4,645 matches
-
acum începe! Trebuie să ne dăm toate silințele ca să facem din odorul nostru un om și un caracter! Doamna Bologa plânse și-și frânse mâinile. Din discursul soțului ei înțelegea că i se cere să-și astâmpere dragostea de mamă, mângâierile și răsfățările. Totuși, se supuse fără murmur. Bologa, sărbătorit de o lume întreagă, martir, cu aureola temniței și cu barba impunătoare, i se părea un stăpân nespus de înțelept, căruia i se cuvine numai ascultare și supunere. Se resemnă deci
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o lume întreagă, martir, cu aureola temniței și cu barba impunătoare, i se părea un stăpân nespus de înțelept, căruia i se cuvine numai ascultare și supunere. Se resemnă deci să-și iubească puișorul în taină și să-și ferească mângâierile de ochii lui Bologa. În schimb, își înteți îngrijirile religioase, întreținînd mereu vie credința în sufletul lui Apostol. În privința aceasta avea toată libertatea din partea soțului care, deși nu era credincios, îngăduia religia în educație ca un mijloc pentru dezvoltarea fanteziei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că așa-s vremurile. Dacă ai fi tu acasă, am avea și noi un sprijin. Dar nu-i nimic, va trece și furtuna, și Dumnezeu va plăti tuturora după dreptate. Până va veni ceasul mântuirii, eu în scrisorile tale caut mângâiere și le aștept și tremur când nu sosesc. Că tu ești mângâierea și nădejdea mea pe lume, și credința în Dumnezeu. Rămâi cu bine și scrie-mi degrabă. Dumnezeu să te aibă în paza lui cea bună. A ta Mamă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
noi un sprijin. Dar nu-i nimic, va trece și furtuna, și Dumnezeu va plăti tuturora după dreptate. Până va veni ceasul mântuirii, eu în scrisorile tale caut mângâiere și le aștept și tremur când nu sosesc. Că tu ești mângâierea și nădejdea mea pe lume, și credința în Dumnezeu. Rămâi cu bine și scrie-mi degrabă. Dumnezeu să te aibă în paza lui cea bună. A ta Mamă". Apostol îndoi iar scrisoarea, o vîrî încetișor în buzunar și oftă, zâmbind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
frica pădurii spînzuraților! Klapka se opri cu niște ochi atât de mari și de îngroziți, că Bologa își simți sufletul copleșit de milă. În tăcerea adăpostului inimile lor băteau deopotrivă de înfricoșate... Locotenentul vru să-i spuie o vorbă de mângâiere și se pomeni șoptind: ― Domnule căpitan, pădurea spânzuraților... Își luă seama însă și plecă ochii în pământ, neputincios și umilit. ― Acuma înțelegi întrebarea colonelului? reveni căpitanul cutremurîndu-se, parcă ar fi vrut să se scuture de o apăsare. Și observația cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Și Apostol, ca și cum ar fi înțeles, se încurcă, plecă fruntea și sfârși murmurînd: ― O... o crimă... ― Așa-i, dar ce putem noi face? zise căpitanul înăbușit, cu ochii spre intrare. Eu pricep și împărtășesc zdruncinarea ta, totuși voi aveți și mângâierea că barem există și în tabăra cealaltă frați care luptă pentru mântuirea voastră, pe când noi nici n-avem încotro să ne aruncăm privirea! Pentru noi singurul mijloc de a fi eroi este să murim spînzurați! Bologa se lăsase pe un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
scăldați în lacrimi. Și mai stătură zece zile până să plece... 2 Trenul gâfâia și asuda suind printre munții cu piscurile cărunte încă de zăpadă. Soarele începutului de primăvară presăra pulbere de argint în văzduh. Pădurile și poienele tresăreau sub mângâierea razelor fierbinți. Viața nouă, tânără, vijelioasă înviora năvalnic înfățișarea pământului. Numai trenul, încărcat de oameni și materiale de război, lung, scârțâind și pufăind, părea un monstru din altă lume, pornit să înfrunte tinerețea firii. Locomotiva se târa încet, așteptîndu-se parcă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pleoapele, cuprins de o fericire în care i se înecau toate gândurile. Auzi pe Ilona cum așează sticluța pe masă, cum șterge lingurița, cum pășește în vârful picioarelor și se lasă pe scaunul ei de la picioarele patului. Pe urmă simți mângâierea privirilor ei pe obrajii lui, pe frunte, pe buze... Și nu cuteza să clipească, de frică să nu-și risipească bucuria inimii... De-aci încolo Apostol Bologa pierdu socoteala vremii. Doctorul Meyer venea de câte două ori pe zi, îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu fapta. În fiece minut descoperea prilejuri noi de bucurie și iubire, ca un copilaș, în fața căruia lumea și viața de-abia încep a-și dezvălui tainele. Stătea de vorbă mai ales cu țăranii, aflând în inima sa vorbe de mângâiere prin care să le câștige încrederea și să le dăruiască în schimb iubire. Peste vreo patru zile doamna Bologa, indignată, îi aduse vestea că blestematul de Pălăgieșu l-a făcut "tîlhar" și "trădător" în fața tuturor domnilor, seara, la "cazină", ba
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Săptămâna Patimilor... Du-te și la biserică, du-te și nu uita pe Dumnezeu! Apostol zâmbi blând și-i răspunse cu o privire fierbinte de credință. Trenul porni încet. Doamna Bologa rămase pe peron, sorbind privirea lui încrezătoare, ca o mângâiere cerească. Apoi coroana în floare a unui măr o învălui ca într-o haină de mireasă, în clipa aceea prin inima lui Apostol trecu o undă de amărăciune, ca o presimțire neagră în mijlocul unei mari veselii... CARTEA A TREIA 1
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-ne păcatele și apără-ne de primejdii! murmură preotul, închinîndu-se cu evlavie. Moartea ține praznic mare în vremurile de azi... O, Doamne, neînțelese sunt și prea înțelepte hotărârile tale! Fie-ți milă de slăbiciunule noastre și nu ne lăsa fără mângâiere acum și pururea, amin! Apostol Bologa își făcu cruce de trei ori, cu ochii muiați în lacrimi, cu inima însîngerată de o milă mare. La plecare, preotul îi strânse mâna prelung și-i zise: ― Apoi să vii negreșit la înviere
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
argint: ― Hristos a înviat din morți... Apostol sări în picioare. Toți oamenii cântau, cu fețele albe de bucurie. Și glasurile fâlfâiau ca niște stegulețe de pace și se ridicau în văzduhul limpede și se înălțau tot mai sus, până la tronul mângâierilor cerești... 7 În duminica Paștilor avu mai mult de lucru la cancelarie, totuși la prânz făcu o pauză și luă masa împreună cu Vidor și cu Ilona. Groparul îi povesti a doua oară, cu amănunte noi, despre cei trei țărani arestați
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Acuma nici nu vom trece pe dinaintea casei lor și pe Ilona nu voi vedea-o niciodată, dar trebuie să trecem negreșit printre spânzurații de care nu voi scăpa pînă-i lumea lume!" Soarele frigea din spate. Munții își tremurau pădurile în mângâierile razelor. Lângă șoseaua pietroasă, pârâul alerga în vale cu clipiri argintii, ca un copil zburdalnic. Din căruța hodorogită baionetele pe arme se înălțau spre cer, amenințătoare. Lângă podul de peste gârlă, cotind în șoseaua cea mare, Apostol întoarse ochii în dreapta, căutând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
conform procedurii obișnuite, pe care au tulburat-o puțin zvârcolirile unei vieți. Și Apostol stătu pe scaun liniștit și nemișcat. În urechi îi susurau cuvinte și fraze care nu-l interesau deloc, căci crucea de pe masă îi turna în suflet mângâiere. Apoi președintele rosti deodată, sever: ― Acuzatul mai are ceva de spus? Bologa auzi și înțelese întrebarea; nu se clinti însă, ca și cum n-ar fi fost vorba de el. ― Dezbaterile fiind terminate, Curtea va intra în deliberare! zise iar colonelul, supărat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu pot plânge pentru că durerea Ochii-mi a stors și sufletul meu aspru L-a împietrit... la mine Nimeni nu va gândi, nici a gândit. La ce? Au nu știu ei cu toții Că dacă vor seca a mea durere Cu mângâieri - atuncea și isvorul De cânturi va seca... Nebuni! vă iert... O, mare, mare înghețată, cum nu sunt De tine-aproape să mă-nnec în tine! Tu mi-ai deschide-a tale porți albastre, Ai răcori durerea-mi înfocată Cu iarna ta eternă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cel dorit într-una 15Sau se primblă visătoare, noaptea căutând în lună A lui umbră luminoasă - melancolica copilă! O găină-mbătrînită, venerabilă matroană, Ce de mult e schivnicită de lumești deșertăciuni, Ea îi spune-ale ei taine, ca la raza-nțelepciunei Să găsească mângâiere pentru-a gândurilor goană. Iar călugărița veche, ce de mult era iertată, Ce de mult se disvățase de plăcerile d-iubire, Ea cu limba ascuțită clevetește-ntreaga fire - Contra demoralisărei propovădue-nfocată. {EminescuOpIV 223} Ah! îi zise mititica, nu privești la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
întreabă. Și am visat odată să fiu poet... Un vis Deșert și fără noimă ce merit-un surâs De crudă ironie... Și ce-am mai vrut să fiu? Voit-am a mea limbă să fie ca un râu D-eternă mângâiere... și blând să fie cîntu-i. Acum... acuma visul văd bine că mi-l mântui. Căci toată poezia și tot ce știu, ce pot, Nu poate să descrie nici zîmbetu-ți în tot. Te-am îngropat în suflet și totuși slabii crieri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
trezit cu comedianții cum juca bătând din palme, Pe-a pierzării căi părinții o-ndreptară ș-o vândură. Ea? De-o intra în templu, sub negre boltituri Al morții spirit doară îl simte în tăcere, Căci nu-țelege blândul cuvânt de mângâiere Din paginele unse a sfintelor scripturi. {EminescuOpIV 363} Ce-nseamn-acele candeli ce ard în orice colț Sub chipuri mohorâte cu-adînci și slabe fețe? Ce-nseamn-acea cântare pătrunsă de blândețe, Ce împle tânguioasă puternicile bolți? Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafărului mărilor! Din valul ce ne bîntue
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se poate c-atît de-mpodobită Cu inima și mintea, să nu fie iubită? Căci prea, prea e frumoasă... Dorința-i guralivă, Ademenirea-i blândă, putut-a sta-nprotivă Atâtor vorbe calde șoptite cu durere, Ce aerul îl împle c-un val de mîngîiere? Putut-a împotriva atâtora să stee Când e așa de dulce și nu-i decât femee? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iubire, Te lumineze, dona Sol. {EminescuOpIV 429} DE-AR FI MIJLOACE De-ar fi mijloace Și-ar fi putință. Cum m-aș mai face După dorință! M-aș face-oglindă Strălucitoare Să te cuprindă Pân-la picioare. Pieptene de-aur, Ce-n mângâiere Părul netează Fără durere. Un vânt m-aș face, Ce lin și-n taină Pe piept desface Ușoara haină. Un somn m-aș face Dulce de vară Să-ți închiz ochii În orice sară. Dar n-am mijloace Nici e
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prea puțin femeie, Frumoasă cum nici Venus nu a putut să steie, În loc de-a fi un soare al astei lumi întregi, Tu îmi ucizi gândirea, căci nu mă înțelegi. {EminescuOpIV 438} OCHIUL TĂU IUBIT Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-au lucit Până ieri. Oare te pierdui Pe acest pământ, Fără ca să-mi spui Un cuvînt? Oare te înduri, Tu, ca să mă lași, Geniu de păduri Drăgălaș? Luna în zădar Bate în ferești, Și mă-ntreabă iar Unde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ta Să cobor! Chipul tău frumos Să-l privesc întreg - Cu atât folos Să m-aleg. Să apar ca-n vis Acelei vederi Care mi-au surâs Până ieri. {EminescuOpIV 440} OCHIUL TĂU IUBIT Variantă Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-au lucit Până ieri. L-am iubit cu mii Lacrime fierbinți Și cu atât de vii Rugăminți. Și cum suferii De al tău amor, Cât de mult dorii Ca să mor! Pururi te cătam Pe orice pământ, Căci a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu trufie, Unde smeura și mura Au a lor împărăție; Unde toate împreună Strigă: "Vino, te oprește! Acolo amorul chiamă, Acolo vin-de iubește. "Acolo ochiul zavistnic Nu mai are v-o putere: Nu-i jignire în iubire Ci noroc și mângâiere ". Ție-ți trebue vecinul; Teodor e pentru tine: Liniștit, cam misantropic Ș-apoi îl iubești, știu bine. Ție-ți place poesia, E lucrează versuri bune. Toate versurile sale Tu pe muzică le-i pune. De-i cânta veți face duo
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o combină cu febra. Cine ar putea să spuna câtă singurătate a înghițit o capodoperă? Excesul de informații poate duce la coclirea curiozității. Contradicțiile ne-au dilatat orizontul. Nu știu nimic despre mine. Față de ce știu alții. Încă de la primele mângâieri, știința i-a arătat omului colții. După terminarea studiilor superioare, a devenit, ca orice intelectual care se repetă, autodidact. Dialogul ne-a îmbrâncit spre culmi. Dumnezeu a vrut să facă totuși din om o capodoperă. Și totuși, în firava minte
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
că și-a fixat azimutul spre apocalipsă. În concertul puternicilor lumii, românilor li s-a păstrat cu sfințenie statutul de veșnici subalterni. Rezistă cei care cuceresc pentru a construi. În evul mediu, politicienii făceau naveta între tron și pușcărie, între mângâierile reginei și cele ale călăului. Singurul om nou, ca ideal de frumusețe fizică și spirituală, a fost realizat de grecii antici. Replicile moderne sunt mai mult caricaturi. În istorie, flacăra unei misiuni se poate degrada în hegemonism. Fără cultură, istoria
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]