din voievozi, mânuind biciușca și suduind animalele, opintindu-se la roată sau săltând un lemn rebel cu o forță necostisitoare, naturală. Și mai sus, la 1.000 de metri, În inima codrilor seculari, ciocănind cunoscător
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Cuzei; Ciobotaru Șloim și Gherșin - duși la Bârlad; Meer Aronu - idem la Dolhești; Beșchengiu Burăh - idem la Pogonești la lânărie; Saia Strul - idem la Barboși lucrează la Dl. Costandache”. Pentru conformitate semnase agentul Iliescu. c. Cu războiul nu era de glumit Chiar dacă evidența persoanelor era la acea vreme extrem de deficitară la capitolul actualizărilor domiciliare, organele puteri de stat Îi făcuseră răspunzători de absență chiar pe rezerviștii și recruții negăsiți acasă. Nesatisfăcut de rezultatele muncii agenților de poliție, prefectul județului Fălciu revenise
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
Dumitriu Adam”. a.i. Situația „productelor” anului 1877 Dacă la prima intervenție ministerială polițaiul și cei doi comisari din subordine făcuseră cam din burtă niște tabele care s-au dovedit a fi false, de data aceasta șeful de la București nu mai glumea și se adresase iarăși Prefecturii Fălciu. Potrivit uzanțelor, prefectul a trimis poliției În copie ordinul pentru urgentă rezolvare, Înregistrat la numărul 5297/29 iunie 1877: „(...) vă invitu ca până În trei zile de la primirea copiei ordinului Dlui Ministru de Interne
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
din Iași sau „Regimentul 25 infanterie nr.VII Racova” U.M. 01118 din Vaslui, etc. b.g. Atenție, presă! Anul Nou - după programul nostru! Despre cea mai mică urmă de independență a presei În acele timpuri nici nu se poate măcar glumi darămite vorbi serios. Totul era comandat „de sus” iar cei „de jos” trebuiau să execute Întocmai și la timp indicațiile, care de care mai „prețioase”. De altfel, controlul total asupra mijloacelor de informare În masă a fost și unul din
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
se bâlbâie: „Bine, putem face ceremonia dar nu știu dacă am să te pot învesti cu puteri... spiritele întotdeauna vor un fel de plată...” Răspund OK și merg să-mi pregătesc bagajul pentru a doua zi. Luăm masa de seară glumind și povestind, după care, într-un târziu, merg cu Alfonso către cabinetul lui. Vom folosi din ayahuasca rămasă de la ceremonia de la Urusona. Alfonso începe curățarea ceremonială, apoi aprinde o lumânare și continuăm să vorbim sub lumina firavă. Din senin, flacăra
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
comun acord să nu mai iau ayahuasca pentru a mă odihni puțin înainte de călătoria de a doua zi. A doua zi la micul dejun, Sandra, căreia Alfonso îi povestise predicțiile lumânării, mă privește trist și îmi spune că spiritele nu glumesc și aș face bine să le ascult. Alfonso adaugă că drumul dintre Santo Domingo și Quito este unul dintre cele mai periculoase din lume și că șoferii ecuadorieni nu sunt de încredere (asta știu deja, nu numai că nu par
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
multă distracție. Mihai Viteazul nu e un film prea distractiv. Prin tot ce face îți spune că e un film de importanță națională și importanța națională stă ca o cămașă de plumb pe umerii lui. îți spune că nu se glumește cu așa ceva. și știm cam cine mai spune lucruri de felul ăsta. Știu cînd e cazul să mă recunosc învins, iar Păcală (de Geo Saizescu) m-a învins. Nu pot decît să-i întind mîna și să recunosc : m-a
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]