4,097 matches
-
Transilvania. In universitatea medievală s-a încercat combinarea sistematică a modelului de gândire rațional al Greciei Antice (urmând pe Platon și Aristotel) cu teologia creștină. În final, această sinteză nu a avut succes. Ințelegerea în credința creștină este determinată de intelect (în sensul de intuiție personală, revelație), în contrast cu înțelegerea dată de rațiune (de exemplu, în problema de geometrie discutată de Socrate cu micul sclav în „Meno”). Subiectele propuse în dezbaterea scolastică devin din ce in ce mai abstracte și irelevante. La aceste probleme, s-au
Universitate () [Corola-website/Science/299120_a_300449]
-
te apasă greu și pentru că te trag în toate părțile durerea, mânia, tristețea, cum ești acum la minte nu-ți sunt încă prielnice leacuri tari” (Cartea I, proza V) . Eliminarea pasiunilor este necesară deoarece, pentru acceptarea sensului real al morții, intelectul trebuie să devină unul agent. Pentru aceasta este necesară identificarea prealabilă a structurii de bază a credințelor lui Boethius. Filosofia vrea să știe care sunt convingerile interlocutorului său, pentru a-i putea alunga pasiunile. Boethius înțelege intelectul în manieră aristotelică
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
real al morții, intelectul trebuie să devină unul agent. Pentru aceasta este necesară identificarea prealabilă a structurii de bază a credințelor lui Boethius. Filosofia vrea să știe care sunt convingerile interlocutorului său, pentru a-i putea alunga pasiunile. Boethius înțelege intelectul în manieră aristotelică: atâta timp cât este afectat, este intelect pasiv sau pasional, incapabil să acceadă la principii; neafectat, este un intelect agent, posesor al principiilor. Eliminarea sentimentelor sau pasiunilor are tocmai această miză: transformarea mentală, activarea intelectului. Proza VI a cărții
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
agent. Pentru aceasta este necesară identificarea prealabilă a structurii de bază a credințelor lui Boethius. Filosofia vrea să știe care sunt convingerile interlocutorului său, pentru a-i putea alunga pasiunile. Boethius înțelege intelectul în manieră aristotelică: atâta timp cât este afectat, este intelect pasiv sau pasional, incapabil să acceadă la principii; neafectat, este un intelect agent, posesor al principiilor. Eliminarea sentimentelor sau pasiunilor are tocmai această miză: transformarea mentală, activarea intelectului. Proza VI a cărții I este un dialog de factură aproape platoniciană
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
credințelor lui Boethius. Filosofia vrea să știe care sunt convingerile interlocutorului său, pentru a-i putea alunga pasiunile. Boethius înțelege intelectul în manieră aristotelică: atâta timp cât este afectat, este intelect pasiv sau pasional, incapabil să acceadă la principii; neafectat, este un intelect agent, posesor al principiilor. Eliminarea sentimentelor sau pasiunilor are tocmai această miză: transformarea mentală, activarea intelectului. Proza VI a cărții I este un dialog de factură aproape platoniciană în care Filosofia obține un profil spiritual al interlocutorului printr-o serie
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
alunga pasiunile. Boethius înțelege intelectul în manieră aristotelică: atâta timp cât este afectat, este intelect pasiv sau pasional, incapabil să acceadă la principii; neafectat, este un intelect agent, posesor al principiilor. Eliminarea sentimentelor sau pasiunilor are tocmai această miză: transformarea mentală, activarea intelectului. Proza VI a cărții I este un dialog de factură aproape platoniciană în care Filosofia obține un profil spiritual al interlocutorului printr-o serie de întrebări socratice, structurabile, împreună cu răspunsurile lor, într-un adevărat proiect de Summă. 1) „Dacă lumea
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
În cele din urmă Boethius va găsi răspunsul la cele două probleme: finalitatea lumii este binele, adică fericirea, adică Dumnezeu, iar modul în care conduce Dumnezeu lumea este în acord cu binele. Până acolo, însă, va parcurge câteva etape: purificarea intelectului de pasiuni, întărirea și clarificarea convingerilor corecte, identificarea unei definiții adecvate a fericirii și binelui. Filosofia împinge discuția înspre contextul creștin al problemei. Această manieră de a arăta că adevărurile credinței izvorăsc în mod natural din cele ale filosofiei este
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
ale filosofiei este o notă de stil generală a cărții, motiv pentru care acest text a putut fi considerat exemplar de către scolastici. Întreaga gândire medievală va parcurge, în diferite moduri, un efort similar. Eliminarea pasiunilor este pasul necesar în vederea pregătirii intelectului pentru înțelegerea problemelor restante. Adevărurile cunoscute de Boethius sunt încă incomplete, deficiență care atrage după sine necesitatea desăvârșirii lor, nu însă înainte de finalizarea pomenitei „purificări” a intelectului de pasiuni. Cartea a II-a a Consolării... va fi prin urmare abia
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
în diferite moduri, un efort similar. Eliminarea pasiunilor este pasul necesar în vederea pregătirii intelectului pentru înțelegerea problemelor restante. Adevărurile cunoscute de Boethius sunt încă incomplete, deficiență care atrage după sine necesitatea desăvârșirii lor, nu însă înainte de finalizarea pomenitei „purificări” a intelectului de pasiuni. Cartea a II-a a Consolării... va fi prin urmare abia „trecerea” spre discuția finală, filosofică, numită de Filosofie „leacul cel tare”. Până acolo însă este nevoie de purificare, de „leacul cel slab”, constând într-un dialog despre
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
argumentelor și parafrazelor de tip stoic în această secvență a dialogului reprezintă o opțiune interesantă, din care trebuie să înțelegem în primul rând rolul pe care Boethius îl acordă acestui tip de filosofie: gândirea stoică are funcția de a elibera intelectul de „legătura” cu lucrurile, de dependența față de lumea materială. O funcție purificatoare sau mai degrabă „nivelantă”, am spune, prin care intelectului i se smulg prejudecățile legate de valoarea lucrurilor sensibile. Nu mai mult, însă, deoarece, odată imunizat față de aparentele nenorociri
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
primul rând rolul pe care Boethius îl acordă acestui tip de filosofie: gândirea stoică are funcția de a elibera intelectul de „legătura” cu lucrurile, de dependența față de lumea materială. O funcție purificatoare sau mai degrabă „nivelantă”, am spune, prin care intelectului i se smulg prejudecățile legate de valoarea lucrurilor sensibile. Nu mai mult, însă, deoarece, odată imunizat față de aparentele nenorociri, intelectul are nevoie de altceva. Meșteșugul stoic este numai „leacul cel slab”, instrumentul prin care intelectului i se „taie” legăturile cu
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
de „legătura” cu lucrurile, de dependența față de lumea materială. O funcție purificatoare sau mai degrabă „nivelantă”, am spune, prin care intelectului i se smulg prejudecățile legate de valoarea lucrurilor sensibile. Nu mai mult, însă, deoarece, odată imunizat față de aparentele nenorociri, intelectul are nevoie de altceva. Meșteșugul stoic este numai „leacul cel slab”, instrumentul prin care intelectului i se „taie” legăturile cu scoarța terestră, pentru a putea ulterior să se înalțe spre adevărata lui patrie: „Minții tale îi voi da aripi prin
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
nivelantă”, am spune, prin care intelectului i se smulg prejudecățile legate de valoarea lucrurilor sensibile. Nu mai mult, însă, deoarece, odată imunizat față de aparentele nenorociri, intelectul are nevoie de altceva. Meșteșugul stoic este numai „leacul cel slab”, instrumentul prin care intelectului i se „taie” legăturile cu scoarța terestră, pentru a putea ulterior să se înalțe spre adevărata lui patrie: „Minții tale îi voi da aripi prin care să se poată înălța ca, după ce îi vei învinge tulburarea, să te întorci în
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
ca, după ce îi vei învinge tulburarea, să te întorci în patrie sănătos, condus de mine, pe drumul meu și chiar cu mijloacele mele de călătorie” . Ceea ce urmează ține de dialectica platoniciană, „leac puternic” pentru care Boethius va fi pregătit treptat. Intelectul lui Boethius trebuie desprins de lucrurile sensibile și de atracțiile care îl leagă de viață, - de „amintire”, cum spune Filosofia - pentru a putea face față acelei discuții care să-l conducă spre recunoașterea adevăratei fericiri. Începând cu Cartea a III
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
mental divin care se explică (desfășoară) pe sine sub forma destinului istoric , într-un mod asemănător celui în care ideea unui artist se explicitează temporal și succesiv în opera de artă. Sau, conform unei alte comparații, „după cum este argumentarea pentru intelect, nașterea pentru viață, timpul pentru eternitate, cercul pentru centru, așa e înlănțuirea mișcătoare a destinului pentru unitatea [simplitatea] statornică a providenței”. Datorită faptului că omul este o ființă situată în interiorul acestei desfășurări numită destin, nu poate avea acuitatea necesară pentru
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
furniza argumente în favoarea unei asemenea ipoteze, dar nu o poate demonstra cu preciziune. La fel ca și Toma de Aquino, Duns Scot adoptă o doctrină realistă, dar vederile lor diferă în special în problema percepției. Duns Scot admite că atât intelectul, cât și simțurile pot percepe și înțelege realitatea lucrurilor în mod direct și intuitiv. Toma de Aquino susținea că intelectul nu poate percepe direct singularitatea lucrurilor materiale, ci doar natura universaliilor dedusă din percepțiile sensoriale. Duns Scot se opune în
John Duns Scot () [Corola-website/Science/299426_a_300755]
-
Duns Scot adoptă o doctrină realistă, dar vederile lor diferă în special în problema percepției. Duns Scot admite că atât intelectul, cât și simțurile pot percepe și înțelege realitatea lucrurilor în mod direct și intuitiv. Toma de Aquino susținea că intelectul nu poate percepe direct singularitatea lucrurilor materiale, ci doar natura universaliilor dedusă din percepțiile sensoriale. Duns Scot se opune în egală măsură vederilor lui Averroes privind problema percepției, afirmând că realitatea materială conține în ea însăși elementele care permit să
John Duns Scot () [Corola-website/Science/299426_a_300755]
-
se opune discursului patriarhal. Sub lumina acestei interpretări, Molly Bloom nu mai este femeia vulgară, lascivă, ci femeia care respinge clișeele patriarhale legate de castitate și virginitate. Maud Ellmann consideră că, departe de a se supune tradiționalei dihotomii literare bărbat/intelect - femeie/trup, romanul "Ulise" o inversează pentru că îl prezintă pe Leopold Bloom în toate ipostazele trupului, ospătându-se, defecând sau masturbându-se, în timp ce Molly este redată „prin intermediul gândirii ei pure, nemediate de un narator extern”. Chiar dacă atenția ei este îndreptată spre
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
28 octombrie 1704. Locke a continuat linia empiric-materialistă a lui Bacon și Hobbes, fundamentând orientarea senzualistă în teoria cunoașterii. Opera celebră a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influențe, se intitulează: "An essay concerning human understanding" (Eseu asupra intelectului omenesc), 1689-1690. Combătând teoria idealistă a ideilor înnăscute, Locke afirmă în această operă că toate cunoștințele provin din experiența senzorială. După el, mintea omului este la naștere ca o foaie nescrisă ("white paper, void of all characters") ("tabula rasa"): "În
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
omenesc), 1689-1690. Combătând teoria idealistă a ideilor înnăscute, Locke afirmă în această operă că toate cunoștințele provin din experiența senzorială. După el, mintea omului este la naștere ca o foaie nescrisă ("white paper, void of all characters") ("tabula rasa"): "În intelect nu există nimic fără să fi fost înainte în simțuri". Locke a făcut totuși unele concesii idealismului, admițând, alături de experiența internă, ca un izvor de sine stătător al cunoașterii și formulând teoria calităților secundare, după care calitățile "secundare" (culoarea, gustul
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
a fost criticată de pe pozițiile senzualismului materialist de Locke, Condillac ș.a. Materialismul dialectic respinge "teoria ideilor înnăscute", arătând că izvorul tuturor cunoștințelor noastre sunt senzațiile și percepțiile, care reflectă lumea obicetivă. Locke spune că nu există idei și principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naște omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simțuri, îi vin de la percepții. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
și percepțiile, care reflectă lumea obicetivă. Locke spune că nu există idei și principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naște omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simțuri, îi vin de la percepții. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar și nici nu poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simțurile. Intelectul este activ dar nu este creator. Două sunt izvoarele din
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
există idei și principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naște omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simțuri, îi vin de la percepții. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar și nici nu poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simțurile. Intelectul este activ dar nu este creator. Două sunt izvoarele din care provin cunoștințele noastre. Avem pe de o parte percepțiile
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simțuri, îi vin de la percepții. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar și nici nu poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simțurile. Intelectul este activ dar nu este creator. Două sunt izvoarele din care provin cunoștințele noastre. Avem pe de o parte percepțiile care ne pun în contact cu obiectele externe, pe care Locke le numește senzații ("sensations"), iar pe de altă parte
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
câte nouă tratate. În viziunea lui Porfir, prima Enneadă tratează chestiunile de etică, a doua și a treia pe cele de fizică, a patra Enneadă cuprinde tratatele care au ca temă Sufletul, a cincea pe cele care au ca temă Intelectul, iar a șasea Enneadă pe cele care se referă în mod precumpănitor la Unul. Nu lipsite de interes sunt și teoriile estetice plotiniene. Alunecând spre ocultism, neoplatonismul a exercitat o puternică influență asupra creștinismului fiind revalorificat, în secolul XV, prin intermediul
Plotin () [Corola-website/Science/298878_a_300207]