4,656 matches
-
evenimente care până atunci rămăseseră ascunse. Fizica newtoniană luată izolat și nu ca o aproximare a mecanicii cuantice, ne arată un Univers unde obiectele se mișcă de o manieră care poate fi perfect determinată. La scara de interacțiune proprie omului, mecanica newtoniană oferă prognoze care din toate punctele de vedere se dovedesc a fi complet perfectibile, dacă nu perfecte în practică. Dependența prognozelor se dovedește a fi o îmbunătățire a cunoștințelor noastre despre condițiile inițiale. Tunurile și muniția slab proiectate și
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
producă prognoze absolut corecte a traiectoriei sale, sau cel puțin așa ne-am așteptat. În contradicție cu prognozele mecanicii newtoniene, la scara atomică, traiectoriile obiectelor pot fi prognozate doar într-un mod probabilist. Nu există consens științific cu privire la ideea că mecanica cuantică ar fi respins determinismul. În timp ce descrierea mecanicii cuantice este indeterministă, nu cunoaștem dacă acest indeterminism este ontic sau epistemic. Intrinsecă dezbaterii privind determinismul este chestiunea primei cauze. Deismul, o filozofie dezvoltată în secolul XVII, afirmă că Universul a fost
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
includea discipline de pregătire militară generală, discipline din științele fundamentale și științe aplicative. Astfel, în clasa preparatoare se predau următoarele materii: algebră superioară, geometrie analitică și în spațiu, calcul integral și diferențial, geometrie descriptivă, plane cotale și ordine de arhitectură, mecanică rațională, fizică generală, chimie generală, limba franceză, limba germană și scrimă. În următorii doi ani, programa prevedea următoarele cursuri: fortificații, construcții, topografie, științe aplicate, mecanică aplicată, artă militară, artilerie, drept internațional, limba franceză, limba germană, hipologie și scrimă. Educația și
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
și în spațiu, calcul integral și diferențial, geometrie descriptivă, plane cotale și ordine de arhitectură, mecanică rațională, fizică generală, chimie generală, limba franceză, limba germană și scrimă. În următorii doi ani, programa prevedea următoarele cursuri: fortificații, construcții, topografie, științe aplicate, mecanică aplicată, artă militară, artilerie, drept internațional, limba franceză, limba germană, hipologie și scrimă. Educația și nivelul de cunoștințe acumulat de către absolvenții școlii au făcut ca, deși armele artilerie și geniu aveau o pondere redusă în efectivele armatei, ele să dea
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
1-1). La finele lui septembrie 1986 s-a hotărât ca stadionul din Dr. Staicovici să fie dezafectat, ceea ce a însemnat pentru bancari imposibilitatea de a disputa meciuri acasă. Printre terenurile folosite pentru meciurile considerate „acasă” se află : Autobuzul, Giulești, ICSIM, Mecanica Fină, Metalul, 23 August, Voința etc. În Cupa României: (șaisprezecimi) Linia de clasament: <poem>1. ASA Tg. Mureș 34 19 9 6 70-31 47 2. Progresul Vulcan 34 18 7 9 54-33 43</poem> În acest sezon Progresul a reușit
AFC Progresul București () [Corola-website/Science/299847_a_301176]
-
umblat însă zdravăn la efectivul de jucători, redus de la 38 la 24. În locul președintelui Mureșan vine Dan Ionescu. Este readus la conducerea echipei și antrenorul Paul Popescu. Progresul pornea cu minus 3 în clasament, din cauza neîndeplinirii baremului. În acel sezon Mecanica Fină s-a clasat pe primul loc în seria Progresului. Linia de clasament: <poem>1. Mecanica Fina 30 19 5 6 56-23 43 2. Progresul Energia 30 18 2 10 56-28 38</poem> În acel sezon a avut loc un
AFC Progresul București () [Corola-website/Science/299847_a_301176]
-
Dan Ionescu. Este readus la conducerea echipei și antrenorul Paul Popescu. Progresul pornea cu minus 3 în clasament, din cauza neîndeplinirii baremului. În acel sezon Mecanica Fină s-a clasat pe primul loc în seria Progresului. Linia de clasament: <poem>1. Mecanica Fina 30 19 5 6 56-23 43 2. Progresul Energia 30 18 2 10 56-28 38</poem> În acel sezon a avut loc un moment important în istoria României - ziua de 22 decembrie 1989. Printre altele, Revoluția a însemnat schimbarea
AFC Progresul București () [Corola-website/Science/299847_a_301176]
-
cea mai completă a definiției forței pentru un corp de masă constantă. Derivata impulsului mecanic în raport cu timpul este: Principiul al doilea al mecanicii introduce noțiunea de forță ca fiind derivata impulsului în raport cu timpul. formula 4 sau folosind definiția impulsului formula 5. În mecanica newtoniană, se consideră că masa este constantă (independentă de viteză) cât timp se păstrează integritatea corpului, deci formula 6. Adică formula 7. Când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează
Legile lui Newton () [Corola-website/Science/299373_a_300702]
-
teoria dezintegrării alfa a unui nucleu prin efectul tunel. Clasic, particula este menținută în nucleu din cauza energiei foarte mari necesare evadării de sub potențialul enorm al nucleului. Este nevoie de o cantitate foarte mare de energie pentru a dezintegra nucleul. În mecanica cuantică, însă, există o probabilitate ca particula să poată evada ca printr-un tunel prin potențialul său. Gamow a rezolvat un potențial model pentru nucleu și a stabilit o relație între timpul de înjumătățire a particulelor și energia emisiei. Dezintegrarea
Efectul tunel () [Corola-website/Science/299459_a_300788]
-
de gravuri în lemn și 100 gravuri în cupru a contribuit în mod hotărîtor la dezvoltarea gravurii ca formă de artă de sine stătătoare. Personalitate multilaterală a epocii, s-a ocupat nu numai de artele grafice, ci și de matematică, mecanică și literatură. S-a format sub influența umaniștilor din orașul natal, dar și din Țările de Jos și Italia, unde a întreprins diverse călătorii. Operele sale reflectă tendința înaintată a societății germane, lupta de clasă din perioada Reformei și a
Albrecht Dürer () [Corola-website/Science/298802_a_300131]
-
totală a unui sistem fizic care depinde "exclusiv de mărimile de stare interne" se numește "energie internă". În fizica clasică se presupune că energia internă a sistemelor fizice este susceptibilă de variație continuă. Formal, energia definită în fizica clasică, în mecanică, respectiv în termodinamică, este starea unui sistem fizic oarecare de a efectua lucru mecanic între două poziții diferite ale respectivului sistem fizic în spațiu. Folosind notațiile comune în fizică, se poate scrie: Adică lucrul mecanic (L) efectuat de un sistem
Energie () [Corola-website/Science/298843_a_300172]
-
să lucreze la catedra de matematică de la Pisa. Tatăl său a murit în 1591 și Galileo l-a luat în grijă pe fratele său mai mic Michelagnolo. În 1592, s-a mutat la Universitatea din Padova, unde a predat geometrie, mecanică și astronomie până în 1610. În această perioadă, Galileo a făcut descoperiri semnificative atât în domeniile științei pure (de exemplu, astronomie și cinematica mișcării) și în cele ale științei aplicate (de exemplu, rezistența materialelor, îmbunătățiri aduse telescopului). Printre interesele sale multiple
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
în 1606 "Le Operazioni del Compasso Geometrico et Militare" despre funcționarea unei busole militare și geometrice. Primele sale lucrări în domeniul dinamicii, știința mișcării și mecanică au fost "De Motu" ("Despre mișcare") publicată în 1590 la Pisa și "Le Meccaniche" ("Mecanicile") publicat la Padova în preajma lui 1600. Prima s-a bazat pe dinamica fluidelor aristotelian-arhimedeană și susținea că viteza căderii gravitaționale într-un mediu fluid este proporțională cu excesul de greutate specifică a corpului peste cea a mediului, pe când în vid
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
Callisto) denumiți lunile galileene. Alte proiecte, principii și noțiuni științifice sunt numite după Galileo, printre care nava spațială Galileo, prima navă care a intrat pe orbita lui Jupiter, sistemul de navigație prin satelit Galileo, transformarea între două sisteme inerțiale din mecanica clasică denumită transformare galileană și unitatea de măsură Gal, cunoscută uneori sub numele de "Galileo" și care este o unitate non-SI pentru accelerație. În parte pentru că 2009 este al patrulea centenar al primei observații astronomice realizată de Galileo cu
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
formă. Relativitatea restrânsă, formulată în 1905, s-a născut din observația că transformarea care permite schimbarea unui sistem referențial, transformarea lui Galilei, nu este valabilă pentru propagarea undelor electromagnetice, care sunt dirijate de ecuațiile lui Maxwell. Pentru a putea împăca mecanica clasică cu electromagnetismul, Einstein a postulat faptul că viteza luminii, măsurată de doi observatori situați în sisteme referențiale inerțiale diferite, este totdeauna constantă (ulterior a demonstrat că acest postulat este de fapt inutil, pentru că viteza constantă a luminii derivă din
Teoria relativității () [Corola-website/Science/297761_a_299090]
-
Mecanica cuantică este teoria mișcării particulelor materiale la scară atomică. Ea a apărut, în primele decenii ale secolului XX, ca rezultat al unui efort colectiv de a înțelege fenomene care în fizica clasică nu-și găseau explicația: structura atomilor și interacția
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
particulelor materiale la scară atomică. Ea a apărut, în primele decenii ale secolului XX, ca rezultat al unui efort colectiv de a înțelege fenomene care în fizica clasică nu-și găseau explicația: structura atomilor și interacția acestora cu radiația electromagnetică. Mecanica cuantică nerelativistă a rezolvat problema structurii atomice; extinsă apoi pentru a ține seama de principiile teoriei relativității, ea a deschis drumul către teoria cuantică relativistă a radiației, numită electrodinamică cuantică. Denumirea de "mecanică cuantică" a fost păstrată pentru a indica
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
atomilor și interacția acestora cu radiația electromagnetică. Mecanica cuantică nerelativistă a rezolvat problema structurii atomice; extinsă apoi pentru a ține seama de principiile teoriei relativității, ea a deschis drumul către teoria cuantică relativistă a radiației, numită electrodinamică cuantică. Denumirea de "mecanică cuantică" a fost păstrată pentru a indica teoria fenomenelor atomice din domeniul energiilor nerelativiste, în care numărul de particule rămâne constant; dezvoltările ulterioare, care studiază procese de creare și anihilare de particule, se încadrează în "teoria cuantică a câmpurilor" și
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
de particule rămâne constant; dezvoltările ulterioare, care studiază procese de creare și anihilare de particule, se încadrează în "teoria cuantică a câmpurilor" și are legătură cu ramuri experimentale precum cea a fizicii nucleare și a particulelor elementare. Descrierea dată de mecanica cuantică realității la scară atomică este de natură statistică: ea nu se referă la un exemplar izolat al sistemului studiat, ci la un colectiv statistic alcătuit dintr-un număr mare de exemplare, aranjate în ansamblul statistic după anumite modele. Rezultatele
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
atomului a fost făcută în 1914 prin experimentul Franck-Hertz. Realizările în teoria structurii atomului din perioada 1900-1924 au primit numele de „teorie cuantică veche”. Este vorba de fapt de un ansamblu de reguli de cuantificare arbitrare, aplicabile sistemelor multiperiodice din mecanica clasică și ghidate de "principiul de corespondență". Formulat explicit de Bohr abia în 1920, acesta din urmă cerea ca, la limita numerelor cuantice mari, teoria cuantică să reproducă rezultatele teoriei clasice. Modelul atomic Bohr-Sommerfeld (1916-1919) rezultat din teoria cuantică veche
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
lipsită de sens, și că o teorie atomică trebuie construită numai pe baza unor mărimi "observabile", cum sunt frecvențele și intensitățile liniilor spectrale. Noua teorie propusă de Heisenberg (1925) și dezvoltată de el împreună cu Born și Jordan a fost numită "mecanică matricială". Interpretarea statistică a teoriei a fost dată de Born (1926); o consecință importantă a teoriei a fost prezentată de Heisenberg ca principiul incertitudinii. Implicațiile ei privitor la limitele cunoașterii realității fizice, dezbătute în anii următori de Bohr și Heisenberg
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
dualitate undă-corpuscul de la radiație la materie, făcând sugestia că unei particule microscopice îi este asociat un fenomen ondulatoriu. Ipoteza existenței unor „unde de materie” a fost punctul de plecare pentru o teorie atomică propusă de Schrödinger (1925) sub numele de "mecanică ondulatorie"; în anul următor tot Schrödinger a arătat că ea era echivalentă cu mecanica matricială a lui Heisenberg. Proprietățile ondulatorii ale electronilor au fost confirmate de experimentul Davisson-Germer (1927). La a cincea "Conferință Solvay" despre electroni și fotoni (1927), "mecanica
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
asociat un fenomen ondulatoriu. Ipoteza existenței unor „unde de materie” a fost punctul de plecare pentru o teorie atomică propusă de Schrödinger (1925) sub numele de "mecanică ondulatorie"; în anul următor tot Schrödinger a arătat că ea era echivalentă cu mecanica matricială a lui Heisenberg. Proprietățile ondulatorii ale electronilor au fost confirmate de experimentul Davisson-Germer (1927). La a cincea "Conferință Solvay" despre electroni și fotoni (1927), "mecanica cuantică" a fost consacrată ca teorie a materiei la scară atomică. Conferința a marcat
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
mecanică ondulatorie"; în anul următor tot Schrödinger a arătat că ea era echivalentă cu mecanica matricială a lui Heisenberg. Proprietățile ondulatorii ale electronilor au fost confirmate de experimentul Davisson-Germer (1927). La a cincea "Conferință Solvay" despre electroni și fotoni (1927), "mecanica cuantică" a fost consacrată ca teorie a materiei la scară atomică. Conferința a marcat și punctul culminant al unei dezbateri, care avea să dureze mai mulți ani, între Einstein (care atribuia caracterul statistic al mecanicii cuantice faptului că ar fi
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
care atribuia caracterul statistic al mecanicii cuantice faptului că ar fi fost o teorie incompletă) și Bohr (care, de pe pozițiile interpretării de la Copenhaga, susținea că ea dă o descriere completă a realității). Formularea generală a teoriei, în care aspectele de mecanică matricială și mecanică ondulatorie rezultă dintr-un formalism matematic unic, a fost dată de Dirac (1930). Dirac (1928) a propus o teorie a electronului, compatibilă atât cu principiile mecanicii cuantice cât și cu teoria relativității. Pornind de la aceste principii fundamentale
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]