KorAP: Find »[drukola/base=naiba & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...153 154 155 ...186 >

4,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

Yvonnei că trebuie să dea niște telefoane în zori. Pe urmă a plecat. Am răsuflat ușurați, cel puțin eu și Andrei Vlădescu, de data asta nu ne mai spusese, ca întotdeauna aproape, s-o îndemnăm pe Yvonne să se apuce naibii de doctoratul ăla - care e singura realizare spre care trebuie să tindă, de fapt nu singura, ci prima, nu-i așa? pe urmă să meargă mai departe, să publice studii docte - pentru că noi suntem singurii pe care ea îi ascultă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
că ea vrea să-l ajute și că e gata să facă ceva și la sfârșit îndemnul că nu merită să suferi pentru nimic. A fost întocmai, fără ca Andrei Vlădescu să-i spună vreo vorbă. Și ea sfârșea: „Dă-o naibii de treabă! Se poate, mă? Doar n-o să trăim o veșnicie, să ardem pentru orice lucru! Află că m-am șucărit și eu și trebuie să-mi alung supărarea și uite că am să beau de necaz. O să beau un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pentru că n-am crezut ce-mi spuseseși și vreau să știi că-mi pare bine că sunt aici“, apoi coborându-și fruntea pe umărul lui, „și că mi-e bine. Strânge-mă tare în brațe. Strânge-mă și dă-le naibii de cărți, că n-o să trăiești o veșnicie“, „Ce vrei să spui?“, se arătă nedumerit, „Exact ce-ai auzit, știu eu bine c-ai auzit: n-o să trăim o veșnicie“, lipindu-și fruntea și buzele de gâtul lui cald, învăluindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
parcă nu l-ar fi auzit, întindea mâinile subțiri și-l prindea și mai strâns de după gât și-i mângâia părul și nu se auzea decât foșnetul rochiei ei și pe urmă glasul grav, pentru că-i auzise întrebările, „Dă-l naibii de țigan și dă-le naibii de examene! Ești cu mine acum, asta contează, n-o să trăim o veșnicie, vreau să-mi fie bine, vreau să fiu fericită, înțelegi? înțelegi?“, ridicând fruntea brusc și apucându-i fața între cele două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
întindea mâinile subțiri și-l prindea și mai strâns de după gât și-i mângâia părul și nu se auzea decât foșnetul rochiei ei și pe urmă glasul grav, pentru că-i auzise întrebările, „Dă-l naibii de țigan și dă-le naibii de examene! Ești cu mine acum, asta contează, n-o să trăim o veșnicie, vreau să-mi fie bine, vreau să fiu fericită, înțelegi? înțelegi?“, ridicând fruntea brusc și apucându-i fața între cele două palme încă reci, privindu-l în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
în vorbe ce simt și pe urmă să-i spun vorbele astea...“. „Nu-mi răspunzi?“, auzea glasul lui, vasăzică îi vorbise în timpul ăsta, îi pusese cine știe ce întrebări de-ale lui, în vorbe egale și stăpânite, care ajung s-o înfurie, naiba să le ia! „Nu știu“ - zise - „nu mai vreau să știu nimic“, înlănțuindu-l strâns cu brațele, lipindu-și obrazul de grumazul lui și închizând ochii și imaginându-și, înainte ca toate să se tulbure în roz în jur, alunecările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mai târziu a început să se îngrașe, soacră-mea îl corcolește tot timpul: băiatu’ mamii, dar asta de ce nu mănânci? băiatu’ mamii, nu te obosești prea mult? băiatu’ mamii, ai grijă de tine că nimeni nu te iubește ca mine! Naiba să-i ia! Îi plăcea să bea, se ținea de chefuri, căscând ochii la televizor, nu citea niciodată o carte. După o vreme am aflat că mai umblă și după femei. Când naiba avea timp să se culce cu ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
că nimeni nu te iubește ca mine! Naiba să-i ia! Îi plăcea să bea, se ținea de chefuri, căscând ochii la televizor, nu citea niciodată o carte. După o vreme am aflat că mai umblă și după femei. Când naiba avea timp să se culce cu ele, n-am înțeles niciodată. Ne-am făcut o casă mare, voiam să am copii. Cum ne-am mutat acolo, în numai doi ani s-a dus pe copcă totul. Era pretențios, leneș, arțăgos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și acum, de-aia nici nu te las să te uiți la mine pe lumină, deși acum e altceva. Habar n-am de ce-ți spun toate astea... Simt nevoia, pur și simplu. Mă faci să vorbesc, nu știu de ce naiba, întotdeauna am simțit că pot să-ți spun tot ce-mi trece prin cap și tot ce simt... Ce nu înțeleg este că mă simt vinovată într-un fel, nu pentru că mă despart de el, ci pentru că mă despart pur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ales, n-am suflat o vorbă. Am impresia idioată că port un stigmat și c-o să mă arate lumea cu degetul. Uită-te la ea, sărăcuța, a lăsat-o bărbatu-său. Sau: uită-te la ea, sărăcuța, a divorțat. Sau naiba știe ce alte vorbe de-astea. Într-o zi m-am trezit că mă frecam de zor sub duș, după ce îmi imaginasem ce-o să spună gura lumii. M-a pufnit râsul, dar nu reușesc să-mi scot gândurile astea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ești cam rece. Bărbatu-meu era ca un iepure, își făcea datoria de onoare câteva minute și pe urmă îmi întorcea fundul și începea să sforăie. Cred că nu există ceva mai groaznic pe lume decât felul ăsta de bărbați, naiba să-i ia! Ești în stare? Spune-mi, ești în stare să mă suporți un timp? N-o să te agasez. O să mă vezi o dată pe săptămână. Vezi ce propuneri îți fac? Că o să mă gândesc probabil toată săptămâna la ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
propuneri îți fac? Că o să mă gândesc probabil toată săptămâna la ziua când o să vin aici, e treaba mea, nu te privește. Și nici n-o să mă apropii prea mult de tine, mi-e frică, ți-am spus. Forța aia, naiba s-o ia, mă domină și nu-mi place să fiu dominată... E prea ușor să judeci pe cineva, nu vreau să te judec, nu vreau să fiu judecată. Pur și simplu asta vreau acum, am nevoie și mă simt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ducă undeva neanunțat, dar putea fi un caz de forță majoră. Apoi s-a gândit că ea l-ar putea căuta în răstimpul ăsta, mergând la un telefon public și spunându-i gâfâind exact ce el știa, că aparatul lor, naiba să-l ia, nu mai merge. Trebuia să aștepte acasă. Se făcuse noapte și era sâmbătă. Se învârtea prin cameră, mai forma numărul știut din când în când, privea pe fereastră, iar se învârtea prin cameră, iar privea pe fereastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să cred... Și cu noi ce se va întâmpla?“ „Andrei, Andrei, privește-mă. Ascultă ce îți spun. Nu știu ce va fi mai încolo, îți spun ce cred în clipa asta. Cred că totul s-a sfârșit, pentru că ai vrut asta sau naiba știe, n-ai fost în stare să arăți ce simți. Dar eu nu dau înapoi, nu mă mai întorc, înțelegi? Există un point non-retour și eu am trecut de el, înțelegi? Acum când știu cum arată primăvara, nu vreau s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-i vorba.“ „...și să dau cu piciorul speranțelor care mă înfierbântă de câteva săptămâni? Și ce să mai fac? Să mă întorc și să te privesc cum lucrezi sau să te ascult povestindu-mi despre neînțelegerile tale cu Dascălu ăla, naiba să-l ia, sau despre obsesiile tale cu scrisul? Nu vreau. Mi-e groază numai când gândesc asta, înțelegi? E rău și nedrept tot ce-ți spun, dar ai vrut să știi întotdeauna adevărul. Îsta e adevărul, că nu vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
prezența ta mă împiedică și trebuie să fac eforturi să mă smulg. E oribil. Vreau să scap de tine, înțelegi asta?“ Ajunsese să strige, hohotind de-a dreptul. Apoi s-a oprit brusc, și-a suflat nasul cu zgomot. „Înțelegi naibii odată pentru totdeauna?“ Dar el nu mai spunea nici o vorbă, își mișca doar buzele de parcă ar fi șoptit ceva și nu se auzea nimic. „Înțelegi? Și d-asta nu vreau, ți-o spun foarte clar, nu vreau să mai vii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mai mult decât orice - aveai nevoie de o asemenea experiență. Îți mai spun ceva: nu trebuie, într-o acțiune oarecare, să te gândești neapărat la fructele ei, știi asta. Există și acțiuni gratuite. Indienii ăia vechi nu greșeau deloc, ai naibii, când stăteau să mediteze ore întregi la actul pe care îl vor face. Pentru că nu poți reduce totul numai la acțiune sau numai la meditație. Părăsindu-te, femeia asta ți-a făcut un bine, chiar un mare bine“ - „Asta-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

toată casa asta. Rebecca se întoarse spre el și pentru prima oară în seara aceea îl privi adânc în ochi. Dacă ar trebui să locuim vreodată aici, aș muri, iubitule. Sunt sigură. O trecură fiori. Are ceva locul ăsta. — De ce naiba am locui aici? Ce prostie! — Cine altcineva o să-l ia după ce va muri Lawrence? Nu are fii cărora să le lase casa și acum tu ești singurul lui frate. Mortimer râse nervos; era clar că nu voia să discute acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-o nici o clipă. În ultimul timp îl credea pe Roddy în stare de orice. Așa a fost și cu fotografiile acelea pe care le-a găsit la el; care se dovediseră a fi un cadou de la Thomas, să-l ia naiba... O jumătate de oră mai târziu, la două fără un sfert noaptea, Mortimer sforăia ritmic și Rebecca era încă trează de-a binelea. În momentul acela i se păru că aude pași pe coridor, furișându-se pe lângă ușa dormitorului lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
de muncă depus de ea după achiziționarea TMT? Domnul Gardner a remarcat în acest punct că ar fi ezitat să accepte acest post dacă ar fi știut că se îmbarca pe o navă care se scufundă și a întrebat cine naiba a avut ideea s-o angajeze pe femeia asta de la bun început. Domnul Fisher a răspuns că doamna Winshaw a venit în companie la recomandarea domnului Alan Beamish, distinsul producător de la BBC. Doamna Rawson a solicitat, referindu-se la procedură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Steward? Stați cu ochii, cum se spune, pe această rubrică... Reputația lui Hilary o precedase și ea descoperi că în prima zi n-a fost prea bine primită de noii ei colegi. Ei, s-a gândit ea, să-i ia naiba. N-o să treacă pe la redacție decât o zi sau două pe săptămână. Poate nici atât. Avea un birou personal cu numele ei scris pe ușă într-un colț îndepărtat al halei redacționale. Deocamdată nu conținea decât o mașină de scris și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Te rog, scutește-mă. — Poftim? — Ești atât de transparent, scumpule! — Ce e porcăria asta? — Habar n-am, o emisiune de jocuri. Unul din divertismentele alea entuziaste și realiste pe care le tot lauzi în rubrica ta în ultimul timp. Nu știu cum naiba poți să te uiți la mizeria asta. Nu mă mai mir că ești în ton cu retardații ăia fără creier care-ți citesc ziarul. Nu ești mai breaz ca ei. Detectez oare un pic de iritare postcoitală? — Pentru numele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
că pun mâna pe cele mai influente posturi din televiziuni și au două milioane de cititorii care plătesc bani frumoși în fiecare săptămână ca să afle ce putregaiuri se mai ascund între pereții lor; ăștia vor acum și nemurirea, lua-i-ar naiba! Vor să le apară numele în catalogul de la British Library, vor să le faci prezentări în șase exemplare, vor să-și vâre splendidul volum cu coperte cartonate între Shakespeare și Tolstoi în bilblioteca din living. Și or să reușească. Or

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
despre ea. Despre ce se află în spatele ei. De ce ai scris o carte despre familia Winshaw? De ce ai scris despre ei o carte care pare să fi început ca o istorie a familiei și s-a transformat în roman? De unde naiba ți-a venit ideea? Am răspuns la aceste întrebări, sincer, precis și detaliat. După care, nici unul din noi n-a vorbit câteva secunde. Apoi am spus: — Ei, ce zici? — Păi... nu cred că e nevoie să-ți spun că avem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
sunt, cât rău au făcut, cu interesele lor de grup, cu influența și privilegiile lor, cu felul în care au monopolizat toate centrele de putere; cum ne-au strâns pe toți cu ușa, cum și-au împărțit, să-i ia naiba, toată țara între ei. Nu știi ce a însemnat, Patrick, să fiu nevoit să trăiesc printe ei atâția ani: zi de zi, n-am avut pe nimeni lângă mine, în afara familiei Winshaw. De ce crezi că a ajuns cartea așa cum e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]