6,179 matches
-
alta. De ziua Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, oamenii se aflau în biserici pentru slujba de pomenire. Sărutau icoanele, îngenuncheau, băteau mătănii pentru sănătate, înțelegere și prosperitate, atrăgând în final atenția sfântului și asupra dușmanului știut sau neștiut, văzut sau nevăzut. „Și dă-i, Preasfinte, pe măsura greșelilor, a păcatelor și a trufiei sale fără margini: boală grea, dambla, bube, tremurături și pierderea mădularului, mai ales! N-ar mai avea parte de el câte zile o avea! Amin!” PAGINĂ NOUĂ 32
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
după, la ei, cu ferestrele astupate, În umbra dulce și pipărată, când ea zicea să mă uit În sus, că nu se cade. Nu se cade să cazi În jos, de-aceea. Că, dacă o vezi, cade. Joasa ei cea nevăzută. Acum e ca atunci. Mă strânge ușurel-tăricel cu picioarele ei, toate și cu Între fierbinte și pipărat și cărniat, proaspăt tăiat. Duda zice, Îmi zice numai mie din toată lumea: - Uită-te-n sus! Mă uit, chiar dacă ea n-a chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Rusu; și cum se bate cu palma peste ceva pleoscăitor: - Na, măi, na, ciolovecule! Dacă ești bărbat, bagă-mi plumbu-aici, na! Na! Na! Aici, aici! Samaliotul a dispărut În stânga, dar Ileana o totfugește: pleosc-plescăiește peste aiciul care, de la mine, rămâne nevăzut - dac-aș avea eu o oglindă; dacă aș pune-o dincolo; dacă i l-aș vedea. Femeile chiuie, țipă, râd. Le aud glasurile din ce În ce mai În urmă rămase - mama a izbutit să mă Înșface de mână și să mă zmulgă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cine se nimerește... Rafael stătea nemișcat, lungit cu mâinile sub cap, cu ochii larg deschiși spre albastrul incandescent - transparența adâncă, impenetrabilă, care pleacă din tine și se întoarce și o simți ca un abur, o mireasmă, un duh, o prezență nevăzută care te urmează pas cu pas și te conduce, o parte din tine, cel lipit de pământ, de iarbă, de tăvălitura asta de paie... Cineva se foia lângă el. Un duh și un abur, da, săltă puțin capul și văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cum spui. Adică să nu fie crucea aia ca o piatră de moară atârnată de gât sau ca un biloi de fier legat cu lanțul de picior. Să nu fie până într-atât de grea și pe urmă că-i nevăzută crucea aia, da’ nu trebuie neapărat să însemne o familie ori o mamă bătrână, paralizată la pat, ori un copil infirm... Păi, nici n-a pretins altceva Mărgărit, bineînțeles că-i nevăzută, dar Rafael altceva a vrut să spună, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
atât de grea și pe urmă că-i nevăzută crucea aia, da’ nu trebuie neapărat să însemne o familie ori o mamă bătrână, paralizată la pat, ori un copil infirm... Păi, nici n-a pretins altceva Mărgărit, bineînțeles că-i nevăzută, dar Rafael altceva a vrut să spună, și anume că-n nevolnicia și, nemernicia, și-n păcătoșenia lui, omul vede o cruce grea, care-l strivește, în grijile și-n necazurile care se țin de el și se zbate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mai tare, din aia se împotmolește mai mult. N-ai cum să scapi, decât poate odată cu viața. În ce-l privește pe Mărgărit, astea-s niște vorbe bune să te amețească de cap, Rafaele, ce contează că-i văzută sau nevăzută crucea? Așa se spune, o cruce, dar indiferent cum i-ar spune, Rafael n-ar avea cum să știe și nimeni nu știe cât se chinuie el cu maică-sa paralizată la pat, că d-aia a băgat și nevastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
înțelege și n-ar ști în veci cât de greu, la care Rafael, că dacă vrei într-adevăr să mă asculți și să mă crezi, este într-adevăr o cruce, și crucea aia ești tu. D-aia spun că-i nevăzută și d-aia îți este atât de greu. Crucea-i în om și-i chiar omul, și orice ar povesti omul despre el însuși nu se compară și nu poate întrece greutatea crucii. 21. Când s-au întâlnit a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ce-ți digeri prânzul și, În consecință, ești mai puțin pretențios În privința calității divertismentului. Rachel avea să mă Înjure pentru că, Într-un moment de neatenție, lăsasem să-mi scape locul În care mergeam. Am zâmbit politicos și m-am făcut nevăzută Înainte să apuce să-mi smulgă un angajament ferm. În timp ce Închideam ușa biroului În urma mea, am prins cu coada ochiului expresia lui Derek. Se Îndreptase de spate, iar degajarea Îi pierise; arăta teribil de preocupat de ceva. Poate că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
o stângăcie desăvârșită, pierzându-mi cumpătul și regăsingu-l, căutând să-mi recapăt echilibrul, dar și o anumită demnitate, ea rămase nemișcată, cu privirea Învăluindu-mă cu o bunăvoință amuzată. Nici un cuvânt nu-și găsi drumul spre buzele mele. Se făcu nevăzută. Mă aflam Încă În picioare, În fața ferestrei, căutând să zăresc printre copaci cupeul care o ducea, când un glas mă smulse din visare. — Scuzați-mă că v-am făcut să așteptați. Era Djamaledin. M\ma lui stângă strângea o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
în toiul nopții, iar în Brooklyn nu era deloc o plăcere să te afli noaptea pe stradă. Acum trebuia să-mi asum și eu riscurile și, abia după câteva minute de extaz, am observat că Toni se făcuse între timp nevăzut. M-am rezemat de rafturile cu mirodenii, cugetând adânc: bun, eu sunt acum în America și știu un pic limba engleză. Dacă nu se întoarce Toni, precis mă găsește vreun polițist și atunci mă va adopta o familie de americani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
atâta nu i se învârte capul unui bețiv”, a spus el când ea i-a aruncat cuvântul bețiv, rostit cu jumătate de glas. Mama a împărțit tuturor ciocolată americană cu lapte, arahide și așa mai departe. Eu m-am făcut nevăzut în dormitor, împreună cu verii mei. Le șoptisem: „Vreți să vedeți ceva cu adevărat nemaipomenit?” și mă bucuram că le pot arăta verilor mei mai mari niște lucruri ce aveau să-i dea gata. Ei încuviințaseră din cap și se luaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pielea pe noi ca o rufă. Mama ne-a atras atenția că e nesănătos ce facem și ar trebui să scurtăm scăldatul. După asta, pe nepusă masă, unchiul a dispărut. Nu era de găsit nicăieri. În învălmașeala generală, se făcuse nevăzut pur și simplu. Ne întrebam cum izbutise, căci de regulă abia își târa picioarele și rămânea întruna în urmă. „Când îl apucă setea pe păcătos, e mai iute ca vântul”, a spus mătușa. Ea știa cel mai bine. „Îmi închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în serios. Știai că în Kentucky o familie de fermieri a fost chinuită de omuleții verzi o noapte întreagă? Oamenii au tras chiar asupra lor și l-au nimerit pe unul din ei. Și când a venit poliția, se făcuseră nevăzuți, parcă intraseră în pământ. După ce a plecat poliția, au apărut iarăși. S-au găsit și urmele de aterizare. Apoi există perechea aceea, el negru, ea albă, care au fost răpiți din mașina lor noaptea, pe un drum singuratic, de niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
arde ca niște minusculi fluturi nocturni. Atunci, apăru violoncelistul. Văzând-o, se opri brusc, schiță chiar o mișcare de recul, ca și cum, văzută de aproape, femeia ar fi fost altceva decât femeie, ceva din altă sferă, din altă lume, de pe fața nevăzută a lunii. Cu capul aplecat, Încercă să se alăture colegilor care ieșeau, să fugă, dar cutia violoncelului, agățată de unul dintre umerii săi, Îi Îngreună manevra de eschivare. Femeia era În fața lui, Îi spunea, Nu fugiți de mine, am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
agresive, iar dedesubtul nostru respiră cu dificultate o prăpastie adâncă, înfometată. O ploaie întunecată se pornește deodată din gurile norilor joși, strivindu-ne capota ca niște urși uriași, biciuindu-ne parbrizul, îmi ating încordată tălpile, mi se părea că funii nevăzute mi se încolăcesc în jurul lor, trăgându-mă în prăpastie, iar de deasupra capului mă atrage magnetul cerului melancolic, încă un suflu abrupt și balanța eternă a terorii dintre ceruri și pământ se va face fărâme, iar eu voi rămâne suspendată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe unde vrei, și nici Torquemada n-o să poată ști ce-ai scris, numai tu și celălalt (acel Altul?). Să zicem că ei te și torturează, tu te prefaci că mărturisești și că tastezi, și, În loc de asta, apeși o tastă nevăzută și mesajul nu mai este. Vai, scrisesem ceva, am mișcat degetul din greșeală, a dispărut tot. Ce era? Nu-mi amintesc. Știu că nu dezvăluiam nici un Mesaj. Dar după aceea, nu se știe. 4 Cel ce Încearcă să pătrundă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Încurcați. „N-am făcut nimic rău”, zise Belbo pe un ton vinovat. „Că știe sau nu ceva comisarul despre Ingolf sau despre catari, nu e mare deosebire. Erau toate niște născociri. Poate că Ardenti a fost constrâns să se facă nevăzut din alte motive, și existau o mie. Ori că Rakosky e din serviciul secret israelian și și-a achitat niște socoteli mai vechi. Posibil să fi fost trimis de vreun ștab pe care colonelul l-a tras pe sfoară. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-i închidă ochii albaștri și gura știrbă. Mâna dreaptă îi rămăsese înțepenită de la cot în sus. În camera tăcută și întunecată strigătul său mut era înspăimântător. Scântei albastre îi țâșneau din ochii înghețați. Pumnul suspendat în aer izbea o țintă nevăzută. Omul revoltat încremenise în timpul unei explozii de viață; se găsea suspendat între victorie și înfrângere. O clipă, m-am gândit că ar trebui expus într-un parc, pe un soclu. Îngropat în cimitir ar fi putut reveni în chip de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Noaptea cade ca o cortină în actul final, iar vise și gânduri năucitor de adânci se deschid în lumina ce în cuget licărind varsă peste pământ un suflu ușor și cald de primăvară. Să vorbim despre ea. Asemenea unor serafimi nevăzuți șterge urmele de pe caldarâm. Sunt urmele tale! De ce le ștergi? Din zbuciumul naturii se rotește un glas ascuțit: Urmele sunt reci. Nu-i nimic vor crește altele. Ele vor fi mai profunde ca cele de dinainte și mai nesigure decât
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
privind prin fanta îngustă a pleoapelor drept înainte, fără să șovăie, își deschide botul, dezvelindu-și dinții ascuțiți, într-un rictus amar: Iar ai venit? O pală toridă, aspră și uscată, de vânt, mătură vizuina. Apoi, vorbele... Frenetice! Glasul entității nevăzute. Vocea pustiului dogoritor. Amețitoare, adâncă, vastă și sălbatică. Mortală: Potirul...! Potirul cel Prea-Sfânt! Potirul meu! Dați-mi Potirul! Vreau Potirul! Dați-mi-l! Cuvintele, șfichiuitoare și fierbinți, bolboroseau, reverberau și se rostogoleau... De nicăieri și de nicicând..., din beciul erelor
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
lizieră! Pe miriște și pe izlaz. Aici ... Deodată ca pentru a-i întări spusele Bursucului, pâlpâie o străfulgerare caldă, o rază de lumină subtil primăvăratecă, o irizare intens-albăstruie, familiară și plăcută ochiului! Ca o văpaie darnică, desprinsă dintr-un rozariu nevăzut, o flamă sau o scânteie ce sporește pulsatilă, fără stavilă, inundând vizuina rece, până în cel mai ascuns ungher al ei! Urmează sunetele... Fluide, line, paradisiace, pure, molcome, de o rezonanță și de o limpezime de cristal! Undeva, la o lungime
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
a Parcului. Iluminatul public se diminua, scădea și fluctua imprevizibil, precum vântul în lan, creîndu-se meandre și efecte speciale pentru ochi, de genul unor oaze animate de întuneric, ca niște caracatițe amorfe pânditoare, cu un contur neregulat, afund și neliniștitor. Nevăzut, nedibuit, un cuc-de-noapte își curta perechea: Cu-cu-vau...! Cu-cu-vau...! Cu-cu-vau...! Să trăiești și tu, și copiii tăi, răspunde Dănuț în gând, după datină, Micii Serenade, crucindu-se pripit, de trei ori, cu limba, peste arcul inferior al mandibulei. Se aflau la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cutie de argint, ce conține relicva cea mai scumpă a umanității. Pe contele de Langres și pe ălălalt..., pe aghiotantul lui Iancu, adică pe domnii cavaleri, pe Iepure și pe Bursuc, nu-i simt prin preajmă, reia Poetul și rânjește nevăzut, în întuneric. Bun...! Dacă sunteți așa de deciși, amigos, haideți înăuntru! Mergem aveugle! Presupun că, la un moment dat, vom primi îndrumări de la regie, cât de cât, despre cum avem s-o scoatem la vopsea. Urcară treptele de la intrare și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
orice preț, să astupați Prăpastia Dezastrelor! Poarta Infernului! Genunea! Groapa! Gaura! Gura Leviathanului! Iată...! Auziți...? Întrezăriți...? Simțiți...? Auziți tropotele...? Auziți surlele...? Auziți trâmbițele...? Dies irae, dies illa...! Păziți-vă...! Strângeți-vă...! Țineți-vă...! Începe...! La semnalul Cuiva Atot-Prezent și Prea-Puternic, nevăzut, păsările furtunii se învârtejesc, de pretutindeni și se înalță abrupt, cu toatele, de-a valma zărilor. Șuierând și țipând înfricoșat. A pustiire! Ușor, lent, apoi tot mai rapid, asfaltul aleii se hâțână subit sub ei, se zgâlțâie, se hurducă-ntr-o
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]