4,594 matches
-
vestea i-a sosit lui Chamberlain în timp ce se pregătea să țină un discurs în Camera Comunelor, care aștepta tristă războiul, și a informat parlamentarii de această veste în discurs. Parlamentarii l-au ovaționat, și chiar și diplomați l-au aplaudat. Lordul Dunglass a comentat mai târziu că „erau mulți «pacificatori» în Parlament în acea zi.” În dimineața de 29 septembrie, Chamberlain a plecat de la aerodromul Heston (la est de actualul Aeroport Heathrow) în a treia și ultima sa vizită în Germania
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
răspândit ca zvon înainte de întoarcerea sa, mulți oamenii bucurându-se la Londra, doar Churchill și susținătorii săi rămânând circumspecți. Chamberlain s-a întors triumfător la Londra. La Heston se adunase o mulțime de oameni, unde premierul a fost primit de Lordul Șambelan, Contele George Villiers de Clarendon, care i-a înmânat o scrisoare din partea Regelui George al VI-lea, prin care l-a asigurat de recunoștința Imperiului și l-a rugat să vină direct la Palatul Buckingham pentru a da detalii
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
poporului, „După minunatele eforturi ale primului nostru ministru pentru cauza păcii, sper că o nouă epocă de prietenie și prosperitate va începe între popoarele lumii”. Când Regele s-a întâlnit cu Duff Cooper, care a demisionat din funcția de Prim Lord din cauza Acordului de la München, el i-a spus lui Cooper că respectă oamenii care au curajul convingerilor lor, dar că nu poate fi de acord cu el. El i-a scris mamei sale, Regina Mary că „primul ministru este încântat
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
Paris și la Roma, în speranța de a-i convinge pe francezi să-și grăbească reînarmarea și de a-l convinge pe Mussolini să aibă o influență pozitivă asupra lui Hitler. Mai mulți miniștri, însă, conduși de ministrul de externe Lord Halifax, au început să se îndepărteze de politica de pacificare. Halifax era acum convins că acordul de la München, deși „mai bun decât un război european”, fusese „o afacere neplăcută și umilitoare”. Revolta opiniei publice trezită de pogromul "Kristallnacht" din 9
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
pentru care am sacrificat atât de mult.” Chamberlain a instituit un Cabinet de Război, și a invitat partidele liberal și laburist să se alăture guvernului, dar ele au refuzat. L-a numit pe Churchill în guvern în postul de Prim Lord al Amiralității, post ce îl făcea membru al Cabinetului de Război. Chamberlain l-a numit și pe Eden în guvern. Noul Prim Lord s-a dovedit a fi un coleg de guvern dificil, inundându-l pe primul ministru cu o
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
alăture guvernului, dar ele au refuzat. L-a numit pe Churchill în guvern în postul de Prim Lord al Amiralității, post ce îl făcea membru al Cabinetului de Război. Chamberlain l-a numit și pe Eden în guvern. Noul Prim Lord s-a dovedit a fi un coleg de guvern dificil, inundându-l pe primul ministru cu o mare de note scrise lungi. Chamberlain l-a certat pe Churchill pentru că trimite atâtea note scrise inutile în fiecare ședință zilnică a Cabinetului
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
în Marea Baltică fără prea multă susținere navală și aeriană pentru a opri transporturile de minereu de fier către Germania. Războiul naval fiind singurul front pe care britanicii s-au implicat semnificativ în primele luni ale războiului, dorința evidentă a Primului Lord de a duce un război rapid și victorios a făcut din el un lider în așteptare în conștiința publică și în opinia colegilor parlamentari. Neconstând în prea multe operațiuni terestre, primele luni ale războiului au fost denumite la acea vreme
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
Elisabeta i-a spus lui Chamberlain că fiica ei, Prințesa Elisabeta, a plâns când a auzit anunțul. Churchill și-a exprimat, în scris, recunoștința pentru disponibilitatea lui Chamberlain de a rămâne alături de el într-un moment greu al țării, iar Lordul Baldwin, singurul fost prim-ministru în viață cu excepția lui Chamberlain și Lloyd George, a scris: „Ați trecut prin foc de când am mai vorbit acum puțină vreme, și ați ieșit aur pur”. Contrar unei practici obișnuite, Chamberlain nu a alcătuit o
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
a înlăturat nicio persoană loială lui Chamberlain din guvern. Churchill a dorit ca Chamberlain să redevină ministru de finanțe, dar acesta a refuzat, convins că dacă acceptă, vor apărea dificultăți cu Partidul Laburist. În schimb, el a acceptat postul de Lord Președinte al Consiliului de Coroană, ocupând astfel un post în Cabinetul de Război, acum restrâns la cinci membri. Când a intrat în Camera Comunelor la 13 mai 1940, pentru prima dată după demisie, „parlamentarii și-au pierdut cumpătul, au strigat
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
un loc unde am fost așa de fericit”, deși după o vizită de adio efectuată în ziua de 19 iunie, el a scris: „acum sunt mulțumit că am făcut asta, și nu îmi va mai sta mintea la Chequers.” În calitate de Lord Președinte și-a asumat mari responsabilități asupra unor probleme interne și a prezidat Cabinetul de Război în timpul numeroaselor absențe ale lui Churchill. Attlee și l-a amintit ulterior ca fiind „eliberat de orice fel de ranchiună pe care ar fi
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
l-a amintit ulterior ca fiind „eliberat de orice fel de ranchiună pe care ar fi putut să o simtă față de noi. A muncit mult și bine: bun președinte, bun membru de comisie, întotdeauna foarte profesionist”. Ca lider al Comisiei Lordului Președinte, a avut o mare influență asupra economiei în timp de război. Când Axa a încercat negocieri de pace la 26 mai 1940, țările din Benelux fiind cucerite și Franța invadată, Halifax a cerut ca oferta să fie analizată. Discuțiile
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
Churchill a adăugat în privat: „Ce o să mă fac fără bietul Neville? Mă bazam pe el să aibă grijă pentru mine de frontul din țară”. Printre alții care și-au adus omagiul lui Chamberlain în Camera Comunelor și în Camera Lorzilor la 12 noiembrie s-au numărat Lord Halifax, Attlee și liderul liberal și Ministru al Aerului, Sir Archibald Sinclair. Lloyd George, singurul fost prim-ministru care mai era în Camera Comunelor, a absentat de la ședință, în ciuda așteptărilor că va ține
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
mă fac fără bietul Neville? Mă bazam pe el să aibă grijă pentru mine de frontul din țară”. Printre alții care și-au adus omagiul lui Chamberlain în Camera Comunelor și în Camera Lorzilor la 12 noiembrie s-au numărat Lord Halifax, Attlee și liderul liberal și Ministru al Aerului, Sir Archibald Sinclair. Lloyd George, singurul fost prim-ministru care mai era în Camera Comunelor, a absentat de la ședință, în ciuda așteptărilor că va ține un discurs. Cu câteva zile înainte de a
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
Parlamentul controla Londra și sud-estul țării. După câteva negocieri inutile, a fost declarat războiul. În 23 octombrie 1642 are loc prima bătălie între cele două armate, în apropierea orașului Edgehill. La conducerea armatei regale, se afla nepotul acestuia Rupert, în timp ce Lord General al Parlamentului, era contele deEssex. Bătălia de la Edgehill nu a avut câștigători. Dacă la început cavaleria regală a pus pe fugă infanteria Parlamentului, după aceea, aceasta a reușit să țină piept atacurilor succesive. După această bătălie neconcludentă, au avut
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
moderați și radicali. Oliver Cromwell își impune, treptat, autoritatea, culminând cu dizolvarea "Parlamentului cel Lung" (1653) și promulgarea a diferite instrumente de guvernare prin care se instituia în Anglia Protectoratul, o formă de dictatură militară. Puterea executivă a fost încredințată lordului protector Oliver Cromwell și unui Consiliu format din 21 de membri. Puterea legislativă a aparținut lordului protector și parlamentului unicameral. Dreptul la vot rămâne cenzitar; catolicii și regaliștii au fost excluși din viața politică. În 1657 s-a promulgat o
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
și promulgarea a diferite instrumente de guvernare prin care se instituia în Anglia Protectoratul, o formă de dictatură militară. Puterea executivă a fost încredințată lordului protector Oliver Cromwell și unui Consiliu format din 21 de membri. Puterea legislativă a aparținut lordului protector și parlamentului unicameral. Dreptul la vot rămâne cenzitar; catolicii și regaliștii au fost excluși din viața politică. În 1657 s-a promulgat o Constituție prin care puterea lordului protector rămâne cea mai importantă. În 1658 Oliver Cromwell moare urmându
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
unui Consiliu format din 21 de membri. Puterea legislativă a aparținut lordului protector și parlamentului unicameral. Dreptul la vot rămâne cenzitar; catolicii și regaliștii au fost excluși din viața politică. În 1657 s-a promulgat o Constituție prin care puterea lordului protector rămâne cea mai importantă. În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă față opoziției, permițând astfel victoria regaliștilor. Restaurația stuarților a apărut ca o soluție
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
parlamentară în care ,regele domnește, dar nu guvernează". Regele este șeful bisericii, al armatei, al justiției, al diplomației. Puterea executivă aparține Cabinetului, condus de primul-ministru, care este răspunzător în fața Parlamentului. Puterea legislativă este încredințată unui parlament bicameral alcătuit din Camera Lorzilor (membri ereditari sau numiți de rege), și Camera Comunelor (membri aleși prin vot cenzitar). Se edifică un sistem al partidelor politice: Tory, care susțineau puterea regală, erau în principal reprezentanți ai marii nobilimi; și Whig, protestanți și antiabsolutiști, erau reprezentanți
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
care acesta a avut trei copii: Susanna și gemenii Hamnet și Judith. Între anii 1585 și 1592, el a început o carieră de succes în Londra ca actor, scriitor și proprietarul unei părți a unei companii de jocuri numită „Oamenii Lordului Chamberlain” ("The Lord Chamberlain's Men"), mai târziu știută ca „Oamenii Regelui” ("King’s Men"). Se pare că el s-a retras la Stratford în jurul anului 1613, unde a murit 3 ani mai târziu. Câteva recorduri ale vieții private ale
William Shakespeare () [Corola-website/Science/297139_a_298468]
-
avut trei copii: Susanna și gemenii Hamnet și Judith. Între anii 1585 și 1592, el a început o carieră de succes în Londra ca actor, scriitor și proprietarul unei părți a unei companii de jocuri numită „Oamenii Lordului Chamberlain” ("The Lord Chamberlain's Men"), mai târziu știută ca „Oamenii Regelui” ("King’s Men"). Se pare că el s-a retras la Stratford în jurul anului 1613, unde a murit 3 ani mai târziu. Câteva recorduri ale vieții private ale lui Shakespeare au
William Shakespeare () [Corola-website/Science/297139_a_298468]
-
Sf. Elena, în Bishopgate și apare în capul unei liste a actorilor la o piesă (Every Man in his Humor) de Ben Johnson. Shakespeare devine actor, scriitor și apoi coproprietar al unei trupe de teatru, cunoscută sub numele de "Oamenii lordului Chamberlain" - compania și-a luat numele, ca și altele din acea perioadă, după numele sponsorului ei aristocrat. A devenit destul de cunoscută pentru ca, după moartea reginei Elisabeta I și încoronarea lui James I (1603), noul monarh să adopte trupa, care a
William Shakespeare () [Corola-website/Science/297139_a_298468]
-
biserica au stabilit sodomia ca fiind o agresiune împotriva legii divine sau o crimă împotriva naturii. Condamnarea sexului anal între bărbați precede totuși credințele creștine. Era foarte frecventă în Grecia antică. Multe figuri istorice, printre care Socrate, Alexandru cel Mare, Lord Byron, Eduard al III-lea și Hadrian, au fost desemnați ca fiind homosexuali sau bisexuali. În ceea ce privește natura homosexualității și expresia istorică, în acest moment există două poziții aparent opuse. Aceastea sunt reprezentate de construcționism și o abordare esențialistă. În general
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
la urcarea pe tron a mamei sale, regina Elisabeta a II-a. A devenit atunci prinț moștenitor. Fiind fiul cel mare al suveranului, automat a preluat titlurile de Duce de Cornwall, Duce de Rothesay, Conte de Carrick, Baron de Renfrew, Lord de Isles și Prinț al Scoției în plus față de cel de Prinț al Regatului Unit. Charles a participat la încoronarea mamei sale de la Westminster Abbey la 2 iunie 1953 stând alături de bunica și mătușa sa. Conform obiceiului regal, a fost
Charles, Prinț de Wales () [Corola-website/Science/298189_a_299518]
-
televizate de la castelul Caernarfon. Cu acea ocazie, a vorbit atât în engleză cât și în galeză. I s-au încredințat simbolurile rangului: sabia, sceptrul și inelul cu ametist ce simboliza căsătoria prințului cu țara. Anul următor a intrat în Camera Lorzilor, iar mai târziu a devenit primul membru al familiei regale de la regele George I care a participat la o întâlnire a cabinetului britanic, fiind invitat de primul ministru James Callaghan, ca să poată vedea cum lucrează guvernul. Charles a început apoi
Charles, Prinț de Wales () [Corola-website/Science/298189_a_299518]
-
Russell (fiica ambasadorului britanic în Spania), Lady Jane Wellesley, Davina Sheffield, Lady Sarah Spencer (sora mai mare a Dianei Spencer), Prințesa Marie-Astrid de Luxemburg și Camilla Shand, care mai târziu i-a devenit a doua soție. La începutul lui 1974, Lordul Mountbatten a discutat cu Charles despre o posibilă căsătorie cu Amanda Knatchbull, nepoata lui Mountbatten și verișoară cu Charles. Patru ani mai târziu, Mountbatten a aranjat ca Amanda să-l însoțească pe el și pe Charles în 1980 într-o
Charles, Prinț de Wales () [Corola-website/Science/298189_a_299518]