5,344 matches
-
atacurilor din exterior (în secolul al XIII-lea cruciații vor jefui așezarea, mai târziu în același secol împăratul bizantin (Mihai Paleologu) însuși aplicând o represiune brutală contra călugărilor atoniți care se opuneau, ca toată tagma călugărească, reunificării bisericii creștine, ocupația musulmană (a turcilor otomani) care a început în regiune cu ocuparea Salonicului în 1430 o va sărăci, fapt care va conduce la liberalizarea regulamentului comunității, în timp ce atacurile turcești mai recente, din secolul al XIX-lea, în perioada războiului de independență al
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
dintre ele fiind absorbite de imperiu, în timp ce celorlalte le era garantată autonomia. Multe dintre provinciile sau regiunile asupra căreia își exercită suveranitatea erau doar sub controlul indirect al guvernului central. El a întruchipat, cât timp a existat, califatul, adică statul musulman universal condus de succesorii Profetului Mohamed . Instituția califatului a devenit din primele secole de existență o chestiune pur simbolică, puterea migrând spre alte sfere de putere din interiorul lumii islamice, însă el a reprezentat și mai reprezintă încă în mentalul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
succesorii Profetului Mohamed . Instituția califatului a devenit din primele secole de existență o chestiune pur simbolică, puterea migrând spre alte sfere de putere din interiorul lumii islamice, însă el a reprezentat și mai reprezintă încă în mentalul colectiv al maselor musulmane un reper idealizat important, de aceea meritând a menționa și titlul de calif al sultanilor otomani. Imperiul Otoman, de-a lungul celor șase secole de istorie a fost o punte de legătură între culturile estului și vestului. Otomanii au avut
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
înainte. Turcii s-au instalat la Constantinopol,i-au schimbat denumirea în Instanbul,devenind nouă lor capitala.Existenta imperiului bizantin a luat sfârșit fix la un mileniu de la jefuirea Romei și colapsul Imperiului Român de Apus. Formarea unui nou imperiu musulman a devenit un motiv de îngrijorare pentru Europa creștină pentru încă cinci secole. <br> </br> Era de propășire a Imperiului Otoman poate fi împărțită în două perioade caracteristice. Prima dintre ele era una de creșteri teritoriale și cuceriri constante, de la
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
taxe de producere, inclusiv animale, minele, profiturile comerciale, și taxe de import-export. Învățământul a fost un alt domeniu important pentru Sultan. Școlile atașate la moschei și finanțate de fundații religioase au oferit o educatie în mare parte gratuită pentru băieți musulmani. Sub conducerea lui Soliman, Imperiul Otoman a intrat în epoca de aur a dezvoltării sale culturale. Sute de societăți imperiale artistice (numite Hiref Ehl-i, "Comunitatea de Talente") au fost administrate la sediul Imperial, Palatul Topkapî. După ucenicie, artiștii și meșterii
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
armate a cărui rol era, la rândul ei, să aducă în robie alte entități statale, populate de alti viitori subiecți plătitori de impozite pe baza căreia, închizând ciclul, armata să poată fi din nou extinsă și întărită, alături de concepția specific musulmană (dar cu origine persana și ea) de exploatare fiscală discriminatorie a subiecților de altă religie decât cea a clicii militaro-religioase conducătoare (adică exploatarea discriminatorie a non-musulmanilor, si nu trebuie uitat că o destul de lungă perioadă statul islamic a avut o
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
forței lui spre profitul statelor europene. Un alt factor non-neglijabil al declinului califatului din perioada să otomană este chiar și lipsa de apetit pentru împrumutul de tehnici (în sens larg, cuprinzând de la factori materiali până la instituții politice): cât timp statul musulman, bazându-se pe expertiză strălucitelor civilizații pe care le-a cucerit (Bizanțul și Persia) a afișat o incontestabila superioritate în raport cu Occidentul creștin încă barbar, acesta din urmă a împrumutat cu deschidere toate avansurile existente în Lumea islamică, în timp ce atunci când situația
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
reprezintă și azi din păcate un mister pentru musulmani, si in acelasi timp este resimțit că o rană deschisă în corpul civilizației islamice, acest fapt având repercusiuni neașteptate, așa cum este de exemplu terorismul islamic, reapariția tendințelor radicale în sânul populațiilor musulmane (vezi recentele succese populare ale partidelor reanimate de vechi islamiști și focare de tradiționaliști islamici în Turcia, de ex.) sau problemele de integrare a imigrației de religie islamică în țările Europei de vest. Sultanul era monarh absolut, cel puțin din
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
al Islamului, Imperiul Otoman fiind de la această dată până în 1922 un Califat - stat islamic. Sultanul avea numeroase titluri, așa cum erau Suveranul Casei Osman, Sultan al Sultanilor, Han al Hanilor, Calif - cea ce îi dădea dreptul de suzeranitate asupra tuturor conducătorilor musulmani din întreaga lume, iar din 1517 până la dispariția statului otoman, si Credincios și Succesor al Profetului Stăpânului Universului, etc. Deși statul otoman a fost reorganizat de mai multe ori, mai multe structuri au rămas neschimbate de-a lungul timpului. În
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
medieval al personalității legilor. Însă treptat, în sec XVI, occidentalii abandonează acest principiu în favoarea celui al teritorialității legilor. În Imperiul Otoman principiul personalității legilor a fost aplicat pentru o perioadă destul de lungă. Existau mai multe modele: creștine ( bizantine, cruciat) sau musulmane ( nord-african, mameluc, anatolian). Pe lângă acestea, există și modele imediate, elaborate în cancelaria otomană: cel venețian și francez. În procesul de structurare a textelor, trebuie luați în seamnă doi factori: experiență Veneției ( negustorii venețieni obțin privilegii comerciale de la bizantini, cruciați, nord-africani
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
astfel de privilegiu. Taxe comerciale ( gumruk resmi - impozit pur fiscal)- În seriat, această taxă era diferențiată în funcție de statutul negustorilor: un harbi plătea 10%, un dhimmi plătea 5%, iar musulmanul 2,5%. Clauzele care apar în ahdname-le sunt rezultatul unor porunci musulmane ce aveau drept rol combaterea unor infracțiuni îndreptate asupra negustorilor. Existau două tipuri de litigii: între conaționali și între creștini și musulmani. În cazul litigiilor dintre creștini și musulmani, instanțele de judecată trebuiau să hotărască gravitatea acuzațiilor. De asemenea, era
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
scris puterea sultanului. Dreptul ginților și tradițiile isilamice au fost surse ale legislației otomane. Se pleca de la premisa că între noțiunea de stat nemusulman și Islam nu există compatibilitate teoretică, de aceea apar doi idei: cea moderată (pentru dreptul internațional musulman) și cea categorica (care respingea ideea de drept internațional musulman. Dreptul islamic al popoarelor era aplicat după Seri' at (cod de comportament pe care orice musulman trebuia să îl respecte). În Imperiul Otoman au funcționat două tipuri principale de drept
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
surse ale legislației otomane. Se pleca de la premisa că între noțiunea de stat nemusulman și Islam nu există compatibilitate teoretică, de aceea apar doi idei: cea moderată (pentru dreptul internațional musulman) și cea categorica (care respingea ideea de drept internațional musulman. Dreptul islamic al popoarelor era aplicat după Seri' at (cod de comportament pe care orice musulman trebuia să îl respecte). În Imperiul Otoman au funcționat două tipuri principale de drept: Sultanatul se află în vârful ierarhiei statului otoman, fiind cea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sau declară război. Sultanul având putere absolută, Imperiul Otoman era o monarhie absolută, desi existau limitări care decurgeau din legislația otomană, din tradiție și o serie de factori cum ar fi influență elitei asupra sultanului. Bazele puterii erau Coranul, tradiția musulmană (Seri' at), legile emise de sultan sau cele preluate de la popoarele supuse. Nu există o regulă fixă privind succesiunea la tron, căci doar cel mai capabil fiu al sultanului decedat putea să câștige loialitatea armatei. Conform unei reguli din Kanun
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
al lumii otomane-califul. Titlul de sultan desemna funcția de comandant militar. Ulterior, titlul de emir a devenit un titlu onorific, atribuit unor persoane de rang înalt din administrația otomană. S-a conturizat formulă Cercului Dreptății, explicând rolul pe care conducătorul musulman trebuia să-l joace. Centrul puterii era sultanul, a cărei putere se baza pe askeri (oamenii sabiei-armata). Pentru a funcționa, armata trebuia plătită cu bani ce proveneau din taxe și impozite, iar la rândul lor erau plătiți cei din cea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
o comunitate, un stat. Ahdname erau folosite pentru a numi în funcție un înal demnitar, desemnarea unui succeor de către sultan, reglementarea statului unor comunități religioase nemusulmane, desemnarea înțelegerilor de pace și comerț încheiate de otomani cu principii străini, fie ei musulmani sau nemusulmani, fi eie tributari sau nu. Capitulațiile erau diplome medievale europene care conțineau mai multe capitole. Capitulațiile reprezentau ansamblul privilegiilor comerciale și imunităților juridice care defineau regimul străinilor în statele musulmane, în general, si in Imperiul Otoman, în special
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
încheiate de otomani cu principii străini, fie ei musulmani sau nemusulmani, fi eie tributari sau nu. Capitulațiile erau diplome medievale europene care conțineau mai multe capitole. Capitulațiile reprezentau ansamblul privilegiilor comerciale și imunităților juridice care defineau regimul străinilor în statele musulmane, în general, si in Imperiul Otoman, în special. Otomanii le-au numit imtiyazat ecnebi, adică privilegii pentru străini, iar ulterior vor adopta termenul europenă kapitulasyonlari ( ahdname-i humayun = Imperiale Capitaulzione). Ahdname - între unilateral și bilateral-Până în sec. XVIII, acestea aveau un
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
o pace fermă și durabilă; dacă nemusulmanii nu acceptau ordinea Imperiului islamic, musulmanii aveau doar permisiunea de a întrerupe războiul sfânt, acțiune condiționată și ea, de existența unui avantaj pentru Islam, astfel că se încheie o pace temporară. În practică musulmană erau trei situații în care se putea încheia pace temporară: în momentul în care era superior, pentru a evita alte lupte armate și ,eventual, pentru a-și întări propriile forțe; în stare de echilibru, pentru a încerca rezolvarea neînțelegerilor pe cale
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
creștini puteau fi încheiate astfel de jurăminte. Această practică se menține și în sec. XVI-XVII, fiind vizibile în ahd-name-le. În texte pot fi găsite și elementele pe care se jură: pe Allah și pe Muhammad ( dacă jurământul era între principi musulmani), Coran, profeți sau/și sabia sultanului, religia, sufletul și viața tatălui și a copiilor tatălui. Toate aceste jurăminte aveau un caracter temporar. Putea fi scrise sau verbale și aveau o anumita valabilitate. Dacă nu mai existau tratate pentru a fi
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
dorința de a-i combate pe cei care nu acceptau Islamul. Djihad înseamnă efort. Acest termen era prezent și în epoca arabă preislamica, și avea însemnătatea de „efort susținut spre un scop determinat. Djihadul are mai multe interpretări: acțiunile credincioșilor musulmani pentru a-și dovedi credință, expediție militară împotriva arabilor musulmani, război contra infidelilor, lupta credinciosului pentru autoperfecționare morală și religioasă, efortul intelectual din domeniul apologeticii musulmane, munca juriștilor în căutarea soluțiilor de drept. În Coran, rădăcina dh.h.d nu
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
de „efort susținut spre un scop determinat. Djihadul are mai multe interpretări: acțiunile credincioșilor musulmani pentru a-și dovedi credință, expediție militară împotriva arabilor musulmani, război contra infidelilor, lupta credinciosului pentru autoperfecționare morală și religioasă, efortul intelectual din domeniul apologeticii musulmane, munca juriștilor în căutarea soluțiilor de drept. În Coran, rădăcina dh.h.d nu se referă cu predilecție la război și religie, derivă în general de la verbul „a depune efort”. Djihad se face cu inima, prin cuvânt, cu mâinile și
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
războiul cu sabia era cel mai puțin elevat, iar djihadul în cadrul conștiinței era cel mai meritoriu. Islamologii occidentali consideră că djihad-ul nu a fost niciodată un fenomen pur religios, ci mai degrabă o ideologie folosită de clasa politică din statele musulmane, din epoca timpurie a Islamului până în zilele noastre. Ideologia politică otomană apare că o sinteză între tradiția turcă preotomană ( oguză și selgiuchidă) - ideea de dominație a lumii, si tradiția islamică - instuararea unui pax islamică. Istoricii au pus introdus mai multe
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
fundamentale ( mumin-kafir, muslim-harbî, dar al-Islam, dar al-harb). Important este Djihad că bellum justum ( legimitarea războaielor dintre musulmani), trecerea de la djihad ofensin la defensiv, stimulentele doctrinei și somația ( da wa). Singurele discriminări utilizate în vremea Profetului sunt cele dintre „credincioși” sau musulmani, si necredincioși, sau nemusulmani ( politeiștii - musrikun și „oamenii Cărții” - ahl al-kitab). Exstă infideli care locuiau în Casa războiului, și cei care locuiau în Casa Islamului. A doua disjuncție există între muslim și harbi ( un inamic potențial). Termenul de harbi era
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
atribut era aplicat locuitorilor, mărfurilor, negustorilor etc. Lumea era împărțită între aceste două zone: dar al-Islam și dar al-harb.În textele juridice clasice s-a insistat pe practicarea liberă a cultului religios muhamedan, protecția musulmanilor și conducerea de către un suveran musulman. Moscheea nu era construită decât în cazul în care există pe teritoriul respectiv o comunitate musulmană. „Caza războiului” îngloba teritoriile în care Șeriat-ul nu era urmat. Frontieră între cele două zone. Având în vedere că în timpul califatului arab Casă Islamului
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
și dar al-harb.În textele juridice clasice s-a insistat pe practicarea liberă a cultului religios muhamedan, protecția musulmanilor și conducerea de către un suveran musulman. Moscheea nu era construită decât în cazul în care există pe teritoriul respectiv o comunitate musulmană. „Caza războiului” îngloba teritoriile în care Șeriat-ul nu era urmat. Frontieră între cele două zone. Având în vedere că în timpul califatului arab Casă Islamului trebuia să crească încontinuu, astfel că nu puteau există frontiere fixe. Teritoriul spaniol, bizantin și cel
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]