4,032 matches
-
Pâcu, dar tot cu un aer de zeflemea. Dacă tot o venit vorba de cocoși, ia spune, moș Dumitre: matale mai ai pe acasă cocoși din cei care cântă la schimbarea vremii? a întrebat Vasile Hliboceanu, mișcându-și a zâmbet mustața ca pana corbului. Mai am, Hlibocene. Mai am. Dar la Crăciun am să-i pun la frigare pe vreo doi - a răspuns moș Dumitru, neștiind unde bate Hliboceanu. Când ai să-i tai poate nu-i păți cum o pățit
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
când în când îi fugeau ochii către Pâcu. Stia el că tocmai când pare nepăsător abia atunci îi umblă mintea mehenghiului. Si avea dreptate, pentru că Pâcu a tras doar de câteva ori din lulea și a început să și netezească mustața, semn că se pregătește să vorbească. Moș Dumitru a prins momentul și l-a provocat, în felul lui: Mi-i o poftă de un chitic de pește de mă usuc, Pâcule. Usucă-te, că și eu mă usuc. Cum să
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
simțit de departe și a ieșit cu felinarele aprinse... Bine te-am găsit, Costache! Dacă stai în poartă, asta înseamnă că sunt pregătite toate cele trebuitoare pentru niște oameni osteniți și înghețați ca noi - a grăit moș Dumitru din dosul mustăților pline de promoroacă. Bine ați venit, oameni buni! Intrați! Vă așteptam - a răspuns Costache. Veneam noi ca de obicei dacă drumul nu era atât de anevoios. Mai de-a dreptul spus, noi am desfundat drumul - a precizat Pâcu. Când toate
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
la socoteală?” „Nu!” „Atunci ei trebuie să fie.” Si de dimineață tot cu ochii pe deal stau. Si uite, n-am stat degeaba. Ați sosit și sunteți bine veniți - a încheiat Aizic vorbăria, în timp ce cărăușii își dădeau coate, zâmbind pe sub mustăți. Bine veniți, bine veniți. Da’ eu aș vrea să fim și bine plătiți, jupâne. Că de, toată iarna și o bucată de primăvară am cam pierdut-o pe acasă. De parale nici vorbă - a pus degetul pe rană Pâcu. Intâi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Iordache a trebuit să însoțească fiecare car în parte, încât în zori de zi arăta ca un ogar fugărit peste măsură. Ei, cum ți se pare? Iți place treaba Cocoșitule? l-a întrebat Pâcu cu un zâmbet șiret ascuns sub mustața zburlită. Ihâ! Imi place - a răspuns Iordache gâfâind. Numai să nu-ți placă cumva, că ai dat de dracu’. Tu știi că eu și cu Dumitru ne am pus obrazul la Aizic pentru tine. Ihâ! a răspuns cu un singur
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
spus: „Nu uita că cel mai bun cedează, du-te și arată-i lui PAM că ai iertat- o”. Plin de bunăvoință, m-am suit pe fotoliu, m-am așezat lângă ea și am lăsat-o să se joace cu mustățile mele. Abia am împlinit patru luni și chiar nu vă mirați de câte pot să vă spun? Nu vorbesc, frate, cum să vorbească o pisică ?! Dar judec. Gândesc. Și mă exprim fără cuvinte. Știți ce-i asta? Se numește „comunicare
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
de la reporteri că vine frigul, de pildă, oamenii vor ști că trebuie să se îmbrace mai gros, ca să nu răcească. Vă vine să râdeți că veștile despre starea vremii sunt printre cele mai așteptate? ...Că în loc să-și scoată nasul sau mustățile pe balcon ca să vadă cum e vremea, oamenii mari dau fuga la televizor sau vor să afle de la radio cum e la ei în balcon? Un om deștept spunea odată că oamenii, ca să fie fericiți, au nevoie de 5 lucruri
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
pletele lui s-au revărsat în bucle strălucitoare, lungi până la călcâie... Abia acum văd eu - și văd bine, să știți - ...îmi dau seama, în sfârșit, că Grădinarul ăsta seamănă a... grădinăriță. Are obrazul fin, fără urmă de barbă sau de mustață... Da, da, așa e, Grădinarul e Grădinăriță. Cred că Împăratul îi spune „fiule” pentru că îi întruchipează pe toți grădinarii și e la fel de puternică și de vitează ca frații ei, dar Grădinarul din fața mea nu e fiu ci e fiică. Da
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Ghici cine te însoțește ca un câine credincios dar nu e câine ci pisică? Fără să mai aștepte vreun răspuns de la Ana, Prințul a luat de undeva o pensulă și a desenat cu ea, prin aer, ochii, nasul, gura, urechile, mustățile, coada și picioarele mele. Am înțeles: Prințul a folosit Culoarea Culorilor pe mine și, ah, ah, ah, m-a făcut vizibil. Cine ești tu? - m-a luat imediat la rost Ana. Sunt umbra ta - am mieunat eu. ─ Te-au trimis
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
decât mine cum e cu zmeii și poate de aceea preferă să facă planuri acum, împreună cu fiii lui Verde Împărat și cu Prințul Culorilor. ...Dar, ia priviți, copii, ce minunăție de balauri s-au adunat aici, la nasul meu, sub mustățile mele ! Adică nu chiar la nasul meu, că ei sunt ma-a-a- rim-a-a-a-ri și eu sunt, deocamdată, mi-i-i-c. În fruntea lor e zmeoaica cea rea, mama zmeilor, Lăcomia. ...Înțeleg că Lăcomia i-a chemat numai pe fiii ei cu chip de
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
la locul lui. Am încercat o dată să repar treptele casei, însă amestecul meu de apă și ciment curgea în toate părțile. Mare lucru să fii meseriaș!“ - Unde-i nea’ Pascaru, maistrul? - Da’ ce treabă ai cu el? Muncitorul spân, cu mustață groasă îl privea lung. Ia vezi înăuntru, în depozitul de materiale. - Îl cunoști? - Păi sigur că da, îmi este unchi. Omul ridică din umeri și-și văzu de treabă după ce-i arătă, indiferent, direcția. Când îl văzu, maistrul coborî de
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
această funcție care impunea prin sonoritate - eu, care am venit la școala asta mare singur?“. Nu avu când să-și răspundă fiindcă ușa mare, din lemn, se deschise energic, ivindu-se un om un om înalt, cu părul scurt, cu mustața neagră în furculiță, impunătoare. Toți se ridicară în picioare și-l însoțiră la cabinet. Din nou povesti cum de ajunsese acolo de peste Prut, dar și despre hotărârea lui de a pleca pe jos spre casă. Directorul îl privi lung, întorcându
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
tunurile în tren, cu ajutorul cailor repartizați de la un regiment de infanterie. Pentru instrucțiuni, căută Comandamentul Grupării Tactice de Nord pentru apărarea râului Nistru. Comandantul era un colonel, militar de carieră, mic de statură, cu cizme din piele strânse pe picior, mustață subțire, chel și fără de astâmpăr. Cât discutaseră în biroul lui, nu stătu o clipă locului, se mișca tot timpul, parcă numărând cu pașii lungimea și lățimea încăperii. - Îți voi da cai, să-ți transporți tunurile și muniția până în spatele Grupării
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
a zăngănit zăvor greu În chingile lui de fier și, cu scârțâit bătrân, poarta a Început să se miște... Din deschizătura ei a apărut Întâi un baston. Apoi, cu pas greu, s-a desprins făptură de haiduc: plete colilii și mustață bogată, pălărie cu bor larg și cămașă albă. Pantalonul, bine strunit În chimir lat, sfârșea În cizme cu carâmb Înalt, frumos vălurit... Când a ajuns mai aproape de musafiri, omul a ridicat privirea, și-a scos pălăria și, cu gest larg
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Îl uiți abia după ce l-ai povestit și altora... Altfel răul te urmează pas cu pas, ca un câine credincios”... ― Sărut mâna, Lia! Încotro la ora asta, pe așa o ninsoare? A tresărit. În față avea un bărbat cu o mustață cât doi hulubi, care purta omătul căzut cu dărnicie... De sub marginea cușmei mițoase Îi zâmbeau doi ochi cunoscuți. ― Ce faci, Petrică? Eu mă zbăteam În vârtejul gândurilor și de aceea nu te-am observat. Merg la Nicu, la spital. ― De ce
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Nicu. Ușa s-a deschis Încet și În spațiul creat a apărut Întâi un baston și apoi un picior, care - se vedea de departe - cândva suferise un accident grav... În clipa următoare, s-a arătat un chip tot numai o mustață plină de promoroacă. La vederea unei asemenea apariții, Despina și doctorul Gruia au făcut ochii mari, cu adâncă mirare Întipărită În ei. Doar Nicu s-a ridicat de pe pernă, Întinzând mâinile, cu zâmbet larg pe chip, către arătarea din ușă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe Nicu, care l-a rugat să mai treacă pe la el, ca să-i spună vești de la Toader Toaibă. ― Nu voi uita - a răspuns Petrică, dispărând dincolo de ușă, așa cum a intrat: Întâi bastonul, apoi piciorul invalid și În cele din urmă... mustața... A fost nevoie să treacă o vreme până cei rămași să-și revină. Primul care și-a regăsit ritmul respirației a fost Despina. ― Trebuie să mă pregătesc să ascult o mie și una de povești adevărate. Abia aștept acele clipe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
profesor. După un timp, s-au auzit bătăi În ușă. ― Intră - a răspuns directorul, privind puțin amuzat spre ușă. Îndată, a pășit peste prag doctorul Pas. Un bărbat cu o statură impunătoare, cu păr coliliu și cu zâmbet bonom sub mustața bogată. ― Să trăiți, domnilor profesori. M-am prezentat. ― Bine ai venit. Ia loc, În fața domnului profesor Hliboceanu. Și, până una-alta, doamna Măriuța ne va aduce câte o cafea, ca să Încălzim puțin atmosfera... În scurt timp, secretara a intrat, ca
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ai În acel domeniu... Dacă răspunsul nu este rotund...adio! Stai pe post de asistent până ce Îți crește barba de un cot!” - a căzut la pace gândul de veghe... ― Bună dimineața, doctore Gruia - s-a auzit salutul pornit din spatele unor mustăți cât o lume, adăpostite sub o pălărie de pai cu o zagara largă trasă pe ochi... Surprins, Gruia s-a oprit să deslușească cine se ascunde dincolo de acele mustăți și ochii dosiți sub pălărie. Omul, care se sprijinea Într-un
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Bună dimineața, doctore Gruia - s-a auzit salutul pornit din spatele unor mustăți cât o lume, adăpostite sub o pălărie de pai cu o zagara largă trasă pe ochi... Surprins, Gruia s-a oprit să deslușească cine se ascunde dincolo de acele mustăți și ochii dosiți sub pălărie. Omul, care se sprijinea Într-un baston - cu gest leneș, dar studiat - și-a ridicat borul pălăriei, pentru a-și descoperi fața... Gruia a privit la el cu atenție. „Uite cât de mică este lumea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ca acolo unde glonțul orb te pândește - și nu iartă - să-l ai lângă tine pe omul a cărui inimă bate În același ritm cu a ta și la nevoie nu te va lăsa - a sfârșit vorba omul ascuns În spatele mustăților colilii... ― După felul cum mi-ați vorbit, cred că aveți dreptate, dar va trebui să mă obișnuiesc cu gândul. ― Te vei obișnui, dragule. La revedere. ― La revedere do... Petrică. Vă... Te rog să-mi spui de unde să te iau când
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pași de cătană - pe „mâna dreaptă” de această dată - te Întâmpină o căsoaie cât o lume. Trebuie să bați zdravăn În poartă până te aude stăpânul și pe ușa cât o poartă de cetate va ieși Întâi o pereche de mustăți colilii și apoi stăpânul lor, care... nu-i altul decât dragul nostru Petrică. Gruia Îl asculta pe profesor cu mare bucurie, fiindcă acesta vorbea de parcă ar fi trăit o viață Întreagă În satul din care venea el. ― Domnule profesor, unde
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
după el, Întorcând mereu capul Înapoi, să vadă dacă nu-l mai caută altcineva. Când l-a ajuns, a Întins mâna să-l prindă de braț... ― Să nu te atingi de mine, că... - l-a avertizat Petrică din spatele celor două mustăți zburlite - ridicând bastonul amenințător! În fața unei lovituri iminente, portarul, Înfricoșat, a ridicat mâna pentru a se apăra... În cele din urmă, s-a retras ca un câine pocnit peste bot... ― Așa! Mama voastră de trântori! Tu, care atunci când glonțul secera
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Acum să vezi tu numai ce ochi o să Manutanță, Nicule. Și fiindcă veni vorba de „Hanul ”, cercetașului facă portarul! Am să-mi compun o figură marțială, de să-l treacă fiorii! ― Și nu te poți plânge că nu ai „recuzită”. Mustăți, slavă Domnului. Sprâncene, cât cuprinde. Privire de vultur, să nu fie de deochi... Iar pălăria de haiduc completează imaginea de vechi cercetaș! ― Să știi că m-ai făcut să mă simt mândru, scumpul meu coleg de școală primară... Ehei! Unde
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Început să se deschidă... Tata Toader nici nu clipea. Cu respirația oprită, și-a fixat privirea pe deschizătura porții... Din umbra ei a apărut Întâi un baston. Apoi, cu pas greu, s-a desprins făptură de haiduc: plete sure și mustață bogată. Pălărie cu bor larg și cămașă albă... Pantalon bine strunit În chimirul lat sfârșea În cizme cu carâmb moale, frumos vălurit... Când a ajuns mai aproape, a ridicat privirea, și-a scos pălăria și a salutat cavalerește. ― Bine ați
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]