60,569 matches
-
dar... n-a fost să fie! I-a spus-o o dată, mai în glumă, mai în serios...) august, 2006 Din nou în tren, spre Tg. Ocna. Am în rucsac, ca de obicei, caietul lui P.H.L., cartonat și legat în pânză neagră, cu filele ușor îngălbenite. În fond, datează din secolul trecut și are, mai mult ca sigur, vârsta personajului masculin. Nu mă mai întreb de ce m-a „prins” atât de mult această lectură. Cu fiecare nou fragment ori secvență parcursă, constat
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
gândești tu, puișor?” „- Eu mă gândesc la mama!” „- Așa este cel mai bine!” Se pare că, pentru moment, Clara și-a epuizat „stocul” de întrebări. Tocmai a descoperit un fluture mare, cu aripi roșii, pătate cu puncte albe și cerculețe negre. Stă nemișcat pe o frunză de hamei sălbatic, ivit pe tufișurile din marginea pădurii. Îl studiază atent, parcă temându-se să mai vorbească. Se teme să nu-l sperie, ori poate că face un efort tăcut, dar intens, de a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
va sfârși, ori nu voi mai iubi, ori voi muri.Ă” Și P.H.L. încheie scurt: «V.R. a ales a doua variantă. Sau ea „l-a ales” pe el...Ă Epilog Sunt la final de comentariu. Închid caietul gros, cu scoarțe negre, al scriitorului P.H.Lippa. Îi dau un telefon doamnei Elise Bacinski, ca să hotărâm împreună: dăm la tipar caietul însoțit de comentariul meu, sau le publicăm separat? Răspunsul ei este foarte clar și rațional: să-i restitui caietul, să-i trimit
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
apelor o tăiase ca pe o creastă de cocoș făcînd-o astfel impracticabilă. La poalele stîncii se afla un lac nu prea întins și nici adînc, dar cu ape limpezi și liniștite, în care împrejurimile se oglindeau nefiresc. Păsări mari și negre, de care numai bătrînii satului pomeneau ca despre niște făpturi fantastice, își luau din cînd în cînd zborul fără nici un zgomot, de parcă ar fi fost niște fîșii de mătase neagră pe care o mînă nevăzută le arunca în haos..."), distilînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
liniștite, în care împrejurimile se oglindeau nefiresc. Păsări mari și negre, de care numai bătrînii satului pomeneau ca despre niște făpturi fantastice, își luau din cînd în cînd zborul fără nici un zgomot, de parcă ar fi fost niște fîșii de mătase neagră pe care o mînă nevăzută le arunca în haos..."), distilînd esențe din lecturile temeinice, mai ales din Ion Creangă și Mihail Sadoveanu, de la care "împrumută" dialogul permanent cu cititorul, creînd o acroșantă complicitate cu acesta ("Dar, de, vedeți voi?"; "Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
redau întreaga bucurie a acelui moment! Numai cine a salvat un ied de la moarte poate înțelege ce-au simțit copiii în acel moment. Virgil mai lăcrimă un pic, apoi își șterse ochii de blănița iedului. Îl sărută apăsat pe botișorul negru, pe urechile catifelate, îl mai strînse o dată la piept făcînd uuuuh! și, crezînd că astfel poate aduce cea mai mare dovadă de cavalerism față de Ilinca, i-l dărui ei șoptindu-i fericit: Poftim, Ilinca... ți-l dau ție... Ilinca se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Ilinca cedă imediat. Hai, zise ea așezîndu-se în genunchi. Aduceți apă! Toți se repeziră să aducă apă. Dar toate sticlele erau goale. Și apoi... cu ce să-i dai iedului să bea? N-are nimeni apă? strigă cutremurată de presimțiri negre Ilinca. Mă duc să aduc eu o sticlă cu apă, zise Virgil. Dar de unde? Asta-i, de unde? întrebă și Tomiță. Știu eu un izvor în poiana unde am lăsat vaca, spuse bucuros Vlad. Cine mai merge cu mine? Merg eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
zise cu aceeași voce blîndă străinul. Nu vezi cît îs de speriați?... Ce aveți, puștilor, de nu vreți să scoateți o vorbă? Și străinul slobozi un hohot de rîs care umplu toată camera. Se ridică de pe scaun, deschise o mapă neagră și scoase de acolo cîteva batoane mari de ciocolată. Întinse fiecăruia cîte unul, ciufuli vesel părul lui Virgil, îl pișcă puțin de bărbie pe Tomiță, iar pe Bărzăun îl strînse la piept spunîndu-i "pistruiat'. Începu să rîdă chiar și Nicanor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
crezut ei așa și așa. Domnul Nicanor avusese dreptate! Haidem cu toții la cetate! spuse președintele. Să vedem locul unde au fost găsite și să le luăm și pe celelalte. Cine știe ce surprize ne mai așteaptă? Lîngă primărie erau trase două mașini negre. Intrară în ele și copiii, lăfăindu-se pe pernele moi și, în cîteva minute, ajunseră în poiana de la poalele dealului. Acolo, stînd singur pe o cioată, în apropierea vacii, putea fi văzut Vlad citind cu mare interes "Winnetou". Primi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
gîngănii oribile. Ptiu, că-ți vine să-ți iei cîmpii numai cînd auzi de ele! Dar știți voi ce-i acela un triton? Tritonul, i-a dat explicații Bărzăunului fratele său, Matei, e un fel de scîrbă cu ochi molîi, neagră, maro sau verzuie, adică o șopîrluță cît degetul cel mic, dar mai subțire, care trăiește mai ales în locuri umede și întunecoase. Nu mușcă, nu te teme! Poți pune mîna! Uuuah ! exclamă Bărzăunul înfiorîndu-se și lungindu-și gura pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
niște insulițe, pline toate de frunze uriașe de captalan, de unde răsunau mereu cîntece de păsări și orăcăitul broaștelor. Uite un triton! strigă fericit Bărzăunul ghiontindu-l pe Virigil și arătîndu-i cu degetul în apă. Virgil privi temător gîngania subțire și neagră ce spinteca apa cu mișcări iuți de coadă. Și cum crezi tu că o să poți prinde o asemenea bîzdîganie? Ei, cum, făcu Bărzăunul plin de sine. Aici e apa cam adîncă și nu pot intra în ea, că mă ud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să mi s-agațe cîrligul în ele? Hai mai departe! Și mai merseră iar o postată destul de bună, pînă ajunseră într-o pustietate de necrezut. Peste tot se înălțau sălcii uriașe și fel de fel de arbuști curioși, alături de stînci negre și ascuțite, țîșnite ca niște semne de exclamare din adîncul întunecos al lacului. Nu-i bine nici aici, zise de data asta Virgil. Mă ia cu răcoare! Parc-am fi în jungla Amazoanelor. Da, răspunse convins și Bărzăunul, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o luă la fugă pînă la alt tufiș. Văzînd că Vlad nu-l urmărește, se așeză liniștit acolo, cu ochii țintă la autobuzul care tocmai oprise în stație. Mare-i fu mirarea însă cînd văzu, chiar lîngă el, o mogîldeață neagră, cu fața acoperită de niște frunze. Bărzăunul îl recunoscu imediat și scoase un hohot înfundat de rîs. Era Virgil. Acesta se ridică nemaipomenit de iritat că fusese dat de gol și ieși în șosea, după ce-i adresă Bărzăunului alte cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
străduia cu mare greutate să-l poată înghiți. Ce zici? Ce-i ăla? Cum? răsunară în același timp toate glasurile total nedumerite. Nuțu se încordă tot, începu să mîrîie, făcu cîțiva pași înainte și ridică cu două degete arătarea aceea neagră, care putuse speria în asemenea hal pe toți membrii expediției. E un li-liliac, frate! reuși el să pronunțe, în sfîrșit, denumirea exactă a arătării și întinse animalul mort pe un trunchi de salcie. Toți se apropiară și priviră curioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
însă nu făcu decît să-l tragă și pe acesta după el și se prăbușiră amîndoi în mocirlă. Noroc de un strat mai gros de papură și de frunze moarte, care îi împiedică să se cufunde prea tare în mîlul negru și cleios. Se zbătură cîteva clipe acolo temîndu-se să nu-i înghită bahna de tot, apoi reușiră să iasă fără să spună nimic, dar murdari de noroi din cap pînă-n picioare. Se uitară nedumeriți unul la altul, apoi la restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
imediat cîtă știință poartă în bostan! În fața unor astfel de intervenții, Bărzăunul nu mai spuse nimic, pentru a nu-i stîrni iar pe toți împotriva sa și se mulțumi doar să arunce cu un putregai după o pasăre mare și neagră, de care nu mai văzuse niciodată. Mlaștina rămăsese demult în urmă și aproape că nu și-au dat seama cînd au început să urce o pantă din ce în ce mai abruptă. Nu puteau merge pe albia pîrîului, întrucît trebuiau trecute multe praguri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
apelor o tăiase ca pe o creastă de cocoș făcînd-o astfel impracticabilă. La poalele stîncii se afla un lac nu prea întins și nici adînc, dar cu ape limpezi și liniștite, în care împrejurimile se oglindeau nefiresc. Păsări mari și negre, de care numai bătrînii satului pomeneau ca despre niște făpturi fantastice, își luau din cînd în cînd zborul fără nici un zgomot, de parcă ar fi fost niște fîșii de mătase neagră pe care o mînă nevăzută le arunca în haos... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
liniștite, în care împrejurimile se oglindeau nefiresc. Păsări mari și negre, de care numai bătrînii satului pomeneau ca despre niște făpturi fantastice, își luau din cînd în cînd zborul fără nici un zgomot, de parcă ar fi fost niște fîșii de mătase neagră pe care o mînă nevăzută le arunca în haos... Și era atîta liniște și atîta farmec, atîta bogăție de culori și lumini feerice, încît nici unul nu se mai gîndea să se miște din locul unde priveliștea îl încremenise... Ochii Bărzăunului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și-au mai dat seama cînd au ajuns la marginea prăpăstiei și au căzut cu toții în hău. Uraaa! strigă Nuțu ridicînd brațul liber în sus. Dar îndată după aceea au prins și turcii aripi și s-au transformat în vulturi negri, care fug de soare. For-for-formidabil! se cruci Nuțu. Așa scrie acolo, așa v-am spus și eu, încheie Bărzăunul, ca și cum s-ar fi temut să nu-l scoată cineva vinovat pe el de răpirea domniței. Toți rămaseră tăcuți, privind înfiorați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
înălțimile înspăimîntătoare ale peretelui de stîncă. Nu credea nimeni că s-ar fi putut întîmpla cu adevărat așa cum povestise Bărzăunul, dar, fără să vrea, fiecare făcu o legătură între turcii care fuseseră transformați în vulturi și păsările acelea mari și negre ce se zăreau zburînd în jurul culmii. Totul părea o nesfîrșită poveste... chiar și prezența lor în acele locuri... Bărzăunul mai așteptă cîteva clipe, pentru a asculta părerea celorlalți despre cele povestite, dar, văzînd că nimeni nu se încumetă să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
că era atît de stimat și de apreciat de către toți, dar, văzîndu-l într-o situație cu totul aparte în acel moment, s-au apropiat de el cu mare simpatie. Matei ducea în mînă o canistră de 10 litri cu vin negru, după cîte am aflat o "Băbească" excepțională. La vederea canistrei, doctorul Stănescu a fost primul care s-a oprit ca electrocutat și a dus mîna dreaptă la mărul lui Adam, probabil pentru a-i opri unele mișcări involuntare. Ceilalți, observînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nimic din cauza ramurilor încîlcite, începu să se audă iar un freamăt surd de strigăte, țipete, urlete și zbierete, cum nu mai auzise nimeni decît la filmele turnate în junglă... Apoi iar se făcu tăcere. Într-o vreme, o pasăre uriașă, neagră, din acelea de care văzuseră membrii primei expediții la Piatra Domniței, trecu pe deasupra lor fără nici un zgomot. Asta mai trebuia! Frica și curiozitatea fiecăruia se accentuară la maximum. Ce să facă?... Să coboare? Nici gînd. Să rămînă cocoțați acolo, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fiarele junglei și porniră tiptil pe urmele care se mai cunoșteau. Cum însă frica îi grăbea, nu se mai țineau exact de urmele pe care veniseră pînă acolo. Treceau de-a dreptul prin mlaștină. Toți se umplură de noroiul acela negru și puturos din cap pînă-n picioare. Cînd ajunseră la marginea pădurii și zăriră iar satul scăldat în soare, mașini și oameni trecînd pe șoseaua din depărtare, tractoare pe cîmp, crezură că se află în paradis. Nu se mai gîndiră nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
un izvor vrăjit... Se apropie iar de locul unde stătuse aplecat și băuse apă și-și privi umbra oglindită în luciul izvorului... Da, categoric mai crescuse!... Dădu un chiot de bucurie și nu-l speriară deloc două păsări mari și negre care-și luară zborul din apropierea sa. Înhăță undița și geanta și porni mai departe cîntînd. De-ar fi trăit cu adevărat Muma Pădurii și i-ar fi ieșit atunci în cale, tot nu s-ar fi temut de ea. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în discuție, nu numai pentru că Ilinca își călcase așa de ușor vorbele pe care i le spusese în drum spre Bărzăun, că vor merge în același timp la mare, ci pentru că găsise o nouă atracție, mai plină de satisfacții: cireșele negre, mari și aromate! Încercă să se urce chiar în, cireș, dar Bărzăunul îl făcu atent că-i prea greoi și că o să se prăbușească cu tot cu pom, cum s-a prăbușit atunci, în pădure, cu arinul. Nuțu îl privi o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]