6,725 matches
-
nu bine“. Cuvintele păreau asemenea unui jet de aer uscat ce pornește din gât. „Capul“, continuă el. — Te doare capul? întrebă Midori. Da, răspunse el, incapabil să rostească mai mult de o silabă sau două o dată. — Nici nu-i de mirare, abia te-au operat. Normal să te doară. Îmi pare tare rău, dar încearcă să mai suporți puțin. Acesta este prietenul meu, Watanabe. Îmi pare bine de cunoștință, am spus eu. Bătrânul a deschis gura pe jumătate și a închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am spălat-o. M-am întors în rezervă și mi-am terminat ceaiul. Cum vă simțiți? l-am întrebat. — Un pic... Capul... — Vă doare un pic capul? După cum s-a încruntat, am înțeles că îl doare capul. — Nu-i de mirare, abia v-ați operat. E adevărat că eu nu m-am operat niciodată, așa că nu prea știu cum e. — Bilet..., a spus el. — Bilet? Ce bilet? am întrebat. — Midori. Bilet. Nu înțelegeam despre ce vorbește, așa că am tăcut. A tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
se înfuria când nu purtam lenjerie de corp albă. Ai mai pomenit așa ceva? — Mă rog, e chestiune de gust. Mi se părea incredibil că un individ ca acesta poate iubi o fată ca Midori, dar nu am mai dat glas mirării. — Tu ce-ai mai făcut? mă întrebă Midori. Nimic deosebit, am zis eu, dar în clipa aceea mi-am amintit că am încercat să mă masturbez gândindu-mă la ea. Îi promisesem doar! I-am mărturisit pe șoptite ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
scăpat vreo câteva. Am avut nevoie de ele să nu mă simt singură... de fapt nu sună cum ar trebui... mă înveseleau și încă o mai fac... — Dar ăsta e un adevărat altar, spune Davey. Un mausoleu. Nu-i de mirare că nu m-ai invitat la tine de când v-ați despărțit. Mă privește în ochi. E chiar mai rău decât am crezut, susține el. Mai sunt și în restul casei? — Nu, doar aici, crede-mă... Davey se îndreaptă spre dormitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
aceea m-am întors. Pentru că mi s-a părut ceva suspect. Și în mod clar am avut dreptate. Îl aprob vinovată. Durează de mult timp, nu-i așa? Vreau să spun, aparițiile lui Patrick? —De o lună. — Nu e de mirare că-l vezi peste tot. Ești înconjurată de fotografiile lui. E de-a dreptul morbid. —Nu-i morbid. Doar nu e mort, protestez. —Ești complet dezechilibrată. —Doar sufăr. Vreau să simt că e mai aproape de mine. Nu pot renunța la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
face. Nimeni nu trebuie să preia povara responsabilității celuilalt. Ecou înspăimântător al gândurilor mele, discursul său, care sună mai degrabă ca un fragment dintr-un pliant al AA decât ca o conversație normală, mă scoate din minți. Nu-i de mirare că Davey îmi ține predici. I-a copiat stilul propagandistic. Probabil că, inconștient, nici lui nu-i place și se răzbună punându-l în practică în ceea ce mă privește. Ajung la concluzia că trebuie să-i despart. Minunat, exclam încântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
devenit dependentă în ultimele două săptămâni petrecute cu Patrick la New York, când despărțirea noastră ținea de o realitate entropică. Entropia: deteriorarea constantă și inexorabilă a unui sistem sau a unei societăți. Antonimele ar fi ordine și liniște. Nu e de mirare că mi-a plăcut așa de mult serialul Lege și ordine,în care nu se dau prea multe detalii despre viețile polițiștilor. Se mai întâmplă ca la începutul unui episod să se prezinte o situație în care protagoniștii par să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
și cel arătător; antebrațele orientate spre exterior, brațele perfect întinse, umerii drepți; capul aplecat în față, coloana vertebrală solicitată la maxim, șezutul sprijinit pe gambe; genunchii depărtați, călcâiele trase înapoi; greutatea distribuită egal pe ambele picioare. Nici nu-i de mirare că e atât de reconfortant. Măcar câteva ore pe săptămână pot fi sigură că știu exact ce am de făcut. Patrick mă ținea cu picioarele pe pământ. Nu mai știu exact care e sensul acestei metafore. Țin minte că la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mi dau seama că sunt complet dezechilibrată. Jake a depus un efort considerabil și a căzut la pace cu demonii săi, pe când eu mă aflu chiar în mijlocul luptei. Și apoi, să nu uit de frumusețea lui înnebunitoare. Nu e de mirare că-mi trebuie ceva timp să mă apropii de el. N-am discutat nimic important până acum. A vrut să vină direct în Palm House și acum înțeleg de ce. Aici totul e liniștit: aburul, palmierii cu frunze enorme, înalți până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
îl folosești din ce în ce mai puțin. La mine n-a fost cazul, dar se spune că te simți bine când vezi paginile pline de linii. E ca și cum te-ai elibera de toate gândurile negre. Tu încă mai faci asta? îmi exprim eu mirarea. Nu știu cât de multe îl pot întreba despre trecutul său sau ce anume aș vrea să aflu. Mă simt ca și cum aș vorbi cu un psiholog, așa că el trebuie să-și păstreze atitudinea puternică și neutră; n-aș putea suporta să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
care s-au lăsat de băutură abia de trei zile. La început toți suntem foarte vulnerabili, mai ales că trebuie s-o luăm de la zero. A umbla după persoanele nou-venite la AA e ca și cum ai fi pedofil. Îl privesc cu mirare. Da, mă rog, poate e un pic cam mult spus, se corectează singur. Mai bine o compar cu situația în care un profesor își lovește elevii minori. E vorba, pur și simplu, de un dezechilibru de forțe. —Tu și Louise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
chiar crezi că e o idee bună? mă întreabă Davey, nevenindu-i să creadă. — Păi, de ce nu? Ce poate să se întâmple? Zâmbesc și-mi pun haina. — Ce poate să se întâmple? Lui Davey îi ies ochii din cap de mirare și abia poate să scoată o vorbă. —Daisy și Finn vor juca puțin teatru pentru Vanessa și Barney, iar lui Finn or să-i crească acțiunile, fiindcă toți tipii de acolo or să-i facă avansuri lui Daisy și-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în el și, pe măsură ce trece timpul, descopăr că supărarea mea se subțiază până la dispariție. Asta e magia romanelor polițiste: te lecuiesc. Toate sentimentele neplăcute și toate aspirațiile neliniștitoare se împrăștie în paginile cărții, limpezindu-ți starea emoțională. Nu e de mirare că sunt dependentă de Lege&Ordine. Mă așez lângă foc și îl aștept pe Jake să aducă cina. E prea cald, dar Jake e foarte atent la dorințele mele, chiar și acele neexprimate, așa că face un foc mic: un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
încercat să cosmetizeze despărțirea noastră cu povestioare despre destinul care ne împiedica să fim împreună. Am plâns zile întregi din pricina propriei lui incapacități de a avea o relație ca lumea, și susținea că e vina lui. Nici nu-i de mirare că l-aș alege oricând pe Patrick și nu pe Jake. Și apoi mă izbește ironia acestui gând: iată-mă pe mine hotărând, când, în realitate, nici unul nu mă vrea. Sunt complet șocată. Mă simt de parcă aș fi bătută zdravăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
când, peste cinci minute, m-am trezit în cameră cu părintele care dădea disperat din cădelniță și urla din toți bojocii „Doamne miluieșteeeee!”, să acopere valurile de rock care se rostogoleau din casetofon. Iarăși uitasem tipicul. Nici nu e de mirare că nu mi-a fost dat să ajung popă cu casă parohială etajată în spatele bisericii și cu Toyota Corola în spatele casei parohiale. După desăvârșita spălare cu isop și târnosire a casei, părintele s-a așezat în maieu pe scăunelul de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dulap mai în vârstă decât intervievatoarea lui, răspunse cu un hohot strașnic: păi bine, domnișoară, dumneavoastră nu ați râde dacă ați mânca șapteșpe ani numai „arpacaș sincer”? Venind înspre Piață pe o străduță din spatele Ateneului, nu mică mi-a fost mirarea să dau peste un ocean de lume. Nu puteai arunca un ac. Sicriul Seniorului era depus în fața Muzeului Național de Artă, chiar în mijlocul valurilor umane. De la o fereastră a fostului palat regal, fantoma lui Carol al II-lea scruta mulțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
a terminat el pe tine, iar acum îți iei revanșa. Să înțeleg că ai devenit vegetariană ca să nu te mai reîncarnezi? Subiectul disputei mai scotea din când în când capul pe ușa dormitorului. Avea o figură îngrozită. Spre marea sa mirare, convorbirea nu degenerase în insulte, țipete, blesteme. Din contră, în ultima parte ochii Adelinei erau plini de lacrimi. La sfârșit, i-a urat rivalei o noapte ca o trufanda. Clar, în ochii lor el era monstrul. L XLVI Am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cort cu Dedi și Păun cu Rozmarin, care dormeau în cortul lui Samuil și Măru. Nespălați, ciufuliți, pe jumătate îmbrăcați numai ce-i auzeai alergându-se. Ceilalți dărâmați de cheful de cu seară se sculau mai greu. Nu este de mirare că viața în șatră avea în vremurile acelea farmecul ei bazat în primul rând pe petrecerea zilelor și nopților în mijlocul naturii, chiar dacă mai erau și ploi și vânturi și frig. În al doilea rând, țiganii aveau libertate totală. Își trăiau
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
spre centrul orașului. — Tata Sebi, treci la mijloc să fii între o doamnă și o domnișoară plouată, glumește Teofana. — Între două nu te plouă, cu condiția ca domnișoara să nu mai fie plouată, râd toți. „Ce bine că ești, ce mirare că sunt!” Se apropia momentul revederii celor doi tineri, Teofana și Cezar. Probabil și Cezar trecuse prin atâtea și atâtea în anii petrecuți în Africa, departe de țară. Cu clima se acomodase mai greu, dar se acomodase. La fel cu
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
întâlnind ochii luminoși ai Îngerului care vorbise pașnic, apărând drept în mijlocul încăperii în care se prelungea acel interogatoriu-maraton, încrucișat. Tu..., tu..., tu! Tu, de unde-ai picat!? Nu mișca! Nu respira! Nu te-nclina! Că trag...! Actele tăle! somează, uluit, agentul. Mirarea extremă a polițaiului se explică perfect prin aceea că, la debutul oricărei proceduri nepublice, de anchetă, ori el ori nenea Sandu, obișnuiau să încuie cu cheia ușa metalică, blocând astfel orice posibilitate de acces. Sau, de evadare! Din doi pași
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
capetele, mirați de amestecul unui străin în conversația lor. ― Sunt Ilie Rogojinaru și am avut fericirea să ne cunoaștem azi în tren cu domnul Iuga. Arendașul era singur la masă. Venise mai târziu și, vrând-nevrând, a auzit discuția. Neturburat de mirarea lor, își mută scaunul puțin mai aproape și urmă, parcă i-ar fi cunoscut pe toți de când lumea: ― Numai pentru că domnul Iuga spunea că arendașii ar fi așa și pe dincolo... Acu, nu că sunt și eu arendaș, dar cred
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Fugi, mămică, nu mai ponegri așa pe Vasile, să crează domnul că bărbatul meu e un bădăran! Titu se apără că nu și-ar permite să crează nimic, adăugând că soțul unei doamne atât de încîntătoare n-ar fi de mirare să facă și crimă pentru ea. Află apoi că doctorul a fost mutat la București într-un post foarte bun, la primărie, că au venit să se intereseze de locuință, fiindcă, peste vreo două săptămâni, el trebuie să se prezinte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Miron, să afle și dumnealui pentru care pricină nu i-am împlinit poruncile cum am fi poftit și cum suntem datori. În aceeași zi Grigore comunică vestea aceasta și tatălui său care o ascultă foarte calm, fără să arate vreo mirare sau supărare, în sine însă era indignat împotriva lui Buruiană. Mai ales se simțea atins pentru că trebuia să recunoască, chiar ocolit, în fața fiului său că a greșit. ― Bine-ai făcut că mi-ai spus! zise la urmă simplu, liniștit. Și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întorceau pe rând spre Petre Petre, care se apropia zâmbind. Pantelimon Văduva se desprinse din horă și alergă înaintea lui, urmat de alți flăcăi. Jocul se sparse și toată lumea se îngrămădi în jurul celui ce sosea cu întrebări, cu strigăte, cu mirări. Lăutarii mai continuară a cânta un răstimp, ca să-și facă datoria, apoi se amestecară și ei printre oameni. Petre nu biruia cu răspunsurile. Tot satul îl iubea fiindcă era bun, și liniștit, și săritor la nevoi. Pantelimon îi luase lădița
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
masă, socrul ei; azi, țăranii. Acuma se dumeri pentru ce s-a plâns adineaori Platamonu că e prea grea arenda. Nu-și putu ascunde un surâs ironic, aruncîndu-i o privire. Ședea în același fotoliu, cu ochii la țărani, cu o mirare încremenită pe față, care voia să-i mascheze turburarea, căci în creieri îi ardeau usturător numai cuvintele: Uite norocul meu!" Când crezu că au vorbit destul, Nadina îi întrerupse, spunîndu-le că deocamdată n-are de gând să-și vânză proprietatea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]