4,125 matches
-
și Gândirea ei este o gândire a gândirii."78 E drept, aici este vorba despre inteligența divină. Ce legătură are intelectul intuitiv omenesc cu aceasta? Aparent, nici o legătură; dar, în fond, inteligența divină și actul său neîntrerupt reprezintă însăși ținta intelectului intuitiv, în ultimă instanță, ea constituie modelul "inteligenței" omenești. De aceea, "modelul" devine regulativ pentru funcționarea facultății umane de cunoaștere. Desigur, intelectul intuitiv devine, prin ceea ce produce și produce principiile științei (și pe cele ale artei) -, constitutiv cunoașterii și oricărei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
omenesc cu aceasta? Aparent, nici o legătură; dar, în fond, inteligența divină și actul său neîntrerupt reprezintă însăși ținta intelectului intuitiv, în ultimă instanță, ea constituie modelul "inteligenței" omenești. De aceea, "modelul" devine regulativ pentru funcționarea facultății umane de cunoaștere. Desigur, intelectul intuitiv devine, prin ceea ce produce și produce principiile științei (și pe cele ale artei) -, constitutiv cunoașterii și oricărei "metode" de dobândire a acesteia. Nu este vorba aici despre o simplă analogie între inteligența divină și cea omenească. Aristotel pune problema
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-se, chiar prin acest act, de condiția divină). Dacă schimbăm unghiul de vedere asupra acestei probleme, încercând o genealogie a cunoașterii, putem observa că preluarea "regulii" gândirii care se gândește pe sine presupune existența unei facultăți potrivite; este vorba despre intelectul intuitiv (care poartă același nume cu inteligența divină: nous). Aceasta trebuie să se apropie cât mai mult de inteligența divină. Se apropie, ținând seama de ceea ce spune Aristotel despre intelectul intuitiv (omenesc)? Cel puțin prin ceea ce produce; și, cum știm
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe sine presupune existența unei facultăți potrivite; este vorba despre intelectul intuitiv (care poartă același nume cu inteligența divină: nous). Aceasta trebuie să se apropie cât mai mult de inteligența divină. Se apropie, ținând seama de ceea ce spune Aristotel despre intelectul intuitiv (omenesc)? Cel puțin prin ceea ce produce; și, cum știm deja, produce principiile științei (și ale artei). Precum gândirea care se gândește pe sine își produce propriul principiu: ea însăși. Dar sunt principiile științei, în unitatea lor, însuși intelectul intuitiv
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre intelectul intuitiv (omenesc)? Cel puțin prin ceea ce produce; și, cum știm deja, produce principiile științei (și ale artei). Precum gândirea care se gândește pe sine își produce propriul principiu: ea însăși. Dar sunt principiile științei, în unitatea lor, însuși intelectul intuitiv (care le produce), pentru a fi refăcut modelul? Într-un fel, da, sunt. Pentru că ele nu reprezintă în ele însele ceva, ci sunt doar pentru o facultate de cunoaștere pregătită să treacă la travaliul noetic, adică la producerea de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
facultate de cunoaștere pregătită să treacă la travaliul noetic, adică la producerea de noi cunoștințe veritabile, prin demonstrație (raționament științific); sunt, altfel spus, pentru însăși facultatea care le-a produs. Pe de altă parte însă, principiile științei nu sunt însuși intelectul intuitiv; pentru că ele reprezintă ceva anterior actului de preluare (a regulii după care gândirea se gândește pe sine); acesta este motivul pentru care Aristotel prelungește operația constituirii principiilor științei, activând un întreg scenariu, alcătuit, așa cum s-a precizat mai sus
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe sine); acesta este motivul pentru care Aristotel prelungește operația constituirii principiilor științei, activând un întreg scenariu, alcătuit, așa cum s-a precizat mai sus, din cele patru momente (percepția, amintirea, experiența și principiul). În plus, deși intuiția (în sens de intelect intuitiv) prinde individualul, ea are, totodată, în chiar această preluare a individualului, universalul. Dar distincția între acești doi termeni rămâne și, de asemenea, este instituită și altă diferență, aceea dintre particular și general (am putea spune, forțând puțin semantica termenilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutive cunoașterii. Regulile pe care Aristotel le va formula, în cadrul proiectului logicii-organon, sunt legate intim de aceste diferențe; precum și de ideea unei gândiri care se gândește pe sine, idee care întemeiează și justifică diferențele amintite. Dacă principiile sunt prinse prin intelectul intuitiv, operațiile anterioare percepția, amintirea și experiența (generalizarea) își au rostul numai în această mișcare către principiu. Fără acesta, ele nu ar avea nici o semnificație cognitivă. Și-o capătă pe aceasta doar așezate astfel, într-o asemenea ordine; iar ceea ce
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mișcare către principiu. Fără acesta, ele nu ar avea nici o semnificație cognitivă. Și-o capătă pe aceasta doar așezate astfel, într-o asemenea ordine; iar ceea ce este valabil pentru principii, va fi valabil și pentru ele. Principiul, ca "obiect" al intelectului intuitiv 81, reprezintă, pe de o parte, o formalizare. Intelectul intuitiv care ajunge la principii este asemenea gândirii care se gândește pe sine (nous) și care admite, pentru sine, două "poziții": gândirea care gândește și gândirea care este gândită. Aceste
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
semnificație cognitivă. Și-o capătă pe aceasta doar așezate astfel, într-o asemenea ordine; iar ceea ce este valabil pentru principii, va fi valabil și pentru ele. Principiul, ca "obiect" al intelectului intuitiv 81, reprezintă, pe de o parte, o formalizare. Intelectul intuitiv care ajunge la principii este asemenea gândirii care se gândește pe sine (nous) și care admite, pentru sine, două "poziții": gândirea care gândește și gândirea care este gândită. Aceste două poziții, date printr-o diferență nemijlocită, trec, în cazul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
date printr-o diferență nemijlocită, trec, în cazul unei gândiri care nu se gândește doar pe sine, ci gândește și altceva diferit de sine, așa cum este gândirea omenească, în funcțiunile logice S și P. De aceea principiul, ca obiect al intelectului intuitiv (nous), este, în esența sa, ceva formal. Dar Aristotel nu-l lasă astfel; preocupat de constituirea științei, el va miza și pe un conținut al acestei forme, S P. Tocmai pentru aceasta el construiește scenariul inducției, prin care se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un conținut al acestei forme, S P. Tocmai pentru aceasta el construiește scenariul inducției, prin care se trece de la simpla percepție a unui lucru, prin amintirea imaginii astfel căpătate, până la experiență; și de aici, la principii, însă doar prin intervenția intelectului intuitiv. Inducția este calea de procurare a unui conținut pentru forma judicativă originară, formală ca atare. Prin ea și prin producerea principiilor de către intelectul intuitiv, știința își capătă propriile temeiuri. Principiile vor constitui premise ale raționamentelor științifice. Dar să fie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin amintirea imaginii astfel căpătate, până la experiență; și de aici, la principii, însă doar prin intervenția intelectului intuitiv. Inducția este calea de procurare a unui conținut pentru forma judicativă originară, formală ca atare. Prin ea și prin producerea principiilor de către intelectul intuitiv, știința își capătă propriile temeiuri. Principiile vor constitui premise ale raționamentelor științifice. Dar să fie vorba la propriu despre un conținut pentru acea formă? Și, daca avem un conținut, acesta schimbă ceva în privința formei? Trece aceasta din urmă în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la Aristotel, în contextul evocat? Se întrevede deja elementul lipsă din această "formulă" a condițiilor științei: este vorba despre adevăr. Toată cercetarea lui Aristotel are sensul formulării condițiilor de posibilitate ale adevărului. Dintre toate "facultățile" cunoașterii opinia, raționamentul, știința și intelectul intuitiv doar acesta din urmă produce adevărul ca atare, fără nici un pericol de eroare. Din acest punct de vedere, adevărul este ca atare ceva formal, asemenea intelectului intuitiv, mai bine zis, principiului ca obiect al său. Numai că adevărul, deși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condițiilor de posibilitate ale adevărului. Dintre toate "facultățile" cunoașterii opinia, raționamentul, știința și intelectul intuitiv doar acesta din urmă produce adevărul ca atare, fără nici un pericol de eroare. Din acest punct de vedere, adevărul este ca atare ceva formal, asemenea intelectului intuitiv, mai bine zis, principiului ca obiect al său. Numai că adevărul, deși prin natura sa ceva formal, reprezintă o corespondență, între formă (S P) și anumite "fapte". Cum sunt procurate aceste fapte? Desigur, prin inducție. Rostul acesteia se lămurește
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva formal, reprezintă o corespondență, între formă (S P) și anumite "fapte". Cum sunt procurate aceste fapte? Desigur, prin inducție. Rostul acesteia se lămurește acum: unul dintre termenii adevărului adevărul fiind prin natura sa formal este asigurat de inducție. Dacă intelectul intuitiv uman ar fi identic gândirii care se gândește pe sine (inteligenței divine), atunci nu ar fi nevoie de inducție. Dar intelectul intuitiv uman nu este perfect, ceea ce înseamnă că el nu poate atinge adevărul ca atare, fără intervenția unei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se lămurește acum: unul dintre termenii adevărului adevărul fiind prin natura sa formal este asigurat de inducție. Dacă intelectul intuitiv uman ar fi identic gândirii care se gândește pe sine (inteligenței divine), atunci nu ar fi nevoie de inducție. Dar intelectul intuitiv uman nu este perfect, ceea ce înseamnă că el nu poate atinge adevărul ca atare, fără intervenția unei facultăți diferită de sine, care să asigure cel de-al doilea element al adevărului-corespondență: faptul, "lucrul"; urmându-l îndeaproape pe Aristotel: imaginea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se referă.82 Din acest moment, conținuturile de gândire vor fi din ce în ce mai semnificative, până se va ajunge la un veritabil echilibru al "faptului" cu enunțul care se referă la el. Însă totul se sprijină pe gândirea formală, firească pentru orice intelect care nu este identic inteligenței divine și care traduce "formal" ceea ce în gândirea care se gândește pe sine este împlinit. Condiționarea cunoștinței este, cum s-a dovedit, formală. Deocamdată, avem proba doar pentru principiile științei (și ale artei). Ce se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în așa fel încât analitica și dialectica să funcționeze altfel decât ca un veritabil canon sau chiar ca un organon al gândirii corecte?98 În sistemul "Logicii transcendentale" (din proiectul criticii rațiunii pure), analitica transcendentală "expune elementele cunoștinței pure ale intelectului și principiile, fără care nici un obiect nu poate fi gândit"; iar dialectica transcendentală este "o critică a intelectului și rațiunii cu privire la folosirea ei hiperfizică".99 Dar obiectul gândit după regulile de corectitudine ale intelectului este obiectul cunoscut, adică fenomenul; iar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un organon al gândirii corecte?98 În sistemul "Logicii transcendentale" (din proiectul criticii rațiunii pure), analitica transcendentală "expune elementele cunoștinței pure ale intelectului și principiile, fără care nici un obiect nu poate fi gândit"; iar dialectica transcendentală este "o critică a intelectului și rațiunii cu privire la folosirea ei hiperfizică".99 Dar obiectul gândit după regulile de corectitudine ale intelectului este obiectul cunoscut, adică fenomenul; iar obiectul rezultat printr-o gândire în care intelectul și rațiunea funcționează hiperfizic este obiectul aparent sau pur și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendentală "expune elementele cunoștinței pure ale intelectului și principiile, fără care nici un obiect nu poate fi gândit"; iar dialectica transcendentală este "o critică a intelectului și rațiunii cu privire la folosirea ei hiperfizică".99 Dar obiectul gândit după regulile de corectitudine ale intelectului este obiectul cunoscut, adică fenomenul; iar obiectul rezultat printr-o gândire în care intelectul și rațiunea funcționează hiperfizic este obiectul aparent sau pur și simplu aparența. Așa încât, temeiul ultim al separației dintre analitică și dialectică este, într-o primă înțelegere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi gândit"; iar dialectica transcendentală este "o critică a intelectului și rațiunii cu privire la folosirea ei hiperfizică".99 Dar obiectul gândit după regulile de corectitudine ale intelectului este obiectul cunoscut, adică fenomenul; iar obiectul rezultat printr-o gândire în care intelectul și rațiunea funcționează hiperfizic este obiectul aparent sau pur și simplu aparența. Așa încât, temeiul ultim al separației dintre analitică și dialectică este, într-o primă înțelegere, însăși diferența dintre fenomen și aparență.100 Angajându-ne însă pe o cale descriptiv-analitică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și logica transcendentală propusă de el, precum și asupra noutății acesteia din urmă; evident, și asupra pretențiilor exagerate ale logicii generale în privința constituirii cunoștinței veritabile, adică asupra pericolului ca aceasta să fie socotită în continuare drept organon al folosirii nelimitate a intelectului, în absența oricărei condiționări empirice. La o primă vedere este clară apropierea dintre logica transcendentală, la al cărei proiect lucrează filosoful german în Critica rațiunii pure, și logica generală, alcătuite fiind amândouă din analitică și dialectică. Pornind de aici, separația
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituire a tuturor elementelor care structurează cunoașterea și gândirea. Logica generală este o "analitică" și doar atât poate fi ea în mod legitim dacă se limitează la statutul de "canon de judecare", de colecție de reguli privind "activitatea formală a intelectului și rațiunii"; dar ea devine "dialectică" depășindu-și caracterul legitim -, dacă pretinde statutul de "organon pentru a produce real cel puțin iluzia unor afirmații obiective"101; fiindcă, în acest caz, ea ar pretinde dobândirea adevărului, cu toate că, strict formală fiind, ea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de reguli producătoare de cunoștințe), așadar ilicit, ea a funcționat, de fapt, ca o "logică a aparenței". Potrivit punctului de vedere al lui Kant, schițat deja, logica generală poate valora ca o analitică, în sensul stabilirii unui canon al folosirii intelectului și rațiunii, în vederea justificării corectitudinii rezultatelor acestei folosiri în modalitate strict formală; prin urmare, statutul său de analitică este cu totul firesc și justificat. Atunci când ea își arogă însă pretenții constitutive (ca organon al cunoașterii), este trecută granița competențelor sale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]