6,119 matches
-
mecanismele ei emoționale, iraționale. Prin urmare, în funcție de locul pe care îl va ocupa pe această “scară”, argumentarea va căpăta o anumită “marcă”. Locutorul, punând în joc argumentarea ca strategia perlocuționară, vizează în planul apropiat asumarea unei idei sau teze de către interlocutor, iar în plan îndepărtat modificarea universului psihocomportamental al acestuia și, prin el, chiar modificarea unei stări de lucruri din lumea socială sau naturală. Având în vedere că ideile, “convingerile ne călăuzesc dorințele și ne modelează acțiunile.” (Peirce, 1990:115 ). Având
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
acestuia și, prin el, chiar modificarea unei stări de lucruri din lumea socială sau naturală. Având în vedere că ideile, “convingerile ne călăuzesc dorințele și ne modelează acțiunile.” (Peirce, 1990:115 ). Având, așadar, ca prim scop asumarea unei idei de către interlocutor, locutorul argumentează în favoarea acelei idei, teze iar argumentarea lui poate fi “convingătoare” sau “persuasivă”, altfel spus argumentarea ca și convingere și argumentarea ca persuadare. Această distincție o regăsim la Perelman și Olbrechts Tyteca, care afirmau: “ne propunem a numi persuasivă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
auditoriu. Convigerea, ca act argumentativ, pune în joc, în special, argumente bazate pe fapte, și exemple precum și o serie de operații logice (inferențe, raționamente, deducții, inducții, implicații, disjuncții), așadar mecanisme de ordinul raționalității și vizează în special dimensiunea rațională a interlocutorului. Ea tinde spre extrema raționalității: demonstrația cu idealul de deductibilitate, însă fiind sortită domeniului verosimilului și probabilului nu-și poate depăși condiția, depășire care de fapt ar anula-o devenind demonstrație. Argumentele și operațiile puse în scenă de convingere sunt
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
act argumentativ aruncă în lupta discursivă, mai degrabă, argumente bazate pe analogie și operații retorico-estetice sau stilistice (de ordonare, de “ornare” și altele), mecanisme ce țin, mai curând, de sensibilitatea subiectivă decât de raționalitate, vizând în special dimensiunea emoțională a interlocutorului. Argumentele și operațiile vehiculate de persuadare sunt seducătoare și sugestive nu constrângătoare, tinzând spre cealaltă extremă, cea irațională, a seducției prin cuvinte, care de cele mai multe ori ia forma “persuasiunii clandestine” sau manipulării prin cuvinte. În actul persuadării accentul cade pe
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
acțiunilor>>”, nu atât prin forța fizică cât prin puterea discursului.” (Slama-Cazacu, 2000:39-40). Așadar, locutorul sau oratorul poate folosi discursul sau intervenția discursivă nu doar cu scopul informativ ci și ca stratagemă, “șiretlic” discursiv în vederea ducerii în eroare sau manipulării interlocutorului. Dacă argumentarea ca și convingere și argumentarea ca persuadare sunt modalități de influențare cu caracter rațional și conștinet, chiar dacă se recurge și la mijloace de ordinul sensibilității, afectivității, manipularea prin limbaj constă în “a face pe oameni să se comporte
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
acțiune sau într-un mod specific austinian, acel enunț care servește la realizarea unei stări de lucruri și nu descrierii acesteia, atunci metafora sau enunțul metaforic poate fi înțeles ca un „procedeu stilistico-persuasiv” prin care locutorul încearcă să acționeze asupra interlocutorului determinându-l și influențându-l atât la nivel cognitiv, afectiv, cât și comportamental. P. Ricoeur în Metafora vie face o genealogie a metaforei, începând cu retorica clasică (în special Aristotel), trecând prin neoretorică, semiotică și terminând cu heremenentica. Metafora având
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Prin urmare, accentul cade pe „efectele pe care le au metaforele asupra noastră”, pe faptul că ele sunt „simple evocări”, enunțul metaforic fiind un „simplu stimul”. Noi folosim „o nouă propoziție (metafora n.n.) pentru a stimula organele de simț ale interlocutorului nostru - sperând să obținem astfel acordul cu privire la o propoziție”.(idem: 302,305). Distincția dintre „sensul natural și sensul non-natural (metaforic n.n.)” este strâns legată de distincțiile dintre „stimuli și cunoaștere”, „cauze ale credințelor și rațiuni pentru credință” (idem:306-307). Așadar
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
adecvare a lumii la limbaj În întrebuințarea performativă a limbajului, locutorul folosește limbajul raportându-se la lumea reală, nu atât pentru a o reflecta (deși această reflectare poate fi co-prezentă), cât pentru a o transforma, a acționa asupra ei prin intermediul interlocutorului. Vorbirea (scrierea) fiind o formă a comportamentului uman, noi avem putința ca, prin limbaj, acționând asupra „lumii psiho-comportamentale” a interlocutorului, să acționăm, indirect, asupra lumii reale, exterioare. Modificând „lumea ideatică” a interlocutorului prin limbaj, transformăm lumea reală prin interlocutor. Spre
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
pentru a o reflecta (deși această reflectare poate fi co-prezentă), cât pentru a o transforma, a acționa asupra ei prin intermediul interlocutorului. Vorbirea (scrierea) fiind o formă a comportamentului uman, noi avem putința ca, prin limbaj, acționând asupra „lumii psiho-comportamentale” a interlocutorului, să acționăm, indirect, asupra lumii reale, exterioare. Modificând „lumea ideatică” a interlocutorului prin limbaj, transformăm lumea reală prin interlocutor. Spre exemplu, spunând interlocutorului: „Închide, te rog, ușa!”, vom transforma mediul înconjurător („de la ușa deschisă la ușa închisă”) fără ca locutorul să
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
a o transforma, a acționa asupra ei prin intermediul interlocutorului. Vorbirea (scrierea) fiind o formă a comportamentului uman, noi avem putința ca, prin limbaj, acționând asupra „lumii psiho-comportamentale” a interlocutorului, să acționăm, indirect, asupra lumii reale, exterioare. Modificând „lumea ideatică” a interlocutorului prin limbaj, transformăm lumea reală prin interlocutor. Spre exemplu, spunând interlocutorului: „Închide, te rog, ușa!”, vom transforma mediul înconjurător („de la ușa deschisă la ușa închisă”) fără ca locutorul să se deplaseze și să facă el însuși acest lucru. Sunt necesare unele
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
prin intermediul interlocutorului. Vorbirea (scrierea) fiind o formă a comportamentului uman, noi avem putința ca, prin limbaj, acționând asupra „lumii psiho-comportamentale” a interlocutorului, să acționăm, indirect, asupra lumii reale, exterioare. Modificând „lumea ideatică” a interlocutorului prin limbaj, transformăm lumea reală prin interlocutor. Spre exemplu, spunând interlocutorului: „Închide, te rog, ușa!”, vom transforma mediul înconjurător („de la ușa deschisă la ușa închisă”) fără ca locutorul să se deplaseze și să facă el însuși acest lucru. Sunt necesare unele condiții: ușa să fie deschisă iar colegul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
fiind o formă a comportamentului uman, noi avem putința ca, prin limbaj, acționând asupra „lumii psiho-comportamentale” a interlocutorului, să acționăm, indirect, asupra lumii reale, exterioare. Modificând „lumea ideatică” a interlocutorului prin limbaj, transformăm lumea reală prin interlocutor. Spre exemplu, spunând interlocutorului: „Închide, te rog, ușa!”, vom transforma mediul înconjurător („de la ușa deschisă la ușa închisă”) fără ca locutorul să se deplaseze și să facă el însuși acest lucru. Sunt necesare unele condiții: ușa să fie deschisă iar colegul să-ți onoreze rugămintea
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
acesta trebuie ajustat , potrivit lumii reale pentru a o reflecta cât mai fidel cu putință, în întrebuințarea performativă lumea trebuie transformată, ajustată și potrivită limbajului. Prima are drept scop reflectarea lumii, a doua transformarea lumii, atât a „lumii psihocomportamentale” a interlocutorului, cât și a lumii reale, externe. Ajustarea și adecvarea lumii la limbaj reiese din exemplul de mai sus. Când locutorul enunță: „Închide, te rog, ușa!”, interlocutorul închizând ușa va transforma lumea înconjurătoare, pentru ca aceasta să se potrivească enunțului. Ideea unor
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
are drept scop reflectarea lumii, a doua transformarea lumii, atât a „lumii psihocomportamentale” a interlocutorului, cât și a lumii reale, externe. Ajustarea și adecvarea lumii la limbaj reiese din exemplul de mai sus. Când locutorul enunță: „Închide, te rog, ușa!”, interlocutorul închizând ușa va transforma lumea înconjurătoare, pentru ca aceasta să se potrivească enunțului. Ideea unor direcții de adecvare între limbaj și lume este propusă de Searle și Vanderveken. Astfel, există patru direcții posibile de adecvare: a limbajului la lume, a lumii
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
fiind aceea „de a reprezenta modul de a fi a lucrurilor în lume”. Ajustarea lumii la cuvinte este o direcție proprie întrebuințării performative a instanțelor de discurs, scopul locutorului fiind acela de a transforma lumea, mai întâi „lumea interioară” a interlocutorului, și prin aceasta lumea reală externă. Este cel mai des întâlnită în cazul actelor ilocuționare (cerere, ordin, promisiune, etc.). Combinarea celor două este tot o direcție (o dublă direcție) specifică folosirii performative a discursivității. Avem două cazuri: când un enunț
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
felicitările care nu fac decât să exprime stările mentale ale locutorului. Pare, totuși, că această direcție nulă „se anulează” enunțurile expresive integrându-se mai degrabă, în „direcția dublă”, ele reflectă, exprimă o lume (lumea mentală a locutorului) și acționează asupra interlocutorului, deoarece îi creează acestuia o anumită stare de spirit (de bucurie, mulțumire, etc.). 4.4.1. Succes / insucces - valori pragmatice ale enunțurilor performative Secvențele discursive performative nu sunt pur performative, având, în genere, un conținut propozițional și referință. Pot lua
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Succes / insucces - valori pragmatice ale enunțurilor performative Secvențele discursive performative nu sunt pur performative, având, în genere, un conținut propozițional și referință. Pot lua valori alethice, însă rolul lor fundamental fiind acela de a acționa, influența, transforma „lumea psihocomportamentală” a interlocutorului, și prin acesta lumea exterioară, ele se vor comporta, mai degrabă, asemenea actelor, putând fi reușite sau nereușite, „fericite” sau „nefericite”, și având succes sau insucces, unele neputând lua decât astfel de valori („Pleacă!”, „Scuză-mă!”, etc.). Un enunț performativ
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
te rog, ușa!”, locutorul realizează atât un act locuționar (a spune ceva), cât mai ales unul ilocuționar (a spune ce face: „Te rog...!”) și unul perlocuționar (a face ce se spune). Cererea va fi reușită doar în cazul în care interlocutorul va face efectiv ceea ce îi cere locutorul, și nereușită în caz contrar. La fel, dacă locutorul își propune ca printr-o anumită intervenție discursivă să-și bine dispună interlocutorul, aceasta va fi reușită, plină de succes sau nereușită, eșuată în funcție de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
se spune). Cererea va fi reușită doar în cazul în care interlocutorul va face efectiv ceea ce îi cere locutorul, și nereușită în caz contrar. La fel, dacă locutorul își propune ca printr-o anumită intervenție discursivă să-și bine dispună interlocutorul, aceasta va fi reușită, plină de succes sau nereușită, eșuată în funcție de modul în care scopul propus se realizează sau nu. Succesul sau eșecul depind, însă, de o serie de factori circumstanțiali, cunoscuți și sub numele de „condiții de reușită”, care
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
cunoscuți și sub numele de „condiții de reușită”, care se află mai mult sau mai puțin sub controlul locutorului. 4.5. Intenția practică a locutorului În cazul întrebuințării referențiale, constatative a limbajului, intenția locutorului este una teoretică, cognitivă vizând înțelegerea (interlocutorului) ca scop în sine. Locutorul, propunându-și doar captarea sensului, accederea prin limbaj la lumea referentului, de către interlocutor, și nu adeziunea acestuia, în vreun fel sau altul, la cele spuse. În momentul folosirii performative a discursului, intenția locutorului nu mai
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
locutorului. 4.5. Intenția practică a locutorului În cazul întrebuințării referențiale, constatative a limbajului, intenția locutorului este una teoretică, cognitivă vizând înțelegerea (interlocutorului) ca scop în sine. Locutorul, propunându-și doar captarea sensului, accederea prin limbaj la lumea referentului, de către interlocutor, și nu adeziunea acestuia, în vreun fel sau altul, la cele spuse. În momentul folosirii performative a discursului, intenția locutorului nu mai este una teoretică ci una practică, adică aceea de a acționa, influența, transforma „lumea psihocomportamentală” a interlocutorului, și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
de către interlocutor, și nu adeziunea acestuia, în vreun fel sau altul, la cele spuse. În momentul folosirii performative a discursului, intenția locutorului nu mai este una teoretică ci una practică, adică aceea de a acționa, influența, transforma „lumea psihocomportamentală” a interlocutorului, și prin aceasta lumea reală, exterioară. În acest moment, înțelegerea de către interlocutor a celor spuse nu mai este un scop în sine, ci un mijloc în vederea influențării și transformării celuilalt, și odată cu el a lumii reale. Înțelegerea este o condiție
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
cele spuse. În momentul folosirii performative a discursului, intenția locutorului nu mai este una teoretică ci una practică, adică aceea de a acționa, influența, transforma „lumea psihocomportamentală” a interlocutorului, și prin aceasta lumea reală, exterioară. În acest moment, înțelegerea de către interlocutor a celor spuse nu mai este un scop în sine, ci un mijloc în vederea influențării și transformării celuilalt, și odată cu el a lumii reale. Înțelegerea este o condiție necesară dar intermediară, în uzajul performativ al discursivității, reacția interlocutorului nu se
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
înțelegerea de către interlocutor a celor spuse nu mai este un scop în sine, ci un mijloc în vederea influențării și transformării celuilalt, și odată cu el a lumii reale. Înțelegerea este o condiție necesară dar intermediară, în uzajul performativ al discursivității, reacția interlocutorului nu se produce decât în urma înțelegerii celor spuse. Prin urmare, referențialitatea este întotdeauna prezentă în întrebuințarea performativă a limbajului prin dimensiunea sensului (înțelegerii sensului) dar nu întotdeauna printr-o accedere fidelă la lumea referentului. Locutorul poate folosi o serie de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
stat, în cazul participării la o formă oarecare de cooperare internațională. Neoliberalii accentuează, de regulă, caracterul atomist al statului: el se preocupă de maximizarea propriei utilități, adică de obținerea unor câștiguri absolute. Pe de altă parte, neorealiștii defensivi principalii lor interlocutori în cadrul dezbaterii neo-neo consideră că statul este poziționalist defensiv: posibilitatea ca, în contextul unei oportunități de cooperare, unele state să caute câștiguri relative va face ca statul să refuze acea oportunitate, de teamă ca alții să nu obțină avantaje pe seama
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]