KorAP: Find »[drukola/base=oaspete & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...153 154 155 ...308 >

7,693 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203

aceștia erau compozitorii ale căror lucrări le interpreta. Totuși, când cânta pentru musafiri, alegea bucăți dintr-un repertoriu complet diferit. Unul Vestic: Bach, Beethoven, Mozart, Schumann și, mai presus de toți, Wagner, În acele ocazii speciale când Îi aveau drept oaspeți pe Înalții funcționari din guvern și pe soțiile lor elegante. După cină, bărbații se strângeau În jurul șemineului, ținând În mână câte un pahar cu băutură, ca să discute despre politica mondială. Sfârșitul anilor 1920 era perioada În care politica națională putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
duo, descoperise ea, era singurul lucru care putea calma nervii oricărei turcoaice din Încăpere, indiferent În ce tabără se afla. Spre sfârșitul petrecerii, Riza Selim Kazanci o chema pe soția sa și o ruga să cânte la pian pentru onorații oaspeți. Petite-Ma nu refuza niciodată. Pe lângă bucăți ale compozitorilor vestici, cânta imnuri naționale debordând de fervoare patriotică. Oaspeții aclamau și aplaudau. În special În 1933, când a fost compus imnul celei de-A Zecea Aniversări, „Marșul Republicii“, a trebuit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
se afla. Spre sfârșitul petrecerii, Riza Selim Kazanci o chema pe soția sa și o ruga să cânte la pian pentru onorații oaspeți. Petite-Ma nu refuza niciodată. Pe lângă bucăți ale compozitorilor vestici, cânta imnuri naționale debordând de fervoare patriotică. Oaspeții aclamau și aplaudau. În special În 1933, când a fost compus imnul celei de-A Zecea Aniversări, „Marșul Republicii“, a trebuit să-l cânte iarăși și iarăși. Imnul era peste tot, răsunându-le În urechi și atunci când dormeau. Era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
musafira, Asya a consimțit În silă. Însă acum toleranța ei ajungea la fundul sacului. Ca și cum n-ar fi fost de ajuns că o cazaseră pe americancă În camera ei, femeile din familia Kazanci păreau hotărâte să nu cineze Înainte ca oaspetele lor de onoare să li se alăture. Așa că, deși mâncarea fusese pusă pe masă de mai bine de o oră și toată lumea se așezase de mult la locul ei, inclusiv Sultan al Cincilea, nimeni nu cinase cu adevărat, nici măcar Sultan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
steaua, fluturând În vânt ca niște haine abia spălate. Din spatele steagurilor se ivește chipul lui Riza Selim, barba lui deasă și ochii mari și triști. Apoi se vede ca tânără femeie stând la pianul ei Bentley, cântând melodii vesele pentru oaspeții dichisiți. În cămăruța de deasupra celei a lui Petite-Ma doarme mătușa Cevriye. Are un coșmar pe care l-a avut de nenumărate ori de-a lungul anilor. E din nou elevă și poartă o uniformă urâtă, cenușie. Directorul o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Îi aștepta În fața casei. A schimbat câteva cuvinte cu șoferul și i-a dat un bacșiș. Volkswagen-ul, Alfa Romeo-ul argintiu metalizat și Toyota Corolla erau aliniate În fața casei. Se părea că toată lumea ajunsese Înaintea lor. Casa era plină de oaspeți care așteptau cu toții ca sicriul să fie dat jos din mașină. Întrând În casă, Asya și Armanoush s-au trezit Într-un spațiu exclusiv feminin, Înțesat până la refuz. Deși majoritatea oaspeților erau Înghesuiți În livingul de la parter, unii erau Împrăștiați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
că toată lumea ajunsese Înaintea lor. Casa era plină de oaspeți care așteptau cu toții ca sicriul să fie dat jos din mașină. Întrând În casă, Asya și Armanoush s-au trezit Într-un spațiu exclusiv feminin, Înțesat până la refuz. Deși majoritatea oaspeților erau Înghesuiți În livingul de la parter, unii erau Împrăștiați În momentul ăla prin alte camere, fie ca să schimbe scutecele copiilor, fie să certe copiii mai mari, să bârfească puțin sau să se roage, acum că era timpul rugăciunii de după-amiază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
de ceapă Într-o ceașcă și a vârât-o sub nasul mătușii Zeliha. — Ce faci? a Întrebat mătușa Zeliha aproape sărind de pe scaun. — Te ajut să plângi, draga mea, a spus mătușa Banu clătinând din cap. N-ai vrea ca oaspeții dinăuntru să te vadă În felul ăsta, nu-i așa? Oricât de liberă ai fi În spirit, până și tu trebuie să verși o lacrimă, două În casa mortului. Cu ceapa sub nas, mătușa Zeliha a Închis ochii arătând ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Putea Să Plângă și Ceapa. Mătușa Zeliha a deschis ochii ei verzi ca jadul și și-a stors o lacrimă. Ceapa avusese efect. — Bine, a dat aprobator din cap mătușa Banu. Haideți, trebuie să mergem toate În living. Probabil că oaspeții se Întreabă unde le sunt gazdele, lăsându-și mortul singur. Așa a spus sora care jucase odată rolul de „mamă“ pentru mătușa Zelliha, cântându-i cântece de leagăn pe jumătate inventate, dându-i să mănânce prăjituri pe cutii de carton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
să râdă ca nimeni alta. — Bine! a Încuviințat mătușa Zeliha. Să mergem, atunci. Așa că s-au Îndreptat agale spre living, cele patru mătuși În față, Armanoush și Asya mergând În spatele lor. Cu pași sincronizați, au intrat În Încăperea plină de oaspeți, Încăperea În care se afla mortul. Într-un colț, pe o pernă așezată pe podea, cu părul ei blond deschis acoperit cu un văl, cu ochii umflați de plâns, cu trupul ei plinuț strivit Între străini, stătea Rose. I-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Îi săruta mâna și Își exprima condoleanțele, Însă era greu să-ți dai seama dacă le auzea Într-adevăr. De cele mai multe ori, Petite-Ma le răspundea celor care Îi sărutau mîna cu o privire. Însă din când În când, unui oaspete sau altuia Îi răspundea cu un set de Întrebări. „Cine ești, dragă? le Întreba pe rude sau pe prietenii de-o viață. „Unde-ai fost tot timpul ăsta?“ „Nu pleca nicăieri, fată neastâmpărată!“ dojenea persoane complet străine. Iar apoi, Între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Înconjurată de un furnicar de străini cerniți (până și maică-sa arăta ca o străină În momentul ălaă, Armanoush Tchakhmakhchian a urmărit vârtejul acela de femei Întorcându-se pe călcâie și plecând. Într-o armonie perfectă și cu mișcări neșovăielnice, oaspeții au schimbat locurile cu nou-veniții. Asemeni păsărilor dintr-un stol, s-au cocoțat pe fotolii, pe canapea și pe pernele de pe podea, atât de Înghesuiți unii În alții, Încât umerii li se atingeau. Au salutat fără cuvinte și au plâns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
fi atât de tăcute când erau singure, dar care erau atât de zgomotoase când boceau În grup. Armanoush descoperise deja până În momentul ăla câteva din regulile ritualului de priveghi: de pildă, În casă nu se mai gătea. În schimb, fiecare oaspete venea cu câte o tavă cu mâncare; bucătăria era Înțesată de cratițe și caserole. Nu se zărea nici urmă de sare, carne sau băutură la vedere și nu se simțea nici un miros apetisant de mâncare gătită. La fel ca mirosurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302

contract ale cărui consecințe aveau să fie atît de imprevizibile. Banii reali din acea sumă imaginară neavînd viață lungă, François vînduse cu neplăcere acuarela pe care i-o oferise Picasso cînd avusese prilejul să-l Întîlnească la Mougins. Erau numeroși oaspeți În ziua aceea În grădină și pe terasa vilei Notre-Dame-de-Vie. Picasso și cu el erau singurii care nu purtau cravată, iar Picasso, În timp ce Îi arăta tablourile, Îi spusese lui François că de fiecare dată cînd desena sau picta un chip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
situația În mîini. Gata cu ciuboțica-cucului și cu buburuzele. Ne-a făcut să pricepem că avea să ne dezghioace sufletele, să le frece, să le curețe, să le scuture și să le facă să strălucească spre a fi demne de oaspetele divin pe care-l cereau: „Prin spovedanie se formează inimile curate În care Iisus Hristos se va simți bine atunci cînd va veni acolo pentru Întîia oară. Spovediți-vă, spovediți-vă spre a preîntîmpina orice nelegiuire!“. Ne-a poftit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553

și l-ai vizitat. ă Bine, este adevărat. ă De ce te-ai dus acolo? ă M-a trimis un domn. ă Care ce domn? Băiatul dădu din umeri. ă Cum l-ai cunoscut? ă A fost la hotel. ă Un oaspete? ă Da. ă De ce te-a trimis acolo, la casă? ă Avea un mesaj. ă Pentru pitic? Băiatul dădu din cap. ă și astfel tu ai livrat mesajul? Dădu din cap din nou. ă și? ă și ce? ă Vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Un vrăjitor atunci? Sau ceva de genul ăsta. ă Cred că mai degrabă, începu Porfiri cu o tresărire plăcută a genelor, l-ai scos tu afară. Privirea confuză a băiatului se transformă într-una de groază. ă În geamantan! ă Oaspetele, domnul care te-a trimis în misiune și pe care pi-, domnul mai mic, Goriancikov, l-a vizitat... nu îți amintești cumva numele lui? ă El l-a omorât? L-a ucis pe pitic? și l-a pus în geamantan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
am grijă să nu mai poată să se înatoarcă și să te omoare. O să am grijă să nu mai facă rău nimănui. ă Așa spui dumneata. ă E tocmai cum îți spun. Acum, te rog, poți să îți amintești numele oaspetelui? ă Govorov. Porfiri simiți că într-un fel se așteptase la asta. Nici nu părea surpins. Cu toate acestea își simți pulsul accelrând la menționarea numelui lui Govorov. Cu cât auzea mai des numele acesta, cu atâta credea că deține

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613

sigură că știau cum stau lucrurile. Sunt sigură că se uitau la televizor, că mergeau pe stradă. În acest oraș a avut loc cea mai mare mișcare Împotriva războiului din istorie. Cum poate un senator să nu remarce acest lucru? Oaspeții urmăreau schimbul de replici ca pe un meci de tenis. Câțiva chicoteau. Roger Îi aruncă lui Kitty o privire care părea să spună: „Uite ce-ai făcut!“. — Ei bine, era o chestiune de viață și de moarte, iar În chestiunile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Însă tipul de la Google i-o reteză scurt: — Da, știm cu toții că nu despre asta e vorba. Kitty Îl sărută ușor pe Roger pe obraz și Îl lăsă să-și vadă de ocupația lui favorită - aceea de a-și distra oaspeții foarte importanți. Nu prea Îi mai păsa de nimic În mod deosebit, iar politica era prima pe lista lucrurilor care „nu o interesau“. Se Îndepărtă și se opri lângă un tablou incredibil de urât, Înfățișând un om albastru care zâmbea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
ca și când ar fi noi. Știți ceva, de ce nu renunțăm noi la porcăriile astea de rulote și Închiriem o cameră Într-un hotel ieftin, undeva? Plătesc eu pentru Desert Rose. — Mai bine nu... zise Pedro, uitându-se la Desert Rose. Suntem oaspeții lui Charlie, o să se supere. Da, el vrea să dormim În rulote, Întări Desert Rose. — Nu vă faceți griji, acum, că avem cheile, ne putem permite câteva ore de căldură În seara asta, zise Pedro. Dar În privința celorlalte... nu pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
casa de-acolo e pe plajă. Ești bine-venită să-ți petreci noaptea În ea, dacă vrei. Nu cred... zise ea prudentă. Decât dacă Îmi promiți că voi avea camera mea. Matthew nu zise nimic, zâmbi doar. — Ai o cameră de oaspeți? Părea din ce În ce mai amuzat. — Da. Kitty mări miza. — O cameră separată nu e suficientă. Dacă vin, am nevoie de un etaj Întreg. Trebuia să-l facă să-nțeleagă foarte clar că, deși era atât de dezarmant de fermecător, nu voia sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

până ce n-am simțit că răceala tatei, apoi antipatia lui s-au schimbat în ură. Își aranjase viața destul de bine, cu gloria se descurca, iar eu îi stricam reputația; era peste puterile lui să se împace cu asta. De câte ori primea oaspeți și avea nefericita inspirație să mă închidă în cameră, băteam cu pumnii în ușă până ce, dacă nu era larma prea mare și se auzeau zgomotele, se vedea nevoit să-mi deschidă, spumegând de furie și îngrozit de ce va urma; deoarece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Ce doriți? l-am întrebat. Prinzând curaj, omul s-a apropiat, lămurindu-mă cu ajutorul unui torent de vorbe care se revărsa continuu că auzise de venirea unui „scluptor”. Sculptor, l-am corectat eu. Și se gândise că fiind eu un oaspete de seamă, poate îl ajutam cu o vorbă bună pe lângă Moașa. Știți cine-i Moașa, nu-i așa? mă chestionă. Am dat din cap. Ei bine, domnule scluptor, nu mai e de trăit aici, se porni el pe un ton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a doua zi. „Îmi pare rău, Ulise, pentru tine, mi-a zis directorul, dar trebuie să joci mâine seară”. „Dar nu pot, domnule, sunt bolnav”, am protestat. Fără nici un folos. Nici n-a vrut să audă. „Nu mă interesează. Avem oaspeți importanți. Nu-mi pot permite să scot din program tocmai un număr de senzație. Mai ales că, știi, nu vei avea plasă”. „Cum adică?” am transpirat brusc. „Așa cum îți spun. Dacă nu prinzi trapezul, te-ai ras. Nu mai e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]