8,051 matches
-
nu e vina ta. Tu-mi ziceai odată, ah! al meu iubite, Partea mea din ceruri ție ți-o voi da; Toate sînt uitate, toate sînt perdute, Astfel este veacul, nu e vina ta. ....................................................... Cinste și iubire, dragoste, credință, Ieri jurai tu mie, azi cui s-o-ntîmpla; Nu cunoști iubire, nu simți pocăință, Astfel ți-este sexu, nu e vina ta. Dar cu toată Însă, multa-ți necredință, Inima-mi tot bate orcînd te-oi vedea; Îngerul ești În ochi-mi, sfîntă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ascultă puțin acel vacarm al glasurilor, în timp ce gândurile sale rătăceau care-ncotro jucând de-a v-ați ascunselea fără să-și găsească pacea. Voise cumva să facă pe eroul? Și-n ochii cui? Datoria lui era să se supună, așa cum jurase, și nicidecum să se gândească prea tare la cele pământești. Firea lui cea nepotolită e înfocată, trabuia s-o țină bine în frâu dacă nu voia să se întoarcă la păscutul caprelor preotului pe câmp, sau în sat ca să-l
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cine mulge. VIII La Altomonte a dat de o vrăjmășie pregătită și pusă la punct de mesagerii ce sosiseră înaintea lui. Era tratat ca un paria, certat pentru orice-ar fi făcut, atenționat necontenit să-și facă datoria de călugăr; jurase să respecte regulile și să-l apere pe Cristos așa cum o cerea tradiția mânăstirii și cum un dominican era obligat s-o facă. Începând cu noul Stareț și terminând cu duhovnicul, de la confrații mai tineri până la cei mai vârstnici, avea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să bea, să povestească aventuri adesea născocite de dragul de a se ului unul pe altul. Tommaso nu se lăsa mai prejos, participa și el la o astfel de întrecere, exagera, amesteca născocirile lui cu istorii împrumutate din Apuleius 26, se jura că sunt adevărate și că i se întâmplaseră chiar lui. Uneori uita că se găsește în prezența unui grup de prieteni și se lăsa dus totuna cu rolurile în care juca ca într-un vis sau delir, astfel că narațiunea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să dea amănunte pe care le-ar fi evitat bucuros. Se cuvenea, însă, să spulbere asemenea abjecții, altfel s-ar fi crezut despre el că e Diavolul în persoană. Drept care, spuse: Curtea nu poate ignora un amănunt: ticălosul care a jurat să spună adevărul este un delincvent cunoscut în toate ținuturile Regatului. Este un provocator de scandaluri, un scelerat infam, a fost condamnat pentru furt în Calabria, cu ocazia adunării preoților canonici din Catanzaro, confiscându-i-se banii primiți ca pomană
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
șase cărți din Astrologicum și pentru De fato siderali vitando; fără știința mea, se fac manipulări spre a mi se face rău și se continuă defăimarea mea, ca josnic slujitor al lui Dumnezeu și nelegiuit conspirator în contra regulilor statutului Bisericii. Jur că nu am nicio vină, și nici vreo înțelegere secretă. Acceptase să declare drept apocrife cele două opere menționate, dar atunci când au pretins că va trebui să semneze o invectivă împotriva lui Galilei și împotriva cărții acestuia Dialogo sopro i
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
o evadare, iar la un moment dat părinții Își pierd autoritatea asupra lor. La un moment dat Sfântul Ioan Învață părinții să „pună copilului Lege”, ca acesta să nu ocărască pe nimeni, să nu hulească pe nimeni, să nu se jure și să se bată. Și tot Sfântul Ioan Îndeamnă părinții să pedepsească pe cel care Încalcă legea. Sfântul Ioan recomandă mai Întâi mustrarea. Vedem că În zilele noastre copiii nu mai dau importanță cuvintelor de mustrare care vin din partea membrilor
EDUCAȚIA RELIGIOASĂ – O NECESITATE PENTRU SUFLETUL TUTUROR COPIILOR. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Mariana DINTER, Adriana NASTASĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2133]
-
în afară. — Și acum între noi doi, sâsâi Vocea, cu limba despicată. Nu trebuia să mă chemi, știai că stau la pândă. Trebuia să te macini, în amintirile tale, până ajungeai un pumn de țărână... Ai călcat legământul... N-am jurat... gemu bătrânul. Eu nu... — Pentru că nu era nimic sfânt pe care să juri. Nu mai era nimic al tău. Vocea se roti în jur, amețindu-l : Voiai să taci și erai silit să vorbești. Iar acum vrei să vorbești și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trebuia să mă chemi, știai că stau la pândă. Trebuia să te macini, în amintirile tale, până ajungeai un pumn de țărână... Ai călcat legământul... N-am jurat... gemu bătrânul. Eu nu... — Pentru că nu era nimic sfânt pe care să juri. Nu mai era nimic al tău. Vocea se roti în jur, amețindu-l : Voiai să taci și erai silit să vorbești. Iar acum vrei să vorbești și ai să fii silit să taci... Vocea venea acum din spate. Bătrânul se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
drumul spre lume e numai cădere... Cosmina tastă cu băgare de seamă adresa, apoi puse la loc în caiet bilețelul lui Efrem. Caietul se deschisese în dreptul foii pe care o primise în dar de la culegătorul de rămășițe. Ar fi putut jura că dragonul a fost desenat de mâna ei, dacă n-ar fi știut că așa ceva nu era posibil, gândul sugerat de dragon nu și l-ar fi recunoscut nici în ruptul capului. Acum însă, privind ecranul computerului care îi semnala
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu ochii ceilalți care-l priveau de peste tot. Hrana era o mângâiere, orice atingere era sățioasă. Sorbea prin toți porii, la fel și respira, totul era în apă, și aerul, și mâncarea, și zburdălnicia. Nu era chiar tăcere, lumea din jur pulsa, ca o legănare, cineva îl ocrotea, nu-i spunea niciun cuvânt, nu era nevoie, pentru că se înțelegeau, unind pulsația dinăuntru cu cealaltă, care se prelingea prin pereții umezi, ca un șarpe de apă. Când auzi prima oară vocea tunătoare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vântului, încât aveai impresia că se opintesc în zăbală. Ai fi câștigat bani buni cu el la bâlci, arătând, spre hazul asistenței, un om care nechează, dar, dacă l-ai fi auzit dindărătul unui perete, ți-ai fi făcut cruce, jurând că e un cal ce vorbește. Avea mâini atât de lungi, încât nu știai dacă e un armăsar săltând în două picioare sau un om care se maimuțărește, gata să alerge în patru labe. De aceea, atunci când ridică mâna, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
hohotind, iar ceilalți se prăpădiră de râs. Priviră, apoi, chiar și ei mirați, la spectacolul următor. Era, poate, și din cauza trăscăului care le înviorase ochii și le îmbujorase obrajii. Omul-pasăre făcea volute, începând deja să amestece limbile, păsărește. Puteai să juri că ai în fața ta doi frați siamezi. Puțică își îmbrăcaseră haina largă, singura pe care, laolaltă cu punga duhnind a aurolac, erau dispuși s-o împartă. Fiecare cu câte o mână și un picior afară și capetele scoase ca din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în gura tuturor. - Domnul Suflețel, își urmă el ideea fixă, crede că eu potsă hotărăsc la minister așa cum vreau. Am făcut tot ce-am putut, l-am recomandat călduros ministrului (Hagienuș își puse mâna pe piept cu semnificația că se jură pe sufletul lui, apăsând pe cuvântul "călduros"). Nu sunt ingrat, domnule Ioanide, am să-i fac serviciul cu întîia ocazie ce se ivește. Cu toată insistența, de altfel indiferentă pentru Ioanide, sau poate chiar din cauza ei, Hagienuș nu inspira nici o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
profesionale numai din iubirea pentru el și ca să-l servească. E drept că el nu putea face altceva mai mult decât să-i destăinuie la timp existența unui nou muzeu, mai important decât celălalt (care nu era de Suflețel - se jura Hagienuș cu o comică apăsare de devotament a palmei drepte în piept). Dar dacă, prinzând de veste, intervenea la timp, cu siguranță, având în vedere meritele sale (Hagienuș lua aici un ton de perfidă admirație), izbutea. Din partea sa, Hagienuș avea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
drepte în piept). Dar dacă, prinzând de veste, intervenea la timp, cu siguranță, având în vedere meritele sale (Hagienuș lua aici un ton de perfidă admirație), izbutea. Din partea sa, Hagienuș avea să facă imposibilul ca să convingă pe superiori. ("Uite-ți jur pe copiii mei!") Hagienuș merse cu maliția așa de departe, încît îi G. Călinescu împărtăși lui Suflețel ("Dar te rog, imploră el, să nu spui că ți-am spus eu!") că treaba depindea în cea mai mare măsură de Gaittany
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
văzând mormântul pe care ședea Ioanide, spuse că știa al cui este. Ecaterina Dolfescu nu era fată, ci o tânără soție care a murit din facere. A cunoscut-o pe fata moartei, chiar aici în cimitir. - Zău, domnule Ioanide, mă jur pe ce am mai scump. Și explică în ce fel. Fata, ținută din scurt de familie, n-avea unde să se întîlnească cu Hagienuș în oraș. Sub pretext de a se duce la mormântul mamei sale, pe care n-o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mai dă-ne și nouă ceva, morții cu morții, viii cu viii, suntem copiii dumitale în definitiv. - Zău așa, tată, îi lua vorba din gură fata, aș vrea și eu sămă duc la băi. Hagienuș făcea pe surdul insensibil, se jura că n-are (adevărul este că mințea). Copiii reveneau la șarjă, la alte mese, nedepășind niciodată tonul unei glume cam familiare, dar la urma urmelor respectuoasă, având în vedere că Hagienuș, ca tată, se afla oarecum în responsabilitatea lor. După
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Tudorel, băiatul meu, prin sucursala de pe Dorobanți? Manigomian exprimă o uimire maximă, ajutată de ochii săi cam bulbucați. - Te rog să fii sincer! insistă arhitectul. Manigomian reluă râsul său blajin. - Am fost eu vreodată altfel cu dumneata? Și Saferian se jură că nici nu l-ar cunoaște la față pe Doru, că nu i-a dat în nici un chip și niciodată vreo sumă de bani. Ioanide îi povesti cazul cu scrisoarea, ancheta făcută la sucursală. La toate astea Saferian clătina din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tu ești fată, ai mai multe nevoi, ție o să-ți las via. Da' nu spune nimic celorlalți, să rămână între noi. Ofițerului îi spunea, când acesta îl lua câteodată la vreo berărie: - Petrișor, să n-ai nici o grijă, uite, mă jur pe ce am mai scump că numai la voi mă gândesc. Tu, ca ofițer, ai nevoie de independență, îți las via mea dacă vrei; dacă nu, îți dau casa din Pitești, casă bună, sănătoasă, cu grădină. (Hagienuș avea într-adevăr
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
adevăr și această casă, care însă nu producea mai nimic.) - Ce să fac cu casa? observa Petrișor, privind pe tatăl său cu difidență, recunoscând în el propria-i fire mistificatoare. - Bine, atunci îți dau via, îl asigura Hagienuș. Uite, mă jur! Exact vorbind, Hagienuș nu mințea. Având sentimentul facil, acorda pe loc orice, invadat momentan de un val de sentimentalism. Pe urmă alt sentiment înghițea pe cel dintâi, iar Hagienuș, conștient de efectele pe care le făceau aceste promisiuni, ca om
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
au. Credințele popoarelor au rosturile lor. Și cât ziceți că dă? - Trei sute de mii, tată, o sută cincizeci de mii pentru tine. - Un monument de Ioanide n-are preț, e cel mai marearhitect al nostru, recunoaște și străinătatea, uite, mă jur. Dar sculptura? - Vasăzică, recunoști că nu facem un rău dacă vindem? Luxul e vanitate. - Nu vând, copii, lăsați-mă să mă gândesc, să-mi întreb conștiința. Pe urmă, sculptura arată pe nevastă-mea, ce-o să facă cu ea? - Ce ne
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
expozitiv. - Domnule, zicea el strâmbând gura de dezgust profesional, ne vede străinătatea și râde de noi. Conțescu ignorează ultimele lucrări apărute, nu citează măcar o dată pe Dittweg. Conțescu auzise bârfeala și căutase în toate părțile pe acest Dittweg, și se jura că nu există, n-a dat de el nicăieri. Cine știe din ce obscură publicație îl scosese Gonzalv, care obișnuit refuza a face destăinuiri asupra surselor sale până la data publicării unei broșuri, de teama plagiatului. El pândea la tipografie până ce
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un moment de derută a unuia din marile partide: - Dumneata parcă ești înscris la liberali! - Să mă bată Dumnezeu dacă mai sunt! se lepădăHagienuș. Am fost pe vremuri, dar n-am plătit cotizația de zece ani de zile, uite, mă jur! Smărăndache susținea că Hagienuș e înscris simultan în toate partidele, dar fără a plăti, bineînțeles, cotizația. De la Conțescu, Ioanide află că guvernul începuse a urmări iar cu severitate mișcarea subversivă și a face arestări, în scopul de a o intimida
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
folosi un stil politic de o duritate nemaiîntîlnită în istoria noastră modernă. Supravegherea tehnică a operației ar fi avut-o Gavrilcea, care însă nu participase direct la ea și ședea acum ascuns la Legația germană. Înainte de crimă, participanții ar fi jurat solemn să nu se trădeze unul pe altul chiar dacă ar fi în primejdie de moarte. Unul din ucigași ar fi fost un actor, eliminat din teatru pentru activitate suspectă, iar altul, elev de liceu. În fine, se afirma că momentan
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]